Devenirea / Growth
expoziţie personală foto al artistei finlandeze Wilma Hurskainen
perioada: 06 - 25 Noiembrie, 2007
organizatori: Ambasada Finlandei, Uniunea Artiştilor Plastici din
Republica Moldova
locaţie: Centrul Expozitional Constantin Brancusi
vernisaj: 6 Noiembrie 2007, ora 17:00
DEVENIREA
Ceea ce etalez în această expoziţie prezintă un proiect prin care,
ghidată de ideia de a reactualiza, re-fotografiind momente reale după
scenariile din îndărătul imaginilor pe care ni le-a făcut tatăl meu mie şi
celor trei surori ale mele, pe cînd eram copii. Adecvat logicii ideii am
intenţionat ca noile fotografii să comporte analogii paroxistice cu
originalele: locurile şi compoziţiile au rămas aceleaşi, la fel cum sunt şi
părţile corpului şi expresia feţei. Seria de fotografii înglobează circa 30 de
imagini.
M-a impresionat întotdeauna capacitatea fotografului de a transcede, de a
emerge dincolo de timp şi de a construi comparaţii de genul celei care m-ă
preocupă să o construiesc şi eu. Este un ceva neliniştitor, poate chiar tragic
în a privi o fotografie şi în a o compara cu una nouă, deoarece în acest cadru,
iminent vom vedea cum lucrurile s-au schimbat, adică au devenit. Este
regretabil faptul că entitatea timp a fost acreditată drept principalul
măsurătoriu a vieţii omului. Cunoaştem oameni ce nu sunt capabili sau nu vor să
vadă schimbările în ei înşişi, adică, a constituirii iminente trecerii timpului.
Datorită noilor tehnologii, eu şi surorile mele încercăm un posibil
plonjon ce s-ar preta retroactiv, în trecut. Stăm în aceleaşi poziţii ale
corpului, iar aparatul pare să fixeze exact din acelaşi racursiu din care ne-a
fotografiat tata. Şi totuşi, ineluctabil, încercările noastre nu sunt altceva
deît himere. Este firesc: nu ne putem întoarce în timp!
De asemenea, mă interesează fotografiile de familie şi modul în care sunt
făcute, păstrate şi, în unele cazuri, privite. Oricine care are o familie ştie
că pozele de familie sunt o formă de a reflecta o familie, unică şi fericită.
Fotografiile de familie pot fi o formă de a învedera trecutul şi
identitatea unei persoane. Simultan, fotografiile sunt o formă de a ascunde
unele aspecte, la fel şi de a le revela pe altele.
Prin comparaţia fotografiilor din trecut cu cele de astăzi, timpul apare
ca o formă ciudată. Se generează senzaţia că există un dialog indestructibil
între trecut şi prezent, aşa cum se întîmplă în cazul amintirilor: amintirile
nu sunt statice, ci aleatorii corespunzător cu ce ni se întîmplă. Prin
recurenţa la un îndepărtat moment din trecut se relevă ceva straniu legat de
noi înşine în calitate de subiecte ale fotografiei: rolul pe care îl jucam
instantaneu poate fi estimat ca emfatic.
În primele fotografii avem vreo 5 ani, dar ştiam deja cum să pozăm pentru
o fotografie.
GROWTH
Growth is a project in which I am reconstructing and re-photographing
pictures that my dad took of me and my three little sisters when we were
children. I am trying to make the new photograph look as similar as possible to
the old one: the place and the composition are the same, and so are our
positions and facial expressions. The series consists of about 30 pictures.
I have always been very attracted by the photograph´s ability to cross
time and create this kind of comparisons. There is something sad, almost
tragic, about looking at old photographs compared to new ones and seeing how
people and things have changed or grown up. After all, it is said that time has
been accepted as a common means of measuring life because people are not able
nor willing to see the change in themselves. In the pictures it seems as if we
were trying to go back to our childhood by accepting the same position towards
each other and the photographer´s/spectator´s gaze but we unavoidably fail. We
have to fail – there is no return in time.
I am also interested in family photographs and the way they are taken,
stored and (not so often) looked at. Anyone with any family history can tell
that, although the family pictures are supposed to tell a story about a happy,
unanimous family, growing up with other people is never simple. Family
photographs can be a way of reflecting one´s past and identity, but the
pictures conceal just as much as they reveal.
In the comparisons time takes a strange form – it feels as if there was a
dialogue between the past and the present moment, like there is in our minds
what comes to our own memories. A memory is never static, permanent, but
changes as we change. By repeating a distant moment something weird is revealed
about us as objects of the photograph in the first pictures: the way we play
our artificial roles for the photograph. We might not be more than 5 years old,
but we already know exactly how to be in/for a photograph.
Hurskainen Wilma
Vladimir US
| | |
International Relations Department
Union of Artists of Republic of Moldova
tel: + (373 22) 541457
fax: + (373 22) 245024
skype: us.vladimir
email: [EMAIL PROTECTED]
http://www.arta.md_______________________________________________
oberlist mailing list
[email protected]
http://idash.org/mailman/listinfo/oberlist
