Student fiind imi amintesc cum iesind de la examene
era cate un loc incercuit pe vreun perete unde scria
"loc de dat cu capu'"  eventual pentru cei ce picau
examenul din vina lor.
As modifica invitatia punand pe locul cu pricina
articolul de mai jos si pe el inscriptia "scuipati
aici". Iata "masura" faptelor.

Profesorilor li se spune pe de o parte "nu sunt bani
la buget" iar pe de alta parte bugetul il hartanesc
altii care nu produc nimic ani in sir. Si se mira unii
de ce traim prost.
Un profesor pentru "Ineficienţă şi dezinteres" nici
nu-si primeste salariul de mizerie. 
Pe cand un Inalt functionar (sef de sectie) de la
Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie  sta ani in sir pe bani bublici
(cu nemiluita) ca sa produca CE ? dupa care sa-si dea
demisia. 

Pana nu vor fi pusi sa plateasca inapoi la buget
salariile luate pentru ce trebuiau sa faca si n-au
facut, nu vom intra in normalitate in Romania.
Disciplina trebuie sa inceapa in primul rand cu cei
care aplica legile, altfel ramanem o tara tip "lumea a
III-a.
Astfel de indivizi niciodata nu vor dori sa intram in
UE pentru ca nu mai pot avea acest "climat legislativ
confuz, favorabil faradelegii" iar astfel de tertipuri
vor putea fi folosite numai asumandu-si riscul sa
plateasca cu libertatea toata viata.



Mihaela Avram BBC Romania
Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie
Şefii secţiei de urmărire penală şi
criminalistică de pe lângă Parchetul General îşi
dau demisia
Şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică
din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Drăghici,
precum şi adjunctul acestuia, Niculae Andrei, şi-au
înaintat demisiile Consiliului Superior al
Magistraturii.
Cererile lor vin însă după solicitarea formulată
în urmă cu câteva zile de ministrul justiţiei,
Monica Macovei, ca cei doi să fie revocaţi din
funcţii.
Anterior depunerii demisiilor, domnii Drăghici şi
Andrei au participat şi la concursul organizat de
Consiliul Superior al Magistraturii pentru ocuparea
unor posturi de inspectori judiciari, însă fără
succes.
Cei doi procurori nu şi-au motivat public cererile de
demisie înaintate Consiliului Superior al
Magistraturii.

'Ineficienţă şi dezinteres'
Deciziile lor vin însă la numai trei zile după ce
ministrul justiţiei, Monica Macovei, ceruse tot
CSM-ului să ia în discuţie propunerea sa de
revocare din funcţii a şefilor celei mai importante
secţii din Ministerul Public.
Motivul: ineficienţă şi dezinteres în rezolvarea a
zeci de dosare.


Ministrul Justiţiei, Monica Macovei
Ministrul Justiţiei ceruse deja revocarea celor doi
procurori din motive de 'ineficienţă şi dezinteres'

Potrivit ministrului justiţiei mai multe dosare
vechi, din perioada 2000-2004, au fost înregistrate
sub un număr nou şi figurează ca dosare nou
intrate, iar dosarele cu o vechime mai mare de un an
nu au fost cuprinse în evidenţa cauzelor vechi, în
scopul ascunderii acestora.

Democratie este mecanismul ce regleaza sa nu fim condusi mai bine decat 
meritam. G.B.Shaw


                
__________________________________ 
Start your day with Yahoo! - Make it your home page! 
http://www.yahoo.com/r/hs





------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Fair play? Video games influencing politics. Click and talk back!
http://us.click.yahoo.com/g0CDCD/tzNLAA/cUmLAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui