Cimitirul din Tomeºti
  
   
  Pe Valea Oltului, spre izvoare, în frumosul peisaj al Ciucului, casele au 
adesea cruci pe coama acoperiºului. Pe dealuri se înalþã biserici izolate. 
Poposim în satul Tomeºti (comuna Cârþa). În hotarul aºezãrii, pe un dâmb din 
afara vetrei construite, dãinuie resturile unei biserici medievale. A fost 
pãrãsitã în 1775, iar parte din materialele de construcþie din acest vechi 
lãcaº au fost utilizate la edificarea noii biserici parohiale romano-catolice, 
ridicatã, conform unei inscripþii, în 1778. Clopotul vechii biserici, datând 
din 1495, a fost adus la noul lãcaº.
  La prima investigare fãcutã de noi în 22 aprilie 1983, cu prilejul cercetãrii 
de teren a arhitecturii de lemn din judeþul Harghita, am putut remarca 
structura turnului de piatrã, contraforturile în trepte, dispuse oblic, 
ferestrele în arc frânt de la ultimul nivel ºi lãcaºurile bârnelor ce separau 
nivelele turnului (în unele din acestea se mai pãstrau chiar crâmpeie de 
grinzi). 
  
  Terenul din jurul fostei biserici, neîmprejmuit, era înþesat de morminte. 
Localnici, buni cunoscãtori ai limbii române, ne-au spus cã cimitirul era încã 
folosit de multe familii, care din strãbuni îºi ºtiau locul de veci acolo. Tot 
ei ne-au spus cã în cursul timpului, din resturile vechii biserici s-au 
recuperat materialele folosite la ridicarea "caselor ungurilor".
  În puzderia de cruci, cele mai multe erau din piatrã, puþine din lemn, iar 
cele mau recente din fier.
  
  Aici odihnesc…
  
  Am revenit la Tomeºti, dupã 12 ani (25 septembrie 1995), cu intenþia de a 
lãrgi observaþiile asupra monumentului ºi cimitirului. Un gard înalt, din 
sârmã, înconjura dâmbul, iar porþile erau lãcãtuite. Mormintele erau îngrijite. 
Sporiserã crucile de fier, se împuþinaserã cele de piatrã ºi dispãruserã cele 
din lemn. Moviliþe joase indicau vechi morminte rãmase fãrã cruci. Cimitirul de 
aici a fost ºi este folosit de români, unii care, poate ºi-au uitat limba, dar 
rãmãseserã credincioºi confesiunii în care se nãscuserã (cele mai recente 
îngropãri erau din 1992).
  Am cercetat antroponimic (studiul numelor proprii) crucile din cimitir ºi am 
grupat numele dupã provenienþã. În timp ce notam, douã persoane de sex feminin 
s-au apropiat ºi mi-au reproºat cu asprime cã am intrat în cimitir. Dupã câteva 
minute s-au liniºtit, iar una dintre ele, cu un chip frumos ºi senin, vorbind 
perfect româneºte, mi-a mãrturisit cã ºi neamul ei era îngropat acolo. Am 
înþeles cã intervenþia lor nu fusese întâmplãtoare; primiser㠓indicaþii” sã 
pãzeascã cimitirul de ochii specialiºtilor. 
  Aºadar, citind inscripþiile de pe cruci, am aflat c㠓itt nyugszik” (aici 
odihneºte), în “beke poroira” (veºnicã pomenire): Olah Istvan (1840-1887), Olah 
Tudor (sec. XIX), Olah Mihaly (1871-1936), Olah Gabor (1904-1989), Olah Borbat 
(1960, probabil anul morþii), Olah Erzebet (1985-1989). Având la origine numele 
(antroponimicul gentilic) Boer, crucile îi strãjuie pe : Janos (1901-1985), 
Marton (1909-1985), Ferenþ (1945-1985), încã doi Boer ale cãror prenume nu se 
mai pot citi. Cu numele de ªandor sunt amintiþi în cimitir urmãtorii: Borbala 
(1871-1957), Catarina (1875-1950), Istvan(1877-1946), Ana (1877-1963), Peter 
(1890), Istvan (1895-1955) ºi alþi trei ªandor, cu date indescifrabile (numele 
ªandor în onomastica româneascã se regãseºte ºi sub forma ªandru). Antroponimul 
Demeter (frecvent în onomastica româneascã prin traducerea lui Dumitru ºi a lui 
Dimitire) a fost purtat, dupã însemnãrile de pe crucile cimitirului din 
Tomeºti, de: Peter (1870-1938), Ianos (1899-1983),
 Istvan ºi Peter (fãrã anii de viaþã). Sub numele de Szebeni sunt menþionaþi pe 
cruci: Istvan (1872-1947), Janos (1924-1979), Miclos (1922-1992), amintind-o 
acum ºi pe Sabo (provenit din Sava) Ana (1905-1962). Sub antroponimicul Tudor 
sunt înscriºi pe cruci: Borbala (1890-195?), Istvan (1897-1930), Miclos (1898). 
Gabor, devenit gentilic, a fost purtat de Peter (mort în 1958), Miclos 
(1966-1967) ºi de încã un sãtean pe a cãrui cruce nu se mai poate descifra 
altceva. Antroponimul românesc Crãciun (devenit Karacson) se poate citi pe 
crucea lui Ferenþ (1883-1947), o altã cruce a cãrei inscripþie nu mai poate fi 
descifratã complet. Sfârºim pomelnicul de nume citite de pe cruci cu acela de 
Barabas: Istav (1885-1955), Mihail (1925-1947).
  Din informaþiile furnizate de localnici în 1983 aflãm cã aici existã tradiþia 
conform cãreia biserica din Tomeºti a fost distrusã de tãtari cu trei sute de 
ani în urmã (deci spre finele secolului XVIII), tot de la tãtari trãgându-ºi 
numele ºi vârful Tãtaru din Munþii Harghitei. 
  În actuala bisericã romano-catolicã am cercetat o listã a preoþilor din 
localitate, care începe cu 1960. O amintim pentru cã ºi ea face adãugiri la 
ºiragul antroponimelor româneºti – dovezi ale convieþuirii cu secuii ºi ale 
procesului de asimilare. În listã sunt menþionaþi preoþii Vereº (nume românesc 
atestat în documente la 1433 ºi la 1614), dar ºi Deak. Acest ultim antroponim 
derivã de la funcþia de diac (scriitor de acte, conducãtor de ºcoalã, dascãl de 
copii, ajutor de preot) ºi este întâlnit în lumea româneascã încã din secolul 
XIV.
  
  Pãstrãtorii de neam
  
  Câteva comentarii suplimentare meritã gentilicele Olah ºi Boer, întâlnite la 
Tomeºti, dar a cãror frecvenþã în onomastica româneascã în diferite zone 
transilvane a fost deja remarcatã. Primul nume provine de la atributul român, 
cel de-al doilea de la starea socialã, instituþie chiar, a boieriei.
  Pentru cadrul geografic ºi istoric al satului Tomeºti reþinem cele 9 familii 
“Olah”, înscrise în 1784 în conscripþia românilor din scaunul Gheorgheni, dar 
observaþia din1900 cum cã numele “Olah” în districtul Giurgeului “trãdeazã cã 
oarecând respectivele familii au fost române”. Numele Boer este des întâlnit în 
izvoare de secolele XVIII-XIX la locuitori din scaunul Mureº, la jeleri (þãrani 
liberi) sau chiar iobagi, dar ºi la alþii care au rezistat cruntei feudalizãri, 
pãstrând-ºi sesia (lotul de pãmânt avut în stãpânire) ºi starea de nobili. 
Secuizarea antroponimelor româneºti Boer ºi Olah a fost remarcatã de mulþi 
specialiºti. În acest fel au ajuns primipili (la secui, categorie socialã 
intermediarã, între fruntaºi ºi oameni de rând) acei Boer întâlniþi ca atare în 
1614, sau acel Stephanus Boer, secretar gubernial atestat documentar în 1750.
  Dar nu asupra acestor Boer, care în mod voit s-au lãsat deznaþionalizaþi, von 
insista; mai importanþi mi se par cei care, purtând acest nume, s-au opus cu 
dârzenie deznaþionalizãrii ºi care, în întreg sud-estul Transilvaniei, au 
susþinut prin toate mijloacele fiinþa româneascã.
  Generaþii de preoþi cu numele Boer au pãstorit bisericile, multe dintre 
acestea fiind distruse ulterior (Eliseni, Bodogaia, Aldea, Odorhei º.a.). de 
preotul Demetriu Boer din Poian (Covasna) se leagã ctitorirea bisericii de lemn 
Sf. Arhangheli de acolo, în 1760. Un descendent de peste un veac, Iosif Boer, a 
reparat lãcaºul. La sfârºitul secolului XVIII, Dimitrie Popovici Boer din 
Chepeþ (Covasna) este atestat întocmind cãrþi manuscrise, care aveau largã 
circulaþie. În 1797, diferite însemnãri îl menþioneazã pe Nicolae Boer de la 
Ghelinþa (Covasna) în calitate de cumpãrãtor de cãrþi; ºi în prima jumãtate a 
secolului XIX, la parohia din Ghelinþa sunt menþionate douã generaþii de preoþi 
Boer. Însemnãri istorice îi consemneazã pe protopopul Ioan Boer al Eparhiei 
Odorheiului ºi pe parohul Dimitrie Boer, ca fiind preocupaþi de cãrþile ºi de 
celelalte bunuri ale bisericii (1818). Preotul paroh Ioan Boer din 
Ciuc-Sângeorgiu (Harghita), harnic cumpãrãtor de cãrþi ºi vrednic pãstor
 al obºtii, a ridicat în 1840 bisericã nouã din zid, în locul celei bãtrâne. În 
1862, pentru edificarea bisericii de lemn de la Bicaz, Florea Boer ºi fiul sãu 
Vasile au pus la dispoziþie terenul necesar.
  
  Adevãrul printre cifre
  
  Dar sã revenim la Tomeºti. Dupã ce i-am identificat pe inscripþiile purtate 
de crucile din cimitirul vechii biserici, în ruinã azi, sã vedem cum apar 
românii în rubricile conscripþiilor (statisticilor) din veacul XVIII ºi 
ulterioare, ca ºi în alte surse. 
  Districtul Ciuc nu a fost cuprins în conscripþia anului 1733, dar nu este 
exclus ca partea respectivã a acestui document sã se afle prin vreun fond 
arhivistic necercetat încã. Ne face sã credem acest lucru descoperirea 
preþiosului izvor documentar din 1748, privind scaunul Gheorgheni. Unitatea 
geograficã ºi istoricã a acestui scaun, cu întreaga zonã a Ciucului (de Sus ºi 
de Jos) ne reþine atenþia în primul rând datoritã titlului documentului 
redactat în limba latinã ºi care, în traducere, sunã astfel : “conscripþia 
românilor care locuiesc ºi trãiesc peste tot în satele ºi mai ales în munþii ºi 
pãdurile din scaunul secuiesc Giurgeu”. Gentilicele româneºti, în special 
prenumele de persoane, sunt aceleaºi ºi la românii din Tomeºti: Chirilã, 
Teodor, Vasile, Simion, Gheorghe, Dochiþa, Anuþa, Teodora, Teodosia, Porfira.
  Afilierea românilor din Tomeºti parohiei din Sândominic, satul vecin (între 
hotarele celor douã localitãþi fusese aºezate biserica în ruinã azi ) avusese 
loc înainte sau dupã distrugerea bisericii. Când anume, nu putem preciza. 
Conscripþia românilor din 1750 înscria la Tomeºti 73 de suflete, iar la 
Sândominic 258 (cu bisericã, preot, cantor ºi ajutor); conscripþia din 1760 
înregistra numai 20 de familii unite la Tomeºti ºi 36(tot unite) la Sândominic 
(cu bisericã ºi doi preoþi). Unul dintre aceºti preoþi era Ioan, care începând 
din 1762 înºirase pe filele unei cãrþi tipãritã la Bucureºti în 1746, naºterea 
celor 11 copii ai sãi. Popa Ioan a participat, în 12 august 1782, la alegerea 
episcopului Ioan Bob ºi tot lui I se datoreazã înlocuirea bisericii bãtrâne din 
Sândominic cu aceea existentã ºi azi.
  În 1835 au fost înregistrate la Tomeºti 207 suflete româneºti ºi cu toate 
acestea, patru ani mai târziu, satul era înscris în rândul localitãþilor “curat 
ungureºti”. În 1920, satul “curat unguresc” conþinea încã un numãr mare de 
locuitori de confesiune românã, necropola despre care am vorbit în primele 
pagini constituind o mãrturie tulburãtoare despre rezistenþa românilor în faþa 
politicii de deznaþionalizare. 
  Împuþinaþi numeric, cu nume maghiarizate, uneori uitându-ºi limba, românii au 
continuat sã reprezinte cei mai vechi locuitori ai zonei. Erau urmaºii celor 
care întocmiserã aºezarea, iar la sfârºitul secolului XIV sau începutul celui 
urmãtor ridicaserã biserica ruinatã din deal. Cercetãri arheologice la locul 
vechiului lãcaº ar aduce noi mãrturii despre comunitatea româneascã din aceastã 
zonã ºi o mai nuanþatã cunoaºtere a procesului de convieþuire româno-secuiascã. 

 __________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 

[Non-text portions of this message have been removed]



------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Home is just a click away.  Make Yahoo! your home page now.
http://us.click.yahoo.com/DHchtC/3FxNAA/yQLSAA/DXOolB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui