cid:[email protected]

COMUNICAT DE PRESĂ
Artist talk Alex Mirutziu la sediul ICR Stockholm


ICR Stockholm găzduieşte miercuri, 15 aprilie, o prezentare a artistului Alex 
Mirutziu, aflat în rezidenţă din noiembrie 2014 la centrul suedez pentru 
rezidenţe artistice IASPIS. Artistul român va prezenta, sub titlul Răzbunarea 
arhitecturii — sau Când construiesc am dreptate, un proiect în lucru iniţiat în 
cadrul rezidenţei artistice.

Proiectul investighează ataşamentul generaţiei Y (1979-1985) din România faţă 
de forma arhitecturală, pornind de la faptul că anii '80 au fost anii 
construcţiilor invazive, ai investirii capitalului în proiecte arhitecturale de 
mari întinderi şi acoperirea datoriei externe de stat.
Artistul suprapune această etapă din istoria recentă dezvoltării sale 
personale, încercând să înţeleagă cum a fost influenţat de un sistem care, în 
anii săi de formare ca individ, a redirecţionat resursele rezultate din muncă 
nu spre autorul direct al muncii, ci spre un ideal extern.       
          
“A existat un plan. România monumentală. Înfăptuirea acestul deziderat a fost 
pusă în practică prin puterea imaginii şi prin negarea trecutului. Un 
statement, un manifest. Unul dintre rezultate- proiectul Centrului Civic din 
Bucureşti, având ca piesă de rezistență Casa Poporului. Prin dimensiunile sale 
şi resursele implicate, acest proiect masiv depăşeşte înţelegerea şi 
capacitatea umană de a fi asimilat şi locuit în realitate.” (Alex Mirutziu)     
     
Proiectul Răzbunarea arhitecturii — sau Când construiesc am dreptate dezvoltat 
de Alex Mirutziu va fi contextualizat prin prezentarea câtorva lucrări ale 
artistului la sediul ICR Stockholm, în perioada 15 - 26 aprilie.

Alex Mirutziu (n. 1981) trăiește și lucrează la Sibiu. În 2004 a absolvit 
Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și în 2008 a obținut diploma de 
masterat de la Huddersfield University (UK) în teatru și performance. 
Performance-urile bazate pe instalație și obiect ale artistului, precum și 
scrierile lui, chestionează „orchestrațiile” diferite ale spațiului după 
finalizarea unui proces. Mirutziu folosește de asemenea în practica sa 
colectivul artistic, incluzând un hiper-obiect – el însuși la vârsta de 29 de 
ani – prin care definește structura conceptuală a practicii sale, marcată de 
ironia retrospectivă.      
Artistul român va fi de asemenea implicat în expoziţia găzduită de Noua Galerie 
a Institutului Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din 
Veneţia, în cadrul Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia din acest an.  
     


Persoană de contact: Ioana Leca, coordonator de proiect ICR Stockholm – 
[email protected] / 0046 8 20 76 00.

 

_______________________________________________
oberlist mailing list
[email protected]
https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist

Reply via email to