-->  
  FLAG_SHORT = true;        Hipermarketurile iau cu asalt terenurile din 
Bucureşti
de Irina Bolboacă


  
  Concentrările de magazine determină un vad mai bun
 
  Este deja cunoscut cazul bulevardului Barbu Văcărescu, unde 
retailerii Billa şi Kaufland sunt gard în gard. Şi în cartierul 
Titan, bătălia pe clienţi se dă între noul intrat pe 
piaţă Auchan şi mai vechiul magazin Billa, situat în zonă, 
aflat la o aruncătură de băţ distanţă. Un al 
treilea jucător aflat în această zonă este Cora Pantelimon, 
centru care atrăgea, în mod normal, şi locuitorii din Titan. În fapt, 
magazinul Auchan a captat încă de la deschidere atenţia 
majorităţii cumpărătorilor din cartier, efectul fiind 
vizibil şi la nivelul magazinelor de la colţul blocurilor. Motivul 
este unul simplu: românii preferă din ce în ce mai mult spaţiile în 
care găsesc de toate. Chiar şi "celebrul" magazin Titan a 
resimţit migrarea vizitatorilor zilnici către galeriile comerciale 
din Auchan. O a
 treia zonă unde retailerii încearcă să câştige 
clienţii concurenţei este Militari. Privilegiul pe care l-a avut 
Carrefour o bună perioadă de timp prin poziţia dominantă 
din zonă a luat sfârşit odată cu deschiderea magazinului Cora 
Lujerului. Călin Clinciu, director de comunicare în cadrul companiei 
imobiliare Euroest, consideră că, deşi la prima vedere aceste 
concentrări se pot reflecta într-o concurenţă mai acerbă 
între retaileri, în fapt, zona capătă un vad tot mai bun. 
   
  Strategiile de marketing şi promovare fac diferenţa 
   
  Consecinţa unei asemenea concentrări va duce la o mai mare 
atenţie a retailerului către client, ceea ce înseamnă că 
strategia de marketing va fi cea care va decide jocul. "Toate lanţurile de 
hipermarketuri şi supermarketuri prezente în România au anunţat 
planuri agresive de dezvoltare anul acesta şi pe termen mediu. Ca urmare, 
se aşteaptă o extindere masivă a acestor genuri de 
dezvoltări pentru retail. Diferenţa pe piaţă va fi 
dată de strategia de marketing şi promovare a fiecărui produs 
sau complex în parte", a declarat, pentru Adevărul, Luiza Moraru, manager 
la departamentul de retail din cadrul Eurisko. Pe de altă parte, Clinciu 
este de părere că timpul petrecut în faţa caselor de marcat va 
cântări tot mai mult în decizia finală. În fapt, vor conta foarte 
mult mecanismele de fidelizare a cumpărătorilor, astfel că este 
de
 aşteptat ca promoţiile retailerilor să fie tot mai agresive, 
dar şi să sporească calitatea produselor oferite. Preţul va 
fi cel care va face diferenţa ce-l va determina pe cumpărător 
să aleagă un magazin în detrimentul altuia. La asta se adaugă 
şi modalitatea de acces la respectivul centru, astfel că alegerea se 
va face şi în funcţie de acest aspect. Concurenţa se dă în 
prezent pe transport. Majoritatea marilor lanţuri de hipermarketuri 
şi-au dezvoltat o reţea de transport gratuit al clienţilor, 
astfel încât să nu resimtă foarte acut distanţa pe care o au de 
parcurs de acasă şi până la cel mai apropiat centru comercial. 
Frecvenţa acestor curse este tot mai evidentă atunci când în 
apropierea unui magazin de acest tip se deschide un altul, ştiut fiind 
faptul că dorinţa de a vedea şi altceva îl împinge
 pe român să treacă pragul concurenţei. 
   
  
http://www.adevarulonline.ro/articole/hipermarketurile-iau-cu-asalt-terenurile-din-bucuresti/301202
  



  
  
         



       
  • Bricostore va deschide minimum trei magazine în 2007 

  
 
  • Retailerul olandez Spar vrea să-şi extindă reţeaua de 
magazine din România

   


                
---------------------------------
Ask a question on any topic and get answers from real people. Go to Yahoo! 
Answers. 

Raspunde prin e-mail lui