Un atac in grup ca proba a anchilozei intelectuale sau de ce scuipa venin 
fostii fruntasi ai vietii publice



                                                
Cotidian Naþional Nr.2008162 din 05 septembrie 2008



http://www.flux.md/articole/4472/





                                                

                                                                                
                                IN LOC DE PROLOG

    Din voia destinului s-a întâmplat ca în anul 2001, la finele lunii
noiembrie, sa fiu inclus în componenta delegatiei la Congresul
românilor de pretutindeni de la Baile Herculane. Pentru mine a fost o
mare bucurie sa am ocazia de a strabate de la Est la Vest Tara pe care
n-o vazusem niciodata, dar pentru care îmi jertfisem tineretea în
Gulagul bolsevic ca detinut politic.


                                                           
M-au petrecut cu mult drag doua doamne distinse, care mi-au fost eleve
si m-au dat în primire unei tinere jurnaliste pe care au rugat-o sa
aiba grija de mine. Pornirea a avut loc din usa Uniunii Scriitorilor si
autocarul în scurt timp a fost ocupat de delegatia formata din
academicieni, poeti, scriitori, critici literari, jurnalisti, artisti,
într-un cuvânt – crema intelectualitatii basarabene.




    În autocar era un microfon la care puteai spune tot ce
ti se parea întelept si demn de a fi rostit. În scurt timp am iesit din
Chisinau, serpuind prin minunatele plaiuri basarabene din sud, pe care
le vedeam pentru prima data. Uitasem sa va spun ca la intrare în
autocar am simtit un miros placut de parfumuri fine. Initial lumea
vorbea mai mult pe soptite, ca sa nu deranjeze, dar n-a trecut multa
vreme si drumetii au devenit mai îndrazneti. Pasagerii au început sa se
grupeze conform starilor de spirit si intereselor.



    Într-un colt o cântareata,
pare-mi-se de opera, care locuia la Moscova, povestea ceva interesant
poetei Eugenia Bulat si pictorului Anatol Rurac. Mai în fata, undeva în
dreapta, s-a auzit o voce de barbat întrebând pe cineva daca nu doreste
o palinca. Doritorii imediat s-au grupat, s-a dat cep unei damigene si
în autocar s-a raspândit un miros greoi de tuica, care a înghesuit
mirosul placut de parfum de dama.



    Tuica a dezlegat limbile si întelepciunea curgea gârla prin fundul
paharului. La un moment dat, sfatosenia patriotica a fost amplificata
de microfon. Vociferarile cu iz de nationalism sterp se revarsau peste
margini. Atmosfera devenea sufocanta si la un moment dat, fara
microfon, dar aspru, i-am rugat s-o lase mai moale cu declaratiile. Dna
Bulat mi-a soptit ca am fost prea dur. Doamna, probabil, a avut
dreptate, dar ce sa fac daca nu pot suporta întelepciunea academica,
filtrata prin paharul de tuica.



FRANTURI DE PROLOG



    Domnisoara jurnalist Alina Turcanu, angajata pe atunci la ziarul
„Flux”, i-a cerut un interviu poetului român Adrian Paunescu. Acesta a
refuzat-o, spunând ca nu cunoaste un astfel de ziar...



    Fiind la Alba Iulia am simtit o bucurie netarmurita, când un grup
de elevi au început sa joace în jurul meu Hora Unirii. Mi-au dat
lacrimi de bucurie...



    O jurnalista de la TVR-1 mi-a luat un interviu si ultima întrebare
pe care mi-a pus-o a fost daca n-as dori sa ramân sa traiesc în Tara.
I-am raspuns ca as dori cu mare placere! Numai ca hotarul Tarii sa fie
pe Nistru. Arcasii sunt rasaditi de Stefan cel Mare la malul Nistrului.
L-am rugat pe dl Adrian Paunescu sa-mi daruiasca o carte a sa cu
autograf. Mi-a raspuns ca pot sa o procur din magazin. Mi-a trecut
pofta...



    Cineva m-a recomandat domnului Vacaroiu ca fost detinut politic si
membru al Frontului Popular din Moldova. El mi-a întins mâna indiferent
si rece, fara sa ma priveasca...



    La întoarcere s-a dat cep celei de a doua damigene cu palinca, care
s-a dovedit a fi si mai puturoasa decât prima. Frumoasele noastre
doamne erau ofilite ca florile calcate în picioare... Un om de mare
cultura a scapat tuica prin fundul pantalonilor si a ajuns de a udat
bancheta din fata. Soferul s-a înnegrit la fata de ciuda...



    Ne-au descarcat în fata Uniunii Scriitorilor, iar din autocar a navalit un 
miros greu de palinca si urina barbateasca...

***



    Multa vreme nu am putut sa înteleg a ce mirosea bautura ceea, apoi
cu timpul mi-am dat seama ca avea un miros greu ca si basamacul
bolsevic, numai ca avea alte nuante, FeSeNiste.

***    

    Mai deunazi primesc posta si îndata ma apuc de rasfoit, mai
întâi ziarul Timpul, ca sa vad cum i se umfla rânza lui Constantin
Tanase. Când colo, el a cedat pagina a saptea unui grup de scriitori,
care publica „Declaratia unui grup de intelectuali cu privire la
evenimentele recente din cadrul Mitropoliei Basarabiei”. Mai întâi ma
uit la semnatari. Dau peste figuri cunoscute, pe care le-am mai
întâlnit si cu alte ocazii la sustinerea lui Mircea Snegur la alegerile
prezidentiale si la sustinerea lui Adrian Nastase, tot la alegeri
prezidentiale. Am mai intâlnit aceleasi nume de scriitori si în coada
altor apeluri de ocazie. Asadar, mi-am zis si eu cum spunea cineva acum
vreo 20 de ani: „Ia sa vedem ce vrau scriitorii?” Pagina care insereaza
textul somitatilor de serviciu este intitulata: „Opinii”. La început
credeam ca urmeaza opinii despre cotropirea Georgiei de catre
imperialismul rus, deoarece asta era tema fierbinte a zilei. Dar în loc
de asa ceva, am citit o acrobatie jurnalistica prin care se încearca
denigrarea echipei de conducere a Partidului Popular Crestin Democrat
si a Înaltpreasfintiei Sale, Mitropolitul Basarabiei. Autorii facaturii
de presa uzeaza si de aceasta data de injurii ieftine si afirmatii
nedemne si mincinoase: „psihologia liderului comsomolist”, „seful
sovietic la culte”, „politruc comunist”, „antiunionism” s. a. Citind
halucinatia semnatarilor din pagina 7 (Ziarul „Timpul”, 15.08.08) mi-am
dat seama ca de la ea aducea a palinca amestecata cu basamac. Poate de
aceea regretatul Vasile Vasilache nu dorea sa treaca pe la Uniunea
Scriitorilor si nici în ultimul drum n-a dorit sa fie dus pe acolo.



    În cele din urma am înteles ce vor si ce nu vor unii scriitori: nu
vor sa se întoarca „de rusine!” la Miscarea de Renastere Nationala din
care au dezertat. Si totusi... Ce vor unii scriitori? Vor o Mitropolie
a lor (asa se exprima „mitropolia noastra”). Adica de ce nu? Au Alianta
„Moldova Noastra” (adica a lor). De ce n-ar avea si mitropolie, în care
sa aiba si un mitropolit ca preotul Vasile din romanul „În preajma
revolutiei”, de C. Stere, pe care ar putea sa-l dezbrace în pielea
goala si sa-l puna în beci ca sa se racoreasca...



    Însa principala dorinta a semnatarilor a fost ca sa nu se deschida
cele patru episcopii ale Mitropoliei Basarabiei, exact asa cum doreste
Patriarhia Moscovei! Aici a aparut adevarata fata a „unionistilor”, dar
despre aceasta în continuare.



    Tinta predilecta a acestui atac sordid si degradant este Iurie
Rosca. Alaturi de el, cel scuipat si balacarit pe nedrept si în mod
degradant este Vlad Cubreacov. Au ce au îmbatrânitii sufleteste si
anchilozatii intelectual din gasca respectiva cu Iurie. Asa cum
majoritatea dintre ei sunt ceva mai în vârsta decât el, unii dintre ei
având si anumite lucrari literare relevante, se caznesc ani în sir sa
faca pe justitiarii care împart tuturora note la purtare. Asa cum avem
de a face cu niste oameni rosi de mândrie desarta si de obsesia
propriei valori, pe care o etaleaza cu treaba si fara la tot pasul, nu
ne mira faptul ca invidia, ura si consumul excesiv de alcool îi orbeste
si îi face sa se puna la dispozitia oricui are de lansat un nou atac
împotriva PPCD. Asta chiar daca nu-i mai baga demult nimeni în seama.

    Va invit acum la un exercitiu de comparatie. Puneti alaturi
„Declaratia PPCD cu privire la situatia din Georgia”, semnata de dl
Iurie Rosca (pe care o sustin din tot sufletul), si interviul dlui
S.Urechean, în care învinuieste Georgia de genocid si agresiune,
stiindu-se prea bine ca aceasta tarisoara mica din Caucaz a început sa
se apere dupa ce armata rusa a bombardat-o timp de 6 ore, folosind cel
mai modern si sofisticat armament. Va întreb: cu cine sa ma raliez? Cu
acel care sustine visul Ecaterinei a II ca soldatul rus „sa-si spele
cizmele în Oceanul Indian” ori cu o declaratie transanta a unui om
politic care sustine drepturile unui popor cu aceeasi durere ca si a
noastra? Si cum vine asta, fratilor? În timp ce „crema societatii” îi
blameaza pe crestin-democrati, ea trece cu usurinta atitudinile
scandaloase ale unor persoane politice. Evenimentul groaznic din
Georgia a devenit momentan o hârtie de turnesol si pentru esichierul
politic din Republica Moldova. Poftim: S. Urechean migreaza deschis
spre Klimenko, acesta – spre Smirnov, iar jurnalistii din presa galbena
i-au tot tinut cununa de nimb lui Serafim (interesant ce au de spus
fostii mei elevi din Drochia, care-l venerau pe idolul lor...?!).



    Este rusinos modul în care îsi pun ochelari de cai numitii
scriitori si afiseaza o optica pidosnica asupra evenimentelor. În timp
ce Mitropolitul Petru ne cheama sa ne rugam pentru pacea din Georgia,
iar PPCD spune „Dumnezeu sa ocroteasca Georgia”, grupul sus-numit de
dezertori sustine doleantele Patriarhului Moscovei de a nu înregistra
cele patru noi episcopii ale Mitropoliei Basarabiei! Adica cum vin
lucrurile? Simplu de tot. Urechean momentan migreaza spre Klimenko,
acesta spre Smirnov, iar grupul de dezertori sus-pomenit migreaza spre
Patriarhul rus, care sfinteste tancurile si vasele militare de razboi
semanatoare de moarte. Buni aparatori ai credintei neamului ne-am
gasit, n-ai ce zice!



    Acum cât priveste afirmatia semnatarilor obisnuiti de pe vremea
sovieticilor cu minciuna, precum ca Vlad Cubreacov ar fi criticat doar
de ochii lumii Patriarhia rusa. Daca „grupul de tovarasi” semnatari ar
fi avut macar o umbra de bun-simt, ei ar fi observat interviul lui
Vlad, intitulat „Patriarhia Moscovei între ignoranta si ipocrizie
imperiala”, dat în ziarul Flux din 18 si 25 iulie (partea I si II). De
fapt, interviul lui Vlad este o lucrare fundamentala bine argumentata
stiintific, istoriceste si canonic. Îi sunt foarte recunoscator ca mi-a
produs placere sa savurez un material atât de bine aranjat si
argumentat. Dar, vorba ceea, cine are ochi de vazut va vedea, cine nu –
va orbecai în întuneric si minciuna.

    Ultimul alineat al scriiturii mânuitorilor de condei respectivi, în
care este formulata expres si cumva revendicativ pretentia cine merita
si cine nu sa fie întâistatatorul Mitropoliei Basarabiei, cerinta pe
care respectivii o adreseaza ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române,
reprezinta culmea obrazniciei si a ignorantei unora care habar nu au de
rânduielile bisericesti. Daca unii ca ei ar deschide Sf. Scriptura,
atunci ar gasi în Noul Testament, Epistola lui Pavel catre Tit,
cap.1:7-9. Caci anume acolo, plus în canoanele bisericesti, trebui sa
umble grupul detractor, pentru a depasi putin analfabetismul în ale
vietii religioase. Poate atunci ar întelege si ei ca în biserica
lucrurile stau altfel decât la adunarea de colhoz.



    Iar acum doar câteva cuvinte despre termenul „antiunionism”,
utilizat în mod acuzativ de aceasta tagma, unul dintre cuvintele de
serviciu, bun de spalat creierii oamenilor slabi de înger si coplesiti
de lenevia gândirii. Trebuie sa remarc faptul ca daca pentru înaintasii
nostri unionismul a reprezentat un deziderat national major, iar pentru
patriotii de la sfârsiturile imperiului sovietic - o încercare de a
reedita experienta istorica stralucita a generatiilor de aur, astazi
acest cuvânt a devenit, prin supralicitarea în discursurile
patriotarde, expresia unui nationalism de parada, fara fond si sterp.



   
Recunosc, înca din adolescenta am fost un unionist înflacarat, am
detestat ocupatia sovietica si am râvnit revenirea la Tara. Dar timpul
este cel mai bun sfetnic, iar cine are minte stie sa îi desluseasca
sensurile. Prabusirea imperiului sovietic a permis balticilor sa îsi
restabileasca independenta, dar nu a permis, de pilda, Poloniei, sa îsi
recupereze teritoriile pierdute în favoarea URSS, devenite între timp
parti ale noilor state independente Ucraina si Lituania. Cine nu stie
ca teritoriile de vest ale Ucrainei de azi sunt teritoriile de est ale
Poloniei de pâna la razboi, iar capitala de azi a Lituaniei, Vilniusul,
este si ea parte a Poloniei interbelice. Dar ati auzit vreodata ca
polonezii sa îsi revendice teritoriile pierdute? Dimpotriva, Polonia
este cel mai sigur partener regional al Ucrainei si Lituaniei. Dupa
prabusirea URSS a auzit cineva ca Finlanda sa ceara înapoi Carelia,
teritoriul national pierdut în favoarea „imperiului raului” pe vremea
lui Stalin? Nici pomeneala. De ce? Pentru ca finlandezii au înteles
sensurile vremurilor si au stiut sa fie realisti. Noi, cei angajati în
vâltoarea luptei politice, dupa ce ne-am asumat dureros si barbateste
tragediile istoriei noastre zbuciumate si sfârtecarile teritoriale, am
fost constrânsi de noile realitati geopolitice sa regândim modul în
care ne traim prezentul si ne construim viitorul. Am înteles ca a face
politica înseamna a avea o viziune clara, constructiva si pozitiva
asupra realitatii, dar si a simti contextul istoric si geopolitic în
care traim si activam. Am îmbratisat doctrina crestin-democrata si am
stiut sa actionam si sa reactionam în orice moment, oricât de critic,
în interesul national. De la trezirea constiintei nationale, renasterea
spirituala si respingerea regimului sovietic am fost obligati sa
evoluam spre constructia unui noi stat, independent, democratic si
functional. Republica Moldova a devenit proiectul politic pentru
independenta caruia am luptat si care acum trebuie consolidat si adus
la o realizare plenara, adica sa devina, asa cum se zice, un proiect de
succes. Oamenii teferi la minte sau, cum se zice, cu cap rece si cu
inima fierbinte, si nu invers, au reusit sa iasa din chingile istoriei
si sa se adapteze la schimbarile dinamice din ultimele decenii. Iar
exaltatii, retardatii, întârziatii mental, dar si ipocritii continua sa
se refugieze în trecut, sa boceasca soarta vitrega si sa dea vina pe
straini pentru propria lasitate si neputinta. Republica Moldova este o
realitate geopolitica, nu o abstractiune, Ucraina a devenit si ea un
actor international major, iar în noile conditii geopolitice suntem
nevoiti sa depasim faza romantica si lamentatiile.



