Ca veni vorba:

Acu' ceva zile, faceam autostopul prin Apuseni, mai pe vant, ceatza si
ninsoare, si opreste un motz (unu' "adevarat", de acolo, din inima muntilor)
cu o Dacie harbuita - da' pentru ca nu circulau prea multi, si pentru ca
sunt mereu curioasa ce mai gandeste lumea, urc in Dacie si pornim...

Ma rog! n-aveam cum sa aflu prea multe, pentru ca in Dacie bubuiau
manelele... ;)))

ok! rabd ce rabd si, la un moment dat, indraznesc sa scâncesc, sfielnic:

"Domne, aici, la Dvs., in Apuseni, aveti o muzica TARE frumoasa..." - "Hã?"
face motzul...
"Da", zic eu "da' ma mir ca, la muzica Dvs. frumoasa pe care o aveti,
preferati sa ascultati... manele..." :)

Motzu' ramane un pic blocat, apoi zice: "Pai, domnisoara, noi pe-aici atat
ascultam muzica de-a noastra, ca ne-am mai saturat - asa ca ascultam si noi
altceva..." :)

(Nu l-am mai intrebat de ce nu asculta un Pink Floyd sau niste "Anotimpuri"
de Vivaldi, hihihihi - ca am ramas EU blocata, de data asta ;)).

Probabil ca sa-mi faca o concesie, pune motzu' mai tarziu "muzica populara"
- ok! m-am linistit!

Folcloru' e VIU, to'arashi! am avut fericirea de a asculta "texte populare"
gen "Haide mandro'n limuzina / C'am gasit bani de benzina" samd... :)))

Asha ca asta-i cultura, asta mancam, asta ne-o fi "brandu' de tzara"...
:))))

