S-a constituit platforma 'Impreuna pentru un oras mai bun'  


Au participat reprezentanti de la (in ordine alfabetica):

ADR Bucuresti Ilfov

AICI – Asociatia Investitorilor din Centrul Istoric

ATU- Asociatia pentru Tranzitie Urbana, 

Centras – Centrul de Resurse pentru ONG-uri

Eco Europa,

Facultatea de Peisagistica – Agronomie

FPDL - Fundatia Parteneri pentru Dezvoltare Locala

GAU – Grupul de Atitudine Urbana

GDL - Grupul pentru Dezvoltare Locala 

Grupul Civic Bucuresti

INSA, Lyon

Liga Habitat

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei

Observatorul Urban – Sibiu

Primaria Generala a Bucurestiului – Directia Managementul Creditelor Externe

Primaria Sectorului 1 – Directia de asistenta sociala

Primaria Sectorului 4 – Serviciul de Gospodarire Comunitara

Primaria Sectorului 6 – biroul de relatii cetatenesti

SAR – Societatea Academica Romana

Un Bucuresti Frumos – program PNUD

Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu

Viitor Plus – Asociatia pentru Dezvoltare Durabila

Villes en Transition, Lyon





ATU – Asociatia pentru Tranzitie Urbana (www.atu.org.ro), in parteneriat cu 
Liga Habitat (www.habitaturban.ro) si cu Villes en Transition din Lyon 
(http://vet.asso.free.fr) au organizat in zilele de 30, 31 mai si 1 iunie la 
Institutul Francez, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe Francez si al 
Consortiului CEE Trust, colocviul cu titlul : Politici urbane pentru Bucuresti 
– democratie participativa si dezvoltare locala.



Locuitorii orasului Bucuresti traiesc intr-un mediu urban marcat de numeroase 
probleme. Administratia locala are o serie de proiecte care insa nu sunt prinse 
intr-o strategie coerenta pentru o dezvoltare durabila a orasului. Actorii 
urbani (institutiile administratiei publice cu corpul tehnic si cu alesii 
locali, locuitorii, comunitatea de afaceri, profesionistii, presa) au atat 
drepturi cat si datorii fata de oras si constatam ca rolurile fiecaruia nu sunt 
bine cunoscute si sunt doar partial exercitate. 

Urmarim deschiderea unui proces in care fiecare dintre noi bucurestenii sa 
poata participa la deciziile privind orasul. Avem dreptul de a fi ascultati, 
avem datoria de a ne informa si de a formula opinii.

Vrem o dezvoltare echilibrata a orasului. Vrem piscine si cinematografe, 
gradinite si parcuri in toate cartierele pentru ca accesul egal la dotarile 
urbane, la servicii si utilitati este un drept al locuitorilor si nu doar o 
problema de investitii. 





Conferintele si mai ales dezbaterile din cele trei zile de colocviu au marcat 
un moment important: mai multe asociatii si fundatii au hotarat sa lucreze 
impreuna pentru Bucuresti. Invitatii functionari publici din Primariile de 
sector si din partea Primariei Municipiului Bucuresti, precum si invitatii din 
partea Ministerului Dezvoltarii, al Lucrarilor Publice si al Locuintei au 
contribuit cu experienta lor de zi cu zi si au confirmat faptul ca problemele 
identificate de organizatori sunt reale si urgente.

Intr-o prima etapa, fiecare membru al platformei 'Impreuna pentru un oras mai 
bun' va contribui cu experienta sa de pana acum si cu expertiza proprie la 
realizarea unui document programatic care sa completeze textul 'Declaratiei 
pentru Bucuresti' care a fost discutata in cadrul colocviului. 



Vera MARIN - coordonator proiect
Calea Victoriei nr. 126
021 3126272

[EMAIL PROTECTED]
www.atu.org.ro





inseram documentele de lucru

  1.. in formula pe care s-a lucrat in cele trei zile de colocviu: CONCLUZII 
  2.. in formula in care a fost prezentat de ATU initial: DECLARATIA PENTRU 
BUCURESTI


1. 

CONCLUZII ALE COLOCVIULUI POLITICI URBANE 

PENTRU UN BUCURESTI DURABIL

- democratie participativa si dezvoltare locala -



Bucuresti este un oras intr-un moment cheie. Daca nu se stabileste curand o 
directie de dezvoltare a orasului, se intrevad probleme foarte grave pe termen 
mediu si lung. 



Conferintele si dezbaterile organizate de ATU in parteneriat cu LIGA HABITAT si 
cu Villes en Transition din Lyon, cu sprijinul CEE TRUST, Ambasadei Frantei la 
Bucuresti, Ministerului Afacerilor Externe Francez, Institutului Cultural 
Francez la Bucuresti si al Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" 
din Bucuresti, au marcat un moment important: 

constituirea grupului de asociatii non-guvernamentale si profesionale care se 
intituleaza "Impreuna pentru un oras mai bun". Pe durata celor trei zile de 
colocviu, temele abordate de reprezentanti ai asociatiilor non-guvernamentale 
si ai unor institutii de invatamant superior au fost teme de maxima importanta 
pentru calitatea vietii in orasul Bucuresti.  S-au discutat unele posibile 
directii de actiune cu reprezentantii administratiei publice centrale si locale 
prezenti la lucrarile colocviului.



Primaria trebuie sa deschida si sa sustina dialogul cu actorii urbani: nu poti 
construi o casa fara sa-i intrebi pe cel care o vor locui (cetatenii 
Bucurestiului) cum si-o doresc si fara sa existe specialisti care sa iti faca 
proiectul (echipa interdisciplinara: arhitecti, urbanisti, sociologi, 
antropologi, asistenti sociali, geografi, juristi, economisti, facilitatori, 
etc). 

Este nevoie de o structura de comunicare si coordonare (echipa de city 
management) in cadrul PMB in care sa fie "captate" si integrate informatiile si 
reactiile actorilor urbani pentru a asigura legitimitatea interventiilor, 
pentru a fi siguri ca raspund la necesitati reale ale populatiei. Aceasta 
structura trebuie sa fie si modul in care sa fie asigurata o mai buna 
coordonare intre departamentele primariei: Dezvoltare durabila inseamna 
dezvoltare integrata!  Regenerarea urbana inseamna si ameliorarea cadrului 
fizic si a infrastructurii, dar inseamna si crearea de locuri de munca, 
respectul mediului, masuri de sprijin social! Departamentul de investitii si 
departamentul urbanism nu pot gandi programe de regenerare urbana fara 
departamentul social, sau fara cel de gospodarire comunitara. 



Toate ideile care ar putea conduce la rezolvarea problemelor orasului Bucuresti 
sunt conditionate de existenta DIALOGULUI intre autoritatile publice si 
ceilalti actori urbani. 

Bucurestenii trebuie lasati sa isi exercite drepturile si indatoririle fata de 
oras! (cetateni, asociatii non-guvernamentale, asociatii profesionale, 
investitori, experti, think tanks, ...).

      DREPTURI
     DATORII 
     
     
      Bucurestenii au dreptul la locuire. 

      Accesul egal la dotari urbane, la servicii si utilitati publice este un 
drept al locuitorilor, nu o simpla problema de investitii.

      Propunem dezvoltarea de moduri noi de locuire; nu perpetuarii modelul 
blocului comunist sub vesminte capitaliste de tip fatada cortina. Nu vrem 
ziduri in jurul caselor, blocurilor si cartierelor noi sau vechi.Nu ghetourilor 
si zonelor interzise in Bucuresti. Nu ocuparii malurilor de lac cu vile si 
cluburi private.

      Avem dreptul la un mediu sanatos. Trebuie sa plantam la loc cei un milion 
si jumatate de arbori taiati in ultimii 18 ani.

      Dreptul la memorie. Vrem sa ne modernizam orasul ramânind bucuresteni. 
Vrem sa fie respectata identitatea si memoria orasului.

      Dreptul la cultura. Nu urbanizarii fara cultura urbana, nu ghetoizarii 
culturale.

      Dreptul la participare. Nu deciziilor luate in spatele usilor inchise. 
Da, concursurilor de arhitectura si urbanism facute publice si prezentate spre 
consultare cetatenilor. 

      Dreptul la peisaj. Cerem sa ni se respecte dreptul de a avea un oras 
frumos. Numai cine traieste inconjurat de frumusete traieste in echilibru si 
poate crea frumusete la rindul lui. 
     Datoria de a iubi orasul

      Daca ne dorim un Bucuresti urban trebuie sa fim fiinte urbane.



      Datoria de a participa.

      Pentru asta avem datoria de a exercita dreptul la participare.



      Datoria de a avea grija 

      Dincolo si dincoace de gard totul ne apartine. Trebuie sa avem grija de 
trotuare, locuri de joaca, statii de autobuz.

      Trebuie sa pastram si urme ale istoriei incomode, trebuie sa distrugem 
mult mai putin din ceea ce inca mai functioneaza.



      Vom avea numai daca vom pastra! 
     



In continuare, prezentam problemele identificate de grupul "impreuna pentru un 
oras mai bun" urmarind o structura care este data de pasii clasici ai 
elaborarii unei strategii de dezvoltare urbana.





etapele unui proces de planificare strategica

ETAPA I  - DIAGNOSTIC

Orasul Bucuresti

      Probleme majore ale Bucurestiului
     Posibile directii de actiune
     


      NU STIM CE FEL DE ORAS ESTE ORASUL BUCURESTI. NU NE CUNOASTEM SI NU NE 
INTELEGEM ORASUL .



      Nu-i cunoastem suficient dpdv calitativ si cantitativ nici problemele, 
nici potentialul.



      Nu intelegem care ar fi rolul si specificul Bucurestiului in plan 
European si in plan Regional. Nu stim care sunt oportunitatile si amenintarile 
care vin din mediul extern! Nu stim cum ne pozitionam in competitia cu 
capitalele tarilor vecine.
     

      Datele statistice trebuie legate de teritoriu: trebuie sa stim ce 
realitati exista in fiecare punct de pe harta Bucurestiului. 



      Primaria trebuie sa comande studii precise la Institutului National de 
Statistica, bazate pe seturi de indicatori care sunt folositi in mod curent in 
planificarea urbana in tarile europene.



      Trebuie scoase din sertare si trebuie suprapuse toate studiile care s-au 
facut in ultimii 15 ani pe diverse teme.
     



DIAGNOSTIC 

cadru legislativ si institutional pentru dezvoltarea urbana in Romania

      Probleme majore ale Bucurestiului
     Posibile directii de actiune
     
      Primaria Generala nu are decat partial puterea de decizie asupra 
dezvoltarii orasului ca un tot unitar.



      Primaria generala si primariile de sector sunt in competitie pentru 
deciziile asupra unor fragmente de oras
     Trebuie inlaturata lipsa de coerenta intre initiativele Primariei Generale 
si cele ale primariilor de sectoare: pentru a asigura un echilibru al 
dezvoltarii, trebuie sa existe o centralizare a deciziei. 
     
