Avem deosebita onoare de a vã prezenta Asociaþia
Purtãtorilor de Stomã Cutanatã din România – Asociaþia
persoanelor care au colostomã, ileostomã sau urostomã
(“anus contra naturii”), organizaþie neguvernamentalã
ce reprezintã la nivel naþional interesele a peste
8.000 de persoane care au o diversie intestinalã sau
urinarã externã. 

  Asociaþia s-a constituit din motive umanitare, nu
are resurse proprii de venit ºi are ca obiectiv
principal reintegrarea familialã, socialã ºi
profesionalã cât mai rapidã a pacienþilor care au
suferit o intervenþie chirurgicalã mutilantã, soldatã
cu anus contra naturii. Aceste persoane sunt de vârste
diferite, de la copii pânã la persoane de vârsta a
treia.
 
  Pe parcursul a 9 ani de existenþã am realizat cã
prin lipsa de informare, prin absenþa programelor
specifice de educaþie continuã destinate personalului
medical ºi prin lipsa accesului la materiale de
protezare se pierd multe vieþi. 

  Activitatea noastrã de pânã acum s-a concretizat
prin obþinerea gratuitãþii în acordarea sacilor de
protezare a stomei, prin iniþierea de programe de
educaþie specificã a cadrelor medicale din spitale
care îngrijesc astfel de pacienþi, înfiinþarea de
cabinete de consultaþii speciale pentru aceste
persoane în unele din spitalele din Bucureºti ºi din
þarã, înfiinþarea unui centru STOMA CLUB la sediul
A.P.S.C.R. etc.

  Ne propunem sã punem în aplicare ºi alte proiecte pe
care le-am elaborat. Astfel avem în vedere înfiinþarea
unui centru de informare ºi consiliere în serviciul
pacienþilor din întreaga þarã, serviciu apelabil prin
TelVerde, elaborarea de materiale informative mai
complexe destinate pacienþilor ºi personalului medical
ºi altele despre care putem oferi informaþii la
cerere. 


  Pentru continuarea activitãþilor în derulare am fi
recunoscãtori dacã aþi lua în considerare
posibilitatea acordãrii unei sponsorizãri, inclusiv
sub forma unor echipamente de birou de care vã puteþi
dispensa. 

  La rândul nostru, vã asigurãm cã vom promova prin
toate mijloacele de care dispunem imaginea ºi
produsele firmei Dvs. De asemenea nu putem omite
aprecierea contribuþiei Dvs. în rândul pacienþilor
noºtri pe care vom continua sã îi ajutãm sã se
reintegreze familial, social ºi profesional.

  Vã aºteptãm oricând la sediul Asociaþiei noastre
pentru informaþii suplimentare. 

Mulþumindu-vã pentru timpul pe care ni l-aþi acordat,

Grigore Boboc
Presedinte



Asociatia Purtatorilor de Stoma Cutanata din Romania

Str. Victor Eftimiu, nr.3, ap.1
sector 1, cod 010153
Bucuresti
C.I.F. 17811368
Cont RO11CARP000ROL0412602675 deschis la Banca
Comercial Carpatica, Sucursala Brezoianu, Bucuresti


website: www.ilco.ro
Tel: 0040311 34 69
     0040311 32 36
e-mail: [EMAIL PROTECTED] 





                
___________________________________________________________ 
To help you stay safe and secure online, we've developed the all new Yahoo! 
Security Centre. http://uk.security.yahoo.com





------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Fair play? Video games influencing politics. Click and talk back!
http://us.click.yahoo.com/VpgUKB/pzNLAA/cUmLAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui