"I-am spus doamnei ministru: vreau sa fie bombardata cladirea Teatrului 
National si sa lucrez pe ruinele ei".

http://www.observatorcultural.ro/

      Invitat de Asociatia ECUMEST, Andrei Serban a avut o intilnire cu 
studentii de la UNATC Bucuresti si face, in perioada 8-18 iunie, un master 
class la Teatrul din Cluj. La Colegiul Noua Europa, timp de trei zile, Andrei 
Serban a citit fragmente din memoriile sale, un volum ce va aparea spre 
sfirsitul anului la Editura Polirom. Prezenta in Romania coincide cu alegerea 
lui Ion Caramitru ca director al Teatrului National din Bucuresti, teatru pe 
care Andrei Serban l-a condus in perioada 1990-1993. Interviul acordat revistei 
Observator cultural porneste de la legatura lui Andrei Serban cu TNB, o rana 
deschisa si purulenta. Andrei Serban se afla in Romania dupa trei montari 
exceptionale, facute in mai putin de sase luni, la Staatsoper din Viena, la 
Metropolitan Opera din New York si la Chicago Opera Theater.


      Domnule Andrei Serban, e adevarat ca actualul ministru al Culturii, Mona 
Musca, v-a propus sa preluati Teatrul National Bucuresti?
      Dinsa mi-a dat un telefon la New York, imediat dupa ce a fost numita in 
functie, imediat dupa ce Sararu si-a dat demisia, ca sa-mi propuna sa vin 
director la National. Atunci, in ianuarie, ea nu stia exact care sint legile. 
Cind mi-a propus sa revin la National, am pus doua conditii. Aberante. I-am 
spus doamnei ministru: vreau ca aceasta cladire, fara spirit, construita pe 
gustul lui Ceausescu, sa fie bombardata si vreau sa lucrez ori pe ruinele ei, 
ori sa se refaca Teatrul National vechi si sa se reinstaureze acel spirit. Si 
i-am mai spus ca vreau sa lucrez cu un alt colectiv. 

      Un alt colectiv cu totul?
      Cu totul. Sa fie Noul Teatru National. Sa pot alege pe cine vreau in 
trupa, sa am o mina complet libera de a reface de la zero. Mona Musca mi-a 
spus, foarte politicoasa: bine, am inteles, lasati-ma sa studiez problema cu 
echipa mea. A revenit dupa citeva zile cu un telefon si mi-a spus ca acest 
lucru, conditiile pe care le-am pus, vor fi foarte dificil, de fapt imposibil 
de indeplinit. Si ca sint anumite legi care trebuie respectate. Si sa ma 
gindesc daca accept sa ma prezint la concurs. Evident, era un lucru care nu ma 
interesa citusi de putin. Pentru ca este aberant un concurs pentru acest post, 
mai ales ca am aratat ce pot, pentru trei ani de zile, la Teatrul National. 


      - Caramitru mi-a propus sa montez cind vreau si cu cine vreau

      Doamna Musca invoca legea: orice post se ocupa prin concurs.
      Doamna Musca invoca legea... Am intilnit-o acum cind am venit in 
Bucuresti, am avut o seara extraordinar de simpatica, de inspiranta, am avut o 
mare admiratie pentru dinsa si ca femeie, si ca intelect. in acea seara, am 
incercat sa glumesc pe aceasta tema, a respectarii legii, de care dinsa se tine 
cu dintii foarte mult. E un lucru pe care nu-l inteleg. E o lege facuta de PSD. 
Dinsa respecta legile PSD-ului? E de neconceput. Legile se refac, se pot face 
derogari, exista un fel de "dans" continuu in jurul legii, pe care politicienii 
il joaca mai bine decit oricine. Sint mirat ca un om atit de inteligent si de 
imaginativ cum este Mona Musca se tine de aceasta teorie a respectarii legii. 
in fine... Sint foarte bucuros ca alegerea lui Caramitru a fost facuta astfel 
si sint convins ca dintre toti el este cel mai capabil sa schimbe ceva, daca se 
poate schimba ceva in contextul actual al acestei institutii, care, pentru 
mine, este o institutie moarta.

      Daca n-ar fi fost concurs si doamna Musca ar fi gasit o cale sa va 
numeasca director al TNB, ati fi acceptat?
      Daca ar fi gasit o varianta sa bombardeze cladirea si sa-mi dea un Teatru 
National Nou, da, as fi acceptat.

      Ion Caramitru, intr-un interviu pentru Observator cultural, ne-a spus ca 
doreste sa montati pe scena Teatrului National si ca aveti usile larg deschise. 
Acceptati invitatia lui Caramitru?
      Am vorbit cu el. El mi-a propus sa montez cind vreau si cu cine vreau. 
Mi-a propus si altceva: sa incep un centru experimental in cadrul Teatrului 
National. I-am spus ca in fiecare vara as putea sa vin in Romania sa lucrez, 
pentru ca in lunile de vara nu am obligatiile mele didactice fata de Columbia 
University. Iar contractele mele internationale sint, de obicei, in timpul 
iernii sau al primaverii. Vara sint mult mai liber. As putea, in urmatorii trei 
ani, sa ma angajez si sa vin sa lucrez vara in Romania, sa fac un centru de 
cercetare cu tinerii actori, cu tinerii regizori, un fel de scoala, care nu 
exista in Romania. O scoala de o cu totul alta directie si cu un alt spirit. Am 
avut o intilnire extraordinara la Institutul de Teatru, saptamina trecuta, a 
fost o placere imensa sa ma intilnesc cu studentii din toate sectiile. Asta as 
vrea sa fac cel mai mult: sa lucrez cu tinerii.

      E batuta palma pentru acest centru experimental?
      Nu-i batuta palma. Ca sa ajungem acolo trebuie ca ministerul sa gaseasca 
modalitatea de a infiinta acest centru. Nu stiu daca se va putea trece peste 
birocratia infinita care inca exista. Dar e adevarat ca un asemenea centru m-ar 
interesa.

      Dar un spectacol e posibil sa faceti la TNB?
      E posibil. E un fel de coincidenta fericita. Din ianuarie 2006, in 
semestrul doi al Universitatii Columbia, am un an sabatic. Am pauza, am cinci 
luni de zile in care pot sa plec si sa fac altceva. Sint liber si nu am, 
deocamdata, nici un contract semnat. Si asta ar fi o sansa buna. Dar atit de 
des si atit de mult mi s-au propus lucruri in Romania ca sa vin sa lucrez, si 
de fiecare data am spus da, vin, si apoi nici un contract nu a fost semnat. 
Pina nu vad ca am un contract in fata nu pot sa spun ca voi veni. 


      - Am lucrat trei ani de zile pentru o suta de dolari

      Ati discutat vreun spectacol anume?
      Caramitru mi-a spus ai carte blanche. Pot sa fac ce vreau. Asta m-a 
bucurat. Problema mea este unde voi lucra. Foarte greu voi reintra in acea 
cladire, am o fobie, cred ca am facut o obsesie maladiva cu aceasta cladire si 
cu acest colectiv. E foarte greu sa ma duc in acest teatru si sa ma simt bine. 
As prefera sa gasim un cort undeva afara, nu stiu unde, la Sosea, la verdeata. 
Dar mai intii vreau sa vad daca conditiile financiare pe care le-au cerut, care 
sint, la nivel de Romania, mult peste ceea ce se obisnuieste aici, sint 
acceptate. Astea sint conditiile mele peste tot in lume si am facut destule 
cadouri Romaniei, nu mai trebuie sa fac inca o data. Am lucrat pentru trei ani 
de zile pentru o suta de dolari, ca director al Teatrului National. Cred ca e 
suficient.

      O suta de dolari si nimic in plus?
      Nu. 

      Nici pentru Trilogia antica n-a fost nimic in plus?
      Nu. Si biletele de avion mi le-am platit singur ca sa vin in Romania de 
fiecare data. 

      Cum asa? Imposibil.
      Asa a fost. Mi s-a imputat toata benzina masinii teatrului pe care o 
conduceam ca sa ma duc pina la Buftea, unde locuiam. Mi s-au imputat si notele 
telefonice, faxurile pe care le trimiteam din America. 

      Le-ati platit?
      Nu. 

      E adevarat ca fostul director Dinu Sararu v-a propus sa montati Apus de 
soare?
      Da. Nu mi-a spus-o direct. Din lasitate nu m-a chemat dinsul direct. A 
pus pe un fin al lui, un actor al Teatrului National, sa ma sune si sa-mi spuna 
sa montez acest spectacol. Si mi-a mai spus ca in rolul principal va fi Costel 
Constantin. Am raspuns: dar domnitorul era scund, Costel Constantin este inalt. 
Mi s-a raspuns: ne-am gindit si la asta, il vom tine pe Costel foarte mult 
asezat pe scaun.

