Pentru că se apropie
aniversarea a o sută de ani de la naşterea lui Eugène Ionesco, vom sărbători cu
spectacole în Festival: Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului
"Eugène Ionesco", ediţia a XV-a. în perioada 27- 29 noiembrie 2009 la
Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.


Începând cu anul
1994, la Casa de Cultură a Studentilor din Bucureşti se
desfăşoară Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului „Eugène
Ionesco”, fiind un omagiu adus de către studenţii împătimiţi de teatru acestui
dramaturg ce a fost şi este un „monstru sacru” al avangardei teatrale europene.


Festivalul  "Eugène Ionesco" este un eveniment
unic în peisajul teatral românesc, un proiect tradiţional al Casei de Cultură a
Studenţilor Bucureşti, dedicat exclusiv genului de teatru al absurdului, gen 
teatral
a cărui consacrare este legată de numele dramaturgului de origine română. Este
un proiect iniţiat de Teatrul Studenţesc “Podul” (regizor Cătălin Naum) căruia
i s-a alăturat Compania de Artă “Studio 24” (regizor Mihai Serghei Todor),
ambele formaţii reprezentative ale Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

 

Festivalul confirmă
continuitatea fenomenului artistic studenţesc în casele de cultură ale
studenţilor; mişcare artistică de amatori dar nu abordată cu amatorism care, de
decenii, influenţează lumea teatrului profesionist. 

 

De ce “Eugène Ionesco”?

“Eugène Ionesco şi-a
păstrat tinereţea, curiozitatea de a descoperi iar, ceea ce este cel mai
important în dramaturgia lui este că nu
a dărâmat tradiţii culturale ci, însuşindu-şi marea experienţă a omului în
trecerea lui prin această efemeră existenţă, a adăugat încă o cărămidă la
uriaşa construcţie pentru care a fost creat omul.” (Cătălin Naum – regizor,
TS Podul).

 

Şi, în general, DE CE?

« …Avem nevoie
urgentă de privirea pătrunzătoare (şi necruţătoare) a celui care a înţeles că a
avea pertinenţa şi curajul de a spune « NU » înseamnă a-ţi asuma
libertatea de gândire, simţire şi trăire… » (Mihai Lungeanu – regizor, 
vicepreşedinte
al Societăţii Culturale “Eugen Ionescu”din Slatina)

 

Scurt istoric al festivalului:

Prima ediţie a avut
loc în 1994.

Ediţiile II-VI în
perioada 1995-1999 şi IX, X, XII-XIV respectiv din anii 2002,2003, 2005-2006,
2008 au fost cu participare naţională.

Ediţiile VII şi VIII
în anii 2000 respectiv 2001 au avut participare internaţională.

Ediţia a XI-a din
2004 a fost o manifestare manifest, s-a desfăşurat numai pe plan local.

Ediţia din 2007 nu a
avut loc.

 

Organizatorii mulţumesc
pe această  cale reprezentanţilor mass
media culturale şi unor  oameni de bine (Laurenţiu
Toma director al CCS Bucureşti în perioada 1972-2003 fiind primul dintre
aceştia) care au susţinut fiecare din ediţiile anterioare. Fără ajutorul lor nu
am fi ajuns la această a XV-a ediţie care se înscrie “ în omagierea universală
a împlinirii primilor  o sută de ani de
la naşterea dramaturgului „Eugène Ionesco” (Mihai Lungeanu-regizor,
vicepreşedinte al Societăţii Culturale “Eugen Ionescu”din Slatina).

 

Spaţiul în care se va desfăşura Festivalul "Eugène Ionesco"  (Casa de Cultură  
a Studenţilor din Bucureşti) este un spaţiu
frecventat de tinerii interesaţi de ceea ce este nou, de tineri studenţi care
se pregătesc pentru diverse domenii. Ei formează publicul fidel al
spectacolelor devenite tradiţionale şi, totodată, sunt participanţi la  
evenimentele care au loc aici. 

Ne dorim ca Festivalul să fie şi să rămână un schimb util de idei între
participanţi.

 

Vă invităm, aşadar,  să păşiţi alături de noi în “Lumea lui
Ionesco”!
PROGRAMUL FESTIVALULUI


motto: „...in Acest mileniu plin de absurZi...noi suntem cei dintâi!”

 

2009
– centenar Eugène Ionesco

 

VINERI 27 noiembrie 2009

sala POD – ora 19:00  -“Nu” dupa texte de Eugène Ionesco – 

regia: Cătălin Naum 

Distribuţia: Eduard Haris, Mihai Munteniţă, Valentin
Florea 

      - teatrul studentesc PODUL - CCS Bucuresti

 

sala UNDERGROUND 
- ora 20:00 –“Vorbe de vecini”
adaptare  după texte 

din “Noul locatar”, “Fată de măritat”, “Scenă in patru”de
Eugène Ionesco

regia: Mihai Serghei Todor 

Distribuţia: Manuel Dobrinescu (domnul Dubas), Liviu
Dămoc (domnul Dugeo), Bianca Valea (bunicuţa Martilia), Alina Dorneanu 
(portăreasa)


                            -
Compania de Artă STUDIO 24  - CCS
Bucuresti  




SÂMBĂTĂ 28 noiembrie 2009

sala UNDERGROUND-  ora 11:00 - Teatrul Naţional Radiofonic prezintă audiţia 
spectacolului: „Despre senzaţia
de elasticitate când călcăm peste cadavre…“ – piesă liber inspirată din opera
lui Eugène Ionesco - de Matei Vişniec, în prezenţa
realizatorilor.

 

hol PARTER-  ora 12:00 – Vernisajul expoziţiei „EUGEN IONESCU - DE LA SLATINA 
LA PARIS” -
mărturii şi documente- realizată de CJCPCTCOlt.

 

sala POD - ora 17:00 - “Scaunele” de Eugène Ionesco

regia: Andra Duţeanu



Distribuţia: Salahhe  (Bătrâna), Toni Albei (Bătrânul), Boboc 
(Oratorul)-        
teatrul studenţesc THESPIS – CCS Timişoara

 

sala POD - ora 18:00 – “Lecţia”
de Eugène Ionesco

regia: Dan Ţilea 

                                                          -
trupa IMAGO – CCS Cluj Napoca

 

sala POD - ora 19:00 – “Fată
de măritat” de Eugène
Ionesco

regie colectivă

Distribuţia: Ana Jereghe (Doamna), Nicu Turcanu (Domnul),Sergiu Terente 
(Fata-Barbat)

           - Academia de Arte – Chişinău,R.
Moldova  

 

sala POD - ora 20:00 – “Lecţia”
de Eugène Ionesco

regia: Aurel Luca 

Distributia Vlad  Tănase(Profesorul), Anca  Stănescu
(Eleva)  

Ancuta  Sandu (Servitoarea)                         - teatrul studenţesc LUDIC 
– CCS Iaşi 


DUMINICA 29 noiembrie 2009


sala POD - ora 11:00 -“Lecţia” de Eugène Ionesco

regia:
Crista Bilciu

Distribuţia:
Catalin Stelian (Profesorul, Diana
Uţă (Eleva), Andrei Negoiţă (Menajera)

studenţi
clasa Maia Morgenstern-Amalia Ciolan

-trupa Universităţii HYPERION




sala 5 parter – ora 12:00 - vizionarea  înregistrării spectacolului “EU, EUGEN 
IONESCU” organizat de Radio
România Cultural în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu 

 

sala 5 parter – ora 13:00
-“Lumea lui Ionesco” – colocviu teatral 

invitat: Mihai
Lungeanu, regizor, Director al Teatrului “Eugen Ionescu” din Slatina,
vicepreşedinte al Societăţii Culturale “Eugen Ionescu” din Slatina

 

Organizator: Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti 

Finantator: Ministerul Tineretului si Sportului

Sprijin: Societatea Cultural – Artistica de Tineret “Concret”, Societatea
Culturala “Eugen Ionescu” din Slatina

Parteneri media: radiobucuresti.ro 24Fun.ro, port.ro

 

Intrarea este
liberă.

 

Spectacolele au loc la 




CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR BUCUREŞTI

Calea Plevnei 61, sect. 1

www.ccs.ro, email: [email protected], tel: 021 315 25 42




Anda Avrămuţ

coordonator  organizare Festivalul Festivalul Naţional
Studenţesc de Teatru al Absurdului „Eugène Ionesco” ediţiile III-XV




      

Raspunde prin e-mail lui