AXIGEN caută distribuitori la CeBIT

Bucureşti, 8 martie 2006 - AXIGEN, soluţia de mesagerie electronică dezvoltată 
de compania GECAD TECHNOLOGIES, îşi caută distributori la CeBIT 2006.

"Plecăm la CeBIT cu obiectivul de a găsi parteneri care să ne ajute să lărgim 
lanţul de distribuţie al AXIGEN la nivelul regiunii EMEA (Europa, Orientul 
Mijlociu şi Africa). Sperăm ca la sfârşitul târgului să avem deja stabilite 
contacte şi negocieri cu cel puţin 10 posibili parteneri de afaceri", afirmă 
Oana Bornaz, CEO AXIGEN.

Pentru AXIGEN, aceasta este prima prezenţă la CeBIT, oficialii companiei 
sperând ca la ediţia din 2007, soluţia de mesagerie electronică românească să 
fie prezentă în populara expoziţie europeană cu un stand propriu.
Planurile de viitor ale AXIGEN sunt ambiţioase. AXIGEN se comercializează în 
întreaga lume prin intermediul a 10 parteneri din mai multe ţări precum Statele 
Unite, Marea Britanie, Olanda, Mexic şi România. În acest moment, AXIGEN 
gestionează traficul de e-mail pentru mai mult de 200.000 de căsuţe poştale în 
întreaga lume.
În 2006, compania îşi propune să ajungă la peste 30 de parteneriate încheiate 
la nivel internaţional şi speră că, la sfârşitul anului, AXIGEN va gestiona 
traficul de e-mail din peste 1 milion de conturi.
AXIGEN Mail Server a fost lansat pe piaţă în ultimul trimestru al anului 
trecut, atât în România cât şi internaţional, în cadrul evenimentului 
LinuxWorld ce s-a desfăşurat la Londra.

Despre Gecad Technologies
Înfiinţată în 2001, Gecad Technologies, membră a grupului Gecad, este o 
companie cu activitate în cercetare tehnologică, project management şi 
dezvoltare de tehnologii software. Implicată iniţial în dezvoltarea de software 
antivirus, compania şi-a concentrat eforturile, începând din 2003, asupra 
dezvoltării primei soluţii de mesagerie electronică din România, sub marca 
AXIGEN. 
AXIGEN este o soluţie de mesagerie electronică rapidă, scalabilă şi adaptabilă 
cerinţelor de comunicare atât din partea companiilor mici şi mijlocii, cât şi 
din partea furnizorilor de servicii Internet. 
Pentru a afla mai multe despre AXIGEN Mail Server, vizitaţi 
http://www.axigen.com  

Contact presă - Iuliana Butuc-Cerchez
Tel: 021 - 303 20 50; e-mail: [EMAIL PROTECTED]

_______________________________________________
anunt mailing list
[EMAIL PROTECTED]
http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/anunt

_______________________________________________
RLUG mailing list
[email protected]
http://lists.lug.ro/mailman/listinfo/rlug

Raspunde prin e-mail lui