      Instrumentele de planificare urbana nu sunt adaptate la logica 
PROIECTULUI URBAN care se realizeaza in PARTENERIAT PUBLIC PRIVAT si care se 
bazeaza pe o buna cunostere a mecanismelor de negociere intre INTERESUL PUBLIC 
si cel PRIVAT.
     

      Trebuie implementate modificarile legislative sugerate de expertii 
francezi din comisia de audit legislativ care a prezentat raportul in mai 2007 
     


      NU SUNT CUNOSCUTE ROLURILE ACTORILOR URBANI 

      SI NICI OPINIILE ACESTOR GRUPURI 

      CARE CONTEAZA 

      IN DEZVOLTAREA UNUI ORAS.



      In acest moment nu putem vorbi de democratie participativa in deciziile 
privind Bucurestiul!
     PRIMARIA TREBUIE SA DESCHIDA SI SA SUSTINA UN PROCES PARTICIPATIV: 

      este nevoie de o informare mai buna a opiniei publice si a societatii 
civile asupra intentiilor administratiei publice locale privind viitorul 
orasului!

      Actiunile decise de primarie (si platite din bugetul local) sunt mai 
legitime si mai bine acceptate de populatie daca raspund la nevoi exprimate de 
aceasta!
     


      BUCURESTIUL NU ESTE O INSULA!


     Trebuie sa existe rezultate vizibile ale unui parteneriat intre 
localitatile din zona metropolitana a Bucurestiului si capitala.
     











ETAPA II
Formularea unei viziuni de dezvoltare

      NU STIM CE FEL DE ORAS 

      VREM SA DEVINA BUCURESTIUL 

      Vrem sa fim recunoascuti ca

      _centru de afaceri regional ?

      _oras pentru turism cultural?

      _orasul mixitatii sociale?



      Sau ca:

      _orasul speculei imobiliare? 

      _orasul prafului si al blocajelor de trafic? 

      _orasul unde nu ai locuri de plimbare si de sport?
     Viziunea pe care o poate reprezenta 

      Platforma 

      IMPREUNA PENTRU UN ORAS MAI BUN:

      un loc de viata placut 

      pentru bucuresteni



      (in mod evident este o viziune partiala! Ea nu devine o viziune globala, 
care sa reprezinte comunitatea cat mai bine decat dupa ce traverseaza un proces 
consultativ real, bazat pe o cunoastere buna a orasului)
     









ETAPA III

Stabilirea obiectivelor majore (temele programelor care pot conduce la 
atingerea viziunii)



      PENTRU UN ORAS IN CARE SA SE TRAIASCA MAI BINE, TREBUIE CA PROGRAMELE SI 
PROIECTELE ADMINISTRATIEI LOCALE SA FIE ARMONIZATE INTRE ELE SI SA RASPUNDA 
UNOR NECESITATI REALE ALE POPULATIEI .



      PENTRU UN ORAS IN CARE SA SE TRAIASCA MAI BINE, PE AGENDA URBANA NU 
TREBUIE SA LIPSEASCA DEZBATEREA PRIVIND :
     


      1. PROBLEMELE DE TRAFIC URBAN 

      Inchiderea inelului de circulatie este doar un aspect al problemei de 
circulatii in oras. Innoirea parcului de autobuze este foarte buna si ea ! 
Exista insa un plan coerent de eficientizare a traficului urban care sa ia in 
calcul incurajarea alternativelor ? 



      Integrarea masurilor de infrastructura rutiera cu masuri de incurajare a 
folosirii transportului in comun, cu un sistem de parcaje care sa fie coerent 
cu nevoile de deplasare si cu masuri de descurajare a circulatiei auto in 
miezul orasului… etc. 
     


      2. PROBLEMELE DE PROTECTIA MEDIULUI

      Daca introducem in oras un milion de masini si taiem un milion de copaci, 
in loc de oxigen vom respira benzen. Daca nu tinem cont de rezervele funciare 
urbane (teren liber) in vederea realizarii unei retele verzi, in vederea 
pastrarii acesteia pentru dezvoltari ulterioare, riscam sa compromitem orice 
strategii. 



      Este nevoie de o zona verde tampon in jurul Bucurestilor. Este nevoie de 
programe de reciclare a deseurilor.



      ECOSISTEMELE naturale reprezinta temelia vietii pentru oras! 
ECOSTISTEMELE trebuie respectate ca sisteme!
     


      3. PROBLEMELE LIPSEI DE DOTARI URBANE SI DE SERVICII URBANE

      Lipsa locurilor in gradinite prezentata in ultima vreme la TV ne ia prin 
surpindere? Este un semn ca nu stim ce fel de oameni locuiesc in Bucuresti si 
nu stim care sunt necesitatile acestora!



      Avem nevoie de centre de cartier care sa le ofere acestora identitate. 
Este nevoie de piscine si cinematografe in toate cartierele bucurestene. Este 
nevoie de rampe pentru role si de piste pentru biciclisti, parcuri sportive, 
etc. 



      Sunt necesare NORMATIVE care sa arate necesarul de dotari urbane pentru o 
buna functionare a cartierului.



      Sunt necesare masuri de incurajare a initiativei private in zonele in 
care lipsesc activitati (teren echipat si regulament clar de constructie, 
reduceri fiscale, spatii cu chirie subventionata...)! Trebuie sa existe insa si 
clauze contractuale care sa asigure accesibilitatea tuturor grupurilor sociale 
la dotarile urbane.
     


