Romania lovita din Romania 



-- M-as fi asteptat ca, la Palatul Cotroceni, la despartirea de presedintele de 
la Kiev sa rasune imnul "patriei" Republicii Sovietice Socialiste Ucraineana, 
URSS.

http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-11-03&id=228887









Romanii uitati din Bulgaria 




Daca in Ucraina sau Serbia comunitatile de romani sunt recunoscute - fie macar 
si partial - in Bulgaria prezenta romaneasca este negata cu vehementa de 
autoritati. Incepand cu anul 1965, la recensamintele bulgaresti nu a mai fost 
introdusa categoria de romani. Cu jumatate de gura, unii oficiali de la Sofia 
accepta existanta a circa 1000 de vlahi in regiunea Vidinului - desi vorbitori 
de limba romana pot fi gasiti de-a lungul intregii granite romano-bulgare.

http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-11-03&id=228866



Dosar de ierarh: planul Securitatii de compromitere a IPS Andreicut, indeplinit 
de CNSAS 

Credinta in vizorul Securitatii 
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-11-03&id=228864







 



Arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, a primit din partea CNSAS decizie de 
politie politica. Ierarhul ortodox a anuntat ca urmeaza sa conteste decizia in 
instanta. Fostul preot de Turda nu a avut dosar de retea, ci de urmarit, asa 
cum dovedesc notele informative din arhiva CNSAS si dupa cum a afirmat si el, 
inca din 2001. Ierarhul a marturisit atunci ca a intrat intr-o relatie cu 
Securitatea pentru ca a incercat sa intervina in favoarea unui tanar pentru a 
fi admis la Seminarul teologic. Atunci a dat o singura nota informativa si 
anume cea din ziua in care a semnat si angajamentul cu Securitatea.

Am rasfoit Dosarul de Urmarire Informativa (D.U.I.) de la CNSAS al Inalt Prea 
Sfintitului pentru a afla elementele-cheie ale activitatii sale de dinainte de 
1989. Am descoperit dialogurile politice inedite pe care acesta le avea cu Nicu 
Steinhardt, monahul de la Rohia, inregistrate cu ajutorul unuia dintre cele 
sase microfoane fixe pe care le avea in casa. Apoi, am observat ca majoritatea 
documentelor aflate in dosarul de urmarit al IPS Andrei Andreicut arata ca 
Securitatea il vana pe preotul de Turda in special pentru modul in care acesta 
relationa cu tinerii si copiii, misiune care isi arata roadele. Parintele 
ortodox mai era urmarit si pentru legaturile sale cu personalitati religioase 
asa-zis "periculoase" din Biserica Ortodoxa - "legionari" si "mistici" - cum ar 
fi preotii Dumitru Staniloaie, Arsenie Papacioc sau Gheorghe Calciu. Nu in 
ultimul rand, Andreicut era supravegheat din cauza relatiilor sale de prietenie 
cu greco-catolicii, in conditiile
 in care el insusi provenea dintr-o familie de greco-catolici.

"Nu este pentru o patrie socialista"

Intr-o nota de analiza aflata in D.U.I nr.4314, din 17.03.1979, privind pe 
preotul ortodox Andreicut Ioan din Turda, ofiterul care se ocupa de IPS 
Andreicut raporta ca: "In timpul cat urma teologia, a intretinut relatii cu 
preotul X de la care primea materiale mistice-religioase. (...) Datorita 
faptului ca intretine relatii cu preotul X si activitatii intense de catehizare 
pe care a desfasurat-o dupa venirea in Turda, la data de 21.02.1979 a fost 
avertizat, cu care ocazie s-a angajat sa intrerupa orice legatura cu fostii 
descendenti ai cultului greco-catolic. Andreicut Ioan asa cum confirma 
materialele informative, a continuat si dupa avertizare sa desfasoare o intensa 
activitate religioasa menita sa contracareze educatia ateista oficiala facuta 
cetatenilor. Se manifesta ca un bun roman, un bun patriot, insa nu este pentru 
o patrie socialista sau comunista deoarece este hotarat, chiar pana la 
sacrificiu, sa activeze in directia scoaterii cetatenilor de
 sub influenta ideologiei statului nostru socialist".

De asemenea, Securitatea il considera pe actualul Arhiepiscop de Alba, dupa cum 
reiese dintr-un "Plan de masuri" aprobat de Securitate "un fanatic religios din 
care cauza s-a hirotonisit ca preot celibatar, este semnalat ca desfasoara o 
intensa propaganda religioasa pentru a contracara propaganda ateista". De 
aceea, continua documentul, "pentru a stabili daca Andreicut Ioan desfasoara 
activitate ostila sub masca cultului ortodox, sau daca are un rol in cadrul 
clandestinitatii greco-catolice, se vor lua urmatoarele masuri: incadrarea 
informativa prin reteaua existenta, intrucat informatorii "PALADE" si "MARCUS" 
din problema au mai furnizat informatii despre el, vor fi dirijati in 
continuare sa ne furnizeze date despre relatiile lui cu fosti deserventi ai 
cultului greco-catolic, persoane ce-l viziteaza, contactarea lui de catre 
cetateni straini si preocupari ostile prezente". Totodata, se va trece la 
"compromiterea lui X in scopul izolarii si indepartarii
 acestuia de obiectiv, in scopul temperarii activitatii obiectivului si a curma 
influenta negativa pe care o exercita X asupra lui, prin reteaua informativa si 
celelalte mijloace si metode ale muncii".

Prin deductie, tragem concluzia ca X - indicativul este sters din dosar - era 
Nicolae Steinhardt, al carui nume apare mai jos, intr-alta Nota.




 
Parintele Nicolae Steinhardt si prietenul sau, parintele Ioan Andreicut, in 
mijlocul comunitatii credinciosilor ortodocsi din Turda



Strict Secret cu Nicolae Steinhardt

Securitatea a surprins si discutiile lui Andreicut cu Nicolae Steinhardt. Sursa 
"Nicu B63" este cea care a redat una dintre intrevederi in "Dosarul nr.6 I.D.M/ 
ex.unic/ Redat din lb romana/ Strict secret/ Mr.Lucaci F./14.06.1971/ STENHARD 
NICOLAE, Bucuresti, str.I.Ghica nr.3":

"La orele 15.00. Ob (Obiectivul - nota red.) impreuna cu preotul NICOLAE si 
alti tineri s-au intors de la biserica. (...) Au luat masa impreuna. I-a 
intrebat cum ii cheama, unul era X, altul Y.

Pr N a intrebat unde e al treilea, Z, i s-a raspuns ca e la institut, in anul 
II. Pr N a afirmat ca-i place cum a ales.

X a intrebat de ce pleaca evreii din Romania, poate fiindca vor sa faca comert, 
sa fie liberi.

Preotul N: "Vedeti si ce partizani au fost la inceput pentru regimul comunist, 
desi stiau despre desfiintarea libertatii comertului, a circulatiei".

X: Eu ma gandesc mult la ei, la ceea ce fac, la recentele bombardamente din 
Irak.

Preotul N: "Ceea ce fac ei cu petrolul nu e bine, sunt prea camatari" (se 
refera la Irak). In continuare au discutat despre lipsa unor produse alimentare 
din tara. Pr. N a afirmat ca tinerii au plecat de la tara, in agricultura au 
ramas numai batranii".

NICU B63 a transcris de pe banda magnetica in "Dosarul nr.6.I.D.M; ex. Unic/ 
Nr. file 1;Bir.1 364; Mr. Lucaci F; 14.06.1981" si o alta discutie avuta de IPS 
Andrei Andreicut cu parintele Nicolae "STENHARD", dupa cum scrie securistul de 
serviciu.

"La orele 8.25 a sosit in vizita la Obiectiv preotul NICOLAE din Bucuresti. 
(...) Pr.N - a afirmat ca merge de multe ori la Tg. Lapus la rudele sotiei si 
vede niste cozi interminabile, mai ales la paine. Multi stau la rand si nu sunt 
siguri ca vor primi; intr-o tara ca a noastra, care era atat de bogata. Cultura 
este la pamant, lapte nu se gaseste, branza nu se gaseste", consemneaza 
constiincios NICU B63.

"PALADE", informator de baza

Un informator extrem de activ, asa dupa cum reiese si din documentele aflate in 
Dosar a fost "PALADE" Intr-o "nota informativa din 08.04.1980, Copie Strict 
Secret", acesta scria urmatoarele: "In data de 6 aprilie 1980, numitul preot X 
mi-a spus urmatoarele: Am fost coleg cu preotii Andreicut, preot in Turda, str. 
Fabricii, si cu Y. (...) Asculta cu regularitate posturi straine. Pr Andreicut 
mi-a spus ca a fost chemat la securitate in legatura cu activitatea sa 
religioasa si cu mobilizarea multor cetateni la biserica. De asemeni X mai 
spunea despre un profesor de teologie din Bucuresti care vorbea foarte frumos 
si care a fost chemat la Securitate in legatura cu activitatea sa religioasa si 
cu mobilizarea multor cetateni la biserica. De asemeni, X mai spunea despre un 
profesor de teologie din Bucuresti care vorbea foarte frumos si care a fost 
chemat la Securitate si i-a interzis, dar totusi desi i-au incuiat toate usile 
a iesit la geam si a vorbit
 studentilor avand curajul sa critice chiar pe conducatorii statului. La un 
Radio strain cereau eliberarea lui de la inchisoare". (Este vorba de Parintele 
Calciu - nota. red.)

