Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a precizat pentru Jurnalul Naþional cã nu a 
avizat construcþia de 27 de metri din Piaþa Lahovari numãrul 8. Dosarul a fost 
retrimis Comisiei Naþionale a Monumentelor Istorice. Jurnalul Naþional a 
relatat modul în care, în luna aprilie, controversatul proiect dintr-o zonã 
protejatã a primit girul Comisiei Monumentelor Istorice. Fãrã confirmarea 
actualei conduceri a Ministerului Culturii, avizul favorabil obþinut în comisie 
nu are valabilitate. De altfel, nu este pentru prima datã când proiectul nu 
reuºeºte sã treacã peste aprobãrile specialiºtilor! Practic, investitorul îºi 
doreºte un hotel de opt etaje în imediata vecinãtate a patru monumente 
istorice. Proiectul SC Falcon Consulting SRL a încercat în numeroase rânduri sã 
obþinã indulgenþa comisiilor. Singurul aviz favorabil a fost emis însã de 
acelaºi Eugen Pleºca, controversatul fost director al Direcþiei de Culturã 
Bucureºti. Semnãtura lui Pleºca a fost anulatã la câteva luni de ministrul 
Culturii, Theodor Paleologu. Beneficiarul a contestat decizia ministrului ºi a 
revenit cu ºanse frumoase, dupã cum uºor se poate observa, în ºedinþa comisiei 
din luna aprilie a acestui an. De aceastã datã, noua conducere a Ministerului 
Culturii a retrimis proiectul înapoi la Comisiile de specialitate. 

http://www.jurnalul.ro/stire-observator/turnul-din-lahovari-respins-de-ministrul-culturii-544601.html

Raspunde prin e-mail lui