Cioaba face pe prostul - nici nu ma mir (asa cum nu ma mir ca anonimii de la
Civic Net - sau Civic Media? tot pe-acolo...) sar sa-l apere, distorsionand
faptele, cu acestia m-am obisnuit deja). Ce nu face omu pentru un pumn de
arginti?

Basescu n-a spus "tiganca" ci "tiganca IMPUTITA", auziti, imputitilor?

La fel, inainte de a-i lua telefonul, i s-a adresat cu "pasarica".

Dar ce sa ma mir ca nici Cioaba nici Civic Net nu pomenesc de asta?

Codruta


From: Civic Net


Florin Cioabă: „De ce s-a simţit jignită ziarista?”

„Dacă îi spunea «englezoaică» se simţea mai bine?”, a răspuns regele
Rromilor, Florin Cioabă la tot scandalul iscat în urma apelativului „ţigancă
împuţită” cu care a fost gratulată o ziaristă de la Antena 1 de către
preşedintele Traian Băsescu. Andreea Pană, reporter al Antenei 1, a intrat
într-un hypermarket bucureştean sâmbătă şi l-a filmat cu telefonul mobil pe
preşedinte. La ieşirea din magazin, acesta i-a luat din mâna ziaristei
aparatul. Acesta nu s-a închis, iar în discuţia pe care preşedintele a
avut-o cu soţia despre reporterul Antenei 1 a apărut şi expresia „ţigancă
împuţită”.
Regele rromilor, Florin Cioabă este supărat în urma acestui conflict pe
ziarişti. „Până acum toţi ziariştii au spus ţigani şi nu s-au deranjat.
Acum, când preşedintele foloseşte cuvântul ţigan, toată lumea sare în sus.
dacă o făcea englezoiacă sau franţuzoaicăm, se simţea ziarista mai bine? Şi
Mutu a fost făcut ţigan. Şi ce, a fi ţigan e o ruşine? Este o naţie de 12
milioane de ţigani. A văzut-o probabil preşedintele mai brunetă şi probabil
că a crezut că aparţine etniei. Consider că dimpotrivă, ziariştii au avut o
tentă în prezentarea situaţiei. De ce s-a simţit ziarista jignită? Nu este
corect. Suntem o naţiune şi aşa e naţiunea noastră. Nu este o ruşine să fii
ţigan sau rrom. Este o ruşine să fii hoţ, pungaş sau criminal”, şi-a spus
Cioabă punctul de vedere.
Ziarul de Sibiu
http://www.ziarulde sibiu.ro/ fullnews. php?ID=13345

Apelul Civic Media impotriva transformarii ziaristilor in “noii securisti”

Asociatia Civic Media isi exprima ingrijorarea in fata scandalulului
dezvoltat de Trustul de presa Intact ca urmare a reactiei impulsive a
sefului statului la adresa unei jurnaliste, la finalul unei campanii de
agresiune/hartuire media fara precedent indreptate impotriva sa.

Este cu atat mai ingrijorator faptul ca Clubul Roman de Presa, in loc sa
analizeze fondul real al problemei – prostitutia si mercenariatul in
media –, exacerbeaza scandalul urmarind acreditarea unui fals conflict
intre “presa independenta” si presedintele Traian Basescu si respectiv,
cu interventia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii,
intre minoritatea roma si Institutia prezidentiala.

Clubul Roman de Presa, al carui fondator unic este fostul propagandist
UTC si PCR Mihai Tatulici, desi isi aroga reprezentarea tuturor
jurnalistilor din Romania este de fapt cunoscut in lumea organizatiilor
media europene si nord-atlantice drept un Cartel de presa care slujeste
de 12 ani interesele proprietarilor de fatada sau din umbra, rozalii sau
rosii de-a dreptul.