Codruta



On 1/25/06, Adrian Munteanu <[EMAIL PROTECTED]> wrote:
>
> Nea Dane,
>
> Nu stiu cin' ma pune sa scriu iar. Poate ca sunt naiv si cred ca mai eshti
> capabil sa iti largeshti orizontul, sa devii flexibil ...
> Ca tot ma crezi un fervent aparator al manelei, ia Dilema si mai citeste.
> Bineinteles, nu trebuie sa fii de acord cu articolul, ca de-aia e
> diversitate si toleranta. :)
> Sau poate ai timp si vorbesti cu autorul. Zice ca se ocupa cu
> psihologia la univeristatea aia de-i zice Cornell, de pe unde locuiesti
> matale.
>
> http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=104/index.htm
>
> Apropo de genuri si stiluri, placerea mea ramane rock'n'roll-ul.
> Nu maneaua, nu rap-ul, nu reggaeton-ul si nici hip-hopu-ul.
>
> tot io
>
> Maneaua
>
>  "*La început te ignoră, apoi rîd de tine, apoi
> se luptă cu tine, iar după asta, cîştigi* ."
> Mahatma Gandhi
>
> Trebuie să admit: trăiesc de cîţiva ani în America, am un doctorat în
> psihologie, lucrez într-una din cele mai prestigioase universităţi din lume
> şi sînt un fan al manelelor. Îmi place muzica, îmi place ritmul manelesc. Şi
> am obosit să le tot apăr.
>
> Prima dată cînd am auzit o manea - incipientă - a fost de mult, prin anii
> tîrzii din '80, cîntată de o formaţie, Azur, de care nu am mai auzit
> niciodată după Revoluţie. Am fost marcat instantaneu de ritmul semiarăbesc
> şi de armonia aparte. Îmi amintesc că învăţasem două cîntece pe loc şi le
> tot cîntam pe la petrecerile de liceeni de sîmbăta seara.
>
> Fiecare intelectual român, pe care am plăcerea sau şansa să îl întîlnesc,
> critică manelele în mod deschis, direct şi fără ocolişuri. Manelele sînt, în
> opinia multora dintre ei, expresii care nu au nimic de-a face cu cultura
> românească. Dimpotrivă, manelele, prin versurile şi reprezentanţii lor,
> atacă însăşi verticalitatea morală a poporului român, prin pornografia
> deschisă şi îndemnurile neortodoxe. Manelele, în accepţiunea acestor oameni,
> ţiganizează România. Nu am să înţeleg niciodată cum cineva poate să fie
> selectiv în muzică. Nu am să înţeleg cum cineva poate să elimine din start
> să asculte manele din cauza faptului că e muzică de ţigani care nu se
> încadrează în perimetrul muzicii lăutăreşti (a cărei valoare nu o contestă
> nimeni).
>
>
> *America anilor '50, Memphis, Tennessee*
>
> Un fenomen apare pe firmamentul mondial. Un geniu muzical cu o
> excepţională voce baritonală de operă, care cîntă muzica celei mai
> discriminate pături sociale din America: negrii. Şi nu doar o cîntă. Ci o şi
> îmbogăţeşte cu mişcări provocatoare din şolduri şi expresii senzuale.
>
> America nu mai văzuse niciodată aşa ceva. Tinerii erau înnebuniţi după
> tînărul blond care, din şofer de camion, ajunsese să cristalizeze în muzică
> tot ce era mai important în viaţa lor: sexul. Sălile de concerte erau
> arhipline. Nu a trecut mult pînă cînd părinţii acelor tineri au luat seama
> şi s-au organizat în comitete şi grupuri care vociferau împotriva acestei
> muzici şi a celui mai celebru reprezentant al ei. Demonstraţii cu pancarte
> aveau loc pe străzile Americii. Televiziunea îi cenzura mişcările,
> filmîndu-l doar pînă la brîu, astfel încît şoldurile unduitoare să nu apară
> pe ecranele tuturor. În final, a cîştigat generaţia tînără.
>
> Elvis, căci despre el este vorba, a ajuns nu doar un idol de moment, ci a
> devenit un simbol al visului american împlinit într-o măsură care depăşeşte
> toate speranţele. Elvis a reuşit să facă ceea ce nimeni înainte nu reuşise:
> să influenţeze libidoul unei întregi naţiuni prin muzică şi versuri care
> spuneau lucrurilor pe nume.
>
> La aproape cincizeci de ani de la demonstraţiile împotriva lui, *Time* l-a
> numit cel mai mare *entertainer* al secolului XX.
>
>
> *America anilor '70, The Bronx, New York*
>
> Un stil de muzică nemaiauzit înainte se insinuează progresiv în
> discotecile din cele mai sărace cartiere ale New York-ului. O muzică care nu
> are armonii sofisticate, ci e recitată. Un stil care te face să te întrebi
> care e definiţia muzicii, la urma urmei. Se numeşte *hip-hop*. În zece ani
> hip-hopul este promovat la nivel naţional, iar în anii '90 devine un stil
> internaţional. Tot prin anii '90, o muzică mult mai agresivă izvorăşte din
> hip-hop, aşa-numitul *gangsta rap*, stil care devine rapid o parte majoră
> a muzicii americane. O muzică infuzată cu mesaje de rebeliune împotriva
> reglementărilor sociale, cu versuri care îndeamnă la violenţă, crimă,
> promiscuitate şi consum de droguri. O muzică ce a stîrnit controverse majore
> şi care, în ciuda acestora, prin anii 2000 ajunge să fie cîntată în diferite
> forme, în mai toate părţile lumii Unii din cei mai iluştri reprezentanţi ai
> ei sfîrşesc în mod tragic, toţi în condiţii încă neclare: Tupac Shakur este
> asasinat. Jam Master Jay este asasinat. Biggie Smalls, asasinat.
>
> Muzica rap, în special gangsta rap, a fost criticată aspru de oricine care
> întîmplător avea o altă culoare a pielii decît maronie, pentru ca, în final,
> să erupă cu intensitate pe toate canalele de radio. America simţise că de
> aici ies bani. Şi nu numai. Mersul firesc al unei societăţi democratice, în
> care dreptul la expresie este protejat cu sfinţenie de primul amendament al
> Constituţiei, nu permitea cenzura artei, de orice fel ar fi fost aceasta.
>
> Şi pentru că istoria se repetă, muzica rap, cîntată în special de negri, a
> fost propulsată şi mai sus, de unul din cei mai iluştri artişti ai ei, un
> tînăr scăpărător de inteligent, un geniu al versurilor, care din întîmplare
> e şaten. Din muzică de negri, subit rapul a devenit muzică universală.
> Eminem, căci despre el este vorba, a început să fie poreclit Elvis - pentru
> că este un alb care cîntă ca un negru. A fost încununat cu premii Grammy şi
> un Oscar pentru ceea ce în esenţă este vers şi tobe. Feţele palide au
> început să ia aminte şi să asculte. Şi le-a plăcut ce auzeau. Atît de mult
> încît imaginea lui se vinde ca aceea a lui David Beckham.
>
>
> *America anilor 2000*
>
> Istoria se repetă. Pentru a cîta oară, oare? Început în *background*, în
> Panama şi Puerto Rico, cîntat în colţuri neştiute de nimeni pentru ani de
> zile, în spaniolă, un nou stil invadează America şi hipnotizează tineretul.
> Un stil care se dansează imitînd poziţii sexuale. Un stil atît de lasciv şi
> ritmat, încît, dacă părinţii copiilor care erau înnebuniţi după Elvis l-ar
> vedea şi l-ar auzi acum, ar face greva foamei în semn de protest în faţa
> Casei Albe. În cîţiva ani, *reggaeton*-ul, căci despre el este vorba, a
> ajuns să fie limbajul muzical al noii generaţii de tineri. În vara anului
> 2004 a trecut de pe CD-uri, pe care le găseai sau nu prin magazine, pe mai
> toate posturile de muzică americane. Iar reprezentanţii lui cei mai
> talentaţi, ca Don Omar sau Daddy Yankee, au devenit peste noapte postere de
> bucătărie.
>
> Ca şi rock'n'roll sau muzica *rap* sau *reggaeton* -ul, manelele au apărut
> insinuant, în păturile cele mai defavorizate ale societăţii. Ca şi rapul, şi
> reggaetonul,
>
> .
>
> manelele sînt cîntate în special de oameni discriminaţi de "casta
> superioară". Ca şi *rap*-ul, şi *reggaeton*-ul, multe manele promovează un
> stil de viaţă promiscuu în care femeia este văzută ca obiect de satisfacere
> a plăcerilor masculine. Ca şi *rap*-ul sau *reggaeton*-ul, manelele se
> dansează senzual, erotic, lasciv. Ca şi *rap*-ul sau *reggaeton*-ul,
> manelele sînt un curent popular în muzica (românească) şi au parte de
> critici agresive din partea elitei intelectuale. Ca şi rap-ul sau
> reggaeton-ul, manelele se bucură de un succes general la mase, ceea ce îi
> face pe reprezentanţii ei cei mai faimoşi mici "baroni" financiari. Însă mai
> este ceva. De fiecare dată cînd ascult manele, nu pot să nu fiu impresionat
> de talentul - brut, needucat - al interpreţilor. Vocea lui Adrian Copilul
> Minune (sau de Vito sau cum îl va mai chema la apariţia acestor rînduri)
> este curgătoare şi vibrantă, atacînd fără eroare note de tenor cu un timbru
> uşor răguşit. Sună ţigăneşte? Da, bineînţeles. Sună bine? Da, excepţional de
> bine. Lăsînd la o parte versurile, reprezentanţii cei mai iluştri ai
> manelelor, majoritatea ţigani, au, în opinia mea, nu tocmai needucată în
> muzică, un talent nativ pe care nici "vedetele" cele mai des afişate la
> televiziunea română nu îl egalează.
>
> Se compară, de exemplu, un Bănică Jr., care o viaţă l-a imitat copilăreşte
> şi amatoriceşte pe Elvis, cu Sorin Copilul de Aur? Se compară vocile acestor
> doi? Da, Bănică Jr. arată mai bine, e înalt de statură, are părul frumos dat
> pe spate, e îmbrăcat bine şi nu şi-a schimbat numele în Ştefan Presley. Însă
> în ceea ce priveşte talentul pur, muzical, distanţa dintre cei doi e uriaşă.
> Bănică Jr. este înconjurat de o pleiadă de conservatorişti şi designeri şi
> se concentrează pe voce cînd cîntă. Sorin C.A. şi alţi manelişti au pornit
> la drum doar cu talentul nativ şi un stil de muzică original. Ultimul lucru
> la care se gîndesc maneliştii cînd cîntă e vocea lor, pentru că nu au de ce.
> Vocea le curge instinctiv, fără efort. La fel şi ritmul.
>
> Ceea ce lipseşte manelelor, la ora asta, este acelaşi lucru care a lipsit
> rock'n'roll-ului pînă la Elvis, sau *rap*-ului, pînă la Eminem: un
> reprezentant al păturii favorizate în societate - un român sadea, în cazul
> nostru - care să cînte manele mai bine decît ţiganii. Un reprezentant care
> să aibă suficient talent şi în versuri, încît să intelectualizeze curentul.
> Un reprezentant alb care să transmită mesaje în versuri inteligente prin
> ritmuri şi armonii românesc-arăbeşti. Abia atunci se va vorbi despre manele
> ca despre noua muzică populară românească. Pentru că maneaua asta este:
> muzică populară românească. A izvorît de jos, nu a fost impusă de sus şi a
> fost selectată de români, gradual, progresiv, prin eliminarea naturală,
> neforţată, a alternativelor.
>
> Maneaua nu este o ameninţare asupra culturii româneşti. Dimpotrivă. O
> parte a elitei intelectuale româneşti, prin încercările nereuşite de a o
> cenzura, reprezintă o ameninţare asupra mersului firesc, natural, al
> societăţii româneşti.
>
> Parcă aud criticile celor care citesc aceste rînduri. Parcă aud cum mi se
> spune: "Ascultă versurile şi o să-ţi dai seama!". Am ascultat şi versurile.
> Şi le-am ascultat bine. Ca în orice domeniu - fie el muzical, fie
> ştiinţific, fie literar - există mult "zgomot". Adică material fără nici o
> valoare, care se uită în prima secundă după ce se termină. Cîte cărţi sînt
> aruncate la gunoi de cititori pînă ca oamenii să inventeze un nou joc cu
> mărgele de sticlă? Sau să scrie despre un Siddhartha? Cîtă muzică proastă
> trebuie să curgă pînă la o capodoperă, pînă la un nou "Child in Time",
> "Stairway to Heaven" sau "Jesus Christ Superstar"? Uneori trec decenii fără
> ca nimic să se schimbe în peisajul artistic. Mersul firesc al
> spiritualităţii umane acesta este: acumulări cantitative, superficiale, din
> care, din cînd în cînd, emerge o calitate superioară. În miile de manele
> care se găsesc pe tarabele din pieţele româneşti sînt cîteva foarte bune,
> reprezentînd combinaţii de muzică lăutărească cu armonii
> sîrbeşti-arăbeşti-greceşti, cîntate cu sunete pline şi avînd versuri
> decente. Una din ele ar putea fi "Doamne, ce greşeală am" a lui Vali
> Vijelie. (Bineînţeles, asta în măsura în care această piesă nu e imitaţie.
> Spun acest lucru pentru că unele manele sînt replici ale unor melodii
> greceşti sau turceşti. Multe manele sînt "plagiarisme" crase. Însă multe
> sînt probabil piese originale şi nu am de unde să ştiu care şi cum.)
>
> Lăsînd la o parte modul în care sînt scrise versurile manelelor, dacă le
> analizezi fără preconcepţii, realizezi că ele se centrează pe ceea ce este
> fundamental fiinţei umane. Exceptînd cazurile extreme şi hilare, majoritatea
> covîrşitoare a manelelor vorbesc de nevastă, familie şi copii, gelozie,
> duşmani şi prieteni sau relaţia dintre statutul (financiar sau de altă
> natură) al bărbatului şi atractivitatea partenerei acestuia.
>
> Să fie doar o coincidenţă faptul că, deschizînd o carte de psihologie
> darwinistă, capitolele sînt structurate după aceleaşi linii ca versurile
> manelelor? În momentul în care scriu aceste rînduri, am pe birou un tratat
> de psihologie evoluţionistă, apărut în 2005. Nu are decît cîteva capitole,
> din care cele mai relevante vorbesc de relaţii de rudenie, statut, altruism,
> întrajutorare, conflict, gelozie şi sex. Ascultînd versurile manelelor prin
> ochii unui darwinist, realizezi că, de fapt, ele nu fac nimic altceva decît
> să se adreseze unor trebuinţe umane fundamentale, unor instincte care l-au
> ajutat pe om, în decursul evoluţiei, să-şi transmită genele mai departe.
> Într-un accent ţigănesc, e drept. Însă aceleaşi lucruri le-ar spune şi
> William Hamilton, într-un accent britanic aristocrat. Limbajul este doar o
> convenţie.
>
> Nu a trecut mult timp de cînd cîntece impuse de sus în jos erau promovate
> forţat sub titlul de "şlagăre": "Cincinalul în patru ani şi jumătate",
> "Magistrala albastră", "Minerii şi cerul", "Tangoul CFR", "Floare de mină",
> "Dragu-mi-i de ţara mea", "Aici trăim", "Ţara mea", "Inscripţie pe o piatră
> de hotar" şi multe altele asemănătoare. Asta a reprezentat "muzica" României
> timp de cincizeci de ani. Am uitat toate astea. Am uitat cît ne iritau. Am
> uitat cum înjuram sau stingeam aparatele de radio. Am uitat cum ne uitam
> hipnotizaţi la televizor cînd vedeam ceva nou, ca un "Billie Jean" scăpat pe
> ecrane din greşeală, într-o după-amiază din anii '80. Acum, cînd pentru
> prima dată în jumătate de secol un curent muzical specific şi original a
> emanat din sufletul poporului român, nu vrem să-i acordăm nici un credit şi
> ne uităm cu dispreţ la cei ce îl ascultă.
>
> *Cezar GIOSAN*
>
> *Cezar Giosan este instructor de psihologie la Departamentul de Psihiatrie
> al Universităţii Cornell.*
>
>
>
>  *** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
> detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
>
>
>
>
>
>
>
>
>  ------------------------------
> YAHOO! GROUPS LINKS
>
>
>    -  Visit your group 
> "romania_eu_list<http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list>"
>    on the web.
>
>    -  To unsubscribe from this group, send an email to:
>     [EMAIL PROTECTED]<[EMAIL PROTECTED]>
>
>    -  Your use of Yahoo! Groups is subject to the Yahoo! Terms of
>    Service <http://docs.yahoo.com/info/terms/>.
>
>
>  ------------------------------
>


[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui