MASTERAT: Mediere, negociere și comunicare în rezolvarea conflictelor 
(Universitatea Ecologică din Bucureşti, Facultatea de Științele Comunicării), 
doi ani, învățământ cu frecvență, 120 credite transferabile
Înscrieri: până la 30.09.2013 
Discipline de studiu:
        * Managementul conflictelor
        * Medierea şi profesia de mediator autorizat în România
        * Procesul de mediere
        * Comunicarea interpersonală în mediere şi în negociere
        * Retorică şi argumentare în mediere și negociere
        * Organizarea activităţii de mediator și redactarea documentelor
        * Tehnici de negociere şi mediere
        * Medierea în materie civilă
        * Medierea în cauze penale
        * Bariere de comunicare în rezolvarea conflictelor interpersonale
        * Comunicarea nonverbală în mediere şi negociere
        * Comunicarea publicitară a mediatorului şi a formatorului de mediatori
        * Cultură și comunicare în mediere și negociere
        * Rezolvarea paşnică a diferendelor internaționale
        * Comunicarea interculturală în mediere şi negociere
        * Gestionarea comunicării in situaţii de criză


Masteratul se află în curs de avizare de către Consiliul de Mediere
Înscrierile se fac la sediile Universității Ecologice din București din 
Bd.Vasile Milea, nr.1G, Bucuresti, Sector 6, (zona Grozavesti, Tel. 
(021)-316.79.31; (021)-316.79.32, Fax: (021)-316.63.37 si din str.Franceza, 
nr.22, Bucuresti, Sector 3, Tel. (021)-312.12.50; Fax: (021)-315.77.30.
Taxa de studii: 1.200 lei/semestru; Taxa de înscriere: 100 lei,

Raspunde prin e-mail lui