      4. PROBLEME LEGATE DE CRIZA DE LOCUINTE 



      Spatiile de locuit sint prea putine si se dezvolta exclusiv ca investitii 
private. In ultimii ani, sintem martorii unei demisii a administratiei de la 
datoria de a furniza locuinte pentru tineri, studenti, familii numeroase, 
familii cu dificultati financiare, persoane cu handicap, batrini, refugiati, 
persoane fara adapost. Aproape toti acestia nu se pot integra in societate fara 
a avea la dispozitie o locuinta decenta care sa ii cazeze, cel putin temporar. 



      In loc de a rezolva situatia, societatea noastra o agraveaza prin 
evacuari, evictiuni si demolari care duc la formarea de ghetouri ale saraciei 
care cresc cu repeziciune in diverse zone ale orasului. 



      Situatia locuintelor poate deveni dramatica si in cazul unui cutremur 
devastator atita timp cit nu exista terenuri si constructii pregatite sa preia 
un numar mare de oameni ramasi fara casa in urma unui cataclism major.



      Parteneriatul public-privat poate fi o cale prin care sa se asigure 
locuinte sociale. 

      Locuintele sociale trebuie sa fie raspandite omogen in teritoriu pentru a 
evita formarea ghetourilor.
     


      5. PROBLEMELE CENTRULUI ISTORIC 

      REINVENTAREA SI PROMOVAREA ACESTUIA CA EMBLEMA COMUNITARA



      Centrul este pentru toata lumea: toti cetatenii trebuie sa aiba acces la 
centru. Gentrificarea centrului (uniformizare prin lux si excluderea celor 
saraci si a unor functiuni mai populare) este nociva unei dezvoltari 
echilibrate a orasului si nu este o solutie viabila pe termen lung! Trebuie sa 
existe locuinte sociale in imobilele vechi reabilitate. Trebuie pastrata 
mixitatea sociala si functionala.


     


      6. PROBLEME LEGATE DE LIPSA SIMTULUI CIVIC



      Exercitarea dreptului de participare este conditionata de doua lucruri:

      a. Exista o mare problema de incredere intre actorii urbani: 

      -cetăţenii nu au încredere în primării şi ministere că ar administra 
corect fondurile publice

      -specialiştii nu au încredere în cetăţeni că aceştia ar şti bine ceea ce 
le este necesar  pentru îmbunătăţirea cadrului lor de viaţă

      -investitorii nu au încredere în specialişti că aceaştia nu vor neapărat 
să le pună condiţionări inutile ci că, prin regulamentele de construcţie, 
trebuie să fie protejate interesele oraşului (deci şi ale investitorilor) pe 
termen lung 

      -primăriile nu au încredere că ar putea exista luări de poziţie coerente 
si idei constructive care să vină de la cetăţeni sau investitori...





      b. Cetatenii nu au incredere in ei insisi cum ca ar putea schimba ceva 
daca vorbesc!

      Este nevoie de programe de educatie formala si informala care sa se 
adreseze tuturor grupurilor sociale. 
     









ETAPA IV

REALIZAREA PROGRAMELOR SI PROIECTE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR   



      Toate programele si proiectele trebuie sa fie realizate prin comunicare 
si parteneriate!



      Realizarea proiectelor este bineinteles conditionata de existenta 
resurselor si de posibilitatile de atragere a resurselor. 



      Fondurile Europene pentru Regenerare Urbana sunt o buna oportunitate care 
insa NU este cunoscuta si NU este bine mediatizata in acest moment. Accesarea 
acestor fonduri este insa conditionata de existenta unor STRATEGII DE 
DEZVOLTARE si de PARTENERIAT CU COMUNITATEA LOCALA.


     







2. 

Declaratia pentru Bucureşti

Prezenta declaratie este născută din dorinţa de a pune laolaltă viziunea mai 
multor specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile angajaţi în activităţi 
legate de viaţa urbană în Bucureşti. Documentul reuneşte munca mai multor 
organizaţii neguvernamentale care se ocupă de oraş şi de calitatea vieţii în 
acesta. Urmărim stimularea dezbaterii publice pentru a ajunge la introducerea 
pe agenda politică
Principiile generale sînt însoţite de analize, de un scurt inventar al 
problemelor şi de propuneri ce vizează scoaterea în evidenţă a punctelor slabe 
pe agenda urbană.

Locuitorii oraşului Bucureşti trăiesc astăzi într-un mediu urban marcat de 
numeroase probleme. Multe dintre acestea îşi au originea în nerespectarea 
drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. Altele în neînţelegerea datoriilor 
pe care le avem faţă de oraş şi a felului în care este alcătuit acesta. 
Declaratia urmăreşte deschiderea unui proces participativ de creare a unor 
politici urbane.


