De ce patriotii de carton lovesc în Mitropolia Basarabiei si Partidul Popular 
Crestin Democrat
Ediþia de Vineri Nr.2008144 din 08 august 2008

Dupa cum vedeti, titlul acestui articol nu este o întrebare, ci un enunt 
afirmativ. Asta pentru ca noi stim cine sunt cei care lovesc în Mitropolia 
Basarabiei si în PPCD, care sunt interesele lor, pe cine au servit în trecut si 
pe cine servesc acum. Sa le luam pe rând. Sa vedem mai întâi cine sunt 
patriotii de parada sau de carton.
 
1. Portretul de grup al patriotilor de parada

 
    Exista în Republica Moldova un soi de patrioti de parada care îsi scâncesc 
„marea lor dragoste pentru popor” ori de câte ori au ocazia sa apara în public. 
Ei sunt „eroii”, ei sunt „martirii” neamului nostru, „vechi revolutionari de la 
’48”, vorba lui Caragiale. De regula, sunt niste persoane cu o pregatire 
profesionala si culturala superficiala, care nici nu au prea citit la viata 
lor, nici nu au prea scris ceva mai de valoare si nici alte minuni nu au facut, 
pentru ca nu au fost înzestrati cu nici un har. Asta desi unora dintre ei 
Dumnezeu le-a dat, e drept, destul de dozat, un soi de talent, acesta nu a mai 
ajuns sa se fructifice, fiind dizolvat prematur în alcool sau în prea multa 
iubire de sine.

Patriotul de parada poate accepta orice, chiar si o ticalosie, numai nu 
anonimatul
 
    Acesti patrioti de parada nici de muncit nu au prea muncit (desi ar fi 
putut sa faca munca onesta de salahor într-un laborator, la o catedra, la o 
redactie sau la o biblioteca) din lene sau din teama de a nu cadea în umbra 
anonimatului. Patriotul de parada poate accepta orice, chiar si o ticalosie, 
numai nu anonimatul, care este un fel de mormânt pentru sufletul lui ahtiat de 
aplauzele si recunostinta natiunii. Îi poti auzi vorbind despre propriile 
merite, glorificându-si propriul trecut, la „Vocea Basarabiei” sau scriind în 
„Literatura si Arta”, sau în alte ziare din presa galbena si mafiotizata.  
    Patriotii de parada, cu dramul de cultura sclipuit pe ici-colo, stiu sa se 
dea drept intelectuali rafinati. Stiu cum sa prosteasca lumea, cum sa creeze 
iluzia ca sunt culti, ca pot face trimiteri la nume celebre si au capul plin de 
inteligenta. Orice prostie sau orice informatie banala prinsa din mers de la 
radio sau dintr-o discutie privata în discursul lor tinut în fata microfonului 
(într-un studio sau la o adunare), devine citat din opera „nu stiu carui 
filozof, savant, întelept, doctor, academician” care „a spus odata” ... „nu-mi 
amintesc exact când” si tot asa, si tot asa...
 
Mereu se victimizeaza, se plang ca sunt persecutati pentru ca isi iubesc poporul

 
    Si, trebuie sa recunoastem, patriotii de parada au priza la public, mai 
bine zis, au publicul lor. Prostimea, superficiala si incapabila a discerne 
dincolo de traiul cotidian, îi apreciaza pentru ca ei sunt pe aceeasi lungime 
de unda cu ea, pentru ca au trairi la fel de superficiale. O alta parte a 
publicului, mai teribilista, mereu dornica sa fie impresionata, avida de 
cuvinte mari, dar goale, iarasi îi aplauda. De multe ori chiar si persoane 
integre care vad inconsistenta, lipsa de esenta, nulitatea intelectuala a 
patriotilor de parada, cel mult îi privesc cu ironie, însa, de regula, îi 
tolereaza prin nedorinta de a se implica, de a lua atitudine. De ce sa te pui 
în poara cu un nebun? 
    Cei care cred ca patriotii de parada sunt firi inofensive gresesc amarnic. 
Dimpotriva, acestia sunt vanitosi, razbunatori si chiar foarte periculosi. Ei 
nu iarta, sunt necrutatori cu cei care le contesta sau nu le exalta calitatea 
de „patrioti ai neamului” si de intelectuali subtiri. Dar si atunci când nu 
sunt contestati, ei oricum se agita, se salta din calcâi în sus, scuipa venin, 
lovesc fara mila doar ca sa se afirme cu orice pret, sa se impuna macar si în 
mod dezonorant. Sau, dimpotriva, se victimizeaza, se plâng, în special la 
Bucuresti, ca „sunt persecutati pentru ca îsi iubesc poporul”. Daca ai sta sa 
te iei dupa mintea si minciunile lor, mai ca i-ai crede pe cuvânt, mai ca ai 
spune ca sunt niste martiri.
 
Patriotii de parada, de regula, au turnat la securitate
 
    De regula, patriotii de parada au pete negre în biografia lor, despre care 
lumea, de multe ori, nu stie nimic. Ce au facut? – ceea ce poate fi mai 
dezonorant pentru o persoana care se pretinde intelectual si barbat al 
neamului: în tineretile lor au tradat, si-au turnat colegii la securitate, iar 
unii continua sa o faca pâna acum, când deja au ajuns la batrânete. Altii, pur 
si simplu, nu au rezistat, au cedat, s-au frânt sau au obosit si, în loc sa se 
retraga cu demnitate, sa se resemneze, sa se pocaiasca, ei s-au ticalosit.
 
    Apropo de colaborarea patriotilor nostri de carton cu securitatea, mai 
întâi cu KGB-ul sovietic, apoi cu securitatea moldoveneasca. Acum câtiva ani, 
deputatii crestin-democrati au propus deconspirarea dosarelor securitatii, 
initiativa care însa nu a fost acceptata de majoritatea parlamentara. Atunci 
Petru Lucinschi a rostit celebra sa întrebare retorica: „Vreti sa ramânem fara 
intelectualitate?" Lucinschi, care, probabil, a tinut în mâna nu un singur 
dosar al patriotilor nostri de mucava, a rostit un adevar, chiar daca a facut-o 
într-un mod extrem de cinic. 
 
    Am spus ca patriotii de parada sunt mereu în lupta. Tinta lor predilecta 
sunt cei putini, care, spre deosebire de ei, nu au cedat, nu au tradat, au 
avut, cu adevarat, inteligenta, vointa si curaj si chiar au reusit. Simpla 
existenta a celor care nu au acceptat sa colaboreze cu securitatea, care nu au 
renuntat la idealuri, care au realizat ceva cu adevarat si nu au aruncat doar 
vorbe în vânt, îi scoate din sarite pe patriotii de parada. Atunci ei sunt gata 
sa faca orice pentru a-si justifica propria nimicnicie si ticalosie.
 
 
2. Vartic Andrei, studiu de caz

 
     În editia din 28 iulie a ziarului „Timpul”, la care mâzgalesc hârtia mai 
multi patrioti de parada, marele patriot si intelectual Andrei Vartic se da cu 
parerea privind situatia din Mitropolia Basarabiei. Pe lânga un sir de 
neadevaruri (cum ar fi ca grupul preotilor cârcotasi de la Mitropolia 
Basarabiei ar numara 44 de persoane, când ei, de fapt, nu sunt decât 8), 
scriitura marelui barbat al neamului contine câteva insinuari murdare, 
îndreptate atât împotriva Mitropoliei Basarabiei, cât si împotriva Partidului 
Popular Crestin Democrat. Nu as fi insistat asupra acestui material daca gradul 
de intoxicare pe care îl contine nu ar depasi orice limite.
 
    Vartic face urmatoarea afirmatie: „Iata ca se face lumina si la Mitropolia 
Basarabiei, cotropita de prietenul „credibil si de credinta” al lui V. 
Voronin”. Vartic nu spune cine este prietenul „credibil si de credinta” al lui 
V. Voronin, dar, urmarind declaratiile din ultima conferinta de presa ale 
sefului statului, întelegem ca nu poate fi vorba decât de liderul 
crestin-democrat Iurie Rosca. Deci, Vartic insinueaza ca Iurie Rosca „a 
cotropit” Mitropolia Basarabiei. El face aceasta afirmatie fara a încerca sa 
aduca macar un argument care ar demonstra ca Mitropolia Basarabiei ar geme sub 
ocupatia lui Iurie Rosca. Vartic se prevaleaza de nemultumirile exprimate de 
cei 8 rataciti, facând însa abstractie de opinia tuturor celorlalti preoti din 
cadrul Mitropoliei, care îl sustin pe Mitropolitul Petru Paduraru si care sunt 
de parere ca ratacitii se zvârcolesc sa distruga din interior Mitropolia 
Basarabiei.
 
Vartic ii acuza, in mod calomnios, pe IPS Petru Paduraru si pe Vlad Cubreacov 
 
    Iata înca un citat din articolul lui Vartic: „documentul Patriarhiei Ruse 
(un comunicat de presa – n.n.) nu aminteste ca PPCD a pus mincinos revolta 
celor 44 în cârca Bisericii Ortodoxe Ruse”, ca mai jos sa faca o constatare cu 
totul aberanta: „În schimb, comunicatul de pe www.patriarhia.ru insista pe 
finantarea Mitropoliei Basarabiei care nu a mai ajuns în parohii si s-a topit 
în nisipul care leaga pe Mitropolitul Petru de Vlad Cubreacov”. Deci, Vartic îi 
acuza, în mod calomnios, pe ÎPS Petru Paduraru si pe Vlad Cubreacov de 
deturnare de fonduri, dar, iarasi,   nu prezinta nicio proba. Ca sa faci o 
asemenea declaratie trebuie sa aduci drept dovada acte, dispozitii de plata, 
extrase din rapoarte financiare, de contabilitate, conturi bancare, adica 
probe, caci afirmatiile, iarasi fara nici o acoperire, ale câtorva preoti fie 
santajabili, fie mânati de intentii ascunse, nu sunt probe.
 
    Culmea perversitatii autorului acestui material este ca el, ca sa se faca 
credibil, s-a angajat într-o polemica cu Patriarhia Rusa, chipurile, în 
apararea Mitropoliei Basarabiei. Deci, ar reiesi ca el este prietenul 
Mitropoliei Basarabiei, iar pentru clericii si enoriasii acestei Biserici el 
este o sursa credibila. Pe când, în realitate, el opereaza cu insinuari, 
falsuri si etichetari pentru a obtine un efect exact invers: discreditarea 
structurii locale a Patriarhiei Române si a ierarhului ei în beneficiul 
Patriarhiei Moscovei, pentru ca cele doua Biserici sunt, în prezent, în disputa 
pentru spatiul canonic din Republica Moldova.
 
Ce taine ascunde sufletul întunecat al lui Vartic?
 
    Este firesc sa ne întrebam: de ce Andrei Vartic, care se da mare patriot, 
mare aparator al valorilor culturale si spirituale românesti, care cu orice 
ocazie nu uita sa ne aminteasca faptul ca anume el este persoana care a 
prezidat prima sedinta de constituire a Miscarii pentru sustinerea democratiei, 
acum loveste atât de perfid si miseleste în Mitropolia Basarabiei si în PPCD, 
care este succesorul de drept al miscarii întemeiate la 3 iunie 1998?
 
    Raspunsul este simplu, aproape prozaic: Vartic nu e nici patriot (în sensul 
bun al cuvântului!), nici un aparator al valorilor culturale si spirituale 
românesti, ci este doar un patriot de parada, de carton. Ba mai mult, Vartic a 
luptat cu ceea ce înseamna românism în Republica Moldova, chiar de la 
constituirea acestui stat, si continua sa practice aceasta îndeletnicire si în 
prezent, lovind în Biserica româneasca - Mitropolia Basarabiei si în Partidul 
Popular Crestin Democrat. Putina lume cunoaste ca Vartic a fost un promotor 
acerb al teoriei staliniste a moldovenismului. Spre deosebire de patriotul de 
carton, care nu stie sa-si argumenteze afirmatiile si sa-si probeze 
constatarile (mai bine zis insinuarile, falsurile si calomniile), noi vom opera 
cu dovezi imbatabile.
 
Vartic: Ce a facut Romania pentru noi ca sa ne numim romani?!
 
