Multumim celor care au aplicat si ii incurajam sa aplice pe cei care inca nu au 
facut-o.
Succes si curaj.


REMINDER: Concurs naţional de lucrări şi proiecte artistice - "7 aprilie prin 
artă"

Compania Rolsi Media anunţă concursul naţional de proiecte artistice "7 aprilie 
prin artă".

Deoarece, după aproape un an de la evenimente, o concluzie asupra celor 
întâmplate pe 7 aprilie 2009 întârzie să apară,  noi am hotărât să nu lăsăm 
lucrurile să fie cuprinse de uitare. 
Dorim ca în oceanul de păreri legate de evenimentele de acum aproape un an să 
fie auzită şi vocea artiştilor, poate unica voce care va rămâne peste vremuri. 

Acest concurs este deschis proiectelor sau lucrărilor artistice care abordează 
subiectul evenimentelor asociate datei de 7 aprilie 2009. 

Va conta calitatea artistică a proiectului, indiferent de genul sau forma în 
care va fi realizată lucrarea.

Lucrările vor fi apreciate de către un juriu specializat, format din câteva 
personalităţi locale.  

Proiectul desemnat câştigător de către juriu va fi premiat cu suma de 10.000 
lei.

Autorii sunt rugaţi să expedieze la adresa electronică 
[email protected] date despre propriul proiect, potrivit următoarei 
scheme:

1. Numele autorului
2. Denumirea proiectului
3. Descrierea proiectului (în maximum 100 cuvinte)
4. Proiectul propriu-zis: imagini şi/sau sunet (pentru proiectele 
audiovizuale), text, desen, etc.
5. Alte comentarii

Data limită pentru prezentarea proiectelor este 31 martie 2010.

După finalizarea concursului, proiectele şi lucrările vor fi expuse în cadrul 
unei expoziţii sub cerul liber într-un spaţiu public din oraşul Chişinău, 
precum şi pe internet. 

Suntem onoraţi să beneficiem în acest demers de sprijinul mediatic al "Ziarului 
de Gardă".

 
Pentru informaţii suplimentare apelaţi (373 22)  54-03-74

http://rolsimedia.md/pagina_concurs/main.html



      
_______________________________________________
oberlist mailing list
[email protected]
http://idash.org/mailman/listinfo/oberlist

Reply via email to