Propun intocmirea unei scrisori de protest semnata de
toti cei interesati, adresata pentru inceput autoritatilor din
Romania in vederea soparii imediate a vanatorii in Delta
Dunarii.
De la sfarsitul saptamanii trecute s-a dat
liber la vanatoare in Delta Dunarii. Nici chiar pe vremea lui Adrian
Nastase, cunoscut pentru pasiunea sa pentru vanatoare, sezonul nu incepea
atat de devreme.
De cateva zile, in Rezervatia Biosferei Delta
Dunarii (RBDD) se aud impuscaturi la tot pasul. Nu este vorba de vreun
conflict cu Ucraina, pe tema controversatului canal Bistroe sau din cauza
neintelegerilor privind delimitarea platoului continental. Pur si simplu,
autoritatile specializate in protectia mediului de la Bucuresti si Tulcea au
gasit de cuviinta sa dea unda verde sezonului de vanatoare in Delta Dunarii,
care s-a si inaugurat oficial la data de 15 septembrie. Potrivit
specialistilor, aceasta este una dintre cele mai periculoase masuri care
s-au luat pana acum in aceasta Rezervatie, iar implicatiile ar putea fi
multiple.
CUIBARIT TARZIU. Din cauza
inundatiilor care au lovit in acest an intreaga Europa, apele au fost extrem
de crescute in Delta Dunarii atat in lunile de primavara, cat mai ales in
cele de vara. Dincolo de impactul economic si de pagubele pe care le-au
provocat, apele crescute au avut o puternica influenta si la nivel ecologic.
Astfel, alaturi de pescari si de ceilalti locuitori ai satelor din Delta, au
avut foarte mult de suferit din cauza debitelor crescute si cele peste 30 de
ecosisteme din Rezervatie. Iar in ceea ce priveste biodiversitatea,
principalele "victime" ale apelor au fost pasarile si in special cele de
talie mica. Umflarea apelor, curentii puternici si cantitatile mari de
aluviuni transportate de bratele Dunarii au impiedicat vietuitoarele sa
cuibareasca in perioada normala, adica in lunile iunie si iulie. Ouale fiind
depuse cu intarzieri mari, uneori chiar de doua luni, puii au iesit si ei
foarte tarziu.
Toate aceste decalaje au facut ca, la ora
actuala, in Rezervatie sa se gaseasca mii de pasari, din cele mai diverse
specii, care se afla in faza in care isi invata puii sa se hraneasca
singuri, sa inoate sau sa zboare. In aceasta situatie mai mult decat
sensibila pentru echilibrul ecologic al Rezervatiei, ca si pentru efectivele
de pasari, autoritatile romane iau una dintre cele mai controversate masuri:
dau liber la vanatoare. Evident, pasarile cu pui sunt victime sigure pentru
gloantele vanatorilor.
RECOMANDARILE SPECIALISTILOR.
Decizia contravine in mod flagrant recomandarilor specialistilor
Institutului National de Cercetare-Dezvolare "Delta Dunarii" de la Tulcea.
Trebuie spus ca nu este prima data cand studiile si recomandarilor acestora
sunt pur si simplu ignorate de autoritati, oficialii netinand cont in nici
un fel de ele si luand decizii care le contrazic flagrant. Ultima isprava de
acest fel dateaza de saptamana trecuta.
Institutul a elaborat, ca in fiecare an, un
"Studiu de evaluare a resurselor cinegetice din Rezervatia Biosferei Delta
Dunarii pentru fundamentarea masurilor de valorificare durabila pentru
sezonul de vanatoare 2005-2006", pe care l-au trimis Administratiei
Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Dincolo de limbajul de lemn din
denumire, documentul e doldora de informatii si date culese despre evolutia
populatiilor de pasari si de animale salbatice din Rezervatie in acest an si
contine recomandari despre cum ar trebui sa arate sezonul de vanatoare din
finalul acestui an si inceputul lui 2006. Specialistii de la institut
in-tentioneaza sa propuna interzicerea pentru trei ani a vanatorii in Delta
Dunarii si oprirea vanatorilor straini, insa pana atunci vorbesc despre
protejarea speciilor grav afectate. "Propunem deschiderea sezonului de
vanatoare 2005-2006 pe data de 1 noiembrie, in principal din cauza
intarzierii proceselor de cuibarire si naparlirii, cu un decalaj de circa
doua luni", se arata in studiu. Cu alte cuvinte, este vorba despre o
decalare cu doua saptamani fata de 15 octombrie, data in jurul careia s-a
inceput vanatoarea in ultimii ani.
INCALCARI. Desi atentionate in
legatura cu probleme de ordin ecologic, autoritatilor putin le-a pasat de
acestea si au decis deschiderea sezonului de vanatoare cu o luna si jumatate
mai devreme decat termenul recomandat de specialisti. Trebuie spus ca acesta
reprezinta un fapt fara precedent si ca nici chiar pe vremea in care
prim-ministru era Adrian Nastase – cunoscut pentru pasiunea sa pentru
vanatoare – nu s-a petrecut un asemenea lucru. Imediat dupa deschiderea
sezonului, Delta s-a umplut de vanatori, martori oculari povestind ca in
multe zone se trage ca in timpul unui razboi.
Potrivit specialistilor, consecintele negative
la nivel ecologic sunt greu de estimat deocamdata si spera ca autoritatile
vor reveni asupra deciziei si vor suspenda ordinul de vanatoare. Contactat
telefonic pentru a justifica ordinul pe care l-a semnat, Paul Cononov,
guvernatorul-gunoier, nu a fost de gasit, neraspunzand la telefon.
Alexandru NASTASE
|
|
|
PROHIBITIE
"Solicitam
interzicerea activitatii de vanatoare extinse asupra tuturor speciilor
de pasari si mamifere pe o durata de minimum 3 ani pe toate fondurile
de vanatoare din RBDD, incepand din sezonul 2006-2007"
FARA STRAINI
"Solicitam
interzicerea activitatii de vanatoare exercitate de catre vanatorii
straini in RBDD, incepand din sezonul 2005-2006"
PROTECTIE
"Solicitam
oprirea de la recoltare a mai multor specii de pasari si mamifere
afectate de factorii naturali si antropici si/sau protejate de
conventii internationale pentru sezonul de vanatoare 2005-2006"
RECOMANDARE
"Propunem
deschiderea sezonului de vanatoare 2005-2006 pe data de 1 noiembrie,
in principal din cauza intarzierii proceselor de cuibarire si
naparlirii, cu un decalaj de circa doua luni" Studiu de
evaluare a resurselor cinegetice din RBDD
|
Articol realizat cu sprijinul
Fundatiei Delta Verde
*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
YAHOO! GROUPS LINKS