In perioada 4 - 9 iulie 2005 Centrul de Resurse CREST a organizat un curs de instruire pe tema „Dezvoltare Organizationala” pentru reprezentantii a 20 de organizatii nonprofit din Romania si Ucraina (cate 10 organizatii din ambele tari). Instruirea face parte din seria activitatilor proiectului „Dezvoltarea sectorului civil prin cooperare transfrontaliera” implementat de CREST in parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Regionala TES Ucraina cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin programul de Colaborare Transfrontaliera Romania – Ucraina, Fondul Comun al Proiectelor Mici.

Participantii, alesi in urma proces de selectie, sunt reprezentanti ai unor organizatii civile de protectie a mediului, sprijin pentru intreprinderi mici si mijlocii, dezvoltare comunitara, educatie, protectie sociala, tineret din judetele Satu Mare, Maramures, Suceava, Botosani si Tulcea di Romania si Uzhhorod si Ivano-Frankivski din Ucraina.

Cursul, organizat la Centrul Regional de Instruire „TeleFormer” din comuna Petresti, judetul Satu Mare, a fost sustinut de doi lectori ai Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile din Bucuresti, doamnele Roxana Braga si Dreossi Bianca Rosmary. In cadrul instruirii au fost abordate teme ca planificarea strategica, strangerea de fonduri, managementul proiectelor, bugetarea organizatiilor neguvernamentale, parteneriat public - privat, programele de voluntariat, rolul consiliului de conducere.

Proiectul isi propune sa stimuleze cooperarea transfrontaliera intre organizatiile neguvernamentale din Romania si Ucraina prin dezvoltarea capacitatii manageriale a 20 de lideri ONG (asociatii, fundatii, asociatii profesionale, organizatii de tineret) din regiunea transfrontaliera, contribuind la mobilizarea sociala si dezvoltarea comunitara a mediului rural din regiunile de granita ale celor doua tari.

In data de 10 iulie 2005 cei 20 de participanti la curs, in cadrul unui schimb de experienta, au vizitat trei organizatii civile din judetul Satu Mare, Asociatia Telecentru Cehalut, Societatea Carpatina Ardeleana filiala Satu Mare si Asociatia Cutezanta Vama.

Tot in cadrul proiectului cele 20 de persoane vor participa la un schimb de experienta in Ucraina in perioada 24 – 25 noiembrie 2005, ocazie cu care vor fi vizitate mai multe organizatii civile reprezentative din Ucraina, respectiv vor participa la un curs de instruire pe tema „Dezvoltare Personala” in perioada 26 noiembrie – 1 decembrie 2005, in comuna Petresti, judetul Satu Mare.

Aceste schimburi de experienta contribuie la cresterea gradului de cunoastere a nevoilor, resurselor si potentialului de cooperare dintre sectoarele neguvernamentale ale celor doua regiuni transfrontaliere.

In cadrul proiectului va mai fi editat si distribuit gratuit pana la sfarsitul anului 2005 un ghid practic pentru infiintarea si functionarea Centrelor de Resurse tip TeleCentre in mediul rural.

Informatii suplimentare despre proiect pot fi obtinute de la domnul CSENGERI Zsolt – coordonator de proiect la numerele de telefon 0261-706736, 706737, 714580, fax 0261-714580 sau prin e-mail la adresa [EMAIL PROTECTED] de luni pana vineri intre orele 09.00-13.00 si 15.00-19.00 (www.crest.ro).

Centrul de Resurse CREST
Romania, 440014 Satu Mare, P-ta Libertatii Nr.14
Adresa postala:
Romania, 440014 Satu Mare, Str.Gavril Lazar Nr.25/4
Telefon: +40-(0)261-706736, 706737
Telefon/Fax/Robot:+40-(0)261-714580
Mobil: +40-(0)722-950157
E-mail:
[EMAIL PROTECTED]
Web: http://www.crest.ro
http://www.telecentru.ro



*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***









YAHOO! GROUPS LINKS




Raspunde prin e-mail lui