Doamna Ministru Monica Macovei,

Va solicit un punct de vedere cu privire la articolul "Lupul Victor
Alistar, paznicul stanei anticoruptie" publicat in numarul de
saptamana aceasta al "GAZETEI DE BUCURESTI", incercand sa raspundeti
si urmatoarelor intrebari:
Ati renuntat pe perioada exercitarii mandatului ministerial la
calitatea de membru al organizatiei conduse de directorul executiv
Victor Alistar?
Sustineti fara rezerve activitatea Directorului Executiv Victor Alistar?
Care sunt criteriile dupa care va alegeti partenerii in cadrul
programelor derulate in mediul guvernamental si in cel
neguvernamental? Exista diferente in functie de mediu?
Considerati ca este firesc sa faceti parte dintr-o organizatie care
declara ca lupta impotriva coruptiei, dar este condusa de un director
executiv care a haituit constant avertizorii de integritate din
institutiile publice unde a lucrat ca functionar sau ca lector?
Mentionez ca domnul Alistar a fost purtatorul de cuvant al ANFP in
epoca pesederizarii functiei publice si a strans "probe" pentru a
obtine sanctionarea celor care demascau "binefacerile" regimului
Cozmanca. "Am aparat institutia publica conform atributiilor, lucru pe
care l-am facut mai eficient decat cei care o atacau.", declara cu
nonsalanta cel care face azi apel la functionarii publici sa se
tranforme in avertizori de integritate. Acelasi functionar Alistar
elabora comunicate laudative la adresa guvernarii de trista amintire,
acuzand cu manie proletara pe cei care criticau politizarea functiei
publice si abuzurile managerilor din administratia publica.
Constat ca faceti parte, desi sunteti Ministrul Justitiei, dintr-o
organizatie care consiliaza functionarii si demnitarii certati cu
legea pentru a scapa tocmai de cei care le demasca faptele de natura
penala.
Acelasi director Alistar declara pe 11 aprilie 2006, reactionand la
articolul semnat de mine, a facut urmatoarea marturisire stupefianta:
"In ce priveste avertizorii de integritate este adevarat ca am strans
probele de la functionarii publici de la INA si i-am consiliat in
cadrul Centrului de asistenta anticoruptie al Transparency
International Romania (TI-Ro), astfel incat, pe baza reclamatiilor
lor, ziaristul de astazi pierzand functia de Subsecretar de stat."
Va invit sa lecturati sesizarile si probele postate de mine pe
internet la adresele urmatoare:
http://www.draghici.ro/ina/scr_ministru.php
http://www.draghici.ro/ina/scr_pna.php
http://www.draghici.ro/ina/apel.php
Cum a ajuns directorul general adjunct al INA sa fie sabotat in
demersurile sale tocmai de Transparency International Romania,
organizatia din care face parte insusi Ministrul Justitiei? Eu credeam
ca suntem de aceeasi parte a baricadei in lupta impotriva coruptiei si
ca domnia voastra nu aveti culoare PD, deci nu veti sanctiona
criticile mele fondate la adresa ministrului administratiei si
internelor, care este si secretarul general al PD.
O ultima chestiune se refera la ajutorul acordat de Transparency
International Romania liderului PSD Dan Ioan Popescu. Desi domnul
Alistar a invocat o actiune de lobby parlamentar, am aflat din reactia
organizatiei ca de fapt parlamentarul PSD este consiliat de Centrul de
Resurse Anticoruptie in Justitie. Sa inteleg ca si domnul Popescu vi
s-a alaturat in lupta impotriva coruptiei, asa cum a facut-o deja
domnul Alistar? Este sfatuit parlamentarul PSD cum sa combata
"abuzurile" Ministerului Justitiei? Daca DA, atunci inseamna ca va
aflati simultan de ambele parti ale baricadei?
Astept cu interes reactia domniei voastre, sperand ca discursul
Ministrului Justitiei nu a ascuns o uriasa ipocrizie.
Cu consideratie,
Bogdan Draghici
Redactor la "GAZETA DE BUCURESTI"
www.gazetadebucuresti.ro
www.draghici.ro
0744148965

PS – Anexez reactiile postate pe cateva e-grupuri de catre directorul
Alistar in nume propriu si de catre conducerea organizatiei din care
faceti parte si domnia voastra.

Articolul publicat in "GAZETA DE BUCURESTI"
Lupul Victor Alistar, paznicul stanei anticoruptie
http://www.gazetadebucuresti.ro/fullnews.php?ID=494&up=NO

Victor Alistar este directorul executiv al filialei romane a
prestigioasei organizatii Transparency International, devenind
purtatorul de cuvant al coalitiei anticoruptie initiate de societatea
civila romaneasca. Trecutul recent al acestui Fat-Frumos imberb il
recomanda insa mai degraba drept un veritabil cal troian menit sa
compromita demersurile reformiste ale unor organizatii
neguvernamentale care s-au transformat in "cainii de paza" ai
democratiei romanesti. 

In ultimul an, posturile radio-TV si presa scrisa reproduc cu
sfintenie declaratiile lui Victor Alistar, transformandu-l intr-un
etalon al moralitatii si profesionalismului pentru societatea
romaneasca. Se pare ca formatorii de opinie sunt alesi si promovati
dupa criterii stranii, preferandu-se uneori "dalmatieni" usor de
santajat la momentul potrivit. 

"GAZETA DE BUCURESTI" va propune un exercitiu de transparenta inedit,
care-l vizeaza chiar pe liderul organizatiei care militeaza pentru
cresterea transparentei decizionale in administratia publica, pentru
facilitarea liberului acces la informatiile de interes public, pentru
combaterea eficienta a coruptiei din sectorul public. Era firesc sa ne
asteptam ca Transparency International sa fie un etalon de bune
practici in aceste domenii si ca liderii sai sa fie niste modele
pentru cetatenii romani si nu numai. 

Cine este Victor Alistar?

Restul articolului poate fi citit la
http://www.gazetadebucuresti.ro/fullnews.php?ID=494&up=NO

Bogdan Draghici
0744148965, 0723568280
[EMAIL PROTECTED]
www.draghici.ro



Precizari privind atacurile din articolul "Lupul Victor Alistar,
paznicul stanei anticoruptie"

11 aprilie 2006

1.  Asociatia Romana pentru Transparenta este o organizatie
neguvernamentala, fondata in 1999 de un grup de cetateni si
organizatii preocupate de problema coruptiei in Romania. In cursul
aceluiasi an, Asociatia Romana pentru Transparenta a fost acreditata
drept filiala nationala a retelei internationale Transparency
International, coalitia 
globala de lupta impotriva coruptiei.  TI-Romania a fost evaluata si
re-acreditata de catre Secretariatul International TI, in cursul
anului 2004.  Organizatia este condusa, conform statutului, de
Consiliul Director, ca organism deliberativ de conducere, Presedinte
si Director Executiv, ca organisme executive si de reprezentare,
respectiv de Senat, 
ca organism de jurisdictie disciplinara si de etica.  Transparency
International este o organizatie internationala de drept privat, cu
membri si filiale in peste 90 de tari ale lumii.

2.  TI-Romania a fost infiintata prin asocierea a 30 de persoane, una
dintre acestea fiind dna Monica Macovei, actualul ministru al
justitiei. Dna Macovei a fost aleasa membru al Senatului TI-Romania,
in cadrul adunarii generale din octombrie 2004, functie din care s-a
retras la inceputul lunii ianuarie 2005, tocmai din cauza ocuparii
mandatului ministerial.  Consiliul Director al TI-Romania precizeaza
ca dna Monica Macovei nu s-a aflat in conflict de interese sau in
situatie de incompatibilitate, nici din perspectiva organismelor
interne ale organizatiei, nici din perspectiva relatiei TI-Romania cu
Ministerul Justitiei.

3.  Prin Hotararea de Guvern 1661/2004, avandu-se in vedere
contributia organizatiei, prin proiectele sale, la cauzele de
utilitate publica si suportul legislativ acordat in perioada 2003-04,
pentru cresterea integritatii publice si incheierea capitolului de
negociere 24--"Justitie si Afaceri Interne", TI-Romania a obtinut
statutul de 
utilitate publica, prevazut in Ordonanta 26/2000.  Spatiul in
folosinta gratuita, detinut de TI-Romania, a fost obtinut, prin
Hotararea de Guvern 1476/2005.  Mentionam ca spatiul in discutie
provine din patrimoniul Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului
Protocolului de Stat", si nu din patrimoniul Ministerului Justitiei. 
TI-Romania nu este 
singura organizatie care beneficiaza de prevederile statutului de
utilitate publica.  In acest context, asertiunile despre relatia
dintre sediul organizatiei si ministrul justitiei sunt nefondate.