DREPTUL LA ORAŞ

Bucureştenii au dreptul la locuire. 
Spaţiile de locuit sînt prea puţine şi se dezvoltă exclusiv ca investiţii 
private. În ultimii ani sîntem martorii unei demisii a administraţiei de la 
datoria de a furniza locuinţe pentru tineri, studenţi, familii numeroase, 
familii cu dificultăţi financiare, persoane cu handicap, bătrîni, refugiaţi, 
persoane fără adăpost. Aproape toţi aceştia nu se pot integra în societate fără 
a avea la dispoziţie o locuinţă decentă care să îi cazeze, cel puţin temporar. 
În loc de a rezolva situaţia societatea noastră o agravează prin evacuări, 
evicţiuni şi demolări care duc la formarea de ghetouri ale sărăciei care cresc 
cu repeziciune în diverse zone ale oraşului. Situaţia locuinţelor poate deveni 
dramatică şi în cazul unui cutremur devastator atîta timp cît nu există 
terenuri şi construcţii pregătite să preia un număr mare de oameni rămaşi fără 
casă în urma unui cataclism major.
Bucureştiul trebuie să aibă un parc consistent de locuinţe sociale, locuinţe de 
urgenţă şi locuinţe de necesitate. 

Calitatea locuirii e strîns legată de dotările urbane şi de utilităţile urbane. 
Există prea multe zone subechipate edilitar într-un oraş cu pretenţii de 
capitală europeană. Obiectivele de utilitate publică sînt prea rare şi 
subdimensionate. Avem dreptul la spitale şi ştranduri în toate cartierele. Avem 
dreptul de a circula cu uşurinţă pe trotuare după cum avem dreptul de a ne 
parca maşina în condiţii de siguranţă. 
Accesul egal la dotări urbane, la servicii şi utilităţi publice este un drept 
al locuitorilor, nu o simplă problemă de investiţii.

Locuirea nu e simplă adăpostire, este un act cu dimensiuni culturale prin care 
ne înscriem în spaţiul urban, în cel social şi în cele din urmă în istorie. 
Politicile de locuire nu pot fi reduse la numărul de case realizate, ridicol de 
mic pînă în momentul de faţă, ci trebuie să ia in consideraţie calitatea 
locuinţelor şi modul lor de a se relaţiona cu oraşul. Locuirea nu este numai 
retragere în intimitate ci şi deschidere către comunitatea din care facem 
parte. A locui împreună nu înseamnă a locui la fel, mixitatea urbană pe care am 
moştenit-o din comunism îşi are virtuţile ei iar diversitatea şi identitatea 
trebuie să apară ca valori centrale în propunerile de politici urbane. 
Propunem dezvoltarea de modele noi de locuire; nu perpetuării modelul blocului 
comunist sub veşminte capitaliste de tip faţadă cortină. Nu vrem ziduri în 
jurul caselor, blocurilor şi cartierelor noi sau vechi.

Avem dreptul la siguranţă şi nu o vom obţine ascunzîndu-ne în spatele 
zidurilor, interfoanelor şi camerelor de supraveghere. Prin segregarea zonelor 
cu probleme sociale nu facem decît să punem bazele viitoarelor revolte urbane. 
Avem dreptul la acces în întregul oraş, la malurile tuturor lacurilor, la 
confort urban în toate zonele. 
Nu ghetourilor şi zonelor interzise în Bucureşti. Nu ocupării malurilor de lac 
cu vile şi cluburi private.

Avem dreptul la un mediu sănatos.
Poluarea ne reduce speranţa de viaţă. Poluarea de toate felurile afectează 
drastic calitatea vieţii de zi cu zi. Avem dreptul la linişte: claxoane, 
motociclete, ATV-uri, sirene, alarme de automobil, maşini care rulează mesaje 
publicitare în ritmuri vesele ne fac viaţa dificilă şi au un efect dezastruos 
asupra sănătăţii pe termen lung. 

Cursele de motociclete şi de maşini tunate trebuie să se desfăşoare în afara 
oraşului, publicitatea trebuie să fie tăcută, utilajele care fac zgomot trebuie 
să plătească o taxă, concertele trebuie să fie mai scurte şi mai bune. Trebuie 
să fim atenţi la toate sursele de poluare, nu numai la automobile: un scuter 
poluează cît o maşină echipată cu un motor euro 4. Dacă introducem în oraş un 
milion de maşini şi tăiem un milion de copaci, în loc de oxigen vom respira 
benzen.
Trebuie să plantăm la loc cei un milion şi jumătate de arbori tăiaţi în ultimii 
18 ani.

Dreptul la memorie.
Este acelaşi lucru cu dreptul la identitate. Demolarea barbară din anii '80 
ne-a plasat deja în rîndul oraşelor europene văduvite de memorie. Anii 
tranziţiei au dublat dezastrul declanşat de Ceauşescu. Nu vom deveni o capitală 
europeană construind încă un milion de metri pătraţi de birouri şi depozite ci 
punînd în valoare ce ne-a mai rămas din oraşul lotizărilor, din mahalale şi din 
centrul istoric. Lupta pentru modernizare şi modernitate nu mai trebuie să 
distrugă construcţiile existente. Trebuie să facem justa alegere între o 
memorie bizantino-otomană, una modernistă, una franceză, una stalinistă 
ş.a.m.d. şi fetişizarea cîtorva ruine scoase din circuitul urban. Ceea ce 
păstrează acum cu eforturi uriaşe specialiştii este prea puţin pentru a defini 
identitatea oraşului. Monumentele apar cu o repeziciune demnă de o cauză mai 
bună, peste noapte, fără avize şi fără consultare publică.
Vrem să ne modernizăm oraşul rămânînd bucureşteni. Vrem să fie respectată 
identitatea şi memoria oraşului.

