Salutare,

După cum majoritatea știe, FLOSSCamp e un eveniment ce a început în 2008,
promovat prin camp.softwareliber.ro.
A început ca o idee simplă, să adunăm contribuitorii la programe libere
într-un loc, în natură, unde se pot cunoaște mai bine și cel mai important,
pot vedea că există și alții ca ei.

Dintre participanți, unii insistă să fie la cort, alții nu vor cort. Eu am
fost din 2008 în fiecare an, îl mai țin minte și pe Ionuț (fdd) că a fost
la fiecare eveniment și prefer cort și mâncare la cort.
Din reacțiile pe care le-am primit eu, majoritatea vrea să fie la cort și
unii chiar se plâng că în ultimii ani locul de campare a fost prea aproape
de pensiune, fiind practic în curtea pensiunii.
Cred că una dintre cele mai reușite ediții a fost în
2009<http://camp.softwareliber.ro/2009/poze/img_6264.jpg>,
urmată de 2011 <http://camp.softwareliber.ro/2011/foto/flosscamperi2011.jpg>și
unul dintre motive a fost că s-au îndeplinit ambele condiții, locul de
campare a fost destul de retras, era o apă lângă și pensiunea era la o
distanță acceptabilă.

După 5 evenimente fără întrerupere, e păcat să nu dezvoltăm evenimentul
ăsta ( a nu se citi eliberatica, rămâne scopul inițial, ăla e identitatea
evenimentului ) .

Ce văd eu că lipsește e, în ordinea importanței:


   1. independență, ieșirea de sub umbrela softwareliber.ro
   2. listă proprie de discuții
   3. domeniu separat
   4. conturi/pagini pe rețele de socializare
   5. cu cel puțin o lună înainte de eveniment ar trebui să se știe totul
   despre cazare, campare și cine participă
   6. hotărârea locului de anul viitor trebuie să înceapă imediat după ce
   s-a terminat evenimentul
   7. trebuie adunat feedback după eveniment
   8. participanții mai marcanți trebuie menționați pe sait, ei sunt o
   reclamă pentru eveniment și asta poate atrage contribuitori mai tineri
   9. un program (nimic strict, doar ceva ca să stimulăm activități făcute
   împreună, gen trezirea, prânz, foc de tabără, poză de grup, etc)


Legat de locul evenimentului, Brașov e prea departe de toată lumea în afară
de cei din București. Sibiu și împrejurimile (Gura Râului, drumul spre
Păltiniș) sunt mult mai accesibile (sub 4 ore de condus sau tren + autobuz
direct de la gară).
Fiind un weekend e important să nu pierzi jumătate de zi conducând.

Dintre cei care sunteți abonați aici, vă rog să comentați, mai ales la
punctele lipsă să vedem câți suntem pe lista asta și dacă e suficient
interes să creștem FLOSSCamp.

-- 
Alexandru Szasz
__________________________________________________
Lista de discuţii a Grupului pentru Software Liber
http://softwareliber.ro/
[email protected]
http://softwareliber.ro/contact/lista/

Raspunde prin e-mail lui