|
Va sugerez sa va exprimati parerea si pe forumul de
la EvZ ;))
Oricum, comentariul de la poza de pe site e haios
;))
Codruta
Va amintiti ce fata spasita si-a compus
Nastase, miercuri seara, la TVR, cind a fost intrebat ce placere estetica ii
trezeste privelistea unui iepure impuscat, caruia ii curge singe din bot, sau a
unei caprioare sfirtecate de glont? Mai ca nu l-au podidit lacrimile: “Nu am mai
fost multa vreme la vinatoare si ma gindesc foarte serios daca o sa mai merg
de-acum inainte”. Inca putin si, de dragul voturilor, s-ar fi jurat la postul
public ca n-o sa mai apese pe tragaci in viata lui. Dar, inspirat, seful suprem
al AGVPS-istilor n-a facut-o. Si cred ca, pentru asta, s-a felicitat in gind. Nu
i-a picat deloc bine intrebarea si, pe final, a mormait ceva despre “vinatoarea
care este un sport si o activitate care incepe sa dispara; si probabil ca e bine
sa se intimple asa”. A doua zi insa atitudinea pioasa si umbrele de regret de pe
fata vinatorului Nastase au disparut. Joi seara, la Antena 1, am aflat ca Adrian
Nastase vineaza, de fapt, din spirit de sacrificiu pentru semenii sai.
Vinatoarea, ca misiune social-democrata. De fapt, Nastase nu vineaza deloc din
placere: “In Romania, sint peste sase mii de ursi, cinci-sase mii de ursi.
Adeseori, daca numarul lor excede arealului in care pot sa traiasca, ajung in
localitati, ataca animale si asa mai departe. Romanii au stiut intotdeauna sa
pastreze acest echilibru. La fel se intimpla si cu lupii, la fel se intimpla si
cu mistretii. Adeseori, cind merg in tara, sint tarani care imi spun: dar ce
faceti? Sinteti presedintele asociatiei vinatorilor si nu luati masuri. Uite,
azi-noapte a fost o ciurda de mistreti si...”. Si atunci? E bine ca vinatoarea
“sa dispara”, cum spunea chiar Nastase la TVR? E bine sa mai intrebi “ce emotie
estetica” traieste daca impusca un iepuras cind cirezile de mistreti si ursi dau
navala prin orasele si satele patriei? Cind Nastase se sacrifica pentru “a
pastra echilibrul”? N-ati inteles nimic. Nici Nastase nu-si mai bate capul sa
explice pentru ca “mi-ar trebui mai mult timp sa spun ca vinatoarea nu inseamna,
in primul rind, sa tragi cu pusca”. Nu Nastase ar trebui sa lacrimeze cind
gloantele sale sfirteca ursi, mistreti, iepurasi, caprioare sau ce s-o mai gasi
prin padurile Romaniei, ci poporul, de fiecare data cind vinatorul-suprem se
sacrifica de dragul lui.
--
"Let me, at least, to know that she'll try Then she'll be a true love of mine" EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/ *** Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL PROTECTED]
Yahoo! Groups Links
|