4.  In ceea ce priveste relatiile TI-Romania cu dl Dan Ioan Popescu,
acesta a vizitat sediul organizatiei in cadrul serviciilor de
consiliere ale Centrului de Resurse Anticoruptie in Justitie, si nu
pentru presupuse activitati de lobby, pe care organizatia nu le
agreeaza in 
mediul parlamentar.  Misiunea Centrului, constituit in baza unui
proiect finantat de Uniunea Europeana, prin programul Phare, este de a
asista si consilia orice persoana care se adreseaza cu petitii sau
plangeri privind respectarea drepturilor in procedurile judiciare. 
Mentionam ca, printre cele mai mult de 400 de persoane care s-au
adresat Centrului, de la infiintare, se afla, in mod inerent, mai
multe persoane publice.

5.  Consiliul Director al TI-Romania sustine fara rezerve activitatea
Directorului Executiv, Victor Alistar, lasand la latitudinea acestuia
exercitarea dreptului de a-si apara imaginea in privinta tuturor
celorlalte acuzatii, prin apelul la procedurile legale in vigoare.

Consiliul Director al TI-Romania
11 aprilie 2006, ora 16:00

persoane de contact:
Codru Vrabie, membru CD      Raluca Pruna, Presedinte
[EMAIL PROTECTED]    [EMAIL PROTECTED]



Precizari personale privind articolul "Lupul Victor Alistar, paznicul
stanei anticoruptie"

Stimati cititori ai listelor electronice pe care a fost difuzat
articolul, voi face cateva clarificari fata de acest material, desi nu
intentionez sa dau un drept la Replica in ziarul care a gazduit acest
atac incalificabil, lipsit de decenta si deontologie profesionala.

Articolul cu pricina se constituie intr-un documentar defaimator la
adresa intregii mele activitati, incepand cu 1996, bazat pe deformarea
realitatii si promovarea neadevarurilor, care vorbesc de la sine
despre intentia acestui material de "informare", jalonat de o etica 
profesionala cel putin discutabila. Iata care sunt neajunsurile
acestui "portret de autor":

Am lucrat in presa la departamentele de stiri ale Radioului si
Televiziunii publice in perioada 1996-1998 la suprapunere de mandate
ale celor 2 Consilii de administratie, fiind doar personal de
specialitate fara atributii de conducere.

Perioada in care am lucrat la Primaria Municipiului Bucuresti a fost
toamna lui 1998 vara lui 2001, pe acelasi post lucrand cu primarii
Viorel Lis si Traian Basescu perioade aproximativ egale, asadar nu cum
sustine articolul ca pana la venirea primarului Traian Basescu.
Pozitia ocupata a fost de Sef Serviciu Contacte si Relatii cu
atributii in 
pregatirea agendei si gestiunea fluxului de petitii adresate
cabinetului primarului si nu aranjarea de intalniri private ale
acestora. Intreaga activitate profesionala este redusa de autor la
"sambelan" de felinar rosu.

Ca purtator de cuvant al ANFP am avut exclusiv atributii de relatii cu
mass-media si societatea civila, fara nici o implicare in activitatile
de autoritate ale ANFP, perioada in care ANFP a aplicat principiile
transparentei prin consultari publice pe proiectele de acte normative,
chiar inainte de aparitia legii transparentei. Pentru a reusi sa
pateze si aceasta parte a "portretului", autorul recurge la
neadevaruri vadite privind activitati ropagandistice; am aparat
institutia publica conform atributiilor, lucru pe care l-am facut mai
eficient decat cei care o atacau. Un adevar exista in cele spuse de
autorul articolului, acela ca am facut monitorizarea de presa,
solicitata de Comisia de Disciplina, care a fost material la
cercetarea soldata cu destituirea "avertizorului Bogdan Draghici" si
excluderea din functia publica. Iata un motiv de impartialitate si
obiectivitate profesionala a ziaristului de azi.

In ce priveste avertizorii de integritate este adevarat ca am strans
probele de la functionarii publici de la INA si i-am consiliat in
cadrul Centrului de asistenta anticoruptie al Transparency
International Romania (TI-Ro), astfel incat, pe baza reclamatiilor
lor, ziaristul de astazi pierzand functia de Subsecretar de stat.

In ce priveste partea academica a carierei mele, cuprinsa in
"portret", aceasta este de asemenea pictata cu neadevaruri, pentru ca
nu am avut seminarii la cei doi profesori indicati din 2000 pana acum,
desi nu mi-ar fi displacut; disciplinele la care predau sunt 3 si sunt
toate legate direct de activitatea extrauniversitara, adica un bun
castigat pentru seminarii si laboratoare.

Cat priveste activitatea la Institutul National de Administratie, nici
acesta nu este in opinia autorului o activitate profesionala, ci un
favor politic, adica meritul dlui Ani Matei fostul director adjunct,
desi nu am avut cursuri la departamentul condus de directorul adjunct
niciodata. Un alt lucru care arata nivelul de profesionalism al
ziaristului este ca uita ca am predat la INA si in perioada in care
chiar el a fost director adjunct.

In ce priveste activitatea la TI-Romania, organizatie prestigioasa si
recunoscuta, manjita de asemenea de dl. Draghici, lucru pentru care eu
imi cer public scuze, aceasta a inceput in 2004, la Centrul de
Asistenta Anticorutie, si nu de curand, iar director executiv am
devenit recent, si nu din 2004. Poate nevoia de a acoperi si aceasta
perioada cu noroi a 
fost mai importanta decat sumara documentare a jurnalistului, folosind
fie si numai pagina de web a organizatiei. Asa ar fi aflat si ca TI
este o organizatie internationala de drept privat cu membrii in toata
lumea unul fiind Asociatia Romana pentru Transparenta.

Un element picant si de mare anvergura jurnalistica il reprezinta
descoperirea "unui urias scandal", prezentat distorsionat si eliptic,
desi avea toate informatiile la indemana, pentru a putea sa sustina
acest "portret". Pentru a arata dimensiunea "afacerii", ziaristul 
foloseste niste acuzatii de fals, desi stia ca acestea au fost
cercetate la solicitarea celeilalte parti interesate si constatate ca
nefondate. Foloseste, de asemenea, pentru a crea aparenta de
scandalos, date de inregistrare de pe acte, fara a preciza ca acesta
este procedura desi si acest lucru ii era cunoscut si precizat in
intalnirea noastra.

Este adevarat ca in 2000 am solicitat atribuirea unei case de la
primarie dupa casatorie, solicitare care a fost si ramane deopotriva
legala si morala, dar pe care autorul o prezinta distorsionat,
folosind o nota la care s-a intocmit si raport de contestatie, de
asemenea vizat de Primarul general cu rezolutie pentru Dir. Control
General pentru revederea notei. Pentru ca este important sa clarific
si acest lucru, voi prezenta situatia de fapt.

Prima inexactitate: in 1998, cand s-a facut atribuirea de catre PMB a
locuintei din str. Calarasi nr. 166, bl. 54, ap. 24 pe numele mamei
mele, nu eram salariat al Primariei capitalei. Asa cum tot
Departamentul Inspectie mentioneaza, eu eram inscris ca membru de
familie luat in spatiu. Deci nu ca titular al contractului, ci doar
inscris in anexa b pentru cartea de imobil si luare in evidenta la
intocmirea buletinului.

A doua inexactitate: Atribuirea locuintei catre mama mea nu s-a facut
contrar Legii nr. 114/1996 (ceea ce dovedeste o necunoastere a
legislatiei invocate), pentru ca Legea locuintei nu limiteaza
suprafetele locative in functie de persoane (a se vedea Anexa 1 la
Legea nr. 114/1996, care are ca titlu "suprafete minimale" fiind apoi
trecute rubricile persoane, camere, suprafete etc.)

In 1998 - 2000 eu nu eram in posesia unei Carti de identitate pentru
ca nu aveam un domiciliu stabil (si nu pentru ca preferam sa o
"pastrez pierduta"). Politia Municipiului Bucuresti este cea care
elibereaza adeverinte de identitate si trece mentuinea "Lipsa spatiu".
Acestea sunt reglementari juridice privind evidenta populatiei: in lipsa 
procesului-verbal de predare-primire a locuintei, politia nu poate
elibera act de identitate la adresa respectiva, pana la detinerea
efectiva a locuintei de la adresa indicata.

Am solicitat la data de 21.01.2000 o locuinta, iar la data de
14.04.2000 am solicitat in mod expres repartizarea locuintei din str.
Atena nr. 4 prin procedura "miscarea a doua". Cererea a fost scoasa de
la mapa in data de 18.04.2000, numai dupa ce a venit confirmarea
liberului de la DGAFI cu nr. 27.007 solicitata de Primarul General
(conform procedurii). 
Tot conform procedurii s-a dat curs spre solutionare cererii, urmand
ancheta sociala obligatorie realizata de Serviciul Spatiu Locativ.
Numai in urma anchetei incheiate s-a dispus emiterea repartitiei la
data solutionarii, conform rezolutiei Primarului General. Procedura
prevede clar ca, in atare situatii, se repartizeaza cererea la spatiul
locativ, 
primarul dand adresa interna cu numar de iesire de la cabinet, dupa
verificarile asupra existentei spatiului. Deci nu este o antedatare,
ci o postdatare corecta, ceruta de verificarea prealabila. Declaratia
notariala (invocata ca falsa) este data de subsemnatul sub semnatura
proprie si pe proprie raspundere, cu privire la nedetinerea unei 
proprietati particulare sau obtinerea cu titlu locativ (titularul
contractului de inchiriere) a vreunei locuinte din fondul de stat.
Ceea ce era perfect adevarat. Pentru ca solicitasem locuinta ca tineri
casatoriti, iar eu personal nu aveam nici un contract cu primaria si 
nefiind titular al unei repartitii de la primarie. Caracterul de "fals
in declaratii" a fost respins de parchet pentru motivul ca fapta nu
exista.

Mai mult, citarea se face trunchiat si inexact. Departamentul
Inspectie recunoaste, de altfel, ca eu nu detineam apartamentul "prin
contractul de inchiriere 1251/1999 detinut de mama sa Alistar Viorica
Elena".

Supozitia de depunere a cererii de scoatere din contractul mamei
(nefinalizat) pe data de 08.05.2000 este nejustificata, nedovedita si
calomnioasa, aceasta purtand numarul de inregistrare 4219 din
15.02.2000. Mai mult, pe ea fiind rezolutia, semnatura si datarea 
olografa a directorului general al institutiei.

Referitor la garsoniera din str. Atena nr. 4, ea era ocupata ilegal,
conform procesului verbal incheiat in data de 10.05.2000 ora 10.00, de
catre inspector Popescu Rodica (pe care locatara ilegala il semneaza),
aceasta stare de fapt fiind consemnata in nota nr. 18/2583/11.05.2000
a aceluiasi Departament de Inspectie. Nota despre care nu se aminteste
nimic in prezenta nota 18/8831 din 27.07.2000, folosita in articol, 
pentru defaimare. Cea de-a doua nota, cea din articol, a fost facuta
intr-o prima faza, la sesizarea ocupantului abuziv al spatiului de la
acel moment. Faptul este probat si de propunerea din finalul notei, de
a se reprezenta interesul municipalitatii in dosarul nr.3321/2001
(dosar de evacuare a ocupantului ilegal, deschis de mine si sotie).

Aceeasi Directie Control General, folosita de autorul articolului, in
urma constatarilor facute in data de 11.05.2000, propune
Departamentului Juridic luarea masurilor ce se impun (ca urmare se
emite Dispozitia Primarului General de evacuare administrativa a
locatarului abuziv). Tot Directia Control General propunea ulterior
contrariul, in urma unei audiente nota fiind redactata impreuna cu
solicitantul ei.

Acest atac nu numai ca este nesustinut in nici o afirmatie a sa, dar
este si impanat cu neadevaruri greu de imaginat, cum ar fi faptul ca
am "recunoscut ca am plecat din primarie" din acest motiv; ori ca eram
intr-o discutie de lobby parlamentar cu dl. Dan Ioan Popescu, desi
este cunoscut ca are un dosar la Centrul de Asistenta si ca s-a adresat 
organizatiei pentru acest fapt; nu in ultimul rand, ca i-am promis
autorului un interviu, desi vizita a fost ad-hoc.

Exercitiul de transparenta a fost ca, desi cunosteam conflictele
personale anterioare nu puteam sa refuz intalnirea cu un ziarist care
a cerut o discutie despre organizatie. Nu mai este necesar sa citez
cuvintele folosite, ci doar sa precizez ca, pentru aceste afirmatii, 
autorul va trebui sa isi asume raspunderea pentru daunele civile.

Este surprinzator cat de usor poti, din penita unui condei, sa
murdaresti intreaga activitate a unei persoane, mai mult sau mai putin
publice, doar pentru ca cineva are tendinte revansarde. Ma intreb care
ar fi o lume normala in care sa nu fi vinovat pentru ca pur si simplu
lucrezi, ai lucrat sau vei lucra in diverse pozitii, respectiv in care
cel mai rau lucru este ca asocierile si saradele tin loc de informatie.

Inchei prin a va asigura ca nu ma simt nici proxenetul vreunui
demnitar, nici lacheu politic, nici calau de functionari, nici
diletant de mediu academic, nici lector impostor la INA tolerat
politic, nici infractor. Insa simt, cu tarie, un imens dezgust.

Victor Alistar, [EMAIL PROTECTED]







Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui