Caricaturile despre Profet arunca în aer relatia danezilor cu arabii
http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=articol§ion_id=59&article_id=173160
Ceea ce parea la început un incident relativ minor capata, pe zi ce trece,
dimensiunile unei veritabile crize cu implicatii internationale, generând, în
acelasi timp, o aprinsa dezbatere în jurul întrebarii "cât de departe se poate
merge în ce priveste afirmarea libertatii de expresie?".
Totul a pornit, cum se stie, de la publicarea în cotidianul danez
"Jyllands-Posten" a unei suite de 12 caricaturi care îl reprezentau pe profetul
Mohamed în pozitii insultatoare. Între altele, una dintre aceste caricaturi îl
înfatisa pe profet purtând un turban din care se ivea vârful unei bombe. Or,
religia musulmana interzice cu strictete reproducerea chipului profetului,
pentru a nu mai vorbi de ipostazele ofensatoare în care acesta era pus.
Episodul a stârnit o furtuna de proteste în tarile islamice, unde mari multimi
de oameni au iesit pe strazi pentru a-si exprima indignarea. 17 tari arabe s-au
adresat guvernului de la Copenhaga, cerându-i sa adopte masuri împotriva
ziarului vinovat. Arabia Saudita si-a retras ambasadorul de la Copenhaga, Siria
a facut acelasi lucru cu însarcinatul ei de afaceri, iar Libia si-a închis, pur
si simplu, ambasada. Sediul Uniunii Europene din Fâsia Gaza a fost ocupat
pentru scurta vreme, iar la Ambasada Danemarcei din capitala siriana, Damasc, a
fost lansata o falsa alarma despre un atentat cu bomba.
În paralel, în tarile islamice a fost declansata o actiune de boicotare pe
scara larga a marfurilor daneze, inclusiv produsele lactate, care au o mare
cautare pe piata musulmana. Hipermagazinele Carrefour din Egipt, Emiratele
Arabe Unite, Omar si Qatar au retras din rafturile lor aceste produse. Ca
urmare a boicotului, marile companii de produse lactate daneze au suferit
pierderi de milioane de dolari, sute de salariati fiind amenintati cu
concedierea, întrucât nu mai au de lucru.
"Da, avem dreptul sa-l caricaturizam pe Dumnezeu"
În fata acestor reactii, ziarul si-a cerut scuze, iar premierul Anders Fogh
Rasmunssen, amintind ca Danemarca are o lunga traditie în ce priveste
libertatea presei, si-a exprimat profundul regret pentru cele întâmplate.
Departe de a se potoli, furtuna s-a intensificat înca si mai mult când un sir
de ziare din Franta, Germania, Spania, Italia au reprodus, la rândul lor,
caricaturile, însotindu-le de comentarii asupra dreptului de libertate a
expresiei. Cotidianul "France Soir" a publicat, pe toata latimea paginii întâi,
un titlu cu litere mari: "Da, avem dreptul sa-l caricaturizam pe Dumnezeu". În
acelasi sens, ziarul german "Die Welt" a afirmat, tot pe prima pagina, ca
"dreptul la blasfemie" este una dintre libertatile fundamentale ale
democratiei. Asemenea gesturi nu au facut decât sa toarne gaz peste foc.
Alarmat, proprietarul cotidianului francez l-a concediat pe redactorul-sef, în
paginile aceluiasi cotidian aparând articolul unui teolog care îsi exprima
regretul ca "sentimentul sacrului a disparut".
Episodul, care aminteste, într-un fel, de vâlva stârnita la noi în tara de
prezentarea pe scena unui teatru iesean a unei piese cu tematica religioasa
pretins demistificatoare, e departe de a se fi încheiat, sperantele fiind ca
repetatele scuze si regrete pentru caricaturile ofensatoare sa-si faca, pâna la
urma, efectul.
Romulus CAPLESCU
--
"Let me know, that at least, she will try
Then she'll be a true love of mine"
www.sustrain.info
[Non-text portions of this message have been removed]
Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!
Yahoo! Groups Links
<*> To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/
<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/