Chiar, ce mai face dimofte ala?
Cu niste ani in urma batea campii pe o lista pe care eram si eu, cred ca 
era cafeneaua_politica, moarta acum din cauza imbecilitatii 
proprietarului (un drd cica! )
Dan G
On 4/4/2011 7:47 AM, Arhitectura wrote:
> Stiu. :)
> De aceea am si corectat postul, pentru ca in prima varianta ma luase valul
> inspiratiei :))) si am scris "DTCalin".
> Dar nu sunt abonat la acea lista, asa ca am scris aici pentru ca mi s-a
> parut interesanta si de discutat interventia dl. Dimofte.
> Personal, mi se pare "remarcabila" :) evolutia de la comunist, la ecologist
> si de la acuzatia de pedofilie la pozitia de parlamentar UE.
> Trebuie subliniat ca dl. Bandit a recunoscut in cadrul anchetei
> politienesti, ca i-a lasat pe copii din gradinita unde functiona, sa se
> joace cu organul lui genital !
> Chiar daca nu a fost posibila probarea pedofiliei, adica existenta unui act
> sexual, indiferent de forma in care acesta a avut loc, ramane in picioare
> macar o acuza de exchibitionism cu implicatii foarte grave, intrucat a avut
> loc in fata unui GRUP de copii cu varste intre 2 si 6 ani !!!
> Situatie in care EU constat (din nou) ca "marii" politicieni propovaduiesc
> "Biblia", dar numai pentru IDIOTII UTILI.
> A se intelege alegatori.
> Domniile lor fiind deasupra "muritorilor" si fiindu-le permis orice !
> In consecinta ma intreb in continuare CINE finanteaza campaniile electorale
> ale acestor "alesi", in pofida pacatelor lor comportamentale (macar).
>
>
> Cu stima,
> Dicu-Sava Cristian
> www.dsclex.ro
> http://arid.wordpress.com
>
>
> ----- Original Message -----
> From: "Codruta N"<sustr...@gmail.com>
> To:<protest-ro@yahoogroups.com>
> Sent: Monday, April 04, 2011 4:46 PM
> Subject: Re: [protest-ro] România trimite un detaşament de ţigani în Japonia
> ca să dezmembreze centralele nucleare
>
>
>> Pai, acesta nu e Calin la care va ganditi Dvs. (Dan-Calin, de la Valea
>> Soarelui) este un Catalin care se mai numeste si Dimofte si care este o cu
>> TOTUL alta persoana!
>>
>> Dat fiind ca i-am vazut pe amandoi in carne si oase cel putin cate o data,
>> pot sa afirm asta cu toata certitudinea>:))
>>
>>
>> Catalin Dimofte NU este membru pe lista asta - asa ca mai bine ii scrieti
>> Dvs. (si) pe personala ;)
>>
>>
>> Codruta
>>
>>
>> From: "Arhitectura"<d...@dsclex.ro>
>>
>>
>>
>>> Cu totul surprinzator, pe alta lista, la care eu nu sunt abonat :), dar
>>> imi
>>> parvin lucrurile interesanta,  dl. Calin il ataca direct si la obiect pe
>>> dl.
>>> Cernea.
>>> Avand in vedere subsatanta reala a interpelarii, imi permit sa ii dau
>>> cateva
>>> sugestii domnului Calin, aici.
>>>
>>>
>>>> Asa.  Si de ce-ar fi problema lui Viktorasz faptul ca Danielutz are o
>>> problema???
>>>
>>>
>>> Pai este, ca Danielutz a luat-o imprejur iar Viktorasz, zice nu si nu !
>>> Viktorasz nu vrea sa ii altereze nici forma si nici greutatea intrucat
>>> nativus este intodeauna de preferat.
>>> Asa ca, mult mai ecologist decat Danielutz, Viktorasz nu vrea sa schimbe
>>> nimic din ..... constitutie. :)
>>> Nu este exclus ca, pe langa "GOD", la mijloc sa fie si o aversiune a lui
>>> Viktorasz fata de .... pedofilie.
>>> ( Danielutz ii lasa pe copii de la gradinita unde functiona, sa se joace
>>> cu
>>> ..... chestia aia a lui, dintre degetele mari de la picioare)
>>>
>>>
