"Creatia" nu imi aprtine, ci este preluata de pe      
http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/5352


  "   Puteţi contribui şi voi, cu o sumă oricât de mică, preferabil valută
convertibilă, pe care să o depuneţi în contul meu personal cu numărul 
01234567890987654321
deschis la Banca Legumicultorilor Mici şi Mijlocii. Promit că voi avea
grijă ca suma colectată (care sper din tot sufletul să fie cât mai
mare) va ajunge la acest simbol greu încercat acum de necazuri şi
nevoi...



Iată şi apelul domnului Cristian Borcea:



Dragi surori şi fraţi stelişti,

Acum toţi românii-s trişti,

Plânge cerul, nu-i de haz,

Mutu a dat de necaz!



Fac un apel disperat:

MUTU TREBUIE SALVAT!

Că-i un simbol naţional,

E urgent şi e vital!



Tribunalul de la FIFA

I-a dat tare rău cu tifla,

L-a pus la munci şi canoane,

Să plătească milioane!



Mi-am pus şi poster pe hol

Cu Mutu în fundu' gol,

Ca un simbol, ce să fac?

Omu' e acum sărac!



Când tragea prafuri cu trompa,

În ziare exploda bomba,

Era mediatizat,

Dar acum s-a terminat!



A fost un exemplu bun,

Copiilor eu le spun:

Vrei gagică, vrei maşină?

Trage pe nas cocaină!



Maneliştii îl cântau,

Hit-uri despre el lansau,

Cum e-n Africa Mobutu,

Noi l-am tot cântat pe Mutu!



Dar Abramovici, hainul,

Vrea acum să-şi ia tainul,

Îi ia tot: avere, casă,

Chiar şi pâinea de pe masă!



Consuela-i supărată,

Tristă, demoralizată,

Haideţi s-o înveselim

Cu bani să contribuim!



Toată ziua plânge-ntr-una,

Şi-a stricat şi manichiura,

Nu mai poate folosi 

Machiaje de zeci de mii!



Telefoanele galante

Bătute în diamante,

Au fost scoase la vânzare,

Vă rog, aveţi îndurare!



El i-a tot iubit pe fani

Chiar când era plin de bani,

Numai la voi se gândea,

Chiar şi-n cluburi când era!



Când era c-un top-model

El făcea în aşa fel,

Să apară în ziar pozat,

Pentru VOI a îndurat!



Hai să  strângem leu cu leu

Că-i păcat de Dumnezeu,

Adi-al nostru îndatorat

Este demoralizat!



Naşul său e Nicu Gheară,

Pe el o să-l sun diseară,

Ca să văd: la greu îl lasă?

Sunt curios dacă-i pasă!



L-am sunat pe Mureşan

Să scoată şi el un ban,

Şi pe Arpad l-am rugat,

Amândoi m-au evitat!



M-am dus la fraţii Becali,

Hahalere şi canalii,

Mi-au spus că vor dona bani

La anu' şi la mulţi ani!



Gigi rău s-a cătrănit

Imediat ce-a auzit,

Şi mi-a zis tot ce fac eu,

Nu-i pe plac lui Dumnezeu!



A spus la televizor

Că şi lui îi e dator,

Are la el datorii

De vreo 75 de mii!



Şi Mitică Dragomir

Ţine banii la chimir,

Nu ar da niciun dolar,

Afurisit şi avar!



Chiar şi cu Marian Iancu

După ce că e cât tancu',

Zace plin de nepăsare,

Şi se-nfundă cu mâncare!



Mircea Sandu mi-a promis

Că-mi trimite un cec scris,

Mai dă bani şi Todd Medina,

Şi Raluca, bat-o vina!



Nea Jean m-a mai potolit

Şi mi-a spus că negreşit,

Totul se va aranja,

Pentru a mă-ncuraja...



Condescu mi-a spus din start

Că el e om cumpătat,

El nu are banu' lui,

Ci a sindicatului!



Pinalti e supărat,

Iarăşi a retrogradat,

Nici nu a vrut ca să ştie,

N-a dat nici măcar o mie!



Copos chiar a râs de mine,

Cârciobar fără ruşine,

Mi-a cerut ca un mişel

Să donez eu pentru el!



Taher nu dă niciun ban

Că Mutu nu-i musulman,

Spune c-o să se gândească,

Numai să se convertească!



Oameni fără suflet, cruzi,

La dureri ei rămân surzi,

N-ar da o mică centimă

Nu au niciun fel de stimă!



Îl iubesc pe Adrian

D-aia strâng ban peste ban,

Din vânzări de butelii,

Am deja vreo zece mii!



Hai contribuiţi şi voi

Daţi un euro sau doi,

Salvaţi-ne un tezaur,

Adrian, copil de aur!



Orice mic bănuţ donat

Va fi întrebuinţat,

Folosit cu cumpătare

Pentru reabilitare!
"


Cristian Ionuţ

(LDS)
 
         
        
        








        


        
        


      

Raspunde prin e-mail lui