În Barometrul de opinie publică prezentat de Fundaţia Pentru o Societate
Deschisă, Poliţia iese pe minus. 18% dintre români au foarte puţină sau nici un
fel de încredere în această instituţie, iar 41% dintre conaţionalii noştri nu-i
văd nici ei cu ochi prea buni pe oamenii legii. Cum doar 32% dintre cei
intervievaţi au destul de multă încredere, şi numai 7% au foarte multă încredere
în Poliţie, rezultă clar că poliţiştii au, în România anului 2005, o gravă
problemă de imagine.
Să fie însă vorba despre o percepţie greşită a populaţiei sau despre o expresie
a problemelor cu care se confruntă instituţia menită să apere legea şi ordinea?
Poate că discuţia ar trebui începută chiar de la avantajele şi dezavantajele
carierei de poliţist, într-o ţară în care statutul social este tot mai mult
echivalat cu câştigurile lunare realizate. Dacă arunci un ochi pe site-ul web al
Poliţiei Capitalei, găseşti, la rubrica de Cariere, un anunţ despre concursul
pentru încadrarea unui ofiţer la Serviciul Investigaţii Criminale,
Compartimentul protejarea patrimoniului cultural naţional. Cum e şi normal
pentru un asemenea post, cerinţele sunt mari: studii superioare, cu diplomă de
licenţă, în specialităţi precum istoria antică şi medievală, cunoaşterea unei
limbi de circulaţie internaţională, bune abilităţi în utilizarea computerului şi
nu în ultimul rând capacitatea de a trece probele fizice, conform baremelor
MAI.
Concurenţii vor avea trei probe eliminatorii (evaluarea
performanţelor fizice, limbi străine, operare PC) şi o probă scrisă, iar
câştigătorul va trece printr-o perioadă de probă de 12 luni, urmând ca apoi să
susţină examenul de definitivare în profesie.
Cerinţe mari, dar,
nu-i aşa, poliţia nu-şi poate permite să angajeze pe asemenea posturi decât
oameni unul şi unul. Surpriză însă, tot în anunţul cu pricina e precizat şi
salariul pentru candidatul declarat admis şi încadrat în funcţia de ofiţer II,
cu gradul profesional de subinspector de poliţie: 398 de lei noi! În condiţiile
în care salariul minim pe economie, stabilit prin hotărâre de guvern, este de
310 RON, iar cel mediu ajunge la 736 RON, a-l plăti cu nici 400 RON pe lună pe
un ofiţer care ar trebui să-i prindă pe traficanţii de patrimoniu pare o glumă
proastă. Sigur, un poliţist mai beneficiază de tot felul de sporuri, dar surse
din cadrul Ministerului de Interne ne-au declarat că, pentru vechime minimă în
muncă, tot pachetul salarial nu depăşeşte, în cazul unui astfel de post, 10
milioane de lei vechi. Nici 300 de euro aşadar, în condiţiile în care capturile
realizate de vameşi la frontieră arată clar că din România continuă să se
scurgă, an de an, un veritabil şuvoi de obiecte din patrimoniul naţional.
Să ne imaginăm pentru o secundă că un ofiţer plătit astfel ar fi mirosit
manevra prin care Domnişoara Pogany şi-a luat zborul peste hotare. Cât ar fi
fost dispus să plătească un traficant care tocmai vehicula un obiect evaluat la
câteva milioane bune de dolari, şi cât de onest ar fi trebuit să fie poliţistul
plătit cu ceva mai mult de 300 de dolari pe lună?
Este limpede că
problema încrederii populaţiei în poliţie este strâns legată de problema
veniturilor poliţiştilor. Câtă vreme vom avea în poliţie salarii de încadrare o
idee mai mari decât salariul mediu pe economie, n-avem cum să ne mirăm că unii
poliţişti trag mâţa de coadă, iar alţii îşi ridică megavile cu puţin înainte de
trecerea în rezervă.