>>>> Uluitor si nemaiauzit, acestia s-au simtit inflacarati de discursul
>>> sefului, iar unii dintre ei au simtit nevoia sa-si exprime in scris
>>> fierbintile simtaminte.
>>>
>>> Gresiti, cei 99,9% imbecili utili care formeaza miscarea ecologista au
>>> reactionat EXACT ca la manual !
>>> Iar dupa ce au primit un tricou si o seapca de culoare verde, s-au
> aplecat
>>> pro-fund, intru cinstirea maestrului.
>>> Ceea ce nu inseamna ca prin alte partide nu se intampla acelasi lucru.
> :)
>>>> Pe mine, bunaoara, nu ma impresioneaza cu nimic blestemul "manca-te-ar
>>> klingonienii!"
>>>
>>>
>>> Deocamdata !
>>> Dar cand o sa vi le lege, ca e mai ecologic pentru planeta ...... s-ar
>>> putea
>>> sa nu va placa vorba :"vedea-te-as verde !" :)
>>>
>>>> Mai ales ca respectiva Constitutie nici macar nu i se adreseaza...
>>> Iar gresiti.
>>> Bandit este un comunist internationalist vopsit in verde ecologist.
>>> Si aici chiar am o nedumerire.
>>> Ce canta ei in locul "Internationalei" la congrese ?
>>>
>>>> Oricum, pe mine ma intereseaza de fapt altceva.  Dl. Cernea se doreste,
> cu
>>> multa insistenta, om politic, unul de tip nou, daca e sa ma iau dupa ce
>>> scrie pe site-ul Miscarii.  Mi se adreseaza implicit si mie, un om -- ca
>>> multi altii, presupun -- satul pana-n gat de marile partide actuale.
>>>
>>>
>>> Pai tocmai astra este problema : "omul nou", fara mama, fata tata, fara
>>> tzara, fara popor si religie.
>>> Numai bun de turnat in matrita "internationalistului" ecologist, care se
>>> inchina la Templu !
>>> Templul Naturii, ca sa nu se inteleaga altceva si sa ne trezim cu in
>>> proces
>>> pt. anti-semitism.:)
>>> "Banditii" astia, de 2000 de ani tot incearca faza cu "omul nou" si de
>>> fiecare data au cam luat-o in barba.
>>> Crestinismul nu e religie mondiala, comunismul s-a fasait, acum .. poate
>>> tine cu ecologismul. :)
>>>
>>>> Miscarea le zice frumos -- despre inalta tinuta morala a sefilor sai,
>>> despre despartirea de modelul corupt actual, despre interactiunea dintre
>>> candidati si cetateni, despre>faptul ca, citez, "Miscarea Verzilor îsi
>>> propune sa utilizeze un model diferit de finan!are a activita!ilor"..
> ce-i
>>> drept, fara sa precizeze pe site care-ar fi acest alt model.
>>>
>>> Adica ce sa precizeze ? Cine sunt aia de le dau bani ?
>>> Cum sa spuna ca sunt tot aia care l-au finantat pe ...Hitler, Lenin, Ben
>>> Laden, etc....
>>>
>>>> Din pacate, si acolo tacerea d-lui Cernea e la fel de asurzitoare, asa
>>> incat, cu permisiunea lui Vali, mi-as mai incerca o data norocul aici.
>>>
>>> Va incercati degeaba norocul ....
>>> Cum puteti sa va inchipuiti dumeavoastra, ca Alesul Zeilor pentru
>>> "gubernia"
>>> Romania, o sa-si coboare privirea la un pesedereu care nu e in stare
> sa-i
>>> faca macar o donatie de 100.000 Euro ?
>>> Ca sa aibe si Alesul macar INCA o revelatie, dupa cea cu Sagrada
> Familia,
>>> taman in fata catedralei Sf. Petru.
>>> Ia sponsorizati dumneavoastra pe dl. Cernea si "haremul", sa aibe noi
>>> revelatii la Sf. Petru din Roma, la Sf. Sofia din Istambul, la Templul
> din
>>> Ierusalim ..... sa vedeti cum va  baga in seama !
>>>
>>>> D-le Cernea, promiteti in articolul de mai jos ca "Voi reveni cu
>>>> editoriale
>>> în care voi descrie mai pe larg ce înseamna separarea dintre stat si