In ultimii ani, unele din institutiile de presa au fost transformate din
mijloace de informare oneste in reale arme de manipulare in masa aflate
in mainile unei adevarate hunte a mogulilor, cu interese de multe ori
contrare statului roman. Acest fenomen care afecteaza grav stabilitatea
democratiei in Romania s-a dezvoltat inclusiv prin intermediul membrilor
acestui Cartel de presa. Sa nu uitam faptul ca Cristian Tudor Popescu -
care a debutat in presa ca instigator la ura pe fondul mineriadei FSN
din 1990 -, a preluat scaunul pe care se afla de la protectorul sau,
Dumitru Tinu, acuzat de inalti demnitari ai statului ca s-ar fi aflat pe
statul de plata al KGB. De altfel, atitudinea lui Cristian Popescu la
adresa presedintelui Traian Basescu a depasit de mult impartialitatea
necesara oricarui jurnalist in exprimarile sale publice sau scrise. (*)

Sigur ca este regretabil incidentul in care a fost implicat presedintele
Romaniei, in timpul sau liber, ca si apelativul folosit de acesta in
cadrul sau privat. Insa acuzele reptilienilor de presa, conform carora
presedintele si-ar fi dorit “privarea de informare” a opiniei publice
intorc pe dos realitatea media din Romania, neobervata de Clubul Roma de
Presa in ciuda numeroaselor avertismente lansate atat din tara cat si,
mai ales, din strainatate.

De la inceputul declansarii operatiunii de rasturnarea a presedintelui
Romaniei din functie, agresivitatea organelor de presa aflate in mana
unor adevarati oligarhi politico-financiari si de media a depasit
nivelurile de dezinformare, intoxicare si denaturare cu care au obisnuit
deja opinia publica constienta de aceasta agresiune. In acest context,
jurnalista care il urmarea pe presedinte nu mai reprezenta interesul
public ci se auto-transformase intr-un nefericit instrument de agasare
in mana familiei Voiculescu. Exista o explicatie: familia Voiculescu, si
nu numai ea, are toate motivele sa fie speriata de reintoarcerea
presedintelui Basescu la Cotroceni, intrucat acesta reprezinta –
inclusiv in cazurile penale care ii privesc pe proprietarii mai multor
trusturi media centrale – reintroducerea garantiei actului corect de
Justitie in Romania.

In ce priveste interventia in acest caz a Consiliului National pentru
Combaterea Discriminarii, condus de Ferencz Csaba Astalos, membru al
Comisiei Statutare a UDMR – grupare care si-a exprimat fatis aversiunea
fata de presedintele Traian Basescu - si printre membri caruia se afla
Dezideriu Gergely, angajatul in cadrul Soros Open Network a
contestatarei vehemente a presedintelui, Renate Weber, Asociatia Civic
Media reaminteste necesitatea desfiintarii acestui organism aberant,
transformat din nou intr-un instrument politic al dusmanilor Romaniei.

Este de-a dreptul provocatoare reactia prompta a presedintelui CNCD, de
audiere urgenta a presedintelui tarii, in contextul in care alte circa
2000 de plangeri privind incalcarea drepturilor majoritatii la credinta
prin interzicerea simbolurilor religioase in toate Scolile din Romania
zac de peste sase luni nesolutionate si fara a fi audiate partile
implicate. La fel, plangerile privind discriminarile la care sunt supusi
romanii de Covasna si Harghita sunt ignorate total.

Ii rugam pe colegii de la Romani Crisis sa tina cont de faptul ca
expresia nefericita folosita de Traian Basescu si surprinsa intr-o
discutie in familie nu este o insulta la adresa comunitatii rome ci este
dovada unor stereotipii existente din pacate in societatea romaneasca,
acutizate de altfel si de atitudini ca cele ale lui Dan Voiculescu. In
realitate, aceasta expresie vituperanta – “tiganie” – are ca referinta
clasa politica, asociata acestei forme de sanctiune verbala si de catre
Regele Mihai.

Civic Media aminteste ca nu a ezitat sa il sanctioneze pe presedinte
printr-un protest public intr-un caz asemanator, dar atunci aveam de a
face cu un spatiu institutional – sediul SRI – iar jurnalistul isi
indeplinea activitatea in mod onest si responsabil, fara a fi o victima
a trusturilor de presa care transforma ziaristii in “noii securisti”,
apud informatorul Dan Voiculescu.

Asociatia Civic Media
www.civicmedia.ro
22.05.2007

(*)Cristian Tudor Popescu despre Traian Basescu in Gandul:

“O convulsie de voma m-a strabatut la auzul acestor cuvinte cu care
Traian Basescu a inceput sa-si inghita flegma demisiei in 5 minute
aruncata pe sticla televizorului. (...)
Din acest moment, nu mai dau doi bani pe nimic din ce spune acest
individ, care, pentru mine, a incetat sa fie om. (...)
Cu cat Traian Basescu e mai apocaliptic, mesianic, cabotin si strident
cu atat cred ca ajunge sa conteze tot mai putin, presedinte sau nu, in
viitorul acestei tari.”

