Revista Presei, 09 dec 2004 (www.revistapresei.ro)

Negocierile cu UE incheiate, sub condiÅii speciale de supraveghere

Ambasadorii Uniunii Europene au acceptat marti finalizarea tehnica a negocierilor de aderare cu Romaniei. Ambasadorii au solicitat insa o monitorizare atenta in ce priveste reforma judiciara, coruptia si ajutoarele de stat. Acordul ar urma sa primeasca aprobarea politica saptamana viitoare, informeaza BBC.

Mircea Geoana a declarat ca, in urma discutiilor cu oficiali ai CE si ai Parlamentului European, negocierile de aderare a Romanei la UE au fost, practic, incheiate, scrie Gardianul. "Romania aterizeaza fortat in Uniunea Europeana", comenteaza Deutsche Welle.


Romania a incheiat din punct de vedere tehnic negocierile de aderare la Uniunea EuropeanÄ - ultima din cele 12 candidate aflate pe linia de start in 1997. Romania a acceptat totuÅi condiÅii de monitorizare mai stricte decat Bulgaria Åi decat oricare altÄ candidatÄ, care ar putea duce la amanarea cu un an a intrÄrii in uniune.
Decizia, luatÄ de ambasadorii celor 25 de state membre, urmeazÄ sÄ primeascÄ marÅi aprobarea politicÄ a miniÅtrilor de externe, urmand ca, dupÄ alte trei zile, lidierii europeni sÄ confirme cÄ Romania Åi Bulgaria pot semna un tratat de aderare comun primÄvara viitoare Åi adera la 1 ianuarie 2007.

Monitorizare strictÄ


Este o realizare care n-ar fi fost posibilÄ fÄrÄ ÅÄrile mari din Uniune precum FranÅa, Italia si Germania, hotÄrate sÄ incheie cat mai repede acest capitol al extinderii spre rÄsÄrit, inainte de a trece capitolul cel mai dificil: Turcia Åi Balcanii.

In prealabil trebuiau insÄ liniÅtite temerile exprimate in ultimele zile atat de Comisia EuropeanÄ, cat Åi de unele ÅÄri precum Finlanda, privind ultimele douÄ capitole foarte sensibile rÄmase in discuÅie: concurenÅa Åi justiÅia plus afacerile interne.

AÅa incat cei 25 de ambasadori ai Uniunii au convenit asupra unui mecanism Åi mai strict de monitorizare pentru Romania decat pentru Bulgaria.


Va fi nevoie de multe eforturi din partea Romaniei mai ales in lupta impotriva corupÅiei, securizarea frontierelor Åi reforma sistemului de subvenÅii.


Noul comisar pentru extindere Olli Rehn
Pentru a amana aderarea Bulgariei cu un an, ÅÄrile membre trebuie sÄ decidÄ in unanimitate, ceea ce e practic imposibil. Pentru Romania, insÄ, nu va fi nevoie decat de majoritate calificatÄ.

Intrebat dacÄ guvernul roman a acceptat aceste condiÅii mai constrangÄtoare decat pentru oricare altÄ candidatÄ din motive pur electorale, pentru a se putea lÄuda cu incheierea negocierilor cu trei zile inaintea turului doi al alegerilor prezidenÅiale, ministrul de externe roman Mircea GeoanÄ a rÄspuns: "In nici un caz."

CondiÅii de indeplinit

Oficialii eurepeni, inclusiv fostul comisar pentru Guenter Verheugen, au susÅinut intotdeauna cÄ Romania putea termina negocierile la inceputul anului viitor fÄrÄ a primejdui in nici un fel aderarea in 2007.

Care sunt insÄ condiÅiile concrete? Ele vizeazÄ mai ales 11 puncte - 4 la concurenÅÄ Åi 7 justiÅie Åi afaceri interne.

Potrivit documentelor de poziÅie ale Uniunii Europene vazute de BBC, Romania trebuie sÄ intÄreascÄ sensibil performanÅa Consiliului concurenÅei Åi sÄ prezinte un nou plan de restructurare a industriei siderurgice.

SubvenÅiile maxime pentru sectorul siderurgic nu trebuie sÄ depÄÅeascÄ 51 de miliarde de lei, iar de la sfarÅitul acestui an in acest sector nu se mai pot acorda subvenÅii pentru restructurare. ProducÅia totalÄ de oÅel va fi redusÄ cu 2 milioane de tone pe an, cu inchiderea unor capacitÄÅi.

In domeniul siderurgic, Romania va trebui sÄ raporteze Comisiei Europene o datÄ la Åase luni, incepand de la 15 martie 2005 Åi panÄ la 15 martie 2009, fiind de asemenea supusÄ unor evaluari anuale independente.

Orice ajutoare de stat acordate din septembrie anul acesta considerate ilegale de Uniunea EuropeanÄ vor trebui rambursate dupÄ aderare.

Avantajele fiscale pentru zonele libere Åi devaforizate vor putea continua eÅalonat panÄ cel mai tarziu in 2010 dar, pentru unele regiuni, precum Valea Jiului, de pildÄ, ele vor inceta deja de la sfarÅitul lui 2008.

Romania va trebui de asemenea sÄ justifice ordonanÅa de luna trecutÄ prin care datoriile de la RAFO OneÅti Åi Carom au fost preluate de AVAS.

La capitolul justiÅie Åi afaceri interne, care cuprinde 80 de pagini, Romania se angajeazÄ de asemenea sÄ dea toate informaÅiile privind contractul cu EADS pentru securizarea frontierei, dar Åi sÄ accelereze procesul de modernizare a graniÅelor.