    Acum, în procesul furtunos de globalizare, când soarta popoarelor
mici tot mai mult depinde de vointa marilor actori geopolitici,
sloganul ”Unire cu Patria-Mama!” devine în egala masura contraproductiv
pentru interesele nationale ale Republicii Moldova si ale României.
Interesele noastre, ale Chisinaului si Bucurestiului, sunt
complementare, avem nevoie de sustinerea Patriei noastre istorice, ca
si de parteneriatul cu Kievul. UE si NATO, iata tintele noastre
strategice pentru viitorul comun al tinerelor democratii din regiune.
Acesta este orizontul spre care ne putem îndrepta tinând cont de logica
evolutiilor de pe continent si din regiune. Iar profetiile pentru un
viitor îndepartat nu tin de activitatea propriu-zis politica, ci mai
curând sunt de domeniul fictiunii.



    Îi întreb pe toti miopii: „Cum vedeti Unirea cu Patria-Mama?”. Nu
în vis, nu imaginativ, ci realizata practic, astazi. Cu ce mijloace, cu
ce instrumente politice si diplomatice, cu ce fel de suport
international. O doamna din Parlament care porneste în ticurile sale
politice de la acest slogan, pe semne crede ca acest lucru s-ar putea
înfaptui usor: se întâlneste Voronin cu Basescu, bat palma, rup sârma
ghimpata de pe Prut si treaba s-a facut (visul nebunului!). Ori
improvizatia provocatorului. Nu mai conteaza, tot acolo ajungem. Adica
în fundatura. În politica verbele a vrea si a putea nu trebuie
confundate, altfel cadem în mintea copiilor, devenim infantili si
ridicoli. Parca îi si aud pe istericii scribi din marginea literaturii
si gazetariei vociferând si blamând patriotic gândurile mele de mai
sus. Cum vine asta? - exclama ei. Nu mai vreti UNIRE? Parca acum
douazeci de ani erati cei mai aprigi unionisti? Va contraziceti?
Sunteti inconsecventi!



    Nu, fratilor, nu suntem inconsecventi. Pur si simplu, omul este o
fiinta în continua devenire, adica odata cu trecerea timpului se
întâmpla ca unii dintre noi sa priceapa ceva mai mult azi decât
întelegea ieri. Altii însa, doar îmbatrânesc. Ramân încremeniti în
putinul pe care l-au stiut în tinerete, nu mai evolueaza, bat pasul pe
loc, se învârt în jurul cozii si li se pare ca fac înconjurul lumii..
Tot asa e si cu cei care continua sa se înfierbânte la creieri, tipând
în gura mare ca vor face unirea pâna la chindii. Galagia pe care o
produc nu da rod, e sterila, dar în schimb ofera o mare satisfactie
celor obisnuiti sa dea ochii artistic peste cap si sa ameteasca de
propria importanta.



    În procesul globalizarii de care nimeni nu va scapa, oricât de
puternic ar fi, fiecare entitate indiferent de hotarele
politico-administrative, ca sa ajunga pâna „la judecata de apoi”,
trebuie sa renasca în permanenta. Lucrul acesta ne-a fost prorocit înca
în prima jumatate a secolului trecut: „Pe-al nostru steag e scris
unire/ Unire-n cuget si-n simtiri” (sublinierile ne apartin).



    Renascând în permanenta, „unirea-n cuget si-n simtiri” nu o va
putea stavili nimeni. Numai asa a rezistat împotriva vicisitudinilor
timpului din vesnicie si pâna acum minunatul popor evreu. Si acum sa
trecem la partea tehnica a „unionismului” ca sa fie clar si pentru
coloana a cincea, si pentru speculantii din pendulul bio-energo-emotiv,
si pentru toti oamenii de buna-credinta.



    De la „podurile de flori” s-a început strigarea sloganului
suspomenit pâna am ragusit si am obosit, iar sârma ghimpata sta
neclintita pe Prut. E bine? Sau e rau? Sa vedem. La ora astrala 27
august 1991, ne-am proclamat independenta (relativa). Ca sa fim
realipiti ce ar trebui sa faca Patria-Mama? Sa nu ne recunoasca prima
Independenta, dar sa ceara insistent organismelor internationale
lichidarea urmarilor Protocolului aditional la cârdasia
Molotov-Ribbentrop. A putut, a avut dreptul moral (nu istorico-juridic)
tara sa faca lucrul acesta? Desigur ca n-a avut. În primul rând, n-a
avut o economie dezvoltata ca a Germaniei Federative ca sa poata „topi
sârma ghimpata de pe Prut”, asa cum au topit nemtii zidul berlinez.
S-apoi topirea zidului berlinez n-a încalcat Tratatul de la Helsinki
din 1975. Ce s-ar fi putut întâmpla la „topirea sârmei de pe Prut”?.
Da, încalcarea tratatului mentionat pe care n-ar fi admis-o marii
actori politici. Dar si ar fi fost un moment propice pentru o noua
„revolutie” total distrugatoare si iugoslavizarea Tarii poate pentru
totdeauna.



    Consider ca liderii de atunci ai Tarii au procedat judicios,
recunoscând a doua zi Republica Moldova ca tara independenta. Acum ca
tara independenta nu ne poate opri nici un actor politic, nici Tratatul
de la Helsinki din 1975 sa facem mai întâi „unire-n cuget si-n
simtiri”. Dar pentru aceasta se cere munca zilnica si judicioasa.



    Am vorbit cu alta ocazie despre Miscarea de Renastere si Eliberare
Nationala, ca ea a fost si ramâne în istoria framântarilor românilor
dintre Prut si Nistru ceva fulminant, înaltator. Pentru mine este ceva
sfânt si nu permit nimanui sa aduca blasfemie împotriva ei. Bucuria si
satisfactia mea sufleteasca nu pot s-o înteleaga acei care umblau fara
izmanute, atunci când eu executam pedeapsa pentru dragostea de tara.



    Spre deosebire de partide, dar mai ales de partidute (plante
efemere), o Miscare de Renastere Nationala este daruita de Dumnezeu. Ea
este produsul sutelor de mii de suflete omenesti, care fac legatura cu
Divinitatea prin subconstient cu voia sau fara voia lor. De aceea, ea
este sfânta, se daruieste de Dumnezeu la distante mari de timp si numai
una singura. Ea este anume acea pasare Phoenix, autorul careia nu este
de origine materiala. De aceea, pretentiile de paternalism devin, pur
si simplu, ridicole.



    Cine au dezertat primii din Miscare? Pretendentii la titlul de
„Pater” când au vazut ca nu se pot afirma cum doresc ei în sânul
Miscarii. Apoi a dezertat un sir întreg de alte categorii pe care nu-i
cazul sa le categorisim. Simpatizantii se mentin sau se schimba în
functie de multi factori obiectivi, dar mai ales subiectivi.



    Ce s-ar fi întâmplat daca ar fi dezertat din Miscare toti pâna la
unul? Miscarea ar fi murit spre marea bucurie a Vizirului. Si totusi,
în Miscare au ramas nu pretinsii la titlul de „Pater”, dar acei pe care
i-a ales Dumnezeu. Iar Dumnezeu, precum este aratat în Sfânta
Scriptura, alege cele mai slabe, cele mai firave fiinte, ca prin ele
sa-si manifeste puterea Sa. Câti academicieni, profesori, scriitori,
jurnalisti au refuzat sa conduca Miscarea, au parasit-o. Miscarea a
ramas în mâna tineretului, asa cum a trebuit sa fie. Si pentru ca pe
acesti trei barbati i-a învrednicit Dumnezeu sa fortifice Miscarea, s-o
transforme într-un partid popular recunoscut si stimat în
Internationala Crestin Democrata (IDC), sa lupte pâna la capat si sa
obtina înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, pentru aceasta oare o mâna
de rataciti îi ponegresc? Aceste false marimi care au acumulat ceva
cultura si niscaiva notorietate, cei mai multi dintre ei având un
trecut rusinos de lasi ai regimului de ocupatie, care nu au schitat
nici un gest, nici macar de ordin cultural, pentru a dezaproba
totalitarismul si ocupatia sovietica, astazi se erijeaza în procurori
(de fapt, detractori) ai celor care au avut curajul si priceperea sa
faca politica matura si eficienta. Fricosii perioadei sovietice au
devenit azi curajosi sau, mai degraba, obraznici în etalarea
patriotismului de doi bani. Cu burtile pline de sarmale si vin, cu
obrazul gros de fatarnicie, care le-a devenit o a doua natura, acesti
falsi profeti si salvatori de serviciu ai neamului nu au gasit nimic
mai cu cale sa faca de vreo duzina de ani decât sa scuipe contra PPCD
si sa linguseasca cele mai degradante si mai ridicole personaje si
grupulete politice.



