|
1. Noi, sefi de stat si alti lideri din Sud-Estul Europei,
reuniti la Varna (20�21 mai 2005) �n cadrul Forumului Regional �Coridoare
Culturale ale Sud-Estului Europei�, organizat sub auspiciile Presedintelui
Bulgariei, Domnul Gheorghi Parvanov, ale Directorului General al UNESCO, Domnul
Ko � chiro Matsuura si ale Secretarului General al Consiliului Europei, Domnul
Terry Davis:
- Reafirm�nd idealurile si principiile consemnate �n Carta Natiunilor Unite
si �n Declaratia Universala a Drepturilor Omului;
- Recunosc�nd rolul patrimoniului cultural al tarilor din Sud-Estul Europei
ca element cheie pentru �ntarirea cooperarii regionale si globale; recunosc�nd
ca patrimoniul lor, �n toate manifestarile sale, trebuie sa fie conservat,
prezervat si redat generatiilor viitoare ca marturie a experientei si
aspiratiilor umane, astfel �nc�t sa stimuleze creativitatea �n �ntreaga sa
diversitate si sa inspire un dialog autentic �ntre culturi (Declaratia
Universala cu privire la diversitatea culturala, UNESCO, 2001);
- Reamintind Conventiile relevante adoptate sub auspiciile UNESCO, �n
special, Conventia cu privire la mijloacele de prevenire si interzicere a
importului, exportului si transferului ilicit de bunuri culturale (1970),
Conventia privind protejarea patrimoniului mondial cultural si natural (1972),
Conventia privind protejarea patrimoniului cultural subacvativ (2001),
Conventia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (2003), si pe
cele adoptate sub auspiciile Consiliului Europei, �n special, Conventia pentru
protejarea patrimoniului arhitectural al Europei (1985), Conventia europeana
cu privire la protejarea patrimoniului arheologic (1992) si Conventia
europeana a peisajului (2000);
- Constientiz�nd rolurile complementare si obiectivele institutiilor si
organizatiilor internationale participante la Forum si, �n special:
- esenta mandatul UNESCO, incluz�nd si �ntarirea cooperarii internationale
si regionale si stabilirea standardelor �n domeniile culturii, �n mod
deosebit, prin prezervarea si evidentierea patrimoniului cultural imaterial
si material, ca sursa de dialog si dezvoltare;
- rolul Consiliului Europei �n stabilirea standardelor si sprijinirea
retelelor (potrivit Rezolutiei 98 (4) cu privire la itinerariile culturale),
�n mod special, prin actiunea comuna, aflata �n curs de desfasurare,
�mpreuna cu Comisia Europeana, pentru reabilitarea integrata a patrimoniului
arhitectural si arheologic (Programul Regional pentru Patrimoniul
Cultural si Natural �n Sud-Estul Europei);
- rolul Uniunii Europene �n formularea programelor si initiativelor pentru
o dezvoltare regionala echilibrata si durabila, av�nd drept scop coeziunea
sociala, cu un accent puternic pe potentialul resurselor culturale si al
resurselor patrimoniului cultural, pentru dezvoltare si pentru crearea de
noi locuri de munca;
- Salut�nd reconstruirea podului de la Mostar (2004), ceea ce constituie un
simbol elocvent al reconcilierii �n regiune;
- Consider�nd ca aceasta Declaratie vine ca o urmare a Mesajului de la
Ohrid, adoptat de Forumul Regional privind Dialogul �ntre Civilizatii (2003)
si a Declaratiei �nt�lnirii la v�rf de la Tirana, cu privire la dialogul
interreligios si interetnic (2004);
- Not�nd coincidenta fericita a �nt�lnirii noastre din Varna cu Ziua
Mondiala a Diversitatii Culturale, pentru Dialog si Dezvoltare (21 mai),
proclamata de Natiunile Unite �n 2002;
2. Declaram ca:
- Regiunea dezvolta noi dimensiuni de �ncredere si capacitate, cre�nd un
spatiu comun pentru dialog, schimb si �ntelegere, �n care cultura joaca un rol
din ce �n ce mai important;
- Bogatul patrimoniu cultural din Sud-Estul Europei este un element esential
al diversitatii culturale mondiale; el produce o contributie vitala la
identitatea europeana si regionala, mai ales �n contextul integrarii europene;
- Patrimoniul cultural al tarilor noastre constituie o resursa nepretuita
pentru dezvoltarea durabila culturala, economica si sociala, mai ales,
printr-o abordare novatoare a turismului cultural, �n spiritul Cartei
Turismului Cultural International (ICOMOS, 1999);
- Protejarea, prezentarea si interpretarea patrimoniului cultural material
si imaterial ar trebui sa duca la �ntarirea �ntelegerii reciproce si a
respectului pentru patrimoniul altora;
- Societatea cunoasterii si tehnologiile informatiei si ale comunicarii au
creat oportunitati pentru �ntarirea rolului patrimoniului cultural �n
stimularea dialogului, at�t �n interiorul regiunilor, c�t si dincolo de ele;
- Aducerea la lumina si accesibilizarea patrimoniului cultural al
Sud-Estului Europei, �n contextul sau adecvat, va sublinia importanta regiunii
si contributia sa la patrimoniul cultural al lumii;
- Legaturile istorice si axele dialogului intercultural, schimbul de idei,
convingeri, cunostinte si aptitudini, ca si bunurile si expresiile culturale
au dezvoltat o retea unica de coridoare si itinerarii culturale �n Sud-Estul
Europei, care merita sa fie identificate, conservate, utilizate durabil si
promovate;
3. Si suntem decisi:
- sa facilitam �nfiintarea unei Retele regionale, cu participarea expertilor
nationali si internationali, construind pe baza experientei c�stigate �n
pregatirea Forumului de la Varna si av�nd mandatul de a dezvolta o strategie
conceptuala si operationala, pentru a identifica, a conserva, a utiliza �n mod
durabil si a promova coridoarele culturale, ca si un Plan de Actiune pentru
punerea sa �n practica, prin intermediul unor politici regionale si al unor
actiuni integrate;
- sa facilitam crearea unui cadru regional de cooperare institutionala �n
domeniul coridoarelor culturale si al patrimoniului cultural;
- sa contribuim la promovarea patrimoniului cultural si a coridoarelor
culturale �n regiune, utiliz�nd tehnologii moderne de diseminare, �n cooperare
cu Institutul European pentru Itinerarii Culturale, din Luxemburg, si cu alte
institutii specializate;
- sa �ncurajam cooperarea privind caile si mijloacele de promovare si
protejare a patrimoniului cultural imaterial;
- sa promovam masuri urgente pentru protejarea patrimoniului cultural din
regiune, aflat �n situati de risc, incluz�nd continuarea actiunilor de
contracarare a traficului ilicit de bunuri culturale;
- sa stimulam �mbunatatirea aptitudinilor manageriale si a structurilor care
sprijina patrimoniul cultural si activitatea creatoare si, �n acest fel,
�mbunatateste conditia artistilor �n regiune;
- sa �ncurajam actiunile concertate pentru o dezvoltare echilibrata si
durabila a patrimoniului cultural, incluz�nd turismul cultural, prin
parteneriate �ntre sectorul public, cel privat si societatea civila;
- sa promovam educatia interculturala ca mijloc de stimulare a �ntelegerii
mutuale, a tolerantei si a constientizarii bogatiei diversitatii culturale a
regiunii, cre�nd noi oportunitati pentru comunicare, schimburi, retele si
interactiuni;
- sa utilizam potentialul programelor si al cadrului organizational
relevante ale UNESCO, Consiliului Europei, Uniunii Europene, ICOMOS si ale
altor organizatii internationale, institutii financiare si tari din afara
regiunii, pentru a intensifica cooperarea �n domeniul culturii �n Sud-Estul
Europei;
4. �n concluzie, noi:
- Salutam propunerea Presedintelui Stipe Mesic, de a gazdui urmatorul forum
regional la nivel �nalt �n Croatia �n 2006, av�nd drept subiect stiinta;
- Sprijinim prezentarea, �n fata participantilor la Forumul din Croatia, �n
vederea adoptarii, a unei strategii si a unui plan de actiune pentru
coridoarele culturale, proiectate de membrii retelei regionale de experti, cu
asistenta Bulgariei, ca organizator al acestei �nt�lniri la v�rf, a tarii
gazda, Croatia si a organizatiilor internationale;
- Luam act de propunerile pentru urmatoarele forumuri regionale la nivel
�nalt (2007), facute de Rom�nia (Sibiu), cu privire la multiculturalism, ca
punte �ntre patrimoniul cultural si cultura viitorului, si a Greciei despre
�itinerariile pe apa� si rolul lor �n propagarea civilizatiei.
-- "Let me know, that at least, she
will try Then she'll be a true love of mine" www.arin.ro
*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
Yahoo! Groups Links
|