|
NU distrugeti catacomble istorice din Piata Revolutiei
Cred ca trebuie sa intelegem ca tara aceasta este a noastra nu a
celor pe care ii alegem pentru a crea niste legi
(parlamentul) si a le aplica (executivul).
Bineinteles, bine ca in fine se intelege asta
si totusi se intreaba multa lume dece atunci ii alegeti mereu ? Mentalitatile
in Romania sunt ani de lumina departate de cele ale vestului europei. Priviti
Franta, Italia, Germania unde oamenii stiu ca ei sunt tara si neamul nu cei
alesi "Wir sind das Volk" si daca acestia o iau pe de laturi stiu oamenii cum
sa-i duca pe calea cea buna. Vezi si protestele medicilor din Germania care a
durat 6 saptamani cu reusita.
ggane
Nu este tara presedinrtelui cum era pe vremea presedintelui Ceausescu,
nu
este tara primului ministru, nu este orasul Primarului, ci ale
noastre.
Noi trebuie sa spunem raspicat ca vrem sa se deschida aceste
catacombe
pentru turisti.
Nu suntem in stare de razboi si toate tarile au deschis catacombele
istorice.
Nu suntem sub dictatura dar inca ne comportam de parca inca am fi.
Ar trebui sa ne indreptam spatele si privirea din pamant si sa
ne cerem drepturile.
Catacombele din Piata Revolutiei reprezinta o valoare istorica si un
loc
cu mare potential turistic.
Trebuie doar sa ne cerem drepturile noastre de cetateni.
Va multumesc,
Cristian
Paienjenis de drumuri interzise
construite sub oras
RL, 27 Decembrie
2005
Maruntaiele Bucurestiului ascund insa una dintre
cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. "In acea
perioada, populatia Bucurestiului era cat pe ce sa fie evacuata din cauza
deselor invazii ale unor bande, in special turcesti, care navaleau dinspre
Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. In trei ore de calarie acestiau ajungeau langa
Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era inconjurat de codri si avea
un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au inceput sa-si sape
ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. In
zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoperit un tunel captusit in
totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul
XVI. Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri
leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasca.
Alte numeroase cai subterane de acces fac legatura intre diverse
imobile. Pe strada Batistei (intre Casa Luca - un fost cazinou si Banca
"Marmorosch Blank"), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se
poate ajunge pana la malul Dambovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste
de langa blocul turn, trece pe sub Dambovita si ajunge undeva langa sediul
actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata
Victoriei, spre Kiseleff, care pleca de la palatul unui fost boier, actualul
sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, in
stil gotic, cu crama. In perioada regelui Ferdinand, familia regala
folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de
Arta), din sala cazanelor si iesea direct in Cismigiu, langa Palatul Stirbei
(astazi sediul UNESCO).
Cum se "teleporta" Ceausescu
In
perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la
un tunel care facea legatura intre Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala
Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca "era un tunel elegant, foarte
bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de
apa proprie, incat in cazuri de urgenta se putea ramane la interior cel
putin trei zile fara interventii exterioare. Ceausescu venea de la CC direct
in loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care ii contraria
pe multi care nu il vedeau traversand Calea Victoriei. "Sub fostul CC
exista mai multe cai de acces la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989,
tunelul care era liber, accesat cu un lift personal, si care ar fi trebuit
sa-i asigure iesirea lui Ceausescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru,
Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de
metrou Universitate. Un articol de Romulus Cristea
----------- "Romulus Cristea" rcristea2002@yahoo.com a
scris:
inca cateva precizari: Catacombele Bucurestiuui nu pot fi deschise
publicului- unele sunt blocate, altele sunt incluse in planurile MApN, MAI
si SRI. Din pacate, nu am putut publica in articol toate informatiile
(au existat restrictii indreptatite din partea aurtoritatilor; in
alte cazuri au fost retineri de alta natura- teama unor pelerinaje
in acele locuri). Insa ce va pot spune: un ochi ager le vede
prin Bucuresti. Exista aceste guri de intrare care sunt vizibile in
mai multe locuri din Bucuresti: Zona Cotroceni, Parcul Cismigiu
(mascate in spatele unor monumente), zona Lipscani, casa
Poporului, Politehnica...zeci de locuri. Personal am vizitat cateva
din ele, inclusiv pe cele din Piata Revolutiei! Din pacate, au
existat restrictii la publicare... Romulus Cristea
----------- "Romulus Cristea" rcristea2002@yahoo.com a
scris:
Buna ziua, 1. Vad ca se tot discuta despre parcajele subterane din
zona. Ceea ce nu se stie (de foarte multi): chiar in zina respectiva,
unde Videanu are in "proiect" o astfel de constructie, EXISTA UN
PARCAJ SUBTERAN in conservare din 1990. Parcajul pe doua niveluri se
afla sub carosabilul din fata actualei cladiri a MAI-ului (fosta
Senat din 90)si sub statuile din zona (Maniu si memorialul
revolutiei). Intrarea in parcaj se realiza prin poarta blocului
alaturat (Calcanul celebru). pana in 90 exista o poarta imensa
metalica (permitea intrarea unui camion)-cred ca mai exista. Parcarea
a apartinut DSS-ului, respectiv Directia a V-a. este suficient sa
intrebati pe cei din zona (bloc) sau pe cei mai varstnici din Bucuresti.
Cred ca si o parte din arhitectii de pe grup cunosc unele amanunte (cel
putin unul). 2. In afara tunelului pomenit in articol, mai exista o alta
retea de tuneluri paralela cu un imens viaduct care strabate
zona. Constructia dateza cam din anii 1935-1940. Romulus
Cristea mobil: 0721 288 ***
Romania News
<romanianews_[EMAIL PROTECTED]ca> wrote:
Iata aici poze publicate de Romania
Libera cu catacombele din Bucuresti: ![]()
si un articol Romania Libera 27-Dec-2005 despre catacombele din
Bucuresti:
Cu caleasca prin catacombe Istoria catacombelor de
sub Bucuresti incepe undeva prin jurul anului 1750. Astfel cai de acces
subterane serveau pentru circulatie intre palate, intre casele oamenilor
bogati, erau locuri unde oamenii isi puteau ascunde bunurile sau se puteau
adaposti in vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost
angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la unitatea de
intretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista, a
fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa
participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri
secrete din mai multe localitati.
In perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un
tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din
sala cazanelor si iesea direct in Cismigiu, langa Palatul Stirbei (astazi
sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a
fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. In
anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip,
argumentandu-se ca nu era practic, Ceausescu neutilizandu-l
niciodata", a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita,
si chiar in fata acesteia a fost ridicat un monument inchinat Jandarmeriei.
Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.
------
Nu avem alte poze cu catacombele istorice pentru ca eu nu sunt istoric
si pentru ca Ceausescu le-a tinut secrete si le-a dezvoltat iar puterea
neo-comunista le-a tinut tot secrete pentru ca Senatul a fost in
Piata Revolutiei in Palatul de Interior pana acum 2-3 ani... si nimeni,
nici un ziarist si nici o
organizatie de patrimoniu nu a cerut (inca) deschiderea catacombelor
codruta_nedelcu
<codruta_nedelcu@yahoo.com> wrote:
Legende urbane? Sa bage aceia care n-au ce trancani un plan aici,
o caramida, o poza, cevaaaaaa... cu "catacombele" alea
Codruta --- In [EMAIL PROTECTED]ps.com,
Romania News <romanianews_ [EMAIL PROTECTED]> wrote: > >
Se poate construi in subteranul Pietei Revolutiei? > >
Istoricii spun ca NU ! : > > se vor distruge catacombele
Bucurestiului (una din atractiile turistice din multe capitale
europene si de la Sofia o reprezinta chiar catacombele, care au fost
iluminate si deschise turistilor). > > La 12 metri
sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se
circula cu barca. Culoarele au latimea de aproximativ doi metri, prin
care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata.
Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La
intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu
barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de istoricul Dan
Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti.
> > Capitala Romaniei are o traditie de secole in
materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le
detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au
fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci
de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul
al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e
tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de
mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu,
Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul
Cretzulescu . > Sub Palatul Golescu, situat langa
stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre
lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu.
"De pe la 1826 ne- au ramas cateva relatari care ne dau o imagine
asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. > >
Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii CC
(Palatul de Interior al > Regelui Carol II, fostul CC pe vremea
comunista) au gasit un tunel. > Dupa ce au strabatut
aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau
16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri
militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare... Au
ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat
si au gasit... un rau cu apa curata, care curge intr-o matca
artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de
aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub
platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt
pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare
metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. >
> http://news.softpedia.com/news/1/2002/December/1913.shtml >
> Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu
si magazinul Muzica. > > "In urma unor cercetari
ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu
circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa
Enescu, Opera Romana etc. > > Subliniez, relatari sunt ale
unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu
neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat
sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca... nu se poate". >
> Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu
Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu
in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza
freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui
Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica
de sub oras. > > Administratorii Senatului au vazut
numai intrarea in catacombe > > "Pot sa va spun ca am auzit
despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de
comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o
cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din
Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. > Intrarile in aceste
cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba
noastra sa cotrobaim pe acolo", ne-a declarat inginer Constantin
Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului
Romaniei. > > http://news.softpedia.com/news/1/2002/December/1913.shtml
> > > > >
--------------------------------- >
.
All
new Yahoo! Mail -
Get a sneak peak at messages with a handy reading pane.
__._,_.___
SPONSORED LINKS
YAHOO! GROUPS LINKS
__,_._,___
|