Pentru Bucureșteni, dar și pentru informarea tuturor celor interesați, anual se celebrează nu doar Ziua Libertății în Programare (Software Freedom Day, pe care am menționat-o la seminariile LVLE și la Macea, la școala devară), ci și Ziua Libertății Documentelor (Document Freedom Day), pentru a promova formatele libere de tehnoredactare, precum și licențele de difuzare libere ... În această direcție, transmit anunțul de mai jos:
Mâine, pe 23 martie 2013, Fundația Ceata organizează în București un eveniment dedicat Zilei Libertății Documentelor începând cu ora 14:00 în sala 2201 din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (Calea Dorobanți 15-17) a Academiei de Științe Economice. Ziua Libertății Documentelor este o campanie internațională coordonată de organizația Free Software Foundation Europe (Fundația pentru Programe Libere din Europa) și organizată de grupuri din întreaga lume cu scopul de a aduce în atenția publicului formatele digitale libere și importanța respectării lor. Evenimentul organizat de Fundația Ceata în București este sprijinit de Departamentul de Turism și Geografie din cadrul Facultății de Comerț a Academiei de Științe Economice din București (lector Alexandru Gavriș). Programul constă din prezentarea unor formate libere ca HTML5, Ogg, WebM, ODF, SVG, Blend și a programelor libere care le folosesc. Pentru programul evenimentului, vă invităm să consultați pagina evenimentului de la ceata.orgsau situl oficial la documentfreedom.org/index.ro.html M.Jalobeanu
__________________________________________________ Lista de discuţii a Grupului pentru Software Liber http://softwareliber.ro/ [email protected] http://softwareliber.ro/contact/lista/