Valerian STAN despre Clubul Reptilelor de Presa

Privind în urma, astazi nu mai am nici o îndoiala ca situatia presei
din România a început sa se înrautateasca odata cu înfiintarea CRP.

Îmi aduc aminte de parca a fost ieri. Era în vara-toamna lui 1998. La
una dintre reuniunile saptamânale ale Aliantei Civice, colegul Petre
Mihai-Bacanu ne dadea o veste care ne-a pus imediat pe gânduri. O sa
se înfiinteze o asociatie de presa, ne-a spus el, din care urma sa
faca parte si „România libera".

Întrebarea pe care o respectata colega si-a pus-o, imediat, cu voce
tare, a fost parca premonitorie pentru ceea ce avea sa urmeze: „Si
cum, voi a sa fiti colegi cu cei de la Adevarul, cu Dan Voiculescu,
fratii Paunescu, Adrian Sârbu si toti ceilalti?" La care Bacanu a
raspuns cu o jumatate de fraza, ceva de genul: „Lasa-i naibii, daca o
sa vedem ca nu ne convine, plecam si gata".

Au trecut sapte ani de atunci iar Petre Mihai Bacanu si ziarul sau –
una din rarele sperante ale acelor ani - se afla în continuare
alaturi de cei de la Adevarul, de Paunescu si Voiculescu, de Adrian
Sârbu si toti ceilalti; iar între timp alaturi si de alde Patriciu si
Vântu.

O presa servind sistemului reprezentat la vârf de Ion Iliescu,
interesele Securitatii, ale celor care au delapidat banul public, ale
celor care au instigat la mineriade si ura interetnica, la
distrugerea partidelor istorice samd.

În practic toti anii de la înfiintare, cei de la Adevarul au detinut
conducerea CRP, a Consiliului de Onoare (de Onoare, cum sa nu!). Iar
lucrul acesta spune si el foarte multe.

Desi aparate cu strasnicie de curiozitatea celor din afara, unele
dintre regulile nescrise ale Clubului au ajuns sa fie cunoscute
public. Câteva dintre ele spun ca membrii Clubului nu se vor critica
întrei ei, ca un ziarist dat afara de la o institutie de presa nu va
fi angajat de o alta din Club fara acordul celei dintâi, ca „în unele
chestiuni" institutiile de presa membre vor adopta o „pozitie
asemanatoare" .

Lucrul cel mai rau care s-a facut prin înfiintarea CRP a fost
anularea „pluralismului" în presa noastra. Si ce ar fi putut sa-si
doreasca oamenii politici mai mult decât asa ceva, decât ca întreaga
presa sa fie conectata la o comanda unica?
Prin care sa o poata controla cât mai usor – indiferent cum: dictând,
punând conditii sau chiar „negociind".

Clubul Român de Presa a fost si este locul unde s-au perfectat cele
mai nocive complicitati dintre oamenii politici si presa.
Datoriile uriase la bugetul de stat, re-esalonarea pâna la calendele
grecesti si, în cele din urma, stergerea lor, toate acestea aici s-
au „negociat".

În prima jumatate a acestui an au fost facute publice mai multe date
despre sumele, uriase si ele, încasate, în ultimii patru ani, de
marea majoritate a institutiilor de presa ca „publicitate" de la
institutii publice, inclusiv de la regii autonome si companii
nationale din domenii în care statul detine un monopol absolut.

Aceste sume uriase – de ordinul sutelor de miliarde, multianual - si
conditiile alocarii lor, tot aici au fost „negociate". Iar campioni
au fost „membrii de baza" ai CRP, de la Adevarul lui Dumitru Tinu si
Cristian Tudor Popescu, la „dizidentii" de la Evenimentul si pâna la
România libera a lui Petre Mihai Bacanu.

Daca ar putea sa vorbeasca, peretii birourilor CRP ne-ar spune cel
mai bine pretul care a fost platit atunci când presa noastra a ales
sa-si „negocieze" libertatea cu oamenii politici.

Valerian STAN
www.valerianstan.ro

CRISTIAN TUDOR POPESCU ANTISEMITUL ACUZA PRESEDINTELE DE "RASISM"

COMUNICAT

Dezaprobam gestul domnului Cristian Tudor Popescu de a judeca, in
numele intregii bresle de jurnalisti, presupusele iesiri "rasiste"
ale presedintelui ales Traian Basescu.

Dl. Cristian Tudor Popescu nu are nici un fel de legitimitatea
morala sau profesionala sa initieze acest demers. Reamintim ca
domnul Cristian Tudor Popescu a fost mentionat in raportul pe 2004
al Comisiei Elie Wiesel privind Studiul Holocaustului in Romania
pentru discursul sau antisemit, fiind calificat in acel document
drept negationist al Holocaustului. Cristian Tudor Popescu,
rigoristul moral al natiunii, este cel care a scris recenzii
elogioase in ziarul ADEVARUL pe marginea unui alt antisemit notoriu-
Roger Garaudy: "Miturile fondatoare ale politicii israeliene".

Tot Cristian Tudor Popescu este cel care in 1999, in timpul
conflictului din Kosovo (pe vremea cind era discipol
unui "jurnalist" acuzat de relatii cu KGB-ul, Dumitru Tinu),
vitupera impotriva Statelor Unite, impotriva Occidentului, devenind,
constient sau inconstient, un agent de influenta al Moscovei si
Belgradului.

In 2004, cind organizatia "Reporteri fara frontiere" si
Departamentul de Stat SUA constatau ca in radioul public din Romania
stirile si emisiunile politice erau cenzurate masiv, Cristian Tudor
Popescu il cautiona pe fostul presedinte SRR, Dragos Seuleanu,
comunicind public ca, sub mandatul sau, radioul public a fost corect
din punct de vedere deontologic. Ulterior, Comisia Parlamentara de
ancheta a activitatii SRR si, mai tarziu DNA, au confirmat ca in
radioul public au existat atit cenzura, cit si delapidarea banului
public.

Gafa prezidentiala amendabila in sine a fost transformata de Clubul
Roman de Presa intr-un pretext pentru un nou asalt mediatic asupra
imaginii publice a lui Traian Basescu, demers fara nicio legatura
cu echidistanta necesara unei constiinte jurnalistice. Clubul Roman
de Presa, organizatie patronala plina de figure sinistre din masina
de propaganda a fostului Partid Comunist Roman, a devenit lobby al
unor forte politice anti-prezidentiale. Ofensiva anti-prezidentiala
din Parlament a fost transferata in campul mediatic, iar initiativa
acestui transfer a apartinut Trustului Intact, condus de un adversar
furibund al presedintelui ales, si Clubului Roman de Presa.

Consideram ca ar fi fost necesara, din punct de vedere profesional,
o analiza si o atentionare la fel de severa si la adresa jurnalistei
angajata a Trustului Intact. Jurnalistic vorbind, activitatea
angajatei la trustul lui Dan Voiculescu nu s-a concentrat pe un
material care sa reflecte o problema de interes public, ci se
focalizase (potrivit primelor imagini difuzate la Antena 3) pe o
constanta denigrare a imaginii presedintelui.

Initiativa Profesionala Radio din Romania, asociatie a jurnalistilor
din SRR, afiliata la Asociatia Jurnalistilor Europeni, cere
colegilor din presa sa boicoteze "recomandarile" CRP. Consideram ca
CRP, organizatie patronala, nu reprezinta interesele postului public
de radio, platit din taxa radio-tv, si nici interesul public in
general. Figuri importante de patroni de presa, membri ai CRP, au
dovedit prin prestatia lor editoriala ca slujesc in mod mercenar
interese oligarhice.

In acest context, nu ne mira prezenta la sedinta CRP din 22 mai,
pentru a reprezenta corpul editorial din SRR, a consilierei
pensionare Rodica Madosa, fost propagandist comunist la radioul
ceausist, singurul ziarist acreditat de Securitate, inainte de 1989,
sa editeze materialele radiofonice de la congresele PCR. In 1999, in
timpul crizei din Kosovo, acelasi discurs anti-american, pro-
moscovit si pro-Milosevici, ca cel al lui Cristian Tudor Popescu,
manifesta si Rodica Madosa in coordonarea programelor de stiri,
inainte de a fi pensionata.

Vom cere sanctionarea radioului public de catre comisiile
parlamentare de mass-media si de catre opinia publica, daca doamna
consilier, incalcind legea de functionare a SRR si SRTV (Legea
41/1994), va face presiuni asupra Departamentului Editorial ca
acesta sa isi insuseasca "recomandarea" CRP.

Anuntam pe aceasta cale ca IPRR va monitoriza extrem de atent daca
actuala conducere a radioului public, in ultima vreme aflata intr-o
totala complicitate cu Cristian Tudor Popescu, va pune in
practica "recomandarea" CRP privind un eventual embargo al stirilor
si materialelor radiofonice referitoare la activitatea presedintelui
Basescu. SRR este un post public si trebuie sa respecte legea de
functionare.

(Acest material a fost tradus si trimis Asociatiei Europene a
Jurnalistilor si presedintelui Comisiei Europene, José Manuel
Barroso).

Biroul de Coordonare IPRR
0741 197 620
fax: 031-8152942
initiativaradioroma [EMAIL PROTECTED] com

Mogulii media si servitorii lor
Mogulii sunt cei care detin haturile dinozaurilor media. Ei nu dispar din
viata publica. Ei sunt cei care au cladit presa in Romania. Fiecare in parte
declara ca a format cel putin 100 de jurnalisti, dintre cei care acum au
inceput sa ocupe functii de conducere in media. Au facut scoli de presa in
interiorul redactiilor, dar au transmis propriu model viciat. Pe structura
incropita de ei s-au cladit radiourile si televiziunile, fiindca in primii
ani s-a dezvoltat presa scrisa care a exportat masiv forta de lucru catre
audiovizual. Dinozaurii au format si consumatorii de media. Ei au format si
modul in care reactioneaza politicienii, oamenii de afaceri, publicitarii si
chiar interlopii vis-a-vis de jurnalisti: totul este de vanzare, orice este
negociabil. Anuntata aparitie a topului averilor mogulilor din gazetarie
este un bun prilej de a ne reaminti de unde au inceput si cum au procedat
cativa dintre ei.
Succesorul lui Tinu-KGB, C.(T.) Popescu
Popescu Cristian, nascut la 1 octombrie 1956, in Bucuresti, fiul lui Tudor
si Victoria, inginer, divortat (pentru a patra oara), domiciliat oficial in
str. Feroviarilor nr. 52, Bucuresti. Actualmente presedintele cartelului
patronatului din presa - Clubul Roman de Presa – Popescu, director al
cotidianului Gandul, calitate in care afirma ca Basescu mai merita doar voma
sa, este succesorul lui Tinu-KGB si poate unul dintre cei mai toxici agent
de influenta anti-Romania din media centrale. Cand a venit la „Adevarul”, in
ianuarie 1990, mult timp dupa ce zgaltaiala din de cembrie se terminase,
Popescu Cristian a dormit nopti la rand pe cateva mese de la sectia
„scrisori”, aflata la mezanin. La vreo saptamana, binefacatorul sau (pe care
avea sa-l tradeze in scurt timp), Darie Novaceanu, director al ziarului
„Adevarul”, a facut uz de influenta lui la Petre Roman si la primarul abia
numit al Bucurestiului, spre a-i da lui Popescu un apartament in cartierul
„Aviatiei”. Linistit dinspre partea casei, Popescu si-a luat un pseudonim,
Cristian Tudor Popescu (CTP), si a inceput sa scrie la comanda lui Darie, in
functie de interesele FSN-ului si ale lui Petre Roman. Lansarea si-a facut-o
conducand minerii la sediul redactiei „Dreptatea”. Dar de ce nu avea casa?
Simplu. Fiindca fusese dat afara si din locuinta si de la serviciu de catre
fostii sai colegi la Revolutie din cauza comportamentului abuziv pe care
si-l permitea in calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, seful Securitatii
ceausiste (dupa cum se recomanda). Iar pseudonimul si l-a luat spre a nu fi
recunoscut de ei.
Servitorul lui Taher
Popescu Cristian, pe numele sau real, a lucrat la Intreprinderea de
Prospectiuni si Foraje „Geofizica”, unitate controlata strict de Securitate,
personal de Iulian Vlad, cu sediul in str. Caransebes nr. 1 (aproape de
Piata Chibrit) si cu punctul de lucru unde era angajat Popescu in str.
Coralilor nr. 4 (in Damaroaia). Revolutia l-a prins lucrand in directa
subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul
Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a
angajat si pe Adrian Vlad la „Adevarul”. Darie Novaceanu si-a facut din
Popescu omul bun la toate, punandu-l sa semneze toate mizeriile pe care el,
in calitate de director, nu si le permitea (in favoarea mineriadelor,
impotriva lui Coposu etc.). Pe de alta parte, Novaceanu a incercat sa-i
treaca „Adevarul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasa, luandu-l
tovaras la parte pe C.T. Popescu. Numai ca redactia a prins de veste si l-a
dat afara pe Darie
Novaceanu. Popescu a ramas, si inca pe functie, pentru ca avea in aceasta
marsavie nedusa la capat un mare merit: el l-a tradat pe Darie Novaceanu, in
timpul sedintei de „demascare” fulminanta. Debarcarea in 1991, a fostului
direc tor Darie Novaceanu a fost un moment crucial. Popescu si Dumitru Tinu
au castigat incet-incet pozitii ferme in redactie si au reusit privatizarea
patrimo niu lui fostei Scanteia. Toate bunurile inclusiv imobilele au fost
luate de alte persoane, redactia „ramanand doar cu pixurile in mana”. CTP a
ramas linistit in redactie ca redactor-sef adjunct, cu un salariu bunicel,
dar nu prea mare pana in ianuarie 1996. Atunci, dupa demisia altui adjunct,
Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a facut redactor-sef,
primul sau sfetnic. Tinu aparea ca actionar alaturi de mai multi colegi de
la Adevarul la o firma de publicitate infiintata inca din 1991 – Colosal
Import Export. La fel, aparea actionar la firma Ecopress Marul de Aur, firma
care opera cazinoul „Marul de Aur” de pe Calea Victoriei. Si nu in ultimul
rand, Tinu a ocupat incepand cu martie 2001 o functie in consiliul de
administratie al Societatii Companiilor Hoteliere Grand, firma care opereaza
hotelul Marriott. Din acel moment, cei doi au inceput marile lor afaceri
necinstite, avandu-l ca mentor si sustinator pe Fahti Taher. Arabul i-a
ajutat pe cei doi sa-si faca vile la Breaza, iar pe Tinu sa-si construiasca
mai multe vile si in Bucuresti. C.T. Popescu si-a facut si un credit
preferential la BCR, ilegal, pe care in scurt timp a fost nevoit sa-l
returneze inainte de termen, fiindca povestea rasuflase in presa. Tot atunci
si-a vandut si vila de la Breaza.
Tunul lui Popescu
Tunul vietii, Popescu l-a dat tot pe mana lui Taher, in decembrie 2002, cand
arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui
Hrebenciuc), ca sa cumpere actiunile ziarului „Adevarul” de la ceilalti
colegi ai lui si sa le stranga intr-o singura mana - pe moment a lui Tinu.
Toti redactorii si fostii redactori ai lui Tinu au fost pacaliti cu cate un
dolar, doi pe actiune (in total 720.000 de actiuni), dar lui CTP, Tinu i-a
dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindca CTP a fost cel care i-a indemnat pe
ceilalti sa vanda, nespunand insa ce suma fabuloasa a luat el!
Musamalizarea anchetei Tinu
La scurt timp, in ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit in imprejurarile deja
cunoscute. C.T. Popescu a influentat ancheta cat a putut, spre a se ajunge
la concluzia unui accident. si tot el, se spune, a avut acces la seiful in
care Tinu isi tinea dolarii necheltuiti pe actiuni, de la Taher. Imediat a
preluat functiile lui Tinu de presedinte CRP si de director la „Adevarul”,
fixandu-si un salariu de 10.000 de euro. Impreuna cu Ana Maria Tinu l-a scos
de la mostenire pe fiul natural al celui ce-l facuse „om”, Andrei
Iucinu-Tinu. Intre timp, s-a pus pe facut alti bani, inseland Fiscul si pe
proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de
catre „Adevarul” si firmele lui capusa Tipo-Media si Media Soft, care
incasau toti banii. Firmele aveau doar cate o camera in spatiul ziarului
„Adevarul” la Casa Presei si cativa salariati, dar profitul lor era mai mare
ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin cativa interpusi, in
special pe
numele amantei sale, Serinela Spatarelu, care incasa sute de mii de euro pe
an, numai prin aceasta invarteala. In plus, gasca lui CTP initia mari tunuri
de presa si punea la cale santaje de sute de mii de euro, asa cum sustine
bunaoara omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Romanesc).
CTP, hot taxat
In anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hotii si l-a scos din
functia de presedinte al C.A. al ziarului „Adevarul”, astfel ca Popescu,
impreuna cu ciracii sai, a infiintat ziarul „Gandul”, incercand sa distruga
„Adevarul” – fara scupule, calcand pe cadavre – asa cum procedase si in
cazul lui Darie Novaceanu sau in cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu.
La infiintarea noului cotidian, el a acoperit 35 la suta din capital,
sustinand ca banii ii are din actiunile vandute lui Dumitru Tinu la
„Adevarul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficiala a lui
Tinu, Emilia Iucinu). Intre timp, C.T. Popescu isi cumparase si vila din
Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesanta o declaratie
de avere din partea lui. Dupa un an de zile, „Gandul” lui Popescu a dat
semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumatate vandute) si, in
disperare de cauza, l-a vandut lui Sarbu, mai exact firmei americanoevreies
ti care
detine grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, sa
retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu.
Multi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, caruia i-a facut mari
servicii blocand anchetele impotriva lui, ca si de la S. O. Vantu, aparand
frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej cand Popescu s-a dezis de
Vantu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Intr-adevar! Seful
gazetarilor din Romania, cel ce a ramas presedintele CRP, dupa ce s-a
razgandit, urmand modele mai celebre, are o avere de invidiat, in ciuda
saraciei ostentative pe care o afiseaza. Acum este in topul gazetarilor
pricopsiti, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Ramane de
vazut cu ce se va alege. si nu doar in privinta averii.
http://www.armaghedon-oligarhie.8m.net/

Stau şi mã crucesc

Stau şi mã crucesc când vãd câtã tevaturã fac anumiţi indivizi care îi cautã
nod în papurã Preşedintelui Traian Bãsescu în cele mai minore acţiuni. Este
vorba de puvestea cu celularul unei reportere.

Îmi aduc aminte cã am citit cartea lui H.R. Patpievici intitulatã „Politice”
în care autorul îşi bãtea joc de întregul nostru neam, cu expresii de „ţarã
de fecale” toţi se urinezã în capul nostru şi pânã la urmã ne urinãm şi noi
în capul nostru. Eminescu este „cadavrul din debara” şi încã foarte multe
insulte, (feţe patibulare) etc. etc.

Dar atunci nu li-a sãrit smalţul domnilor Tudor Popescu şi unei întregi
pleiade din aceiaş gaşcã. Vreau sã se ştie cã respect profesia de jurnalist,
dar detest rolul de trompetã cum este directorul ziarului ZIUA dl. Roşca
Stãnescu care este trompeta lui Dinu Patriciu. sau alti jurnalişti ce
lucreazã la comandã, vânzându-şi conştiinţa pentru arginţi.

Gaşca de trompetişti fac zgomot infernal ca sã acopere efectul catastrofal
pe care l-au creat patronii lor la referendum.

Oricui i se întâmpla sã scape la necaz o expresie necontrolatã, dar pentru
asta nu trebuie sa i se taie capul „pacãtosului”.

Eu îi credeam cã aceşti tropetişti sunt oameni inteligenţi şi realizeazã cã
cu cât lovesc mai tare în Preşedintele Traian Bãsescu, cu atât îi ridicã mai
mult acţiunile. Este o lege simplã din fizicã ce se numeşte „LEGEA ACŢIUNII
ŞI REACŢIUNII” pe care domnii Roşca Stãnescu şi Tudor Popescu au învãţat-o
în liceu dar vãd cã au uitat-o.

Deci stimaţi domni, aduceţi-vã aminte de legea

ACŢIUNII ŞI REACŢIUNI

Va salut cu respect,
Ovidiu Creangã

***

Diseminate de Civic Net - Piata Universitatii
www.civicnet.info

TV dinner still cooling?
Check out "Tonight's Picks" on Yahoo! TV.

__________________________________________________________Shape Yahoo! in
your own image. Join our Network Research Panel today!
http://surveylink.yahoo.com/gmrs/yahoo_panel_invite.asp?a=7

[Non-text portions of this message have been removed]






Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 

Raspunde prin e-mail lui