      Mi se pare o nerusinare din partea fostului director sa va faca o 
asemenea propunere. Inclusiv distributia era fixata. Care mai era rolul lui 
Andrei Serban?
      Poate ca as fi gasit costumele si recuzita. In loc sa vina din Dubai, 
poate veneau din New York. Bugetul pentru Trilogie a fost un sfert din bugetul 
la Apus de soare.


      - Chiar sa spun ca patriotismul innobileaza?

      Ati spus intr-un interviu ca detestati patriotismul. Adica?
      Poate ca fraza nu e bine formulata. Dar ideea ca trebuie sa ne mindrim cu 
faptul ca sintem nascuti intr-un anumit loc si sa ne batem in piept cu asta 
gasesc ca a provocat in istorie lucruri destul de tragice. A provocat razboaie, 
a provocat diferente. E ceva foarte provincial in asta. Pentru mine, care am 
trait atit de mult in lume, peste tot, cred ca este mult mai intelept sa ma 
intreb de ce am fost nascut pe aceasta planeta, de ce sint aici. Sigur ca 
trebuie sa am un respect si o reverenta pentru faptul ca sint nascut in aceasta 
tara, dar chiar sa spun ca patriotismul innobileaza? Ce innobileaza? 
Patriotismul creeaza diferente, de fapt: ca ai nostri nu e nimeni, noi sintem 
cei mai...

      Sinteti foarte prezent in Romania, dar nu in teatre, mai degraba la 
intilniri de lucru cu tinerii!
      E ciudat. Andrei Plesu a spus, si m-a emotionat foarte tare, ca imi 
admira incapatinarea de a reveni in Romania. in comunism, nu mi s-a dat voie. 
Am vrut de foarte multe ori, dar mi s-a spus: odata plecat, nu mai poti sa vii 
sa lucrezi. Dupa comunism, am vazut, la National, ca florile care mi se puneau 
la intrare miroseau foarte frumos. Dar, dupa trei ani de zile petrecuti la 
National, mai mult mirosea rahatul care s-a pus in pamint ca floarea sa 
creasca. La National am avut o deziluzie foarte puternica. Revenind in Romania 
in 1995 ca sa fac spectacolul Oedip, care a fost primit foarte, foarte prost de 
presa romana si total neinteles, iar am avut o deziluzie. Si mai sint si toate 
promisiunile de a mi se oferi spectacole care esueaza de fiecare data - nici o 
promisiune nu s-a concretizat pina acum. Eu spun: bine, hai sa facem un 
contract. 

      Si nimeni nu-l face pe motivul ca sint prea scump. E adevarat ca sint 
foarte scump, dar chiar nu-mi inchipui, cu toate sponsorizarile de care sintem 
capabili, sa nu se gaseasca bani ca sa pot fi adus. in ciuda acestor fapte, 
revin mereu. Simt undeva in subconstient nevoia de a reveni, altfel as fi 
masochist. Foarte des am impresia ca mesajul este: nu vrem, domnule, nu te 
vrem. Si nu pot sa cred ca asta este, in profunzime, tot adevarul. Anual fac 
aceste ateliere cu tineri, unii dintre ei nu mi-au vazut nici un spectacol 
pentru ca abia se nasteau, iar am un impuls extraordinar si o dorinta de a 
reveni pentru ca am impresia ca undeva se poate face ceva. 

      Va scrieti memoriile. La NEC ati citit fragmente. E experienta acumulata 
in 40 de ani de teatru.
      30.

      Nu sint 40 de ani de teatru? Omul cel bun din Siciuan, la Teatrul 
Tineretului din Piatra Neamt, n-a fost in 1967?
      Sint 40 de ani, uh, vesti proaste. Vor fi 40 de ani. E fantastic! 

      N-a fost acesta primul spectacol al dvs. pe o scena profesionista?
      Da, sint 38 de ani. Iar inainte am facut spectacole studentesti.

      V-am surprins cu acest calcul, dar sint 40 de ani.
      Da, fantastic. 

