DESPRE "INDREPTAREA" DREPTURILOR DE AUTOR
James Surowiecki http://ro.altermedia.info IN URMA CU cativa ani compania Walt Disney a reusit sa obtina o ingenioasa victorie juridica. Copyright-ul companiei asupra personajului Mickey Mouse, care a debutat pe ecrane intr-un film din 1928, trebuia sa expire in 2003. Drepturile asupra lui Pluto, Goofy si Donald expirau cativa ani mai tarziu, ceea ce genera o multime de probleme pentru Disney. Dar, in urma unui lobby agresiv si a unor campanii bine conturate, amenintarea a fost inlaturata: Congresul American a aprobat fara mare tam-tam asa-numita Lege Sonny Bono, care extinde drepturile de autor cu inca 20 de ani si il tine pe Mickey in afara domeniului public. In acel moment Lawrence Lessig era professor de drept la Harvard, unde si-a castigat reputatia de cel mai mare specialist in proprietate intelectuala din epoca internetului. Lessig a fost atat de scandalizat de legea Bono incat a ajutat la orchestrarea unui proces ce-i contesta constitutionalitatea. Acum el a publicat o carte, « Viitorul ideilor », ce poate fi considerata o dezolanta suma de idei asupra proprietatii intelectuale. Pentru Lessig, care preda acum la Stanford, legea Bono nu a reprezentat numai o favorizare a pestilor mari, ci si o tendinta dezastruoasa spre ceea ce poate fi numit fundamentalismul drepturilor de proprietate. In viziunea lui, aceasta tendinta ameninta sa distruga internetul si sa ne arunce intr-un ev mediu cultural. Majoritatea americanilor ar spune ca drepturile de proprietate sunt un lucru bun. Ele stimuleaza oamenii sa lucreze si sa produca, dandu- le voie sa extraga beneficiile muncii si creativitatii lor. Dar desi drepturile de proprietate sunt esentiale, ele nu trebuie vazute ca absolute. Concret, exista o distinctie clara intre proprietatea fizica si cea intelectuala. De exemplu, daca ai o casa, iti apartine pana in momentul in care o vinzi. Dar daca ai o idee stralucita, sau scrii o carte buna, ea iti apartine pentru o perioada limitata, dupa care intra in domeniul public, unde oricine are acces liber si egal la ea. Teoretic, copyright-ul ar trebui sa dureze doar atat cat sa dea oamenilor stimulentul pentru a crea si a inova. In ultimii patruzeci de ani insa, s-a pierdut din vedere notiunea ca dreptul de autor trebuie sa fie temporar. Diferenta dintre proprietate reala si proprietate intelectuala – intre lucruri si idei – a devenit neclara. Din 1960, drepturile de autor au fost prelungite de unsprezece ori; in unele cazuri pot sa se intinda pe mai mult de 100 de ani (timpul cat traieste artistul plus saptezeci de ani). Dupa cum remarca Lessing, se pare ca ori de cate ori Mickey Mouse e in pericol de a intra in proprietatea publica, copyright-ul asupra sa se prelungeste. Ganditi-va putin. Daca legile actuale ale dreptului de autor ar fi fost in vigoare acum 100 de ani, Guvernul Statelor Unite ar fi trebuit sa plateasca pentru a folosi imaginea Unchiului Sam, si tot asa ar fi patit si oricine ar fi vrut sa foloseasca imaginea lui Mos Craciun in costum rosu (amandoua au fost create de desenatorul Thomas Nast, decedat in anul 1902). Consecintele unor reguli de protectie pentru proprietatea intelectuala au fost de cateva ori ridicole. In 1995, ASCAP* a incercat sa obtina de la organizatorii de tabere de vara taxe de licenta pentru cantecele intonate de copii in jurul focului de tabara. Disney a pornit pe urmele unor gradinite care aveau desenate pe pereti scene cu Mickey si Goofy. In 2001 un roman satiric care a imprumutat elemente din "Pe aripile vantului" s- a vazut impins intr-un litigiu de mostenitorii Margaretei Mitchell. Astfel, domeniile odata libere ale culturii se vad acum ingradite cu sarma ghimpata. In viziunea lui Lessig, acest regim agresiv al copyright-ului a permis gigantilor din domeniile media si software ("batranii sovietici", dupa cum ii numeste el) sa monopolizeze viata noastra culturala, intelectuala si politica. In special internetul, care promitea sa fie un mecanism nou si minunat de productie si distributie culturala, a fost redus ca teritoriu, colonizat si brazdat de baricade. "Nu exista posibilitatea de a schimba aceasta. S-a terminat", declara Lessig. Lessig poate fi un nostalgic al epocii "revolutiei franceze" a internetului, cand fiecare putea fi un artist sau un antreprenor, fara avocati si corporatii veghind pe la porti. Totusi, el pastreaza un respect sanatos pentru proprietate, si reteta lui ia in considerare interesele detinatorilor de copyright. El sugereaza ca acestea ar trebui sa se intinda pe o perioada de cinci ani, cu drept de reinnoire de cincisprezece ori, cu exceptia drepturilor de autor asupra software-ului, care sa fie reinnoibile o singura data. Si oricine ar trebui sa aiba posibilitatea sa cumpere muzica cu licenta de la compania distribuitoare pentru o suma rezonabila. S-ar putea obiecta asupra detaliilor. Daca ati avea de gand sa angajati o echipa de ingineri de top sa produca un nou sistem de operare super-sofisticat, s-ar putea sa ezitati daca ati sti ca variantele locale vor invada in curand piata. Dar aceasta depinde numai dincotro privesti lucrurile. Adevarata ingrijorare a lui Lessig este ca ne intoarcem la ceea ce a caracterizat dintotdeauna America in domeniul proprietatii intelectuale. Prin traditie, legiuitorii au dorit sa tina in echilibru interesele concurentiale. Lessig citeaza exemplul flasnetei. Acum o suta de ani, o dezvoltare masiva a productiei de flasnete a condus compozitorii sa se planga ca producatorii de flasnete le fura muzica si nu le respecta dreptul de autor. Pentru a proteja compozitorii, Congresul a modificat legea intr-o maniera in care si industria aparatelor muzicale sa continue sa se dezvolte. Astfel, odata ce un cantec a fost inregistrat, orice producator putea sa-l copieze pentru o mica taxa. Cantecul era disponibil pentru toti, dar compozitorul era platit. In esenta Congresul a sustinut ca drepturile de autor sunt pentru compensare, nu pentru control. Aceasta idee a devenit baza tuturor legilor in domeniu, pornind de la tonomate muzicale pana la televiziune prin cablu. Dar cand a aparut internetul guvernul a uitat echilibrul si a decis ca drepturile de proprietate sunt cele mai importante. * ASCAP = American Society of Composers, Authors and Publishers, un fel de "Uniunea Compozitorilor" din SUA Radu Popescu ------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> Help save the life of a child. Support St. Jude Children's Research Hospital's 'Thanks & Giving.' http://us.click.yahoo.com/mGEjbB/5WnJAA/E2hLAA/DXOolB/TM --------------------------------------------------------------------~-> Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! Yahoo! Groups Links <*> To visit your group on the web, go to: http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/ <*> To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] <*> Your use of Yahoo! Groups is subject to: http://docs.yahoo.com/info/terms/