Dreptul la cultură.
A fi locuitor de oraş înseamnă a face parte din culturile acestuia. 
Individualismul este indiferenţă faţă de cultura celuilalt, indiferenţa este 
incultură. Vrem ca marile expoziţii europene să vină şi la Bucureşti, vrem 
muzee adevărate nu depozite prăfuite, mai tot timpul închise. Cartierele de 
blocuri suferă cel mai tare de lipsa culturii. Locuitorii de aici sînt la fel 
de curaţi, de înalţi şi de deştepţi ca şi cei din centru dar îşi petrec mai tot 
timpul liber la scara blocului.
Avem oraşe noi în jurul Bucureştiului lipsite total de dotări culturale: vom 
avea urbanizare fără a avea şi oraş. Bucureştiul are o lipsă cronică de orăşeni 
pentru că toată cultura sa se găseşte în centru.
Nu urbanizării fără cultură urbană, nu ghetoizării culturale.

Dreptul la participare.
Trebuie să avem proiecte urbane cu participare cetăţenească. Proiectele de 
dezvoltare şi investiţii trebuie să capete formă prin consultare publică. 
Aceasta trebuie să fie reală, la scara întregii comunităţi afectate de decizia 
respectivă. Nu mai este acceptabilă mimarea consultării prin anunţuri în holul 
primăriei sau prin publicarea pe un sit obscur de internet. Dialogul trebuie să 
fie consistent şi deschis, cu participarea cetăţenilor şi a specialiştilor 
implicaţi în proiectul urban.
NU deciziilor luate în spatele uşilor închise. Da, concursurilor de arhitectură 
şi urbanism făcute publice şi prezentate spre consultare cetăţenilor. 

Dreptul la peisaj
Peisajul urban este rezultatul locuirii istorice a unui teritoriu. Este cadrul 
in care ne desfăşurăm existenţa colectivă. El este imaginea unui dialog între 
natură şi cultura urbană. Vrem să ne plimbăm pe malul lacurilor fără a sări 
gardurile grădinilor privatizate abuziv. Bucureştiul este un oraş străbătut de 
ape pe care nimeni nu le mai poate atinge şi uneori nici măcar vedea. Vrem ca 
lacurile şi râurile să aparţine tututror bucureştenilor. Vrem pădurile înapoi. 
Bucureştiul nu a fost şi nu trebuie să devină un oraş de Bărăgan. Peisajul este 
un bun de patrimoniu care trebuie sa fie accesibil tuturor şi respectat de 
fiecare în parte. Peisajul urban este un bun public, expresie a unei culturi 
comune, a unui mod de a locui teritoriul.
Cerem să ni se respecte dreptul de a avea un oraş frumos. Numai cine trăieşte 
înconjurat de frumuseţe trăieşte în echilibru şi poate crea frumuseţe la rîndul 
lui. 


DATORIA FAŢĂ DE ORAŞ

Datoria de a iubi oraşul
Iubirea de oraş e ca iubirea faţă de propriii copii şi ca iubirea faţă de 
părinţi. Nu e pasională, e o iubire responsabilă, fără toane şi condiţii, fără 
şantaje şi pretenţii. Dacă nu vă place nimic la oraşul ăsta, dacă nu îl 
înţelegeţi şi nu vă doriţi nimic bun pentru el, de ce nu vă duceţi să locuiţi 
în altă parte? Dacă doar munciţi aici dar vă distraţi tot timpul afară din 
oraş, de ce nu vă mutaţi într-o rulotă? Dacă vă doare atunci cînd e murdar dar 
nu faceţi nimic ca să fie mai curat de ce vă mai plîngeţi?

Nu ne naştem urbani ci devenim urbani. Urbanitatea este rezultatul unei 
(auto)educări, este o opţiune de viaţă a fiecăruia dintre noi. A fi urban cere 
un efort de adaptare la un sistem de valori sociale şi morale. Avem datoria de 
a înţelege oraşul, de a-i înţelege valorile, de a-i cunoaşte istoria pentru a 
putea să îi imaginăm viitorul. 
Oraşul este un bun comun, un spaţiu împărtăşit cu cei de lângă noi. El trebuie 
sa devină un spaţiu al intersecţiilor nu unul al tangenţelor. Nu trăim unul 
lângă altul ci unul cu altul, împărţind între noi, cotidian, acest teritoriu 
numit oraş. Această convieţuire nu poate fi construită decât pe baza 
respectului între oamenii cetăţii şi pe baza acceptării diferenţelor. Oraşul nu 
este suma caselor noastre ci suma celor care îl locuiesc. 
Dacă ne dorim un Bucureşti urban trebuie să fim fiinţe urbane.

Datoria de a participa.
Este evident că nu ne dorim să trăim mai bine. În oraşele în care oamenii 
doresc să trăiască bine chiar reuşesc asta. Cel mai apropiat exemplu este 
Tirana, un fost oraş socialist într-o ţară săracă: azi un oraş curat cu o 
dezvoltare echilibrată, cu trotuare libere de maşini şi blocuri colorate, un 
oraş în care se trăieşte mai bine decît la Bucureşti. Nu vom reuşi să mişcăm 
ceva decît prin participarea fiecăruia la deciziile legate de oraş. 
Pentru asta avem datoria de a exercita de dreptul la participare.

Datoria de a avea grijă 
Dincolo şi dincoace de gard totul ne aparţine. Trebuie să avem grijă de 
trotuare, locuri de joacă, staţii de autobuz.
Avem nevoie de a perpetua memoria oraşului ocrotind detaliile de arhitectură. 
Mozaicul şi similipiatra arată mai bine crăpate decît vopsite cu vopseluri 
ieftine, strident colorate. Tencuiala veche, cu nuturi şi ornamente, trebuie 
reparată nu înlocuită cu tencuială la sac întinsă cu drişca. Să nu uităm că 
faţada casei nu ne aparţine nouă, proprietari sau locatari, ci oraşului şi 
comunităţii urbane în ansamblul ei.
Nu trebuie să mai distrugem vegetaţia. Nici să rupem flori, nici să tăiem 
arbori pentru ca lasă umbră pe ferestre. In ciuda aparenţelor şi a ideilor 
preconcepute şi buruienile sunt plante, ele participă la biosistemul urban. Nu 
trebuiesc smulse doar pentru a lăsa să se ridice norii de praf în locul lor.
Mucul de ţigară, mucii şi fecala canină nu au ce căuta pe trotuar. Pereţii nu 
au nevoie să fie udaţi cu urină ca să crească mari. Curăţenia este simplu de 
păstrat. Trebuie doar să ne imaginăm trotuarul ca pe covorul din apartamentul 
personal. Aşa cum ne respectăm propria locuinţă aşa trebuie să respectăm şi 
spaţiul public. Micii şi berea la pădure sunt la fel de buni dacă strângem 
resturile înainte de plecare. 
Gunoiul trebuie reciclat, pînă acum numai romii cu căruţele lor pitoreşti dar 
eficiente au încercat să acopere lipsa de politici în domeniu. Singura reacţie 
a fost să li se interzică să se mai căute fier vechi pentru a nu mai jena 
maşinile producătoare de gaze de eşapament. Pentru a putea fi reciclat gunoiul 
trebuie sortat, din pubela cetăţeanului pînă la groapa de gunoi.
Trebuie să păstrăm si urme ale istoriei incomode, trebuie să distrugem mult mai 
puţin din ceea ce încă mai funcţionează.

Vom avea numai dacă vom păstra. 


ORAŞELE BUCUREŞTIULUI
Oraşul blocurilor
Aproximativ 80% din locuitorii Bucureştiului locuiesc în blocuri comuniste. 
Autorităţile publice s-au retras în mod nepermis din gestionarea acestor 
teritorii urbane iar asociaţiile de proprietari nu au capacitatea de a rezolva 
toate problemele locuirii colective. Comunităţile sînt caracterizate de o 
mixitate nefuncţională care nu formează o comunitate de interese şi valori. 
Atomizarea produce tragedii familiale şi dezastre arhitecturale. Costurile 
reintegrării sociale şi cele ale refacerii mediilor degradate sînt mai mari 
decât cele ale unor măsuri preventive. Neîncrederea dintre proprietarii de 
apartamente face ca orice fel de decizii să fie greu de luat. Lipsa de 
informaţii conduce la adâncirea neîncrederii faţă de autorităţile locale şi la 
lipsa de iniţiativă.
Este nevoie de politici urbane care să vizeze îmbunătăţirea locuirii colective. 
Trebuie să păstrăm mixitatea socială şi să prevenim segregarea şi ghetoizarea 
prin măsuri active.

Ne lipsesc în mod grav dotările urbane. Este nevoie de piscine şi cinematografe 
în toate cartierele bucureştene. Este nevoie de rampe pentru role şi de piste 
pentru biciclişti. Marile cartiere sînt lipsite de identitate, cultura de 
cartier e slabă, coeziunea socială şi mai şi. Stigmatul asociat locuirii în 
anumite cartiere şi la bloc în general are un efect direct în degradarea 
spaţiilor şi în frânarea iniţiativelor de îmbunătăţire a locuirii.
Spune-mi unde stai ca să nu-ţi pot spune cine eşti.

Urbanismul ceauşist a produs o densificare extremă în majoritatea cartierelor 
bucureştene. Din păcate, evoluţia urbanistică din perioada de tranziţie a 
accentuat fenomenul şi a dus la descreşterea calităţii vieţii şi în cartierele 
neafectate de îndesire. Primăriile şi urbaniştii par decişi însă să continue 
planurile lui Ceauşescu plantând în continuare construcţii în zone şi aşa 
aglomerate. Trebuie să stopăm îndesirea.
Planurile pe termen lung trebuie să ia în calcul reducerea densităţii prin 
demolarea imobilelor a căror durată de viaţă se apropie oricum de sfîrşit. 
Este nevoie de măsuri de non densificare şi de-densificare.

Oraşul memoriei
Oraşul vechi nu e prea vechi. Asta înseamnă că "vechi" e relativ şi că vechi nu 
e numai centrul, e mult mai mult. Trebuie să facem efortul de a păstra şi 
micile detalii care făceau farmecul mahalalelor demolate de Ceauşescu şi 
devalizate cu aceeaşi brutalitate de dezvoltarea actuală. Altfel rămînem fără 
memorie. 
Ornamentul este cultură. Arborii seculari sînt memorie.
Tot fără memorie rămînem şi dacă nu sîntem capabili să realizăm monumente 
decente ale istoriei recente. Aglomeraţia de alcătuiri politice din Piaţa 
Revoluţiei, plasate abuziv, fără avizul specialiştilor şi lipsa totală a 
lucrărilor de artă şi de locuri ale memoriei în cartiere e semnul acestei 
proaste gestiuni colective a istoriei. Demolarea multor mici bijuterii 
arhitecturale şi înlocuirea lor cu clădiri supradimensionate de birouri este un 
alt semn de confuzie urbanistică şi o marcă a unei dezvoltări indiferente la 
istorie.

Arhitectura e vehicolul cel mai important al memoriei urbane. Memoria colectivă 
trebuie exprimată prin monumente care o exprimă cu fidelitate.