    Unii dintre ei s-au plimbat prin toate partidele de la stânga la
dreapta, încercând sa creeze o alta (alte) miscare, care ar fi putut
înlocui adevarata Miscare. Unde-s partidutele voastre? Unde-i Congresul
Intelectualitatii, Partidul Fortelor Democratice si câte si mai câte
facaturi efemere, clocite în mintile unora rosi de orgolii desarte si
invidie oarba. Praful s-a ales din toate astea, iar zisii lideri
cocotati mai ieri pe socluri de ceara astazi nu mai valoreaza nici cât
pleava de anul trecut. Ah, da. Au mai inventat o fantoma politica, o
forma fara fond, o plasa de pescuit naivi si exaltati: Forul Democrat
al Românilor. Nu pentru a construi ceva durabil, ci doar pentru a avea
o tribuna improvizata de la care sa poata contrazice si denigra PPCD.



    Apropo, ca fost detinut politic am tot dreptul sa îi întreb pe
falnicii nostri scriitori când au de gând sa se pocaiasca pentru faptul
ca au umblat cu Lenin în gura cât a tinut Puterea Sovietica? În timp ce
noi muream prin puscariile GULAG-ului, nomenclatura culturala proslavea
regimul si partidul unic, komsomolul si invazia din 1940, fratele mai
mare si lupta pentru pace a URSS.



    Domnilor intelectuali dornici sa îi tot ciupiti pe liderii
crestin-democrati, cât sa asteptam pocainta pentru colaborationism? Sau
uneltele de ieri ale ocupantului s-au reciclat azi în instrumente ale
neoimperialismului si ale sacilor cu bani? Vad bine ca doar câtiva
dintre ei stiu ce joc fac, murdar, desigur. Majoritatea semnatarilor
constituie doar alaiul de serviciu, carul cu prosti, masa de manevra
buna de dus de capastru de catre manipulatorii cu masca de patrioti.
Dar slava Domnului, provocarile acestora nu mai au efectul de altadata.
Timpul i-a dezumflat, i-a ramolit, i-a adus la marginea vietii publice.
Însa asa senili mental si anchilozati comportamental ei nu se lasa de
rele, naravul vechi îsi spune cuvântul. Har Domnului, peste lumea lor
plina de veleitati, pizma, lacomie si invidie se asterne implacabil
dispretul si uitarea. Ei devin vertiginos ziua de ieri, lipsita de
glorie si de onorabilitate. Un morman de orgolii stafidite, o baltoaca
de venin, o amintire vaga si urâta.




Ion Moraru, fost detinut politic, Mândâc (Drochia), 17 august 2008



    P.S. Ar trebui sa ne puna pe gânduri foarte
mult întrebarea: “ce legatura oare exista între intentia Universitatii
Babes-Bolyai din Cluj-Napoca de a acorda patriarhului rus Alexei al
II-lea titlul de Doctor Honoris Causa si sustinerea patriarhului de
catre semnatarii scriiturii sus-pomenite de a nu permite Mitropoliei
Basarabiei reactivarea celor 4 eparhii?” Credeti ca acest patriarh nu
va binecuvânta soldatii rusi sa-si moaie cizmele în Oceanul Indian?

                                                                                
                        



      

[Non-text portions of this message have been removed]


------------------------------------

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/

Raspunde prin e-mail lui