Zona de centura nu apartine administrativ de Bucuresti, ci de comunele limitrofe. Iar dezvoltarile de tip Pipera nu sunt cu nimic mai de dorit decat cele haotice din Bucurestiul propriu-zis, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, oricat de fitosi le-ar fi ocupantii, astfel de dezvoltari fara infrastructura si eventual in albiile inundabile ale unor lacuri vor deveni probleme pe termen lung. Zonele limitrofe unor sosele de centura de fapt nici nu se preteaza la altceva decat la organizarea de obiective industriale si depozite, acolo neexistand infrastructura necesara birourilor (nemaipunand la socoteala ca e cam aiurea pentru un business sa-si aduca clientii si partenerii, de foarte multe ori straini si destul de firoscosi, stiu ce zic, pe marginea unei sosele de centura plina de TIR-uri, inconjurata de nimic, o autentica salbaticie sordida din punctul de vedere al acelor straini). Cat priveste dezvoltarile rezidentiale, va invit sa mergeti pe centura undeva in zona podului Voluntari, nu mai stiu daca inainte sau dupa, unde veti vedea in liziera padurii un cartier de asa-zise vilute gen Pipera, ramase la rosu, care de ani de zile nu se vand. In schimb, imi pun eu intrebarea, oare nu cumva si cat din padurea invecinata s-a defrisat ca sa apara acele vilute inutile?
De fapt, pe linia de centura se intampla destul de multe haiducii imobiliare, mai ales ca acolo vin investitori care vor sa se raporteze la Bucuresti, care isi prezinta proiectele ca fiind din Bucuresti, dar care in realitate isi iau autorizatiile, sa nu mai discutam cum, de la niste primarii comunale, deopotriva de ignorante cu cele mai elementare reguli de urbanism si de interesate in imbogatirea pe orice cai a primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali si a functionarilor proprii. Or acolo n-ar trebui sa existe nici cartiere rezidentiale, nici cladiri de birouri, ci doar depozite de marfa, hypermarketuri, obiective industriale, iar acolo unde exista ramasite ale vechilor codri ai Vlasiei, aceste paduri ar trebui protejate, mentinute si chiar, in masura posibilului fizic si juridic, extinse. Lacurile din zona, parte a salbei de lacuri ale Colentinei, ar trebui si ele depoluate si protejate. Iar un prim pas ar fi introducerea unei gandiri unitare pentru zona de centura, astfel incat libertatea primariilor comunale sa fie limitata de un aviz obligatoriu al unei autoritati a zonei metropolitane Bucuresti, care sa aiba in vedere urbanismul intregii zone, si nu doar al fiecarei comune in parte. In ce priveste Bucurestiul insusi, este evident ca in dorinta legitima de a proteja specificul istoric al orasului, nu se poate ingheta complet dezvoltarea acestuia, nici exila aceasta undeva pe soseaua de centura. Bucurestiul are nevoie de o economie si nu este totusi orasul care sa traiasca numai din turism, poate si pentru faptul ca este una din cele mai dinamice capitale europene, al treilea oras ca marime din sud-estul continentului dupa Istanbul si Atena. Or, pentru asta e nevoie si de mall-uri si hypermarketuri, si de obiective industriale (intreaga Romanie va trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa se reindustrializeze, cu acele industrii care erau rentabile in trecut si ar putea fi rentabile din nou, si pe care numai indolenta si necinstea le-au omorat), si de depozite, si de cladiri de birouri clasele A si B, acei huliti monstri de beton/otel si sticla. Iar daca hypermarketurile, depozitele si obiectivele industriale pot si chiar trebuie plasate in afara orasului, pe centura, cladirile de birouri trebuie sa ramana, din toate motivele expuse mai sus, in interiorul orasului. Ca sa inchei, problema in Bucuresti nu este ca se construiesc cladiri de birouri cu o arhitectura contemporana, ci ca se construiesc astfel de cladiri in zone protejate, prin distrugerea sau amenintarea de monumente si spatii verzi, fara respectarea unor norme elementare, cum ar fi cele de protectie impotriva incendiilor (vezi cazul Armeneasca, dar nu am auzit lucruri prea bune nici despre imensul turn America House de langa Piata Victoriei), si fara solutii de trafic corespunzatoare. Iar aceste fenomene sunt cu atat mai flagrante, cu cat Bucurestiul nu este lipsit de terenuri virane, ramase asa in urma demolarilor lui Ceausescu, si nici de foste platforme industriale dezafectate, care nu mai pot fi redeshise ca fabrici fie si pentru ca normele europene nu admit activitati industriale cu potential poluant in interiorul oraselor. Mai fac aici o paranteza, toate aceste foste obiective industriale ar trebui si ele analizate in vederea clasarii acelor elemente de arhitectura care merita, si nu ma gandesc aici numai la obiective industriale antebelice, dar si la cladiri mai reprezentative si mai reusite din punct de vedere estetic ilustrand constructivismul comunist sau alte stiluri ale perioadei postbelice. In acest sens, am citat intr-un alt email cazul cladirii din intersectia Morarilor care initial a apartinut Postavariei Romane, dar as include aici si APACA, si cred ca se mai gasesc exemple. Din punctul meu de vedere, pe viitor, campaniile pentru reglementarea urbanismului Capitalei ar trebui sa se concentreze pe urmatoarele subiecte: 1. Implementarea reala si respectarea normelor speciale privind zonele protejate. 2. Protectia si extinderea spatiilor verzi, chiar daca asta va insemna exproprieri si plata de despagubiri (si asa statul roman risipeste, macar de-ar cheltui cu un scop bun). 3. Exproprierea monumentelor clasate care sunt in mod evident lasate sa se degradeze de proprietarii lor (Moara lui Assan, Casa Miclescu, Palatul Stirbey etc.), cu compensarea intre cuantumul despagubirilor si sumele necesare restaurarii de catre stat a monumentului, si modificarea legislatiei in asa fel incat in cazul disparitiei "naturale" sau "din greseala" (cazul vilei de pe Kiseleff a lui Henriette Delavrancea) a unui monument clasat, pe terenul respectiv sa nu se poata construi nimic altceva decat o replica fidela a monumentului in cauza. 4. Clasarea de urgenta a monumentelor inca neclasate, inclusiv a celor din epoci istorice mai noi. Si, pe un termen mai lung: 5. Reconstructia celor mai reprezentative monumente integral distruse de demolarile comuniste si de jaful imobiliar din ultimii 21 de ani, pe vechile amplasamente, daca acestea mai sunt libere de constructii, sau pe amplasamente cat mai apropiate de cele originale (de exemplu, Spitalul Brancovenesc si Halele Unirii ar putea fi refacute pe bulevardul Unirii, unde sunt destule terenuri virane, biserica Spirea Veche si alte cladiri reprezentative din Uranus si-ar putea gasi locul pe uriasul teren din spatele Casei Poporului, Manastirea Vacaresti ar putea fi reconstruita la nord de actualul Sun Plaza, desi personal prefer solutia mai nebuneasca a demolarii Sun Plaza si a eliberarii amplasamentului original etc.). Practic, Bucurestiul ar face ce a facut Varsovia, oras distrus in timpul razboiului si refacut efectiv dupa poze. Daca insa incepem sa ne risipim energia, incercand sa inghetam Bucurestiul intr-o anumita clipa istorica, nu avem sanse sa castigam, si de fapt nici nu am merita sa o facem.
