Și totuși, noi cu cine votăm?
http://www.culturavietii.ro/2012/12/06/si-totusi-noi-cu-cine-votam/
Mergem la vot din nou, duminică, 9 decembrie. Cum votăm? Ca de obicei sau… 
doar din obicei? O facem așa cum majoritatea dintre noi am procedat de 
23 de ani încoace, adică influențati de promisiuni sau de norul de fum 
aruncat în așa-zisele „dezbateri” din media? Alianța Familiilor din România vă 
invită ca duminică, 9 decembrie, să practicăm împreună un mod nou de evaluare a 
candidaților – din perspectiva creștină.

Privim cu preocupare faptul că cetățenii României devin tot mai apatici față de 
spectacolul politic, care, e 
drept, seamănă izbitor cu un circ ambulant, populat în majoritate de 
personaje grotești. Totuși, o democrație sănătoasă înseamnă participarea 
cetățenilor la procesul decizional, atât prin vot cât și prin dialogul 
permanent cu candidații la funcțiile de demnitate publică.

Astăzi avem libertatea de a vota și 
alege democratic. Un drept pentru care generația ’89 a luptat. Și 
cetățeanul creștin are datoria să voteze, însă cu conștiință creștină și doar 
pe acei candidați care se identifică prin valorile creștine, în 
mod autentic și nu prin afirmarea, în campania electorală, a unei 
credințe vagi și formale.

Aceasta înseamnă că un candidat creștin 
promovează moralitatea, viața și demnitatea umană începând de la 
concepție (nu avortul), familia autentică (nu surogatele „moderne”), 
libertatea religioasă și a educației și în general climatul necesar 
bunei existențe a societății. Creștinul nu votează cu buzunarul, adică 
pe cei care îi promit un venit mai mare, pentru că el nu trăiește numai 
cu pâine, ci are nevoie și de un mediu social și politic curat, pentru 
el și copiii săi. De asemenea, un creștin nu votează partide politice și nu 
trebuie să dea atenție sondajelor.

Pentru a veni în ajutorul alegătorilor, 
Alianța Familiilor din România face publice două liste pentru alegerile 
parlamentare din 9 decembrie 2012: cea a candidaților recomandați („lista 
albă”) și cea a candidaților indezirabili („lista neagră”). Listele au fost 
alcătuite în baza unui set de criterii stabilite în colaborare cu PRO VITA 
București.

Selecția a fost făcută pe baza informațiilor primite, de obicei direct de la 
candidați prin răspunsurile la un „chestionar al valorilor” pe care îl puteți 
găsi aici. De asemenea, există și cazuri de notorietate, ale unor candidați pe 
care îi cunoaștem, i-am urmărit cu atenție și suntem convinși de tăria 
punctelor lor de vedere – favorabile sau potrivnice valorilor noastre.

În întocmirea acestor liste, culoarea politică ne-a fost și ne rămâne 
irelevantă. Organizațiile noastre nu au făcut și nu vor face niciodată politică 
de partid.

Puteți vedea pe cine vă recomandă Alianța Familiilor din România pentru 
duminică și pe cine consideră indezirabil: 
www.alianta-familiilor.ro/alegeri.html

Nădăjduim ca sugestiile noastre să aibă 
ecou și recomandăm tuturor creștinilor să difuzeze listele și inițiativa 
Alianței Familiilor printre cei apropiați, rude, colegi, prieteni, 
oameni din biserici și parohii.

Democrația are nevoie de voturile creștinilor! Haideți la vot. Noi votăm!
 


------
Asociatia "PRO-VITA - pentru Nascuti si Nenascuti", Filiala Bucuresti - 
www.provitabucuresti.ro
"PRO-VITA - for Born and Unborn", Bucharest/Romania Branch
tel. (+40) 728 673 673 | fax (+40) 31 815 27 80 | YM: provitabucuresti  
|@pro_vita |facebook.com/provitabucuresti
www.RupeTacerea.ro | www.ValeaParului.ro|www.culturavietii.ro | 
www.strigatulmut.ro |www.provitatv.ro

Raspunde prin e-mail lui