PanÄ la sfarÅitul anului viitor, Comisia EuropeanÄ va urmÄri de asemenea funcÅionarea Parchetului NaÅional AnticorupÅie Åi revizuirea Codului de ProcedurÄ PenalÄ, pentru ca dosarele de corupÅie sÄ fie tratate mai rapid si mai transparent, precum si reducerea numÄrului diverselor organisme care se ocupÄ cu lupta impotriva

corupÅiei.

Reforma justiÅiei Åi mÄsurile impotriva criminalitÄÅii organizate vor fi alte puncte monitorizate.

Incheierea negocierilor reprezintÄ evident un succes pe ultima sutÄ de metri al guvernului NÄstase.

Romania a rÄmas insÄ panÄ in ultima clipÄ un caz singular in procesul de extindere Åi rÄmane incÄ de vÄzut dacÄ va reuÅi sÄ-Åi atingÄ Åelul la 1 ianuarie 2007, fÄrÄ sÄ plÄteascÄ Åi preÅul acestui succes.
Ana Maria Bota
BBC


Romania aterizeaza fortat in Uniunea Europeana
Tehnic, vorbind, Romania a incheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Bucurestii au fortat, insa, aceasta mutare politica, cu putine zile inainte de runda de balotaj pentru alegerile prezidentiale.

Ultimele doua capitole de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana s-au incheiat, in aceasta seara, cu ocazia Conferintei de aderare Romania-UE, desfasurata la Bruxelles. Este vorba despre inchiderea, din punct de vedere tehnic, a capitolelor "Justitie si Afaceri Interne" si "Concurenta".

Decizia a fost luata ca urmare a consultarilor purtate la nivel de ambasadori ai statelor membre pe langa institutiile comunitare, in urma recomandarii Comisiei Europene.

Incheierea celor doua capitole restante nu inseamna ca Romania a si rezolvat probleme existente. De altfel, au fost enuntate 11 domenii pe care Comisia Europeana le va monitoriza la sange: sapte la capitolul Justitie si Afaceri Interne si patru la capitolul Concurenta.

Intre acestea, desigur, independenta justitiei, continuarea reformei in politie, securizarea frontierelor, adoptarea prevederilor din acordurile de la Schengen, combaterea migratiei ilegale, aplicarea strategiei de lupta impotriva criminalitatii organizate si, bine inteles, a celei impotriva coruptiei, pe de o parte, iar pe de alta, reglementarea functionarii Consilului Concurentei, intarirea

capacitatii administrative in ceea ce priveste aplicarea legii subventiilor de stat si reducerea cotei de produse siderurgice.

Romania va trebui sa rezolve aceste probleme pana in primavara, pentru ca tratatul de aderare sa poata fi semnat eventual chiar cu ocazia Zilei Europei, la 9 mai 2005.

Nici in acest moment, insa, nu inseamna ca aderarea, la termenul dorit de Bucuresti, 1 ianuarie 2007, este garantata, pentru ca, pana in toamna anului viitor, Comisia Europeana va trebui sa redacteze un nou raport de monitorizare a Romaniei.

In cazul in care unul dintre cele 11 domenii va fi identificat de oricare dintre statele membre ca fiind lacunar rezolvat, acesta va fi pus in discutia Consiliului European. Intervine, in acest moment, o alta clauza decat cea cunoscuta, deja, comuna Romaniei si Bulgariei.

Este vorba despre o clauza specifica celor unsprezece domenii âde securitateâ, suplimentara, care nu se evalueaza la fel ca si clauza de salvgardare aplicata deopotriva Bucurestilor si Sofiei (ce implica unanimitatea), ci prin majoritate calificata: daca doua treimi din statele membre accepta rezultatele Romaniei, procesul de integrare va continua conform graficului neoficial convenit.

Daca mai mult de sapte dintre membrii Uniunii sunt de parere ca angajamentele asumate de Romania nu sunt duse la bun sfarsit, admiterea se amana cu un an.

Surse diplomatice ne-au precizat ca in vreme ce Germania si Franta au presat admiterea simultana a Romaniei si Bulgariei, statele nordice, in special Finlanda (insusi comisarul pentru Extindere, Olie Rehn, fiind finalndez), au insistat pentru introducerea a cat mai multor clauze care sa nu permita admiterea Romaniei fara indeplinirea tuturor conditiilor impuse pentru a deveni membru al Uniunii.

Romania ar fi putut evita, insa, aceasta clauza riscanta daca ar fi acceptat sa incheie cele doua capitole in lunile premergatoare datei de 9 mai 2005. Ministrul roman de externe, Mircea Geoana, a explicat, fara a fi convingator, ca graba cu care Bucurestii au dorit sa incheie negocierile s-a datorat intentiei de a functiona in tandem cu Sofia.

Reprezentanti ai Administratiei de la Bucuresti, prezenti la Bruxelles, au avertizat ca daca la momentul respectiv nu se vor fi incheiat negocierile cu Uniunea Europeana, Romania risca sa se integreze odata cu Turcia.

Saptamana viitoare, la 14 decembrie, cu ocazia reuniunii ministrilor de externe ai UE, va fi anuntata si decizia politica, aceasta, ulterior, urmand sa fie confirmata la reuniunea Consiliului European, pe 17 decembrie.

Deutsche Welle




EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/

***
Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL PROTECTED]



Yahoo! Groups Sponsor
ADVERTISEMENT
click here


Yahoo! Groups Links

Raspunde prin e-mail lui