15 ani de activitate �n sprijinul copiilor

 

Vineri, 15 aprilie, Salvaţi Copiii a sărbătorit la Palatul Cotroceni 15 ani de activitate �n Rom�nia. Peste 300 de invitaţi � reprezentanţi ai instituţiilor partenere, organismelor ONU, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, naţionale şi internaţionale, ai autorităţilor, companiilor, agenţiilor de publicitate, membri fondatori şi ai celor 15 filiale ale organizaţiei, voluntari, suporteri şi prieteni � au participat la acest moment aniversar.

 

Evenimentul a fost deschis de Preşedintele Rom�niei, Domnul Traian Băsescu, care a adresat un mesaj de felicitare şi de sprijin pentru membrii organizaţiei: ��nfiinţarea Organizaţiei �n 1990 a răspuns unui imperativ extraordinar al Rom�niei de la acea vreme, şi anume grija pentru zecile de mii de copii care nu mai aveau o soluţie. Şi era pentru prima data c�nd se spunea că Rom�nia are copii pentru care nu are soluţii. [�] Eu sunt unul dintre politicienii care a văzut ce puteţi face pentru copii. Sunt convins că la fel faceţi peste tot unde acţionaţi şi pentru acest lucru vă mulţumesc mult şi vă asigur de tot sprijinul meu �n continuare. La mulţi ani, Salvaţi Copiii!�.

 

Şi alte personalităţi care se implică �n acţiunile şi proiectele derulate de Salvaţi Copiii au exprimat �n scurte alocuţiuni motivele pentru care au ales să susţină activităţile pe care organizaţia le desfăşoară de 15 ani �n beneficiul copiilor: E.S. Dna. Soknan Han Jung, Rezident Coordonator ONU, E.S. Dl. Svante Kilander, Ambasadorul Suediei, Dna. Mona Musca, Ministrul Culturii şi Cultelor, Dl. Burkhard Gn�rig, CEO Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii, Dna. Camelia Iordache, Preşedinte Salvaţi Copiii Rom�nia. De asemenea, un grup de tineri voluntari, implicaţi activ �n proiectele derulate de Salvaţi Copiii, au �mpărtăşit celor prezenţi, cu emoţie, c�teva dintre experienţele specifice activităţii lor.

 

Cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate, Salvaţi Copiii a lansat publicaţia Drepturile copilului �ntre principii şi realitate, care oferă o imagine asupra situaţiei copiilor din Rom�nia, trec�nd �n revistă at�t problemele cu care se confruntă aceştia, progresele �nregistrate p�nă �n prezent, c�t şi recomandările pentru acţiuni viitoare. Obiectivul lucrării este de a pune la dispoziţia actorilor guvernamentali şi reprezentanţilor societăţii civile c�teva instrumente utile �n elaborarea de programe eficiente pentru promovarea şi respectarea drepturilor copilului.

 

Cu deosebită consideraţie,

Gabriela Alexandrescu

Preşedinte Executiv  

 

Pentru informaţii suplimentare: 212.61.76 (Silvia Boeriu � Coordonator Comunicare)

 

Despre Salvaţi Copiii Rom�nia

Salvaţi Copiii Rom�nia este o organizaţie neguvernamentală activă �n domeniul promovării drepturilor copilului din 1990. Membră a Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, organizaţia consideră că toţi copiii, indiferent de rasă, religie sau provenienţă socială au aceleaşi drepturi, de care trebuie să beneficieze. Salvaţi Copiii este implicată �n diferite proiecte de educaţie, protecţie socială şi advocacy pentru copiii aflaţi �n familii sărace, copiii victimă a violenţei, copiii străzii, copiii refugiaţi etc., lucr�nd cu copiii şi familiile acestora pentru �mbunătăţirea vieţii lor de zi cu zi şi crearea unor planuri de viitor. Salvaţi Copiii �şi utilizează experienţa globală pentru a obţine din partea organismelor guvernamentale decizii şi iniţiative de pe urma cărora să beneficieze toţi copiii.



*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***









Yahoo! Groups Links

<<clip_image001.gif>>

Raspunde prin e-mail lui