[image: photo1688055229.jpg] SCA2023 / Parteneriatul Public-Civic pentru spații culturale deschise – masă rotundă https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/2023/07/03/pcp-masa-rotunda/ Dacă statul ar funcționa ca un organism, în care „cultura să curgă prin tot, ca sângele”(Sokurov) atunci rănile interne ale Republicii Moldova ar permite scurgerea abundentă a unei cantități semnificative a acestei substanțe vitale peste tot. Stoparea acestei hemoragii interne depinde de capacitatea organismului de a repara leziunile prezente în pereții vaselor sangvine. În statul nostru, una dintre leziunile care împiedică curgerea fluidă și limpede a culturii prin toate venele este însăși absența unei percepții mai cuprinzătoare asupra culturii și al rolului pe care o are aceasta în dezvoltarea unei societăți. Faptul dat se manifestă prin limitarea definiției acestui concept strict la elemente culturale tradiționale, neconsiderând actorii scenei culturale independente ca fiind deopotrivă o componentă esențială a culturii generice a statului. Una dintre soluțiile pentru regenerarea și întărirea infrastructurii deteriorate este prin regândirea mecanismelor sale de funcționare și stabilirea unor relații bazate pe cooperare și colaborare între autoritățile publice și comunitatea artistică, societatea civilă și organizațiile culturale. Prin prisma existenței unor astfel de inițiative în Republica Moldova, subiectul democratizării, al lipsei unui cadru legislativ și al importanței accesibilității tuturor la artă și cultură a fost abordat joi, 29 iunie în cadrul mesei rotunde* Parteneriatul Public-Civic pentru spații culturale deschise**, *în incinta Casei Zemstvei – un centru cultural alternativ din Chișinău ce și-a deschis ușile în 2012. Găzduită de *Zpațiu* <https://zpatiu.wordpress.com/>, Masa Rotundă a deschis cea de-a doua parte a programului de evenimente *SCA 2023 / Spații Culturale Alternative* <https://www.facebook.com/events/137898215974613>*,* care se desfășoară în Chișinău și suburbii. Discuția a fost moderată de sociologul *Vitalie Sprânceană* <https://www.facebook.com/vitalie.sprinceana>, iar participanții au fost *Vladimir Us* – curator, manager cultural, președintele *Asociației Oberliht* <http://oberliht.org/>,* Elena Russu* – directoare executivă *CSCI din RM* <https://www.facebook.com/cscirm>, *Parascovia Sava* – doctoră în științe, președinta grupului de inițiativă *Au Gust* <https://www.facebook.com/augustfestival>, *Radu Corlăteanu* – directorul *casei de cultură Hîrtop* <https://www.facebook.com/Casa-de-Cultura-sHirtop-109163560921925>*. *
*citește mai mult în acest articol <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/2023/07/03/pcp-masa-rotunda/>.* -- Asociația Oberliht 022 286317 / 079910102 [email protected] http://oberliht.org/suport/ asociază-te / follow us https://www.telegram.me/oberliht https://www.facebook.com/asociatia.oberliht https://www.instagram.com/asociatia_oberliht/ https://www.youtube.com/channel/UCvsyoCq3aczyvtsfTvKyqyw/videos aboneaza-te la [oberlist] / subscribe https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist portal informational pentru arta si cultura din Moldova information gateway for arts and culture from Moldova
_______________________________________________ oberlist mailing list [email protected] https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist
