Comunicat de presă

 

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu 
Universitatea de Stat din Moldova și Biblioteca Națională a Republicii Moldova 
organizează conferința: 

 

Bizanț și ortodoxie

 

susținută de directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din 
Chișinău, istoricul  Petre Guran. Respondent: istoricul Emil Dragnev, de la 
Faculatea de Istorie și Filosofie a USM.

 

Evenimentul va avea loc:

 

luni, 14 martie, orele 11.00 

în Sala Rectoratului USM

 

și se înscrie în seria de conferințe publice organizate în cadrul Ateneului de 
cultură şi spiritualitate română „Moldova” și a Programului de Studii Avansate 
„Alexandru Sturdza”.

 

Conferinţa va aborda valorea metaforică şi sensurile derivate cu care s-au 
îmbogăţit de-a lungul timpului cele două cuvinte. Ambii termeni s-au îndepărtat 
cosiderabil faţă de semnificaţia lor originală. Bizanţul a fost numele unui 
oraş antic şi a devenit numele unui imperiu milenar, şi chiar mai mult de atât 
al unei civilizaţii. Ortodoxie înseamnă pe greceşte dreaptă credinţă în raport 
cu un corpus originar de principii şi idei. Astfel termenul se aplică şi 
şcolilor filozofice care au cunoscut continuări ortodoxe şi deviaţii de la 
doctrina întemeietorului. Şi creştinismul a cunoscut o dezbatere doctrinală 
pluriseculară în cadrul căreia s-a definit o formulă ortodoxă. Adeziunea 
puterii imperiale constantinopolitane la această formulă doctrinară a dus la o 
legătură istorică profundă care a determinat cultural atât comunitatea creştină 
care a revendicat formula de credinţă ortodoxă cât şi puterea politică a 
Imperiului cu capitala la Constantinopol. Astfel Bizanţ şi Ortodoxie au devenit 
cvasi sinonime. După dispariţia Imperiului creştin cu capitala la 
Constantinopol, Ortodoxia a preluat încărcătura istorică a Bizanţului sub forma 
unei nostalgii difuze. Aceasta s-a întrupat pe rând în ecumenicitatea 
Patriarhiei constantinopolitane, în formula celei de a Treia Rome, în Rum 
Milet-ul otoman şi în definirea uneori polemică a unei Europe răsăritene şi 
ortodoxe. Între ciocnirea civilizaţiilor prognosticată de Huntington şi 
perspectiva integrării europene Bizanţul şi Ortodoxia nu au încetat să joace un 
rol politic. 

 

Dr. Petre Guran – născut la 5 Martie 1972, Bucureşti; doctor în istorie a 
civilizaţiilor (2003), cu o teză intitulată Sfinţenie regală şi putere 
universală în lumea ortodoxă, susţinută la École des Hautes Études en Sciences 
Sociales, Paris; absolvent al Facultăţii de Stiinţe Politice a Universităţii 
Bucureşti, studii de masterat şi doctorat la EHESS, Paris, şi la Universitatea 
Ludwig Maximilian din München; autor a peste 20 de studii de specialitate în 
franceză şi engleză dedicate antropologiei faptului religios şi istoriei 
intelectuale a formelor de putere în lumea bizantină, numeroase studii, 
articole şi recenzii în româna, pe teme de actualitate politică şi religioasă; 
coordonator şi editor al culegerii de studii L’empereur hagiographe. Culte des 
saints et monarchie byzantine et post-byzantine (Impăratul hagiograf. Cultul 
sfinţilor şi monarhia bizantină şi post-bizantină), New Europe College, 2001.

 

 

Va asteptam,

 

Ecaterina Dimancea-Dumbraveanu

Institutul Cultural Roman "Mihai Eminescu" din Chisinau

tel. 00373. 684. 59. 419

[email protected]

www.icr.ro

P   Think before you print.

 

 

 

<<image002.jpg>>

_______________________________________________
Oberlist mailing list
[email protected]
https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist

Reply via email to