Bucureştiul este construit pe o structură de tip bizantino-otomană. Marile 
gesturi de modernizare a acestei structuri au reuşit să o prezerve în mare 
parte. In mod paradoxal însă intervenţiile punctuale ale eternei tranziţii - de 
la vila roz cu baluştrii maro la turnuleţul de birouri – reuşesc să distrugă 
acest ţesut. Urbaniştii laudă în cor binefacerile densificării, apariţia unui 
oraş capitalist şi creşterea ratei funciare uitând că banul nu este singura 
valoare a unei societăţi. Viziunea primăriei – întotdeauna pe termen scurt - nu 
a reuşit decât să transforme Bucureştiul într-un butic productiv. Gentrificarea 
centrului pare a fi singura opţiune luată în calcul, desigur, fără a lua în 
calcul ghetoizarea produsă ca revers. 

Acest ţesut urban este unul a cărui valoare nu o putem ignora, un acumulator al 
memoriei acestor locuri şi un reper urbanistic unic în spaţiul european. 


Oraşul lotizărilor şi mahalalelor
Mahalaua este un ecosistem de bază al societăţii bucureştene. Este un mediu 
complex, un fond de viaţă şi civilitate, expresia unei urbanităţi cu un 
echilibru fin şi sensibil. El cuprinde oameni, grădini, animale, case cu calcan 
şi cu ferestre mereu către soare, umbră, arbori, macadam, copii cu mingea, 
câini şi pisici, garduri transparente, maidane, şotron…
Modernitatea a transformat-o în lotizare, a ordonat forma urbană dar a menţinut 
esenţa acesteia: transparenţa dintre spaţiul privat şi cel public. Astăzi noile 
vile se ascund în spatele zidurilor, grădinile dispar sub dalaj, câinii sunt 
plecaţi la concursuri de frumuseţe iar pisicile au zgardă. Mahalaua şi 
lotizările ce au constitit ecologia acestui spaţiu urban dispar sub tăvălugul 
individualismului agresiv. Transparenţa specifică spaţiului bucureştean dispare 
în spatele unei opacizări de suburbie autistă. 
Mahalaua nu este un sat urbanizat ci un oraş în esenţa lui. Trebuie să 
înţelegem, să ocrotim şi să recuperăm valorile aceastei expresii a unei 
ecologii sociale şi urbane care este mahalaua sau lotizarea modernă.

Noile dezvoltări au de învăţat de la aceste forme urbane cum se formează o 
comunitate prin dialogul între spaţiul privat şi cel public.


Oraşul verde
Recensămîntul arborilor precum şi a altor forme de vegetaţie şi realizarea unui 
cadastru verde sînt acte imperios necesare supravieţuirii locuitorilor acestui 
oraş. Verdele urban înseamnă spaţiu public, reţea de parcuri şi grădini, 
maidane care asigură biodiversitatea. Verde nu însemnă numai ronduri de pansele 
în intersecţii pe perioada campaniilor electorale ci ecosisteme capabile să 
ofere oraşului aer, umbră, umiditate… Oraşul trebuie să aparţină şi animalelor: 
raţe, bîtlani şi egrete pe lacuri, melci şi guşteri, cai, capre şi arici în 
parc.
Verdele urban nu este un lux ci un drept de bază al bucureştenilor. Maidanul nu 
este o povară a oraşului sau o cicatrice ci un uriaş potenţial ecologic şi 
social pe care trebuie să-l folosim cu înţelepciune. Verdele nu e doar o sumă 
de plante cu funcţiune sanitară ci şi un loc predilect al socializării şi al 
consolidării comunităţii.

NU retrocedării parcurilor, nu construcţiilor în parcuri! Trebuie să plantăm la 
loc cei un milion şi jumătate de arbori tăiaţi în ultimii 18 ani.



Oraşul maşinilor şi pietonilor
Problema circulaţiei pietonale şi a zonelor pietonale nu se va rezolva fără a 
rezolva circulaţia auto. Parcajele subterane nu trebuie să fie doar publice ci 
trebuiesc impuse dezvoltărilor imobiliare private, în special birourilor.
Circulaţia auto, astăzi sufocantă, pricipala sursă de poluare urbană trebuie să 
fie echilibrată de transportul electric, mai eficient. Există reţele feroviare, 
centuri şi penetrări intraurbane nefolosite. Să le folosim!
Transportul în comun trebuie să prevaleze în faţa celui individual şi să fie o 
prioritate absolută pe agenda publică.
Taxiul nu este un lux, este o necesitate. El poate înlocui multe maşini private 
oferind acelaşi confort si mobilitate. Taxiul este în acelşi timp transport în 
comun şi maşină privată. Multe taxiuri! 
Accesul maşinilor de teren în oraş trebuie interzis. Bicicletele, căruţurile, 
rolele, hycomatul au nevoie de benzi, de rampe, de prioritate ìn circulaţie şi 
de umbră de arbori.
Avem datoria de a nu merge cu maşina proprie atunci cînd avem o alternativă. 
Avem dreptul de a avea o alternativă. Cei mai mulţi dintre noi se declară 
iubitori de natură, dornici de a avea un oraş curat. Fiecare dintre noi poate 
începe să acţioneze mergând pe jos, cu bicicleta, cu autobuzul sau cu taxiul.

Vrem şoferi fără claxoane dar cu parcări şi pasaje auto, vrem prioritate pentru 
pietoni (mai ales când e urât afară).



[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 

Raspunde prin e-mail lui