Nicu Buculei wrote:
S M wrote:

Am vazut si eu articolul. Ma gindeam chiar sa-l "trag de atentie" pe
onorabilul Radu Tataru-Marinescu si poate n-ar strica sa-l bombardam cu citeva
(mai multe mail-uri). Poate asa se trezeste! Oricum, am trimis un comentariu
pe adresa Capital pe aceasta tema!


Cred ca o sa ii trimit si eu un comentariu pentru a-i pomeni de proiectul nostru si de documentatia pe care o avem si cea pe care o traduce ghrt.

Mai jos e mesajul pe care vreau sa il trimit. Il postez aici in cazul in care exista sugestii/corecturi, o sa astept vreo 2-3 ore si daca nu primesc nici o obiectie intre timp, il trimit in forma prezenta:



-------- Original Message --------

Buna ziua,

Ma numesc Nicu Buculei si sint unul dintre coordonatorii proiectului
OpenOffice.org dedicat vorbitorilor de limba romana -
http://ro.openoffice.org

Am citit articolul dumneavoastra,
http://www.capital.ro/index.jsp?page=article&article_id=19952&section_id=4
si il apreciez ca pe unul dintre cele mai pozitive articole pe care
le-am intilnit in presa romaneasca privnd proiectul nostru.

Imi permit totusi un mic numar de completari, sugesti sau corectii:

- Spuneti ca singurul dezavantaj major al Microsoft Office este pretul
piperat. In opinia mea cel mai important dezavantaj al acestei suite
este lipsa libertatii, foloseste un format de fisiere proprietar, care
este dependent de o singura companie, Microsoft. Spre deosebire,
formatul de fisiere folosit de OpenOffice.org este public si este
suportat si de alte aplicatii, cum ar fi KOffice sau GNOME Office,
aceasta facind ca utilizatorii sa aiba libertate de alegere si sa nu fie
dependenti de o singura sursa (chiar si Uniunea Europeana promoveaza
folosirea standardelor deschise in ceea ce priveste formatele de
fisiere, recomandind OpenDocument:
http://europa.eu.int/idabc/en/document/3439);

- Vorbiti despre versiunea de dezvoltare a OpenOffice.org 2.0. Va
informez ca aceasta se afla in momentul de fata in stadiu Beta, o
versiune finala fiind astepta in cel mult citeva luni. De asemenea, cred
ca 'instabil' nu e cea mai fericita traducere pentru 'unstable' care nu
se refera la stabilitatea propriu-zisa a aplicatiei ci la faptul ca
este in dezvoltare, deci poate inca suferi modificari de functionalitate
(desi OOo 2.0 se afla spre sfirsitul perioadei 'Beta', urmind sa intre
in cel de 'Release Candidate', cind nu mai pot surveni modificari
importante);

- Spuneti ca interfata OpenOffice.org este mai putin prietenoasa, nu o
sa va contrazic, desi eu personal consider ca fata de Microsoft Office
are atit minusuri cit si plusuri, nefiind usor a trage o concluzie
definitiva. Totusi, va recomand sa aruncati o privire pe versiunea Beta
pentru OOo 2.0 pentru a vedea incotro se indreapta
(http://download.openoffice.org/680/index.html), in general aceasta este
apreciata ca avind o interfata mult imbunatatita;

- Recomandati www.tutorialsforopenoffice.org ca o sursa utila de
documentatie. Vreau sa va introduc si pagina de documentatie in limba
romana a proiectului nostru:
http://ro.openoffice.org/about-documentation.html
De asemenea, avem in lucru un nou set de documentatii pentru versiunea
2.0, al carui stadiu de lucru poate fi gasit la http://oooauthors.org/ro/ug/
Utilizatorii pot solicita ajutor prin email folosind lista noastra
[email protected]

- Cind vorbiti despre extensia folosita de OpenOffice.org mentionati
.oo, lucru care este incorect: extensiile folosite de versiunille din
ramura 1.0 si 1.1 sint .sx* iar cele introduse de versiunea 2.0 sint
.od* (prescurtare de la OpenDocument). Formularea .oo a fost o propunere
temporara in cursul anului trecut, care a fost abandonata in favoarea
OpenDocument, cind s-a decis propunerea formatului pentru standardizare
in cadrul OASIS si ISO;

- Mentionati ca cele mai mari diferente intre OpenOffice.org si
Microsoft Office se inregistreaza in cazul Impress/PowerPoint. Profit de
ocazie pentru a mentiona ca Impress beneficiaza de imbunatatiri majore
in versiunea 2.0. De asemenea, vreau sa amintesc ca OpenOffice.org
contine si o aplicatie pentru grafica vectoriala, Draw, care nu are
echivalent in Microsoft Office;

- Folositi pentru comparatie OpenOffice.org 1.1.1, precizez ca versiunea
curenta este 1.1.4, care contine unele imbunatatiri fata de 1.1.1;

- In incheiere am si o precizare in legatura cu Microsoft Office: acesta
nu este limitat numai la Windows, Microsoft produce si o versiune pentru
Mac OS X, dar tot cu aceeasi ocazie precizez ca numarul platformelor
suportate de OpenOffice.org este mult mai mare, incluzind printre altele
si familia BSD sau Solaris.

Va multumesc pentru atentia acordata si va felicit inca o data pentru
articolul publicat,

---------------------------------------------------------------------
To unsubscribe, e-mail: [EMAIL PROTECTED]
For additional commands, e-mail: [EMAIL PROTECTED]



Raspunde prin e-mail lui