>>> biserica, ce modele de separare exista în diferite tari, care sunt
>>> principiile secularismului si cum functioneaza acesta si, totodata, care
>>> este viziunea mea asupra religiei."
>>>
>>>
>>> Pai aveti rabdare si dumneavoastra, sa tipareasca Danielutz viziunea
>>> verzilor despre religie, sa traduca cineva in romaneste, ... eheee tamja
>>> mare si apoi o sa vedeti si viziunea dl.  Cernea. :)
>>> Asaaaa ...copy-paste !
>>>
>>>> M-ar interesa mai mult opiniile dvs. asupra economiei si chiar
> ecologiei.
>>> Inteleg insa ca nu va pricepeti nici la una, nici la cealalta, si
> respect
>>> faptul ca va abtineti, mi se pare un element pozitiv.
>>>
>>>
>>> Cum sa se priceapa, cand nici macar filosofia nu a practicat-o, ca nu
> are
>>> diploma.
>>> De Sovprom-uri ati auzit ?
>>> Institutele alea de proiectare din anii 50, unde de la director la seful
>>> de
>>> birou, erau toti rusi ?
>>> Asa o sa faca si dl. Cernea.
>>> O sa aduca "Banditi" sa conduca totul, ca domnia sa nici un nod la
> cravata
>>> nu a invatat sa faca !
>>>
>>>> Dar raspundeti-mi macar la aceste doua intrebari pe care le-ati ignorat
> pe
>>> voxpublica:
>>>> -- Cine finanteaza Miscarea, care este acel "alt model de finantare"?
>>>> -- Legat indirect de asta, dvs. din ce traiti, de fapt - sunteti angajat
>>>> pe
>>> undeva (unde?), aveti vreo afacere (care?), sunteti platit (de cine?)
>>> pentru
>>> ceva consultanta (de care?>OK, nicio aluzie la AS)?
>>>
>>>
>>> Cum din ce traieste. Din pensii.
>>> Ale parintilor. :)
>>>
>>>> Sau o sa stati de vorba numai cu ateii, cainii comunitari, ecologistii
> sau
>>> curistii?"
>>>
>>> Nu domnule Calin, o sa stea de vorba doar cu "Banditii" !
>>>
>>>
>>>> Daca si aceasta tentativa de dialog esueaza, ma vad obligat sa-i solicit
>>>> cu
>>> fermitate moderatorului sa nu va mai posteze aici mesajele de
>>> auto-promovare
>>> politica, cum sunt practic toate cele cu care ne blagosloviti.
>>>
>>>
>>> Asta este o idee BUNA !
>>> Dar cum d-na Nedelcu s-a inverzit de multi ani ...... cred ca solicitati
>>> degeaba. :)))
>>>
>>> Cu stima,
>>> Dicu-Sava  Cristian
>>> www.dsclex.ro
>>> http://arid.wordpress.com
>>>
>>>
>>>
>>>
>>> 2011/4/1 Remus Cernea<tualegi...@gmail.com>
>>>
>>>
>>> Co-Pre?edintele Verzilor în Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit,
>>> catre
>>> premierul Ungariei, la Budapesta: "Dear Viktor, I have a problem: I
> don't
>>> believe in God!" ( Draga Viktor, am o problema: nu cred în Dumnezeu) -
>>> editorialul meu de astazi de pe platforma Vox Publica:
>>>
>>>
>>>
>>> ------------------------------------
>>>
>>> Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo!
>>> Groups Links
>>>
>>>
>>>
>>
>>
>> ------------------------------------
>>
>> Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo!
> Groups Links
>>
>>
>
>
> ------------------------------------
>
> Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
> Links
>
>
>



------------------------------------

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups 
Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    protest-ro-dig...@yahoogroups.com 
    protest-ro-fullfeatu...@yahoogroups.com

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    protest-ro-unsubscr...@yahoogroups.com

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/

Raspunde prin e-mail lui