Pe 19.10.2009 15:14, Stas SUSHKOV a scris:

> Până acum nimeni nu o întrebat de unde s-o luat conținutul/informația pe
> ubuntu.ro, încearcă.softwareliber.ro, softwareliber.ro sau
> alege.softwareliber.ro... că doară nu am făcut atâta spam în paginile de
> wiki ce le avem.
>
> The point, îi că dacă nu ai încredere în colegii din lug/comunitate,
> poți presupune orice (conținut filtrat, manipulat, etc...). Deci
> problema sigur nu e în „to have or not to have a wiki”, problema e în
> noi. Vrem să facem ceva să fie, sau să putem bifa doar că e făcut.


Bună ziua,


Tendința mea e să am încredere în colegii din LUG și, în general, în cei 
care participă la astfel de comunități. Nu m-am simțit niciodată 
manipulat de vreo informație postată (pretind că știu să deosebesc 
singur albul de negru).


Problema practică care se pune este următoarea:

- cum facem să avem o pagină *vizibilă* în care să fie listate 
magazinele care vând calculatoare cu Linux preinstalat, în România ?

- cum facem ca membrii comunității să poată contribui ușor la această 
pagină (ideal, fără intervenția administratorului site-ului), pe măsură 
ce descoperă noi asemenea magazine?

- cum facem ca pagina aceasta să ajungă, cât mai mult, și în atenția 
publicului larg, neutilizator de GNU/Linux (dar *potențial* utilizator)? 
Ar fi ideal să aibă și un aspect plăcut, modern, care să „ia ochiul”...

- cum facem ca managementul magazinelor respective *să știe* că 
beneficiază de „reclamă gratuită” din partea site-urilor comunității 
FOSS, atâta timp cât promovează Linux-ul „la raft” ? Poate unii ar fi 
deschiși, ar dori să se implice...


Restul - discuțiile „wiki versus alte soluții web” - sunt, IMHO, 
neesențiale...


Numai bine,
Răzvan

__________________________________________________
Lista de discuţii a Grupului pentru Software Liber
http://softwareliber.ro/
[email protected]
http://softwareliber.ro/contact/lista/

Raspunde prin e-mail lui