Biserica şi imaginea României
- Identitate religioasă şi identitate
naţională în contextul integrării
europene - 


Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea
Imaginii României, va organiza, sub egida Bisericii
Ortodoxe Române, dezbaterea „Biserica şi imaginea
României – identitate religioasă şi
identitate naţională în contextul
integrării europene”. Evenimentul, ce înscrie în
seria de manifestări dedicate imaginii Românei
şi brand-ului de ţară, va avea loc în
data de vineri 30 septembrie 2005, orele 10.30, la
Palatul Patriarhiei Române. 

Manifestarea va avea un caracter interconfesional
şi va reuni lideri şi reprezentanţi ai
bisericii ortodoxe române, ai organizaţiilor
nonguvernamentale, ai instituţiilor mass-media.
Deschiderea lucrărilor va fi facută de Prea
Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române.
Cu prilejul acestei reuniuni, subiectele ce vor fi
dezbătute vor viza două teme importante:

● Ortodoxismul şi imaginea României:
- Biserica, factor important de stabilitate
socială;
- Valori creştin-ortodoxe în societatea
română contemporană;
- Locul reperelor religioase în identitatea
religioasă a românilor;
- Imaginea României, oportunităţile şi
obstacolele unui proiect identitar;
- Ortodoxia, element de continuitate şi coeziune
al diasporei române;
- Educaţia religioasă a tinerilor, necestate
sau imperativ în promovarea imaginii de
ţară;
- Identitate naţională, identitate
religioasă, identitate european㠖
continuităţi şi disjuncţii.

● Internet şi credinţă:
- Rolul credinţei religioase în structurarea
personalităţii tinerilor;
- Transmiterea mesajului spritual prin internet -
publicuri ţintă;
- Limitări şi avantaje ale comunicării
sprituale virtuale;
- Identitatea religioasă, factor de izolare sau
de integrare;
- Permeabilitatea utilizatorului de internet la
comunicarea unor conţinuturi de natură
sprituală;
- Abordarea conţinuturilor sacre ce se
pretează la comunicare prin internet.

 

Proiectul “Imagine România” a fost iniţiat de mai
multe organizaţii nonguvernamentale de tineret
reunite sub numele de „Grupul de Iniţiativă
pentru Promovarea Imaginii României” şi
vizează organizarea de seminarii şi
workshop-uri care să aibă ca scop dezbateri
pe tema imaginii României, a căror finalitate
să fie iniţierea unor proiecte în scopul
promovării imaginii de ţară.
Obiectivele noastre sunt reprezentate de dorinţa
de a sensibiliza formatorii de opinie privind
necesitatea realizării unei strategii de
promovare a imaginii României şi ulterior de
implementare a acesteia, prin implicarea
reprezentanţilor mass – media, a
societăţii civile şi a
personalităţilor din mediul politic şi
cultural. 

În contextul integrării în Uniunea
Europeană, în care diversitatea este un cumul de
valori naţionale, România încearcă să
îşi contureze identitatea şi să
îşi promoveze simbolurile. În acest sens, este
esenţial să recunoaştem cât mai exact
elementele de identitate care să transmită
lumii un mesaj pozitiv despre ţara noastră
şi despre spiritul românesc. Este nevoie ca
tinerii să comunice un mesaj pozitiv şi
coerent pe toate canalele disponibile. Mai mult decât
atât, imaginea negativă pe care mulţi români
o au despre România este sursa unor atitudini
neconstructive pentru societatea noastră.
Neîncrederea în potenţialul societăţii
româneşti de a evolua duce la resemnare şi
neimplicare şi îi determină pe mulţi
români să îşi dorească să
trăiască în altă parte a lumii. 

Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea
Imaginii României, cuprinde: Asociaţia
Studenţilor din Facultatea de Limbi Străine
(A.S.L.S.), Organizaţia Studenţilor la
Electrotehnică (O.S.E.), Asociaţia
Studenţilor la Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei (A.S.P.S.E.),
Asociaţia Studenţilor Europeni (A.E.G.E.E.),
Grupul de Atitudine Civică (G.D.a.C.), Liga
Absolvenţilor şi Studenţilor Filierei
Anglofone (L.A.S.F.A.), Liga Studenţilor la
Automatică şi Calculatoare (L.S.A.C.),
Junior Chamber International - Romania, sprijinite de
Universitatea din Bucureşti, Universitatea
Politehnică Bucureşti şi Agenţia
Socială a Studenţilor.
Iniţiativa este susţinută de
Asociaţia Absolvenţilor Colegiului Superior
de Siguranţă Naţional㠓Paideia”,
Asociaţia pentru Cooperare
Internaţional㠄Pontus Euxinus”.

Pentru mai multe detalii, vizitati
http://www.imagine-romania.com !

__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 




------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Fair play? Video games influencing politics. Click and talk back!
http://us.click.yahoo.com/VpgUKB/pzNLAA/cUmLAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui