<https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/wp-content/uploads/2025/10/sca2025_ig_v1.png>
https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/2025/10/21/sca2025-comunicat/ – scroll down for English – *RO / SCA2025 / Spații Culturale Alternative <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/sca-2025/> (ed. a 4-a)* – comunicat de presă *21-26 octombrie 2025* *Chișinău* *SCA2025 / Spații Culturale Alternative* servește drept cadru pentru inițiative culturale independente, care susțin și promovează un discurs artistic și teoretic alternativ celui dominant, contribuind la diversificarea vieții culturale și a educației civice din Republica Moldova. Ediția a 4-a *SCA* se va desfășura în perioada *21-26 octombrie 2025* în câteva spații distincte din Chișinău, cunoscute pentru modul lor autonom de funcționare, făcând trimitere la diverse modele de autogestiune: *Apartamentul Deschis* <https://chiosc.oberliht.org/apartament/> / *Bunker* <https://www.facebook.com/profile.php?id=100063496843086> / *Casa Zemstvei* <https://t.me/zemstvei/> / *Șciusev 60 <https://www.facebook.com/events/822940507148490> */ *ȚOL* <https://m.facebook.com/profile.php?id=100095534198589> și la *Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău* <https://www.facebook.com/muzeul.chisinaului>, care dispune de un spațiu de proiect accesibil inițiativelor culturale independente, la fel și în alte *spații publice*. În calitate de platforme de producție și prezentare a artei contemporane acestea vor găzdui un program de *Ateliere Deschise* și repetiții pentru publicul larg, expoziții de artă vizuală și proiecții de film, spectacole de teatru și performance, prezentări și mese rotunde, petreceri și alte evenimente, reflectând asupra unor teme și subiecte ce polarizează societatea și asupra rolului pe care-l poate avea cultura în consolidarea coeziunii sociale. *PROGRAM* Fie că ești student, profesor, părinte, artist, activist sau pur și simplu curios, ești binevenit! Programul detaliat se găsește la *acest link* <https://docs.google.com/document/d/1kCz9q9S3cYRh7coGEv6Y3mFQ479xAfdL/edit?usp=sharing> Participarea la toate activitățile din program este gratuită. Credem că accesul la educație și participare culturală trebuie asigurat tuturor doritorilor, indiferent de statutul lor economic sau social. Pentru a fi la curent cu detaliile programului urmăriți-ne pe rețele de socializare: https://link.space/@oberliht <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/wp-content/uploads/2025/10/sca2025_wp_v1.png> *EDIȚIA A 4-A* Aflat la a 4-a ediție, programul *SCA* devine din ce în ce mai recunoscut, și nu doar în Moldova. De la bun început SCA s-a îndepărtat de logica circuitului festivalier comercializat, propunând în schimb o platformă de interacțiune în sânul scenei – am putea spune că-i un anti-festival! Atât ediția din acest an, cât și cele precedente (2024 <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/sca-2024/>, 2023 <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/sca-2023/>, 2022 <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/sca-2022/>), au adus în discuție absența unor prevederi în politicile culturale publice privind accesul membrilor sectorului cultural independent la resurse, spații și programe coerente, care să le asigure o creștere și condiții decente de lucru. Totodată, în lipsa unor strategii culturale locale, recunoașterea lor în calitate de partener strategic întârzie. Strategia națională pentru cultură și patrimoniu 2025-2035 recent adoptată de Ministerul Culturii al RM îndreaptă parțial această situație, însă fiind deocamdată doar o strategie, aceasta abia urmează a fi implementată. Privind în urmă constatăm faptul că condițiile precare în care au activat membrii sectorului continuă să persiste. Susținuți într-o mai mică măsură, în comparație cu alte sectoare, situația artiștilor și lucrătorilor culturali se înrăutățește de la an la an, mai ales în lipsa unor mecanisme de protecție socială, medicală și altor forme de suport. Datorită crizelor umanitare ce au impactat negativ diverse sfere ale vieții și în condițiile războiului declanșat de Rusia, la scară largă în Ucraina, situația lor riscă să se înrăutățească și mai mult. Totodată, spațiile de lucru și de întâlnire cu publicul gestionate de colective de artiști și inițiative culturale independente degradează continuu și necesită a reparații capitale, creând nesiguranță și incertitudine – diverse colective ajungând astfel într-o poziție vulnerabilă, și nu e doar cazul rezidenților *Casei Zemstvei*. Multiplele adresări <https://zpatiu.wordpress.com/2025/06/07/fara-raspuns/>, care au fost transmise Ministerului Culturii în calitate de propunere cu privire la formarea unor parteneriate public-civice au rămas, deocamdată, fără răspuns. Cu toate aceste lipsuri, *programul* *SCA2025* <https://docs.google.com/document/d/1kCz9q9S3cYRh7coGEv6Y3mFQ479xAfdL/edit?usp=sharing> este unul divers și prezintă un segment important al culturii independente, drept parte a culturii publice. Alimentat prin contribuții ale artiștilor și lucrătorilor culturali acesta are la bază o metodă de organizare pe orizontală, alternativă celei de sus în jos, practicate într-un mediu instituționalizat sau cel orientat spre profit, interconectând subiecte și teme de actualitate, cu gândul la formarea unor comunități cu o poziție civică pronunțată. Într-un context măcinat de diverse crize ce polarizează societatea, dând naștere unui discurs naționalist și militarist în exces, e imperativ să ne solidarizăm cu cei și cele, care sunt excluși/se și marginalizați/te, să ne creăm propriile mecanisme de suport reciproc, să ne menținem pozițiile, spațiile și comunitățile active, și, în cele din urmă, să nu permitem să fie monopolizată sfera culturii și/sau transformată într-un mijloc de propagare a fricii. – ORGANIZATOR AO Asociația Oberliht <http://oberliht.org/> SPAȚII Apartamentul Deschis <https://chiosc.oberliht.org/apartament/> / B68 <https://bucuresti68.wordpress.com/> / Bunker <https://www.facebook.com/profile.php?id=100063496843086> / Casa Zemstvei <https://t.me/zemstvei> (3rd Space studio <https://zpatiu.wordpress.com/3rd-space/> / Atelierul de artă <https://zpatiu.wordpress.com/atelier/> / Binefăcătorie <https://zpatiu.wordpress.com/binefacatorie/> / ciclOcultura <https://zpatiu.wordpress.com/ciclocultura/> / Coridor <https://zpatiu.wordpress.com/coridor/> / coworking <https://zpatiu.wordpress.com/coworking/> / Queer Cafe <https://www.facebook.com/queercafe.md> / Redrum <https://zpatiu.wordpress.com/redrum/> / Zpațiu <https://zpatiu.wordpress.com/zpatiu/>) / Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău <https://cultura.chisinau.md/muzeul-de-istorie/> / Șciusev 60 / Țol artist run <https://www.facebook.com/profile.php?id=100095534198589> PARTICIPANȚI/TE/X Teodor Ajder [MD/PL], Laura Banari, Nataša Bodrožić [HR], Danik Bolduratu, Oleg Caneev, Isabella Cappè [IT], Mihail Chistyakov, Elena Cușnir, Lilia Dragneva, Anjela Enachi, Tatiana Fiodorova-Lefter, Sandu Harabagiu, Natalia Jurminskaya, Kar [UA], Rafaela Malic, Vlad Marinovschi, Ramin Mazur, Daniela Melnic, Daniela Melnic, Veaceslav Melnic, Dorin Nebunu, Lilia Nenescu, Andrei Patraman, Iulia Pînzari, Maxim Polyakov, Ana Popa, Ghenadie Popescu, Olga Raileanu, Gherman Safta, Igor Scerbina (Fazya), Vitalina Scutelnic, Luiza Sim [KZ], Laura Soltan, Vladimir Șimansсhi, Kristina Talmazan, Eugeniu Țurcan, Vladimir Us, Anatolie Vornicescu PARTENERI Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (FAPDD) <https://amtap.md/ro/facultatea-arte-plastice,-decorative-%C8%99i-design/> / ABC – Alianța Biciclete Chișinău <https://www.facebook.com/velochisinau> / AO Art Platforma <https://artploshadka.wordpress.com/> / books for friends / AO Centrul pentru artă contemporană, Chișinău [ksa:k] <https://www.facebook.com/KsakChisinau/> / AO Coaliția Sectorului Cultural Independent din RM <https://cscirm.wordpress.com/> / Fazya / Kolxoz <https://telegra.ph/KOLXOZ-INFO-08-03> / The Middle Art Space <https://www.instagram.com/the_middle_art_space/> / Moldox <https://moldoxfestival.com/> / QOR / RoR – Ritmurile Rezistenței Chișinău <https://www.facebook.com/rorchisinau> / Slobodne Veze <https://slobodneveze.wordpress.com/> / Studioul de improvizație teatrală ZAO <https://zaotheater.com/> / ZHdK <https://www.zhdk.ch/> PARTENERI MEDIA #diez <https://diez.md/> / fest.md <https://www.fest.md/> / platzforma.md / unde.io / youth.md FINANȚATORI Ministerul Culturii al Republicii Moldova <https://mc.gov.md/> / Biroul de Cooperare al Elveției <https://www.eda.admin.ch/countries/moldova/ro/home/reprezentantse/cooperare.html> / FundAction <https://fundaction.eu/> SUPORT TEHNIC CSCI din RM / FAPDD-AMTAP <https://amtap.md/ro/facultatea-arte-plastice,-decorative-%C8%99i-design/> / AO MOLDOX <https://moldoxfestival.com/en/> – Programul *SCA2025 / Spații Culturale Alternative* <https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/sca-2025/> este organizat de Asociația *Oberliht* <https://oberliht.org/> în parteneriat cu inițiative și organizații culturale independente locale și din alte țări, cu suportul Ministerului Culturii al RM <https://mc.gov.md/>, al Elveției <https://www.eda.admin.ch/countries/moldova/ro/home/reprezentantse/cooperare.html> și FundAction <https://fundaction.eu/>. Organizatorul și partenerii condamnă orice formă de expresie sexistă, homofobă, misogină, rasistă, xenofobă, sau alte forme de discurs instigator la ură. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor. -- Asociația Oberliht + 373 22 286317 / + 373 79910102 [email protected] http://oberliht.org/suport/ asociază-te / follow us https://www.telegram.me/oberliht https://www.facebook.com/asociatia.oberliht https://www.instagram.com/asociatia_oberliht/ https://www.youtube.com/channel/UCvsyoCq3aczyvtsfTvKyqyw/videos aboneaza-te la [oberlist] / subscribe https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist portal informational pentru arta si cultura din Moldova information gateway for arts and culture from Moldova
_______________________________________________ oberlist mailing list [email protected] https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist
