Trebuie sa gasesc o solutie civilizata de a pune pe UPS toate serverele
si echipamentele de retea (switch-uri si alte dude care le mai am pe
acolo).

Avand deja un numar de UPS-uri de diferite puteri, si alt numar de
servere, fara monitoare si cu surse ATX sau AT, deopotriva, problema
prezinta niste umflaturi.

Initial, m-am gandit sa am toate computerele alimentate prin UPS, dar
numai una bucata sa fie conectata prin cablu serial cu unul din UPS-uri.
 Acest computer ar fi trebuit sa ruleze un soft care sa anunte frumos
prin retea pe celelalte ca s-a luat curentul si ca trebuie sa-si stranga
toata lumea jucariile.

Dupa care m-am gandit mai bine.

Discut despre computere care nu au comunicatie seriala cu UPS-ul:

Surse ATX

a) Daca un puter este anuntat sa faca shutdown, si se inchide automat,
cum il mai scol?  Exclud chestia cu Wake On LAN, desi, ar putea fi o
posibilitate, daca ma conving ca merge bine.

b) Sa zicem ca nu compilez kernelul cu optiunea de Power Off on Shutdown
(sau cum se numeste), si activez in BIOS Power status in case of
failure: Previous status.  El ar face shutdown, dar nu s-ar stinge,
urmand ca UPS-ul sa-si epuizeze bateriile si sa-i taie macaroana.  Dar
daca vine curentul, pana isi epuizeaza UPS-ul bateriile, iarasi, cum il
scol?

Surse AT

Aceeasi chestie ca la ATX b)

Solutia pe care o vad eu ar fi ca, in loc sa anunt shutdown, sa anunt un
flush cache, sync, sau ce-o fi, si oprirea serviciilor, in asa fel,
incat, in cazul in care UPS-urile isi epuizeaza bateriile si se taie
macaroana, un fsck sa se descurce singur, fara interventie.  Dupa ce
revine curentul, daca UPS-urile n-au murit intre timp, as anunta
pornirea serviciilor.

Ce parere aveti?

-- 
Systems and Network Administrator - Delta Romania
Phone +4093-267961
---
Send e-mail to '[EMAIL PROTECTED]' with 'unsubscribe rlug' to 
unsubscribe from this list.

Raspunde prin e-mail lui