      De ce va scrieti memoriile in romaneste?
      Am avut nevoia sa o fac pentru ca astfel incerc sa-mi clarific drumul 
parcurs. in teatru, cel putin, lucram foarte mult din intuitie. Este arma 
noastra. Foarte rar avem timpul in teatru sa ne oprim si sa avem o reflectie 
asupra a ceea ce am facut. Desi nu sint un scriitor, desi sint un diletant in 
scris, scriind am impresia ca inteleg si-mi clarific mie insumi foarte multe 
lucruri pe care atunci nici nu stiam de ce le fac. Si gasesc o coeziune intre 
un eveniment si un altul, care atunci mi se parea complet un accident. Deci 
nu-i un accident. 

      Si de ce in romaneste?
      Scriu si inca gindesc in romaneste, chiar daca vorbesc engleza sau 
franceza curent. Si scriu pentru publicul romanesc, pentru cei care au fost 
partasi la inceputurile mele si care au o perioada foarte lunga, de 25-30 de 
ani, in care nu stiu ce am facut. Cred ca este interesant, pentru generatia 
foarte tinara, sa stie drumul pe care l-am parcurs. Sint unii atit de tineri, 
care erau copii cind am facut Trilogia in 1990. Sper sa-i ajute si pe ei, in 
drumul lor, sa vada un exemplu al altuia care poate a cautat intr-o anumita 
directie care ii intereseaza si pe ei.

      Veti da si o versiune in limba engleza sau franceza?
      Daca va fi un interes, sigur ca da. Voi scrie foarte mult despre anii 
formarii mele in Romania, despre revenirea la Teatrul National, despre 
experienta cu Oedip la Opera Romana. Iar mai mult de jumatate din carte va fi 
dedicata carierei mele in America si in Europa si, din cind in cind, 
amanuntelor private. Este mai mult o biografie profesionala decit o biografie 
privata. 

      Primavara aceasta ati avut trei montari: Werther la Staatsoper din Viena, 
Faust la Metropolitan Opera din New York si Visul unei nopti de vara, la 
Chicago Opera Theater. Rezistati?
      A fost cam mult, e adevarat. Eu trebuie sa am timp inainte sa prepar bine 
lucrarile. in special la opera trebuie sa cunosti foarte bine muzica, pentru ca 
repetitiile sint atit de scurte, e atit de putin timp din cauza cintaretilor 
care au contracte internationale mirobolante peste tot in lume si nu pot sa 
stea mai mult de trei-patru saptamini sa repete o opera. Ei sint foarte 
pregatiti cind vin la repetitie, stiu foarte bine repertoriul lor si daca simt 
ca regizorul nu este la fel de pregatit, isi pierd increderea. Trebuie sa stiu 
foarte bine muzica si trebuie sa stiu foarte bine ce vreau sa fac. Daca am 
acest timp de pregatire imi este mai usor sa lucrez foarte iute. Am avut ocazia 
sa am niste cintareti, desi foarte celebri, extrem de deschisi, interesati spre 
teatru, au mers foarte bine cu ce vroiam sa le spun si au fost foarte 
interesati sa faca altceva. Le-a placut, i-a inspirat si au facut-o cu foarte 
mare incredere. Iar la Chicago am avut sansa unei distributii foarte tinere, 
unii dintre ei erau prima oara pe scena, si a fost extraordinar de placut 
pentru ca am putut sa fac lucruri foarte, foarte riscante, foarte, foarte 
aventuroase si destul de avangardiste. Daca aceste lucruri ar fi fost facute la 
Metropolitan Opera, ar fi creat o revolutie, pentru ca publicul este foarte 
conservator.

      In New York Times ati fost criticat pentru spectacolul de la Metropolitan 
Opera din New York, iar in Wall Street Journal ati fost laudat, scriindu-se ca 
"Andrei Serban ne-a uimit prin finetea detaliului, simfonia luminilor, a 
decorurilor si a costumelor". De ce ati fost criticat in New York Times?
      Se asteptau la o montare mult mai traditionala a lui Faust. La 
Metropolitan Opera, alocatiile de buget sint date de surse private, de 
milionari, de oameni extrem de bogati. Dind banii, ei impun un anumit gust al 
spectacolelor. Si gustul lor este extrem de invechit, de burghez, al unei opere 
asa cum se facea acum 50 de ani. Si daca ei asta vor, asta trebuie facut. 
Conducerea Operei Metropolitan mi-a cerut pentru Faust sa predau un spectacol 
traditional. Le-am spus de la inceput: cred ca va inselati, trebuia sa luati un 
alt regizor, stiti ca nu pot sa fac lucruri traditionale, dar imi voi da 
silinta, ca un fel de pariu cu mine insumi, sa fiu cit de traditional pot.


