|
M-a distrat articolul - dar cred ca autoarea
confunda PER cu FER (de altfel nici nu-i de mirare, printre partidele ecologiste
a fost o confuzie aproape continua ;)
Codruta
Bărbatul are gâtul bandajat şi ţeapăn, femeia braţul
în ghips. Ceilalţi afişează copci, vânătăi, zgârâieturi. Sunt ultimii ecologişti
români, care şi-au dobândit rănile nu în lupta nobilă pentru salvarea naturii,
ci în caftelile dintre ei. Înghesuiţi în acelaşi birou sărăcăcios, ei oferă
imaginea deplorabilă a ecologismului politic românesc.
Aveau sigle muzicale, cu sugestii poetice MER, FER, PER, CER şi erau, pe la mijlocul anilor 90, vreo opt. Între timp, unele s-au autodizolvat, altele au fuzionat sau au dispărut pur şi simplu, chiar dacă registrul partidelor nu le consemnează decesul. Singurul de care încă se mai aude este PER, condus de fostul ministru al Mediului, Petre Lificiu, şi ai lui sunt martirii bătăliei cu mardeiaşii grupării fostului preşedinte Cornel Protopopescu. De bună seamă, şi acestuia i s-ar fi pierdut numele, dacă PSD nu l-ar fi trimis, în urmă cu trei luni, pe Lificiu unul din milionarii în bancnote verzi ai partidului să preia controlul, pentru orice eventualitate. PER se lăuda, prin 2003, cu 30.000 de membri, iar PSD, cu o componentă ecologistă în doctrina social democrată, aşa încât principalul partid de opoziţie a ajuns la concluzia că, pompându-i puţină energie, ar putea transforma PER într-un satelit activ la alegerile din 2008. Şi astfel, ultimul partid verde din România devine roşu, în gravitaţia pesedistă, traiectoria sa descriind simbolic evoluţia suratelor dispărute. Apărute imediat după revoluţie PER şi MER au fost primele , formaţiunile ecologiste au împrumutat o doctrină la modă în Europa, însă nu au fost capabile să o asimileze şi să o răspândească. Ele se puteau numi regaliste, anticomuniste, republicane, numai ecologiste, nu. PER şi MER, de exemplu, au activat în sfera PNŢCD şi, mai târziu, a CDR, ca partide monarhiste, propovăduitoare ale ideilor ţărăniştilor şi liberalilor şi nu ale unor deziderate proprii, aşa cum ar fi fost firesc. Chiar şi scandalurile legate de poluarea mediului (unul chiar pe vremea începuturilor, când ecologiştii deţineau ministerul de resort) au trecut fără să le scoată din detaşare. Treptat, firavele idei ecologiste au sucombat, partidele supravieţuind încă o vreme, ca să dispară în implozia formaţiunilor în jurul cărora gravitau. Astfel, o doctrină simplă şi accesibilă nu a putut să prindă rădăcini pe teren românesc. Mediul a devenit rezervaţia aproape exclusivă a statului, doar câteva organizaţii civice cea mai dinamică fiind filiala autohtonă a Green Peace reuşind să pătrundă pe teritoriu. Şi, fără gardieni, în ultimii 15 ani, mediul înconjurător, dar şi cel politic şi moral, s-au degradat accelerat. Activism ecologic, nu, educaţie ecologică, nu, doar hrebenciuci şi vereştoi, aruncaţi de partidul-stat ca arme de distrugere în masă. Intrarea în Uniunea Europeană aduce însă ecologia peste noi. Normele privind protecţia mediului s-au înăsprit, întreprinderile sunt obligate să investească în tehnologii nepoluante, altfel nu primesc aviz de funcţionare, pedepsele pentru încălcarea legilor au crescut şi, chiar dacă omul de rând tot mai îmbâcseşte locul pe unde trece, în curând va deveni conştient că nu e bine să-şi bată joc de mama natură. În consecinţă, dispariţia ultimului partid ecologist românesc nu reprezintă nici o tragedie, ci doar o completare statistică. Rodica CIOBANU *** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
SPONSORED LINKS
YAHOO! GROUPS LINKS
|
