|
Către Agentia de
Protectia Mediului Garda de Mediu Mureş Consiliul
Judeţean
Mureş Consiliul
Municipial Tg. Mureş Prefectura Mureş Partidul Naţional Liberal Mureş Partidul Social Democrat Mureş Partidul Democrat Mureş Partidul România Mare Mureş UDMR Mureş
Delegaţia Uniunii Europene Poliţia Mureş Parchetul Mureş
Spre ştiinţă Primăria Tg. Mureş Azi 28 decembrie 2004, subsemnatul ing. Dan-Călin Tocaciu,
preşedinte al Asociaţiei “Valea Soarelui” am constatat că, din nou,
Primăria Tg. Mureş, sfidînd orice lege (şi în primul rînd HCL 37 din 2003),
sfidînd orice moralitate, sfidînd orice bun simţ elementar, a tăiat 5 arbori
perfect şi complet viabili, deschizînd exploatarea forestieră urbană
„Secuilor Martiri - Aleea Cornişa”. Unele din constatările noastre (cele de la locul
tăierii şi de la Proelcons) au fost făcute în prezenţa unui reprezentant al
Gărzii de Mediu Mureş şi a doi reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţia Mediului
Mureş şi prezentate verbal acestora pentru luarea de măsuri
imediate. Pînă la ora 15 a zilei de 28 decembrie 2004
am constatat că:
Azi 29 decembrie 2004, ora 10.15, în urma
convorbirilor telefonice avute cu dl. Nicuşan de la Prolecons şi
respectiv dl. Dan Gliga de la Primăria Tg. Mureş, am aflat
că: -
la Proelcons nu există
nici o autorizare de tăiere toate actele fiind la Primărie (ceea ce este
ilegal!!) -
Primăria Tg. Mureş
prin dl. Dan Gliga nu a emis autorizaţii de tăiere (care sînt
obligatorii) -
Primăria Tg. Mureş
prin dl. Dan Gliga nu a respectat prevederile HCL 37 din 2003,
încălcîndu-le voit şi flagrant. Avînd în vedere toate acestea constatăm că
sîntem în faţa unui acţiuni deliberate de distrugere calificată cu forme
agravante acţiune realizată de dl. Nicuşan de la Prolecons şi respectiv
dl. Dan Gliga de la Primăria Tg. Mureş. Unul din scopurile posibile ale acestei
acţiuni este sustragerea materialului lemnos pentru a fi folosit fără forme
legale. Extras cu prevederile exprese din HCL 37 din
2003:
Cap. III. MĂSURI PRIVIND CONDIŢIILE DE AUTORIZARE A TĂIERII ARBORILOR ŞI
METODOLOGIA DE EMITERE A AUTORIZAŢIEI DE TĂIERE DE
ARBORI
Art.7 Taierea sau scoaterea
din radacini a ORICARUI fel de arbore ornamental sau pom
fructifer, arbuşti sau gard viu
indiferent de proprietarul terenului este permisă numai cu autorizarea
prealabila scrisă a Primăriei Municipiului Tg. Mures, pentru care este necesară achitarea unei
taxe stabilite anual de către Consiliul Local.
Art.8 (1). Executarea lucrărilor de
toaletare si de taieri de arbori se face numai în afară sezonului de vegetaţie,
respectiv în perioada de la căderea frunzelor arborilor şi până la înmugurirea
lor, dar numai în perioadele cu
temperaturi pozitive ale aerului. În cazuri excepţionale, tăierile se pot
efectua şi în perioada de vegetaţie cu aprobarea în prealabil a Primăriei
municipiului Tg. Mureş.
(2). Tăierea crengilor la
arborii ce alcătuiesc aliniamentul strazilor, precum şi la arborii din parcuri
şi zone verzi de pe domeniul public care ajung să împiedice buna funcţionare a
cablurilor şi instalaţiilor electrice şi de telecomunicaţii, sau care reprezintă
pericol, se pot executa numai prin grija Primăriei pe baza unei programări. Este
obligatoriu ca înaintea inceperii lucrărilor de tăeri de coronamente a arborilor
de pe domeniul public sa se faca anunt public prin mass-media. De asemenea,
Primăria va organiza în trimestrul I si III al fiecărui an dezbaterea publică a
planurilor de amenajare şi de tăieri cu invitarea ONG-urilor de specialitate şi a instituţiilor implicate în acest sens
(I.P.M., Direcţia Apelor, Direcţia Silvică şi Institutul de protecţia
plantelor). În cazuri excepţionale,
aceste lucrări pot fi executate şi de către solicitanţi pe baza acordului
Primăriei şi cu respectarea normelor tehnice şi de securitate a muncii. Vă rugăm să controlaţi şi să luaţi măsuri de
sancţionare, inclusiv penală a celor care au încălcat
legea:
Vă rugăm să ne comunicaţi în scris şi nouă
rezultatele acestei anchete. Cu
stimă, ing. Dan-Călin Tocaciu
preşedinte EuroAtlantic Club: http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/ *** Birou de traduceri autorizate. Oana Gheorghiu - tel/fax: 252.8681 / [EMAIL PROTECTED]
Yahoo! Groups Links
|
[romania_eu_list] Din nou Primaria Tg. Mures incalca flagrant legile tarii: taie arbori fara autorizatie
Valea Soarelui - SunValley - Yahoo Thu, 30 Dec 2004 03:12:52 -0800
- [romania_eu_list] Din nou Primaria Tg. ... Valea Soarelui - SunValley - Yahoo
- [romania_eu_list] Din nou Primaria... Valea Soarelui - SunValley - Yahoo