    Vartic Andrei a avut mai multe manifeste publice moldoveniste si 
antiromânesti. Ne vom referi, mai întâi, la unul. La 12 decembrie 1992, ziarul 
„Moldova Suverana” publica un interviu reprodus din ziarul „Bastina” cu Vartic 
Andrei, cu titlul „Vreau sa fac parte dintr-un partid puternic”, în care 
patriotul de carton afirma ca „a fost ºi ramane moldovean” si ca „e o tampenie 
sa ne numim romani basarabeni”. Dar asta nu e tot. Sunt chestiuni mai grave: 
Vartic sustine ca Romania trebuie sa faca ceva, sa ne dea ceva ca noi sa ne 
consideram romani: „Ce a construit Romania in Moldova pana la 1940 ca sa ne 
convinga ca nu suntem moldoveni, ci romani?” Mai mult, Romania trebuie sa-si 
ceara scuze pentru ca Vartic nu se considera roman: „Si asa va fi pana cand nu 
de la noi, ci de acolo, de la Bucuresti, va veni CINEVA la Chisinau si va 
spune: fratilor, scuzati-ne, dar noi, Romania, purtam vina pentru faptul ca noi 
suntem romani si
 voi sunteti moldoveni, noi purtam vina ca voi nu vreþi! Nu vreti sa fiti 
romani. Pana nu va aparea acest martir, sau sfant, eu nu voi fi roman. Voi fi 
moldovan ...”. Deci, marele patriot de carton, care sare in apararea Bisericii 
noastre si care astazi ne invata ce inseamna sa fii crestin, atunci avea nevoie 
de jertfe, de un „martir”, de un „sfant” ca sa devina roman. Iar mai jos 
insinueaza ca romanii din Republica Moldova ar fi niste criminali insetati de 
sange, care doresc sa-i extermine pe cei de alta etnie, pe rusi si gagauzi: „De 
ce sa ucidem si sa batjocorim alti oameni doar pentru faptul ca ei nu sunt 
romani, scuzati, moldoveni”? Iata ca moldovenismul promovat de Vartic este de 
cea mai josnica speta. Dupã ticalosiile insiruite, acestui fatarnic ii mai 
ramanea sa spuna ca sovieticii ca romanii sunt fascisti. 
 
    Trebuie sa mai fixam un detaliu: acest interviu a fost publicat la 12 
decembrie 1992, adica la cateva luni dupã razboiul de pe Nistru, cand rusii au 
agresat armat statul Republica Moldova si cand de gloantele ocupantilor rusi au 
murit romani basarabeni, fie militari, fie civili. Acesta este contextul in 
care Vartic se intreba „de ce sa ucidem si sa batjocorim alti oameni doar 
pentru faptul ca ei nu sunt romani?”. 
 
    Si inca un detaliu, nu mai putin important. La 14 septembrie 1992, adica cu 
2 luni inaintea aparitiei interviului lui Vartic, cativa clerici si enoriasi 
români din Republica Moldova, în frunte cu actualul Mitropolit Petru Padurar si 
Vlad Cubreacov, au reactivat Mitropolia Basarabiei, ca structura locala a 
Patriarhiei Române. Deci, atunci când Petru Paduraru si Vlad Cubreacov 
reactivau structura locala a Patriarhiei Române, Vartic, din fotoliul de membru 
al Legislativului de la Chisinau, facea jocul serviciilor speciale rusesti, 
propagând teoria moldovenismului potrivit careia moldovenii nu ar fi români. Si 
acum Vartic are obraznicia sa arate cu degetul cine este drept si cine este 
strâmb în cadrul Mitropoliei Basarabiei, sa-i albeasca pe 8 popi clevetitori si 
sa-i defaimeze pe cei care timp de un deceniu au îndurat umilinte si prigoane, 
care au mers din proces în proces pâna la CEDO, ca astazi Mitropolia Basarabiei 
sa fie ca marime a
 doua Biserica din Republica Moldova înregistrata legal? La fel ca Vartic 
procedeaza si parintele Porcescu de la Ungheni, care în acea perioada era în 
rândurile prigonitorilor clericilor si enoriasilor Mitropoliei Basarabiei, iar 
acum îsi aroga în mod nerusinat dreptul de a vorbi si de a judeca din numele 
acestei mitropolii.

    Ar mai fi multe de povestit aici din opera acestui patriot de parada. Spre 
exemplu, care a fost aportul lui Vartic la rasturnarea guvernului Druc, cum a 
sustinut Vartic (e drept, un pic mai voalat) cauza separatistilor transnistreni 
si gagauzi. Dar cred ca faptele însiruite aici sunt suficiente pentru a 
întelege de ce Vartic se deda acestor atacuri murdare împotriva unei institutii 
spirituale si alteia politice, care exprima, fiecare cu mijloacele specifice, 
interesele nationale ale Republicii Moldova – Mitropolia Basarabiei si Partidul 
Popular Crestin Democrat. Lupul parul îsi schimba, dar naravul – ba. E adevarat 
ca nu doar Vartic este în cohorta latratorilor de serviciu. Sunt si alti 
patrioti de parada, care, fiti siguri, vor avea parte de, cel putin, câte un 
studiu de caz.
 

Andrei Vartic: Eu sunt moldovan si e o tampenie sa ne numim români basarabeni 
 
"Iubite Andrei Vartic! Am ales formula aceasta de adresare intima fiindca te 
cunosc de multi ani, îti pretuiesc talentul de regizor si arta de actor, dar, 
mai ales, pretuiesc în dumneata simtirea curata si adevarata de a fi în fapta 
un neconfundabil român basarabean. Spune dar, când si de unde a pornit campania 
de ponegrire în presa de opozitie a personalitatii lui Andrei Vartic?
 
- Din clipa când am spus ca e o tâmpenie sa ne numim români basarabeni! Am fost 
moldoveni pâna la 1812, iar dupa asta de noi s-a uitat. Cum era sa devenim 
români? Ce a facut România pentru poporul ista dintre Prut si Nistru (zic asa 
ca sa nu-i obijduiesc pe fratii nostri de peste Nistru, cu care am împartit 
infinit mai multe tragedii decât cu acei de peste Prut si de care nu numai ca 
uitam, ba mai vrem si sa-i lasam prada lui Smirnov, cum am fost si noi lasati 
prada de mai multe ori) pâna la 1918, când genul unionistilor de la Chisinau a 
declansat procesul marii Uniri? Ce a construit România în Moldova pâna la 1940 
ca sa ne convinga ca nu suntem moldoveni, ci români? Ce întreprinde actualmente 
România ca sa nu-si spuna basarabeanul „moldovean”, ci român? Ai auzit de vreo 
strategie a României în aceasta problema? A evaluat cineva uzinele lor si 
podgoriile noastre, carutele lor si tractoarele noastre? Sau ne buhnim ca 
prostii în
 mlastina si tragem dupa noi si România, ca slavii din fosta Iugoslavie? Lor le 
plac cafelele, tigarile si pizza, iar noua costita de porc, vinul si placintele 
moldovenesti? Da, vorbim o limba, ei mai pe englezeste, noi mai ruseste... Da, 
ne este comuna Miorita, Eminescu, Nichita Stanescu. Ci ei sînt români si noi 
moldoveni. Si asa va fi pâna când nu de la noi, ci de acolo, de la Bucuresti, 
va veni CINEVA la Chisinau si va spune: fratilor, scuzati-ne, dar noi, România, 
purtam vina pentru faptul ca noi suntem români si voi sunteti moldoveni, noi 
purtam vina ca voi nu vreti! Nu vreti sa fiti români. Pâna nu va aparea acest 
martir, sau sfânt, eu nu voi fi român. Voi fi moldovan cum e tatal meu, cum a 
fost bunelul meu, cum e tot neamul meu care se trage din Danceni, Ialoveni, 
Durlesti si Pojorani.. [...] Ca unii domni care au strigat pâna mai ieri „Da 
zdravstvuet KPSS”, dar azi tipa „Sunt român!” nu ma iubesc, o stiu. Dar nu ura 
lor ma va
 preface în român. Am fost si ramân moldovan. [...]”
 
- Îmi amintesc cum nu o singura data, în Parlamentul actual al Moldovei, Mihai 
Volontir era insultat de deputatii rusofoni. Si nu numai domnia sa. De unde 
atâta ura împotriva artistilor nostri mari?
 
- Si noi am tras cu sâmburi spre Tiraspol. [...] nici mie, nici lui Volontir nu 
i-ar placea sa fie scuipat cu sâmburi de cirese... Da, comunismul imperial a 
facut crime de genocid în Moldova, au fost ucisi si alungati de pe locurile lor 
peste un milion de oameni. Dar de ce noi, moldovenii, sa raspundem la ura lor 
comunista cu aceeasi arma? De ce sa ucidem si sa batjocorim alti oameni doar 
pentru faptul ca ei nu sunt români, scuzati, moldoveni?
 
Eu nu urasc pe nimeni. Eu nu am dusmani. Eu cred în Dumnezeu si Dumnezeu îmi 
spune ca rusul sau gagauzul este cu mine în fata lui ... unde mai pui ca si ei, 
rusii si gagauzii, sunt ortodocsi ca si noi”. 
 
Fragment din interviul „Vreau sa fac parte dintr-un partid puternic” realizat 
cu Andrei Vartic si semnat de Vasile Nastasiu
 
Moldova Suverana, 12 decembrie 1992
 

Sergiu PRAPORSCIC 
 
http://www.flux.md/editii/2008144/articole/4190/
 


      

[Non-text portions of this message have been removed]


------------------------------------

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/

Raspunde prin e-mail lui