ai vazut comentariile?

sunt destui care repeta ca un ppagal “ce treba are cu noi? aia a fost in 
Sardinia, teritoriul Mafiei, unde se fura si asfaltul. Si s-a inatmpalt in anii 
‘90, intre timp tehnologia a evoluat, acum este sigura. Normele UE impun o 
concentratie f mica de cianuri, iar banii pentru  de-poluare sunt varsati 
intr-un cont special”

toate obiectiile CONNCRETE la recla de mai sus nu primesc niciun raspuns, decat 
“de ce dati tendentios exemple negative, si nu spuneti cand firmele miniere au 
adus belsug si prosperitate in tarile unde au exploatat!”

From: Ionas Adrian 
Sent: Thursday, January 05, 2012 10:48 PM
Subject: [protest-ro] Cât de ”responsabile” sunt firmele de aur în Uniunea 
Europeanã. 

  
Dezastrul de la Furtei (Italia, 2008).

Goana dupã aur a început aici la sfârșitul anilor 80, când 
specialiștii de la Facultatea de Inginerie a Universitãții din 
Cagliari au descoperit existența în zonã a unor zãcãminte de aur și 
argint. Marile companii au strigat "prezent" la apel. În 1988 s-a fondat un 
joint-venture între Progemisa (o societate de prospectare geologicã sardã), o 
societate producãtoare de utilaje, Societatea Italianã a Minelor și Agip. 
Cum Agip a abandonat dezvoltarea sectorului minier, locul ei a fost luat de 
douã companii australiene (una de explorare și una de exploatare minierã). 
Din cartelul format de Progemisa și cele douã societãți australiene 
s-a nãscut, în 1993, Sardinia Gold Mining. Metoda "minierã" folositã: minã de 
suprafațã și extracție a aurului prin cianurare. În 
prezența oficialitãților locale și a investitorilor, în 1997, au 
fost turnat primul lingou de aur de la Furtei.

Afacerea a fost preluatã apoi de firme canadiene, ultima fiind Buffalo Gold, 
care, în decembrie 2008, a intrat în faliment. Acum, se trage linie și se 
pun în balanțã câștigurile. Și pierderile. Cel 4,3 tone de aur 
și 6 tone de argint extrase au fost vândute cu 80 de milioane de euro 
(prețul aurului și argintului din acea perioadã). Cea mai mare parte 
a veniturilor a rãmas în conturile acționarilor. Contrar așteptãrilor 
însã, proiectul nu a produs însã nici bogãție pentru zonã și nici nu 
a garantat siguranța locurilor de muncã dupã închiderea exploatãrii. 
Câteva zeci de oameni au rãmas sã lucreze voluntar pentru menținerea 
nivelului de alertã în bazinul cu cianuri dupã ce instalarea a douã pompe a 
eșuat. Cu toate acestea, infiltrarea cianurilor și a deșeurilor 
toxice în pânza freaticã nu a putut fi împiedicatã, acestea revãrsându-se pe 
pãșunile din apropiere. Tone de deșeuri toxice, acumulate în cei 11 
ani de exploatare sunt, pur și simplu, abandonate.




Raspunde prin e-mail lui