"Comenteaza dusmanos" atitudinea statului fata de religie

Securitatea a incercat, pe toate caile, sa ii puna bete in roate fostului preot 
de Turda si atunci cand Andreicut trebuia sa se transfere la Alba Iulia si 
pentru a nu i se aproba inscrierea la doctorat. Politia politica a regimului 
comunist nu putea sta cu mainile in san atunci cand la urechile ei a ajuns ca 
actualul Arhiepiscop de Alba a fost propus de Episcopia Clujului sa participe 
la un concurs, pentru a deveni preot misionar in afara tarii. Demersul 
Securitatii este demonstrat intr-o nota a "Ministerului de Interne Serviciul 
Municipal Turda/Securitate, Nr.Bv/0055454 din 29.08.1980, catre Inspectoratul 
jud. Cluj, tov.col.Dumitrascu N", in care se spune:

"Raportam ca urmarim prin D.U.I pe numitul ANDREICUT IOAN, preot ortodox 
celibatar la parohia Turda - Fabrici, nascut la 24.01.1949 in Oarta de Sus, 
jud. Maramures, absolvent al Institutului Teologic din Sibiu, fost inginer 
constructor, fost membru P.C.R.

Din datele ce le detinem rezulta ca intretine relatii cu elemente ce au 
antecendente politice si penale (fosti legionari si condamnati pentru 
infractiuni contra securitatii statului), impreuna cu acestia comenteaza 
dusmanos politica interna si externa promovata de conducerea statului si in 
special atitudinea statului fata de religie. Este hotarat sa actioneze 
impotriva acestei politici, fiind influentat in acest sens de persoanele cu 
antecedente, cu care se afla in legatura. Desi in 1979 a fost avertizat, se 
mentine pe pozitie ostila cu toate ca ii este frica ca isi va pierde 
libertatea. Pr. Andreicut Ioan, desi are aceasta atitudine, a fost propus de 
catre Episcopia Clujului sa participe la un concurs ce va avea loc la 
Bucuresti, pentru a deveni preot misionar in strainatate.

Intrucat sus-numitul are conceptii ostile, nu exista garantia ca ne va 
reprezenta in strainatate in mod obiectiv, propunem sa se intervina ca acesta 
sa nu fie trimis in strainatate."

Compromiterea

Aceste actiuni de filaj zilnic realizat de securisti, dornici sa gaseasca si in 
cazul IPS Andrei Andreicut calcaiul lui Achile, au dat, in cele din urma, 
rezultate. Iar ierarhul ortodox a ajuns sa semneze un angajament cu Securitatea 
- fara insa ca vreodata sa dea si note informative despre cineva. Despre acel 
moment al vietii povesteste IPS Andrei Andreicut:

"Toate aceste sicane erau rezultatul misiunii mele care nu le era pe plac. Imi 
cautau nod in papura si nu-l gaseau. Au incercat sa ma compromita moral, dar 
n-au reusit. Nici o acuza de genul acesta nu exista in dosar. Dar, pana la 
urma, dialectica draceasca totusi a gasit ceva. Au pescuit o tarasenie urata cu 
care voiau sa ma santejeze. Toata povestea este legata de admiterea unui tanar 
la Seminarul din Cluj. Respectivul acum este un preot foarte bun. Ce s-a 
intamplat: Tanarul in cauza efectiv avea vocatie preoteasca. A dat de mai multe 
ori admitere la Seminar si n-a reusit. N-a reusit pentru ca la Cluj erau, pe de 
o parte, locuri foarte putine; iar, pe de alta, din nefericire mai lucrau si 
interventiile.

In anul 1983, contrar convingerilor mele, stiind ca un avocat aranjase cu un 
timp inainte intrarea altui tanar la Seminar, i-am relatat situatia tanarului 
in cauza. S-a oferit, fara sa fac mari insistente, sa-l ajute.

Tanarul a intrat, iar avocatul era nelinistit ca tata baiatului nu-l 
contacteaza. Mi-a dat in acest sens telefon si telefonul a fost fatal. Tatal 
baiatului l-a cautat apoi. Securitatea insa a declansat o intreaga ancheta. 
Sunt cu constiinta impacata ca tanarul merita sa intre dar, pana astazi, imi 
pun intrebarea daca ancheta ce a urmat n-a fost pedeapsa lui Dumnezeu ca 
atunci, o data, mi-am incalcat principiile?

Pe 20 octombrie 1983 am fost convocat la <<Militia Economica>> din Cluj. Vorba 
fie! Acolo ma asteptau maiorul Pop Vasile de la Securitatea Turda si un 
locotenent. Ancheta a fost urata si indelungata. Declaratii tracasante si 
dirijate cum ca as fi fost complice la trafic de influenta. Cu aceasta incercau 
sa ma santejeze. Pana atunci n-au avut nici o declaratie scrisa de la mine. 
Le-am relatat tot adevarul, pentru ca si asa il stiau, referitor la intrarea 
baiatului la teologie. Mai tarziu, de abia, am aflat ca nu puteau folosi ca 
probe convorbirile telefonice si ca nu era bine sa nu recunosc nimic. 
Amenintarea repetata era ca or sa ma inchida pentru trafic de influenta."

Planul Securitatii realizat atunci are repercusiuni si acum. Practic, CNSAS a 
reusit astazi sa duca pana la capat misiunea de compromitere a ierarhului 
ortodox.


Luciana POP

__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 

[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 

Raspunde prin e-mail lui