Doua tinere clujence, Marcela Campian si Ioana Meleg, s-au incumetat
sa ajunga in aceasta vara tocmai in Niger, in inima Africii negre. Clujencele
au petrecut trei saptamini pe un santier international de voluntariat,
unde s-a derulat un proiect de stopare a desertificarii.
Monitorul de Cluj a stat de vorba cu ele si va prezinta, in exclusivitate,
aventura africana a primelor clujence care au ajuns in Niger.
Torodi – la 6.000 de kilometri de Cluj
Marcela Campian si Ioana Meleg, membre ale asociatiei „Centrul de
Initiativa pentru Mediu“, au plecat in Africa la inceputul lunii
iulie, in cadrul programului „Solidaritate internationala“
al Federatiei Nationale „Leo Lagrange“ din Franta. In cadrul
programului au participat zeci de tineri francezi, dar si 11 europeni
non-francezi, din Romania, Polonia, Slovacia, Luxemburg si Marea Britanie.
Tinerii voluntari urmau sa lucreze pe santiere care isi propuneau sa rezolve
probleme locale din Niger, din imprejurimile capitalei Niamey. In total
au fost deschise un numar de zece santiere, unele de constructii, altele
pentru combaterea desertificarii. Clujencele au fost repartizate pe un
santier din comuna rurala Torodi, cu circa 5.000 de locuitori, situata
la 60 de kilometri de capitala. „Inaintea deplasarii in Africa,
ne-am facut o serie de vaccinuri, absolut obligatorii, contra febrei tifoide,
contra febrei galbene, si am urmat un tratament impotriva malariei“,
povesteste Marcela Campian.
Soc termic!
Prima lectie despre Africa, desprinsa pe aeroportul parizian „Charles
de Gaulle“, a fost aceea ca „nimic nu e sigur acolo, intirzierile
facind parte din viata cotidiana“. Grupul de voluntari trebuia sa
decoleze spre Niger din Paris la ora 23.42, dar avionul a intirziat initial
patru ore, dupa care inca trei, astfel incit plecarea a avut loc dimineata
la ora 7.30! „Primul soc a fost cel termic, cind am facut o escala
in capitala Burkinei Faso, Ouagadougou. Cind am iesit pe usa avionului,
am avut senzatia ca am intrat intr-o sera sau o sauna“, spune Marcela.
Grupul a fost cazat in Niger in comuna rurala Torodi, destinatia finala,
sat cu circa 5.000 de locuitori, unde urma sa fie organizat santierul
de combatere a desertificarii. „Am avut noroc ca am fost cazate
in case din beton, rotunde, cu acoperis de tabla, construite de europenii
care au asfaltat drumuri in Niger. Casele aveau doua camere, baie si dispuneau
de apa curenta. Satenii din Torodi locuiau in case din paie sau chirpici“,
isi aminteste Marcela Campian.
Cu tirnacopul, la 50 de grade
Voluntarii aveau sarcina de a sapa, cu tirnacoape si lopeti, un sant semicircular,
adinc de 40 de centimetri, care avea rolul de a retine apa, precum si
de a planta arbori de cauciuc sau mango. Activitatea incepea dimineata
si dura maximum patru ore, dupa care totul se oprea din cauza caldurii
care ajungea si pina la 50 de grade. In cele 11 zile cit a durat santierul,
au fost plantati 211 arbori.
„Dupa-amiaza ne faceam siesta, iar seara, dupa cina, aveam teme
de dezbatere, propuse de organizatori, cum ar fi accesul fetelor la scoala,
accesul publicului la sistemul sanitar sau salubritatea localitatilor.
In Niger se vorbesc cinci limbi diferite – hausa, dyerna, peul,
tamasheq, kanuri – apartinind celor cinci triburi, dar limba oficiala
e franceza. Un soc pentru mine a fost sa aflu ca in Niger nu exista servicii
medicale gratuite. La ei, totul se plateste. Daca, de exemplu, o femeie
trebuie sa nasca, nu poate intra in maternitate daca nu plateste. Poate
sa moara in usa maternitatii“, spune tinara clujeanca.
Fara intimitate
Un alt soc l-a reprezentat lipsa intimitatii, locuitorii Nigerului fiind
obisnuiti sa stea in grupuri, tot timpul impreuna, acelasi tratament fiindu-le
aplicat si strainilor.
Inca in primele zile, cele doua clujence au incercat sa ia contact cu
traditiile africane: si-au impletit parul in stilul din Niger, si-au vopsit
cu motive florale miinile si picioarele, iar un croitor din sat le-a facut
rochii „pagne“, cu tesatura cumparata din piata locala. De
asemenea, au invatat dansuri traditionale. „La finalul sederii in
Niger, am participat la o lupta traditionala, un fel de greco-romane.
L-am provocat in ring pe un luptator profesionist. Regula era ca invinge
cine isi pune primul adversarul cu un genunchi la pamint. L-am apucat
pe adversar, l-am dezechilibrat si am cistigat lupta“, povesteste
Marcela Campian, care a si fost platita pentru victorie cu suma de 2.000
de franci centrafricani, bani care au fost donati muzicantilor care intretineau
atmosfera.
O malarie usoara...
Clujencele s-au acomodat si cu mincarea din Torodi, in conditiile in care
nu aveau prea multe ingrediente la dispozitie: masa principala consta
in orez fiert sau cus-cus, la care se adauga un sos de ceapa. Masa beneficia
si de carne de vita, de bibilica, gaina sau peste – care era fiarta
si bine prajita, pentru ca era tinuta la soare si era cumparata direct
de pe marginea drumului... „Toti membrii familiei maninca din aceeasi
oala, cu mina. Noi am beneficiat de farfurii separate si de tacimuri.
De baut, noi am baut doar apa imbuteliata“, mai spune Marcela. Cu
toate vaccinurile si tratamentele prealabile, a contactat o forma usoara
a malariei, care insa nu a speriat-o. Simptomele sint asemanatoare gripei:
dureri de cap, febra, frisoane, dureri musculare. Cu medicamentele prescrise,
boala a trecut in cinci zile... (Vasile MAGRADEAN)