      - O stare extrem de constipata, un fel de cenzura subtila 

      Si tot s-a creat scandal. Ce a deranjat?
      A deranjat faptul ca Diavolul isi schimba costumul cu fiecare aparitie. 
Diavolul era un fel de cameleon. Iar in scena bisericii, in care Diavolul o 
tortureaza pe Margareta, care este insarcinata, Diavolul ii spune: vei muri, 
iti va muri copilul. Sint, in spectacol, imagini foarte puternice, care ies din 
Bosch. in scena bisericii, Diavolul incepe prin a fi imbracat intr-o sutana de 
calugar si are in mina un copil, ca si cum ar fi Sfintul Antonio. Iar cind 
Margareta merge si se roaga la Diavol crezind ca este Sfintul Antonio, Diavolul 
ii da Margaretei acea papusa-copil. Vin alte spirite de Diavol care ii iau 
papusa si o pun intr-un cosciug. Iar Diavolul se dezbraca de sutana si dedesubt 
are un fel de costum, o piele de reptila, de culoarea pielii omului. Are o 
coada de Belzebut si pare ca si cum ar fi gol. Asta a socat. Jumatate din 
cronica din New York Times a fost despre acest costum. Puritanismul american, 
in timpul lui Bush, a devenit atit de rigid, in ideea puritatii bisericesti... 
intr-un fel de stereotipie, de cliseu de neinteles.

      Sa fie neaparat rezultatul guvernarii lui Bush?
      Nu neaparat, fac o speculatie. Dar, indirect, se simte acest spirit in 
America, al unei atitudini de dreapta, care se simte si in arta. Este o stare 
extrem de constipata, un fel de cenzura subtila incepe sa se instaureze si in 
arta. Culmea este ca eu, plecat din Romania sa scap de cenzura comunista, am 
gasit ca in Metropolitan Opera este o cenzura. Daca ar fi fost dupa gustul meu, 
as fi facut lucruri mult mai aventuroase. M-am retinut foarte mult, iar anumite 
imagini mi-au fost taiate. 


      - Ma inspira teatrul de traditie foarte veche

      Avantajul este ca nu e peste tot asa, in America, asemenea puritanism. 
Aminteati de Visul unei nopti de vara, la Chicago, unde ati lucrat mult mai 
liber, mai putin constrins.
      Visul., a fost o piesa pe care niciodata n-am vrut sa o pun in scena 
pentru ca am vazut spectacolul absolut, definitiv, al lui Peter Brook, in anii 
'60-'70, de la Royal Shakespeare Company, despre care criticii englezi au spus 
ca este la fel de bun, poate chiar mai bun decit piesa lui Shakespeare. N-am 
vrut sa fac piesa. Am facut opera lui Benjamin Britten, care respecta integral 
textul lui Shakespeare. Muzica este mai intunecoasa, mai tragica prin mesaj. 
Acum as vrea sa montez piesa, poate ca undeva in Romania voi gasi aceasta 
posibilitate. 

      La NEC, in discutiile cu publicul, dupa ce ati citit din cartea de 
memorii, ati facut citeva afirmatii. Ati spus: "detest postmodernismul", 
"pentru mine muzica se opreste la secolul al XVIII-lea", "pictura abstracta 
nu-mi place". Nu e contradictie cu tot teatrul pe care il faceti? Nu sinteti un 
avangardist, sinteti un traditional?
      Aici e paradoxul. Cred profund ca nu este o alta cale decit aceea a 
defrisarii, de a gasi o poteca noua. Altfel, de ce sa lucram? Sint impotriva 
oricarei traditii in munca directa in teatru. Sint agitat din fire, am un 
temperament nelinistit si asta in viata nu ma ajuta, ar trebui sa fiu mai 
linistit, dar in teatru ma ajuta, pentru ca ramin tot timpul in fata 
intrebarii: de ce? Cu ce scop? Cu care intentie? incerc intotdeauna sa gasesc 
ceva nou care sa corespunda intrebarilor. Cum gasesc ceva, vine o alta 
intrebare. in final, cel mai mult conteaza starea de intrebare continua, de 
neliniste, de cautare. 

