DESPRE "INDREPTAREA" DREPTURILOR DE AUTOR

James Surowiecki 
http://ro.altermedia.info

IN URMA CU cativa ani compania Walt Disney a reusit sa obtina o 
ingenioasa victorie juridica. Copyright-ul companiei asupra 
personajului Mickey Mouse, care a debutat pe ecrane intr-un film din 
1928, trebuia sa expire in 2003. Drepturile asupra lui Pluto, Goofy 
si Donald expirau cativa ani mai tarziu, ceea ce genera o multime de 
probleme pentru Disney. Dar, in urma unui lobby agresiv si a unor 
campanii bine conturate, amenintarea a fost inlaturata: Congresul 
American a aprobat fara mare tam-tam asa-numita Lege Sonny Bono, 
care extinde drepturile de autor cu inca 20 de ani si il tine pe 
Mickey in afara domeniului public. 

In acel moment Lawrence Lessig era professor de drept la Harvard, 
unde si-a castigat reputatia de cel mai mare specialist in 
proprietate intelectuala din epoca internetului. Lessig a fost atat 
de scandalizat de legea Bono incat a ajutat la orchestrarea unui 
proces ce-i contesta constitutionalitatea. Acum el a publicat o 
carte,  Viitorul ideilor , ce poate fi considerata o dezolanta 
suma de idei asupra proprietatii intelectuale. Pentru Lessig, care 
preda acum la Stanford, legea Bono nu a reprezentat numai o 
favorizare a pestilor mari, ci si o tendinta dezastruoasa spre ceea 
ce poate fi numit fundamentalismul drepturilor de proprietate. In 
viziunea lui, aceasta tendinta ameninta sa distruga internetul si sa 
ne arunce intr-un ev mediu cultural. 

Majoritatea americanilor ar spune ca drepturile de proprietate sunt 
un lucru bun. Ele stimuleaza oamenii sa lucreze si sa produca, dandu-
le voie sa extraga beneficiile muncii si creativitatii lor. Dar desi 
drepturile de proprietate sunt esentiale, ele nu trebuie vazute ca 
absolute. Concret, exista o distinctie clara intre proprietatea 
fizica si cea intelectuala. De exemplu, daca ai o casa, iti apartine 
pana in momentul in care o vinzi. Dar daca ai o idee stralucita, sau 
scrii o carte buna, ea iti apartine pentru o perioada limitata, dupa 
care intra in domeniul public, unde oricine are acces liber si egal 
la ea. Teoretic, copyright-ul ar trebui sa dureze doar atat cat sa 
dea oamenilor stimulentul pentru a crea si a inova.  

In ultimii patruzeci de ani insa, s-a pierdut din vedere notiunea ca 
dreptul de autor trebuie sa fie temporar. Diferenta dintre 
proprietate reala si proprietate intelectuala  intre lucruri si 
idei  a devenit neclara. Din 1960, drepturile de autor au fost 
prelungite de unsprezece ori; in unele cazuri pot sa se intinda pe 
mai mult de 100 de ani (timpul cat traieste artistul plus saptezeci 
de ani). Dupa cum remarca Lessing, se pare ca ori de cate ori Mickey 
Mouse e in pericol de a intra in proprietatea publica, copyright-ul 
asupra sa se prelungeste. 

Ganditi-va putin. Daca legile actuale ale dreptului de autor ar fi 
fost in vigoare acum 100 de ani, Guvernul Statelor Unite ar fi 
trebuit sa plateasca pentru a folosi imaginea Unchiului Sam, si tot 
asa ar fi patit si oricine ar fi vrut sa foloseasca imaginea lui Mos 
Craciun in costum rosu (amandoua au fost create de desenatorul 
Thomas Nast, decedat in anul 1902). Consecintele unor reguli de 
protectie pentru proprietatea intelectuala au fost de cateva ori 
ridicole. In 1995, ASCAP* a incercat sa obtina de la organizatorii 
de tabere de vara taxe de licenta pentru cantecele intonate de copii 
in jurul focului de tabara. Disney a pornit pe urmele unor gradinite 
care aveau desenate pe pereti scene cu Mickey si Goofy. In 2001 un 
roman satiric care a imprumutat elemente din "Pe aripile vantului" s-
a vazut impins intr-un litigiu de mostenitorii Margaretei Mitchell. 
Astfel, domeniile odata libere ale culturii se vad acum ingradite cu 
sarma ghimpata.

In viziunea lui Lessig, acest regim agresiv al copyright-ului a 
permis gigantilor din domeniile media si software ("batranii 
sovietici", dupa cum ii numeste el) sa monopolizeze viata noastra 
culturala, intelectuala si politica. In special internetul, care 
promitea sa fie un mecanism nou si minunat de productie si 
distributie culturala, a fost redus ca teritoriu, colonizat si 
brazdat de baricade. "Nu exista posibilitatea de a schimba aceasta. 
S-a terminat", declara Lessig.

Lessig poate fi un nostalgic al epocii "revolutiei franceze" a 
internetului, cand fiecare putea fi un artist sau un antreprenor, 
fara avocati si corporatii veghind pe la porti. Totusi, el pastreaza 
un respect sanatos pentru proprietate, si reteta lui ia in 
considerare interesele detinatorilor de copyright. El sugereaza ca 
acestea ar trebui sa se intinda pe o perioada de cinci ani, cu drept 
de reinnoire de cincisprezece ori, cu exceptia drepturilor de autor 
asupra software-ului, care sa fie reinnoibile o singura data. Si 
oricine ar trebui sa aiba posibilitatea sa cumpere muzica cu licenta 
de la compania distribuitoare pentru o suma rezonabila. 

S-ar putea obiecta asupra detaliilor. Daca ati avea de gand sa 
angajati o echipa de ingineri de top sa produca un nou sistem de 
operare super-sofisticat, s-ar putea sa ezitati daca ati sti ca 
variantele locale vor invada in curand piata. Dar aceasta depinde 
numai dincotro privesti lucrurile. Adevarata ingrijorare a lui 
Lessig este ca ne intoarcem la ceea ce a caracterizat dintotdeauna 
America in domeniul proprietatii intelectuale. Prin traditie, 
legiuitorii au dorit sa tina in echilibru interesele concurentiale. 
Lessig citeaza exemplul flasnetei. Acum o suta de ani, o dezvoltare 
masiva a productiei de flasnete a condus compozitorii sa se planga 
ca producatorii de flasnete le fura muzica si nu le respecta dreptul 
de autor. Pentru a proteja compozitorii, Congresul a modificat legea 
intr-o maniera in care si industria aparatelor muzicale sa continue 
sa se dezvolte. Astfel, odata ce un cantec a fost inregistrat, orice 
producator putea sa-l copieze pentru o mica taxa. Cantecul era 
disponibil pentru toti, dar compozitorul era platit. In esenta 
Congresul a sustinut ca drepturile de autor sunt pentru compensare, 
nu pentru control.

Aceasta idee a devenit baza tuturor legilor in domeniu, pornind de 
la tonomate muzicale pana la  televiziune prin cablu. Dar cand a 
aparut internetul guvernul a uitat echilibrul si a decis ca 
drepturile de proprietate sunt cele mai importante.


* ASCAP = American Society of Composers, Authors and Publishers, un 
fel de "Uniunea Compozitorilor" din SUA


Radu Popescu





------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Help save the life of a child.  Support St. Jude Children's Research Hospital's
'Thanks & Giving.'
http://us.click.yahoo.com/mGEjbB/5WnJAA/E2hLAA/DXOolB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui