Vino astazi, 9.04.2009, la 20.00 in Piata Universitatii sau oriunde in tara
unde au loc manifestari de sustinere!
Mircea Cărtărescu
Vineri, 10 Aprilie 2009
Mircea Cărtărescu: "Dacă nu strigăm acum, odată cu zecile de mii de tineri din
Chişinău, că Moldova e românească, vom pierde această ţară nefericită, îi vom
condamna pe aceşti oameni tineri la disperare perpetuă."
Dacă te-ai lua după agenţiile de presă din toată lumea, la Chişinău e primăvară
şi copăceii au înflorit mirific. Totul e-n ordine, au fost alegeri, au câştigat
comuniştii, preşedintele Voronin e, mai departe, garantul democraţiei şi
legalităţii în mica, dar brava republică Moldova. Fiindcă în lume se întâmplă
sau nu se întâmplă ceva doar în funcţie de interesele marilor puteri. La
Chişinău nu se întâmplă zilele acestea nimic pentru că Rusia nu vrea să se
întâmple şi pentru că UE şi USA nu vor să supere Rusia.
Ce vedem la televizor, şi nu ceea ce realmente se petrece, ni se vinde drept
realitate. În fosta Iugoslavie s-a întâmplat ceva, de asemenea se întâmplă
lucruri în Iran sau în Afganistan. În Coreea de Nord e însă linişte şi pace.
Acolo nu se petrec orori, nu se moare de foame, nu e torturat înspăimântător un
popor de sclavi, cum probabil nu mai e altul pe Pământ. Unde sunt promotorii
libertăţii şi ai democraţiei când vine vorba despre Coreea de Nord, gaura
neagră a planetei?
Iar dacă laşitatea comunităţii internaţionale, aceeaşi care nu voia să-l supere
pe Hitler până la război şi n-a vrut să-i supere pe ruşi cincizeci de ani după
aceea, preferând să lase jumătate din omenire pradă totalitarismului, o
priveşte pe ea, laşitatea românească ne priveşte pe noi toţi. Nu avem până
acum, de aproape o săptămână de când e revoluţie la Chişinău, nicio reacţie
oficială a autorităţilor române.
Ne e frică până şi de bănuiala că i-am sprijini în vreun fel pe „vandalii” şi
„golanii” care au ieşit în stradă acolo. Nici dacă l-am avea mai departe
preşedinte pe Iliescu nu s-ar fi lăsat o tăcere mai sinistră. Traian Băsescu ar
fi trebuit să reacţioneze de mult, el care are între obiectivele principale în
politica externă unificarea cu Moldova, el care a condamnat comunismul, el care
e un temperamental şi, vreau să cred, un patriot.
Brusc, ne-am amintit că Moldova e un stat suveran, brusc ne-am adus aminte de
legalitate şi de democraţie. Brusc, am uitat de drepturile omului şi de
îndatoririle noastre de fraţi mai mari ai românilor de peste Prut. Nu ne-au
tulburat nici abuzurile strigătoare la cer ale regimului lui Voronin: vizele
pentru cetăţenii români, expulzările de diplomaţi români, ne-au deranjat doar
(în loc să ne onoreze) acuzaţiile că suntem în spatele evenimentelor din
Chişinău. Măcar de-am fi fost! Aş fi fost acum recunoscător politicienilor
români.
Mediile de la noi s-au întrecut să ne arate imagini ale revoluţiei moldovene,
dar ca pe nişte ştiri „hot”, la concurenţă cu arestarea unor derbedei şi cu
nişte zvonuri tâmpite. Niciun pic de solidaritate cu tinerii care, acum, luptă
pentru dreptul la viaţă şi la viitor în Chişinău. Singura excepţie a fost
„Naşul”, emisiunea lui Radu Moraru, jurnalist care de câtva timp a crescut mult
în ochii mei. Din tot ce-am văzut în ultimele zile la televizor, e singura
emisiune care-a militat ardent şi decent totodată pentru solidarizarea noastră
cu studenţii basarabeni.
Aş vrea să convenim din nou asupra unor lucruri simple: Moldova nu e pentru noi
un stat oarecare, nu e Letonia sau Gruzia (deşi o mişcare de eliberare de un
regim tiranic şi, potenţial, totalitar ar trebui sprijinită oriunde). Moldova e
românească, poporul ei vorbeşte oficial limba română, România e pentru ei o
patrie-mamă.
Dorinţa de reunificare a României cu Moldova nu e un amestec în treburile
interne ale unui stat, e o dorinţă legitimă şi reciprocă. Unirea ar fi trebuit
înfăptuită de mult, din primii ani de după Revoluţie, când unificarea Germaniei
ar fi servit drept precedent şi model. Nimeni nu s-ar fi opus atunci, când
Rusia era la pământ, unificării celor două state române. Atunci, un regim
rusofil, al lui Iliescu şi-al FSN-ului, au împiedicat cursul natural al
evenimentelor. Nici regimul Constantinescu n-a făcut-o, din aceeaşi impotenţă
generalizată care l-a caracterizat. De aceea mi-am pus atâtea speranţe în
Băsescu şi în Convenţia Democratică.
Băsescu a condamnat comunismul ca sistem politic criminal. Era cazul să-l
condamne mai ales în Republica Moldova, unde el e practicat pe faţă şi unde a
nenorocit timp de douăzeci de ani o ţară şi un popor. Cum putem tolera noi,
care-am trecut printr-o revoluţie, un guvern comunist peste Prut? Iar acum,
când oamenii tineri se revoltă împotriva acestui regim criminal, cum putem
bâigui mai departe scuze diplomatice despre respectul suveranităţii şi despre
neamestecul în treburile interne? Dar să ne amestecăm o dată naibii, să arătăm
o dată că îi vrem pe moldoveni! Avem în fine o oportunitate cât roata carului –
poate următoarea va veni după cincizeci de ani.
Dacă nu strigăm acum, odată cu zecile de mii de tineri din Chişinău, că Moldova
e românească, vom pierde această ţară nefericită, îi vom condamna pe aceşti
oameni tineri la disperare perpetuă.
Aştept de la autorităţile române şi de la fiecare dintre noi să ieşim din
laşitatea asta josnică şi să arătăm că ne pasă.
Evenimentul Zilei