      Orice raspuns nu aduce decit moarte. Daca un raspuns te multumeste, te 
inchizi. Ca sa ramin deschis, trebuie sa ma intreb la ce serveste teatrul, care 
ii sint formele care trebuie sa i se schimbe tot timpul, cum ar trebui sa fie 
teatrul ca sa mearga in pas cu viata si sa nu ramina in urma vietii. 
Dimpotriva, sa devanseze viata. E uluitor de greu ce vreau. Spunind asta ma 
gindesc tot timpul care a fost insemnatatea teatrului la origine, atunci cind a 
fost inventat, ma gindesc la misterele din Eleusis, unde era un cerc complet 
inchis, in care Eschil, unul dintre membrii secreti ai acestui club, a fost 
primul care a tradat. El era preot, iesind afara a inceput sa scrie piese, care 
s-au jucat cu public in afara cladirii manastirii. A fost excomunicat din 
grupul religios. Acest cerc spiritual al actiunii de la Eleusis, al dansurilor 
si al incantatiilor mistice, care nu aveau spectatori, erau facute din nevoia 
de a atinge o relatie cosmica. Trebuia ca mesajul lor sa fie primit sus si de 
sus sa coboare o energie care sa ne ajute sa traim la nivelul potentialului de 
care sintem capabili. 

      Pentru mine, acest rol misterios, adinc, al teatrului este cel care ma 
inspira cel mai mult. De la Eschil incoace teatrul a trecut prin foarte multe 
faze, am impresia ca teatrul a disparut pentru o mie de ani. Dupa decadenta 
romana, pentru o mie de ani, pina la misterele medievale si religioase, a 
disparut complet teatrul. Pentru o mie de ani, cuvintul teatru nu a existat, nu 
avem nici o urma despre ce s-a intimplat in teatru. Si a reaparut in misterele 
medievale, tot in biserica, pentru ca ideile biblice sa fie mai accesibile 
publicului obisnuit, sa fie intelese prin experienta directa a teatrului. Iar 
de acolo, cine apare: Shakespeare. Din senin apare Shakespeare. Aceste idei ma 
inspira mult mai mult decit orice postmodernism, orice moft post-brechtian. 
Caut ideea unei legaturi spirituale cu energii care exista dincolo de noi si cu 
o alta viata care este dincolo de noi, nu cu viata aceasta a violentei, a 
banalului, a cosmarului, a fricii pe care le traim, a apocalipsului pe care il 
vedem. Cred ca adevarul complet este altundeva. Adevarul complet ne da 
speranta, o inteligenta superioara si o sensibilitate superioara a faptului ca 
sintem in viata. Acest teatru de traditie foarte veche ma inspira. 

      Cum vreti sa iasa spectatorul de la spectacolele dvs.?
      Nu vreau sa fie innegurat si mai abatut decit a venit. Trebuie sa plece 
cu o speranta, sa se purifice. Trebuie sa plece acasa cu ideea de bine, ca 
binele poate sa triumfe.

      Acesta este, acum, la 62 de ani, motto-ul creatiei lui Andrei Serban?
      Da. Binele poate sa existe si caut sa-l arat in spectacolele mele. 
Trebuie sa avem linistea sa fim complet prezenti acolo unde sintem, trebuie sa 
avem linistea sa fim total concentrati pe ceea ce facem, sa avem linistea si 
increderea totala in moment. Viata noastra este plina de fragmentari, de 
obsesii, ne gindim tot timpul la altceva, nu vrem sa fim unde trebuie sa fim: 
in noi insine. A fi in mine insumi este exercitiul urmatorilor mei ani de viata.


      "Am trait tot timpul in imaginatie pentru a scapa de teroarea 
comunismului"

      Ce va mai amintiti din Romania primilor dvs. ani teatrali, care sint 
imaginile pregnante? 
      Erau acesti ani splendizi ai aventurii inconstiente. Ma aruncam in totul 
fara sa ma gindesc de ce o fac, dintr-o pasiune aproape fizica. Sint anii cei 
mai frumosi. O bucurie sublima de a trai in inventie, de a trai tot timpul in 
imaginatie pentru a scapa de teroarea comunismului si de teroarea educatiei pe 
care am avut-o in anii '50, anii stalinismului, cei mai crunti. Cred ca m-am 
refugiat atit de mult in mine insumi, atit de mult am avut o frica de viata, o 
frica de a vedea realitatile ingrozitoare, incit singura salvare a fost sa 
intru in teatru. El a fost salvarea mea, prin refugiul total in imaginatie. 

      De ce s-a dus Andrei Serban la Institutul de Teatru?
      M-am dus pentru ca nu stiam sa fac nimic altceva si cred ca, 
subconstient, era singura mea salvare. Vedeam cit de cenusie era viata. Iar in 
teatru totul era culoare. imi creeam in imaginatie o alta lume, mult mai buna 
decit lumea in care traiam. Multi oameni platesc bani grei ca sa mearga la 
psihiatru ca sa se curete. Eu am avut norocul sa ma curat fara sa platesc nici 
un ban, mergind la Institutul de Teatru. Prin teatru, am fost imediat in 
contact cu o energie buna. Fara teatru nu stiu ce s-ar fi intimplat cu mine. 

      intre 1965 si 1970, ati putut lucra tot ce v-a trecut prin cap, a fost 
purificarea, curatirea de care vorbeati?
      Am facut lucruri extrem de diferite. Am facut spectacole cu studentii, cu 
care am mers in strainatate, la festivaluri studentesti, unde am avut sansa sa 
primim o ploaie de premii, care mi-a dat, in anii aceia, un statut de copil 
teribil. Au fost ani de renastere in teatru, o perioada de libertate, ani 
foarte buni. Intrarea tancurilor in Cehoslovacia in 1968 pe noi ne-a afectat 
foarte tare. Omul cel bun din Siciuan a fost complet marcat de evenimentele din 
Praga. Pentru prima oara mi-a dat impresia ca fac teatru politic si ca teatrul 
politic poate sa ajute la ceva. Dar mi-am dat seama mai tirziu ca teatrul 
politic nu ajuta la nimic. E altceva mai important in teatru decit sa facem 
teatru politic.

      Nu sinteti pentru un teatru politic?
      Un teatru politic nu poate sa schimbe nimic. Cred ca teatrul trebuie sa 
atinga un mesaj interior si mult mai adinc despre rostul fiintei umane, despre 
rostul trecerii noastre pe pamint.

      Dar teatrul a fost un refugiu politic in anii '80, se strecurau mici 
sopirle. 
      Acele sopirle n-au schimbat nimic. Ce-au schimbat?

      Doua ore se simtea spectatorul bine. 
      Atit. Am inteles ca nu sintem liberi. A, da, ca si cind nu stiam. La ce a 
ajutat asta? 

      Ce s-a schimbat in teatrul dvs. dupa ce ati ramas sa lucrati in Occident? 
      Dupa ce am lucrat cu Peter Brook, in anul care mi-a schimbat viata, in 
1971, n-am mai putut sa fac teatru ca inainte, aruncindu-ma inconstient intr-un 
fel de aventura sub apa sau prin aer. A trebuit sa fiu cu picioarele pe pamint. 
Cu picioarele pe pamint si cu capul in sus, intr-un fel de relatie intre pamint 
si cer. Dar intre pamint si cer e un fel de tensiune, o contradictie foarte 
greu de mentinut si de suportat. A trebuit tot timpul sa ma intreb: de ce? De 
ce fac teatru? Care e responsabilitatea mea in a face teatru? Unde vreau sa 
ajung? Piesele lui Shakespeare si piesele lui Eschil sint mult mai noi decit 
acele mici sopirle politice, pentru ca ating esenta omului, rostul vietii. in 
teatru, vreau sa lucrez intr-un mod mult mai concentrat, nu cred ca 
spectacolele de mare anvergura, cum au fost cele de la Metropolitan, pentru 
4.000 de spectatori, care sa coste foarte scump si care sa fie anuntate peste 
tot in presa cu mare voga, nu cred ca asta ma intereseaza cel mai mult. 
Dimpotriva, as vrea sa reintru intr-un subsol si sa lucrez cu foarte putini 
oameni si sa descopar ceea ce este foarte sincer si foarte adevarat.  
        


--  
"Let me know, that at least, she will try
Then she'll be a true love of mine"
www.arin.ro

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui