http://www.cotidianul.ro/index.php?a=7654&shift=1

Parchetul instantei supreme cerceteaza trei persoane - printre care si fostul 
prefect de
Hunedoara Nicolae Stanca - in ancheta privind nereguli in negocierea asocierii 
dintre fosta
Regie Autonoma a Cuprului (RAC) Deva si firma canadiana Gabriel Resources, cu 
privire la
exploatarea Rosia Montana. Nicolae Stanca, fostul director al RAC Deva (acum 
Compania
Nationala Minvest Deva), este acuzat pentru abuz in serviciu contra intereselor 
publice,
impotriva celor trei declansindu-se urmarirea penala, au declarat surse 
judiciare, marti,
pentru Mediafax. 

Alaturi de Stanca mai sint cercetati, in acelasi dosar, fostul director general 
Mircea Dobre
si fostul director de productie Ionel Lazar, au precizat sursele citate. 
Potrivit acelorasi
surse, in acest dosar va fi audiat si omul de afaceri Frank Timis, presedintele 
executiv al
societatii mixte Rosia Montana-Gold Corporation SA, rezultata in urma 
contractului dintre cele
doua societati. Statul roman - reprezentat prin Minvest Deva - s-a asociat cu 
compania
canadiana Gabriel Resources in urma cu cinci ani si a format societatea mixta 
Rosia
Montana-Gold Corporation SA (RMGC), care are ca scop exploatarea rezervelor de 
aur si argint
din zona Rosia Montana in Muntii Apuseni. 

Actionar majoritar este Gabriel Resources, care detine 80% din capital, in timp 
ce
participatia Minvest Deva este de 19% din actiuni. Gabriel Resources a 
concesionat, in 1997,
terenul pe care urmeaza sa amplaseze viitoarea exploatare contra sumei de trei 
milioane de
dolari.

__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 

__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 


Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui