<http://www.jurnalul.ro/articole/104115/jos-parcurile>
http://www.jurnalul.ro/articole/104115/jos-parcurile

 

Jos parcurile!

2007 09 29| de Dan Constantin
<http://www.jurnalul.ro/autorii/105/dan-constantin>  

 

Raman surprins cat de incapatanate raman unele parcuri. Ele nu se duc din
proprie initiativa la primarii sa se ceara distruse. Ele nu se adreseaza
instantelor sa fie retrocedate fostilor proprietari cu acte sau fara.

Ruga Margaretei Paslaru, "lasa-mi, toamna, pomii verzi", nu este placuta
urechilor edililor din Romania. Municipalitatile au facut o Antanta care
functioneaza impecabil pentru distrugerea spatiilor verzi. Mana cereasca
pentru inceperea proiectelor imobiliare aceste parcuri. Sunt inconjurate de
strazi - adica au accese multiple. Energia, apa, aleile sunt o
infrastructura excelenta pentru un cartier nou. Desigur, copacii incurca
lucrurile, dar, cu drujbe harnice, mintenas sunt culcati.

Dl Videanu, prieten de nadejde al copacilor falnici, ne-a convins in
mandatul de primar ca un pom poate fi mai bine admirat si simtit de cetateni
daca este adus la o dimensiune umana. Mai bine culcati, decat in pamant! Mai
bine parchet, decat picior de sprijin pentru nevoile cateilor!

Tare mi-e frica pentru Cismigiu. Starea jalnica in care l-au adus privirile
insistente ale functionarilor municipalitatii ma face sa ma gandesc la ce-i
mai rau. Daca s-a putut cu Bordeiul, de ce sa nu se poata cu Cismigiul?
Parcul Verdi, cat era el purtator de nume celebru, a fost transformat in
cartier de vile fara mare taraboi. Cica nu avea "acte" de parc! Bine ca a
putut o judecatoare corupta sa accepte actele samsarilor de terenuri.

Lozinca postrevolutionara "Azi in Capitala, maine-i jaf si-n tara"
functioneaza ceas. Cel mai recent transfer de modele daunatoare este la
Craiova. Primarul Antonie Solomon, si el ecologist cu toporul in mana, a
propus consilierilor locali distrugerea unui parc de 16 hectare si
transformarea lui in teren pentru constructii. Sa nu bata la ochi demolarea
Parcului Cornitoiu, in aceeasi sedinta, juvetii consilieri au mai ridicat
mana pentru eradicarea de pe harta orasului a inca 3 hectare de zona verde.

De ce nu dati, fratilor, cu napalm, ca americanii in Vietnam? Ramane asa de
uscat si liber peisajul dupa atacurile cu exfoliante, incat e pacat sa nu
folositi, stimati alesi ai cetatenilor, mijloace radicale.

Nimic nu va opreste! Aveti toata autoritatea sa le luati votantilor dvs.
oxigenul.

Cetateni! Descoperiti si semnalati primariilor orice palma de verdeata care
mai exista. Parcurile trebuie nimicite, si fara ajutorul dvs. primarii nu-si
pot duce programul de exterminare pana la capat.

 

Copyright C 1996-2007 Compania Jurnalul

 
----------------------------
 
Vali
"Noble blood is an accident of fortune; noble actions are the chief mark of
greatness." (Carlo Goldoni)
"When the power of love overcomes the love of power, the world will know
peace." (Jimi Hendrix)
Aboneaza-te la  <http://groups.yahoo.com/group/ngo_list> ngo_list: o
alternativa moderata (un pic) la [ngolist]
Please consider the environment - do you really need to print this email?

Raspunde prin e-mail lui