- Ati infiintat de curand o fundatie culturala care va poarta numele.
Cum v-a venit aceasta idee?
- Acum cinci-sase ani, dupa un turneu foarte lung in Australia si
Japonia, m-am reintors la New York, unde locuiesc partial. La un moment dat,
pe la ora 4.00 dimineata, buimaca, m-am uitat la televizor si am vazut
propaganda negativa despre Romania. Pe un post francez a inceput un documentar
care nu a aratat absolut nimic bun din Romania, centrele noastre culturale,
absolut nimic. Au aratat niste tineri care vorbeau intr-o limba, in nici un
caz romana, si asta a fost tot. La vreo sase luni, eram la Toronto. Venisem
tot dintr-un turneu. Pe la 4-5 dupa-amiaza, pe canalul englezilor, acelasi
lucru. Nimic din adevarata Romanie cu care ma mandresc. M-am suparat foarte
tare pentru ca, de la inceputul carierei mele din 1968 cand m-au primit
americanii si canadienii cu bratele deschise datorita genului de muzica pe
care eu l-am inventat ca tanara artista, am spus publicului de unde vin, am
vorbit despre tara mea si de atunci continuu sa fac acest lucru si voi
continua pana cand voi inchide ochii. Spun mereu unde sunt invitata:
"Faceti-va timp si mergeti sa vedeti tara asta frumoasa!" La televizor, in
emisiuni, am adus si aduc harta Europei. Le arat Europa de Est si uite aici
este Romania, tara unde eu m-am nascut si cu care ma mandresc. De la inceput
am insistat sa fiu prezentata ca artist roman, pentru ca asta sunt. Acum
renegociez contractul meu de o viata, de 45 de ani de cariera in muzica, si,
in comparatie cu ceea ce a fost pana acum vreo trei ani cu turnee si concerte
in tara si in strainatate in fiecare zi, voi avea mai mult timp, pe care
doresc sa il ofer acestei fundatii culturale.
- Ce isi propune fundatia?
- In primul rand, promovarea si prezentarea tarii si a romanilor in
strainatate la cel mai inalt nivel, strict cultural. Punctul al doilea la care
tin foarte mult: tinerii. Pentru ca am incredere in ei, ii iubesc si ne
pregatim sa le predam stafeta, doresc sa le intind o mana de ajutor si sa le
ofer posibilitatea de a se dezvolta in talentul si dragostea lor pentru muzica
si arta, fie ca sunt instrumentisti sau cantareti, fie ca doresc sa devina
actori.
- Primul eveniment va fi concertul aniversar pe care il veti sustine
la Sala Palatului?
- Da. Va avea loc pe 11 decembrie la Sala Palatului. Spectacolul
aniversar - 45 de ani de cariera va fi fantastic. Este dedicat fiecarui roman
caruia ii va face placere sa vina sa ma asculte si sa sarbatorim impreuna
darul muzicii.
- Ce cale credeti ca a luat muzica romaneasca de acum?
- Muzica romaneasca trece prin diferite etape, asa cum sunt si
generatiile, si este foarte firesc. Tocmai de aceea, consider ca noi,
generatiile mai mature, trebuie sa ii sustinem pe cei tineri, sa ii invatam,
sa ii incurajam si intr-un fel sa participam la educatia lor. Ceea ce vine de
peste hotare noi vedem la televizor mult mai tarziu, fiind in urma cu ceea ce
se intampla acolo. Aceasta miscare muzicala cu alte generatii si noua fatada a
Romaniei reprezinta doar o copie a unei idei. Tinerii, la varsta lor, fara
experienta, sigur ca vad si zic hai sa facem si noi. Se copiaza ceea ce este
afara. Si in muzica este rau, dar cu atat mai mult doresc sa organizez aceste
concerte pentru ca ei sa se dezvolte si sa reprezinte cu adevarat fatada
culturala a Romaniei. Sa-si construiasca o personalitate originala in a canta,
in a concepe, in a orchestra etc.
Nicoleta Zaharia
(C)
Adevarul
*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***
YAHOO! GROUPS LINKS